404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra acestora. Temeiurile prevăzute de dispoziţiile Codului de Procedură civilă pentru valorificarea acestui drept şi termenul pentru exercitarea acestuia în condiţiile prevăzute de art.2812 Cod procedură civilă

CHEMAREA ÎN JUDECATĂ.cheltuieli de judecată.

omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra acestora. Temeiurile prevăzute de dispoziţiile Codului de Procedură civilă pentru valorificarea acestui drept şi termenul pentru exercitarea acestuia în condiţiile prevăzute de art.2812 Cod procedură civilă şi art.274 Cod procedură civile.

Prin sentinţa civilă nr.2107/7.04.2006 a Judecătoriei Brăila pronunţată în dosar nr.2566/2006, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C.Imaco SA, cu sediul în Brăila, str.Malului nr.12 în contradictoriu cu pârâţii Băjan Ovidiu şi Băjan Carmen, domiciliaţi în Brăila,str.I.C.Brătianu nr.9 Bl.A.2. sc.1 ap.15, ca nefondată.

A obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 800 lei RON cheltuieli de judecată în dosarul civil nr.950/C/2005 al Curţii de Apel Galaţi.

A obligat pârâţii în solidar să plătească reclamantei suma de 700 lei RON cheltuieli de judecată în dosarul civil nr.515/2005 al Tribunalului Brăila.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, ca nefondat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, deşi reclamanta a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată prin întâmpinările formulate în cele două dosare susmenţionate, nu a reluat acest capăt accesoriu de cerere cu ocazia dezbaterilor din:

– data de 06.04.2005, aşa cum rezultă din încheierea cu aceeaşi dată, fila 66 dosar 515/2005 al Tribunalului Brăila – Secţia Comercială şi de contencios administrativ (în ceea ce priveşte suma de 700 lei RON);

– data de 07.12.2005, aşa cum rezultă din încheierea cu aceeaşi dată, fila 68 dosar 2613/C+MF/2005 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia Comercială, Maritimă şi Fluvială (în ceea ce priveşte suma de 800 lei RON).

Pârâţii au solicitat instanţei să se constate cuantumul mare al cheltuielilor de judecată pretinse de reclamantă în cele două dosare, cuantum apreciat de pârâţi ca nejustificat faţă de apărările formulate, precum şi faptul că deşi ar fi putut să solicite completarea hotărârii pe calea unei cereri în temeiul art.2812 Cod procedură civilă, cu privire la cheltuielile de judecată, reclamanta a ales această cale,iar în această situaţie pârâţii nu au culpă procesuală.

Faţă de cele constatate şi reţinute mai sus instanţa a constatat că cererea reclamantei este admisibilă în parte şi anume cu privire la cheltuielile de judecată din cele două dosare, şi mai puţin pentru cheltuielile de judecată ocazionate de prezenta cerere, pentru următoarele motive:

1. Reclamanta are posibilitatea să aleagă calea, atunci când pentru valorificarea unui drept al său există m ai multe posibilităţi, aşa cum rezultă din dispoziţiile art.12 Cod procedură civilă.

2. Potrivit art.2811 al.2 Cod procedură civilă , părţile nu pot fi obligate la cheltuieli de judecată legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii.

In concluzie, alegerea de către reclamantă a acţiunii în pretenţii, cu privire la obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată din cele două dosare menţionate, în loc de a se adresa cu o cerere instanţelor pentru completarea hotărârii, nu poate fi imputabilă pârâţilor, cum nu poate fi imputabilă pârâţilor n ici omisiunea instanţelor care s-au pronunţat în aceste dosare.

Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată pretinse în sumă totală de 1.500 lei RON, instanţa nu poate dispune reducerea acestora deoarece nu are cum să aprecieze valoarea şi complexitatea cauzelor, ambele fiind soluţionate de către instanţe ierarhic superioare, pe care nu le poate controla.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanţa a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pe pârâta Băjan Carmen la plata sumei de 800 lei RON şi pe ambii pârâţi, respectiv pe Băjan Carmen şi Băjan Ovidiu, în solidar, la plata sumei de 700 lei RON către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins capătul de cerere accesoriu de cerere privind obligarea părţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs pârâţii criticând-o pentru nelegalitate arătând că temeiul de drept al acţiunii formulate de reclamantă este eronat, art.274 Cod procedură civilă, reglementând alte aspecte, cel corect fiind art.2812 al.1 Cod procedură civilă.

Potrivit acestui din urmă text, completarea hotărârii judecătoreşti se poate face doar în cadrul termenului prevăzut de dispoziţiile art.2812 al.1 Cod procedură civilă, adică reclamanta putea solicita completarea hotărârii judecătoreşti doar în cadrul termenului de recurs.

Nici indicarea dispoziţiilor art.12 Cod procedură civilă nu este legală din moment ce acesta, făcând parte din Cartea I, titlul II Cod procedură civilă, se referă la competenţa teritorială, la posibilitatea ca reclamanta să aleagă când sunt deopotrivă mai multe instanţe competente.

Mai arată recurenţii că oricum dreptul la acţiune al reclamantei întemeiat pe dispoziţiile art.2812 Cod procedură civilă este prescris, excepţie pe care instanţa de fond trebuia s-o invoce din oficiu.

Prin întâmpinarea depusă – fila 12, intimata S.C.Imaco SA Brăila a solicitat respingerea recursului formulat arătând că temeiul de drept al cererii sale este art.274 Cod procedură civilă , că în adevăr avea de optat fie pentru o acţiune în pretenţii de sine stătătoare, fie pentru completarea hotărârii judecătoreşti întemeiată pe dispoziţiile art.2812 Cod procedură civilă, dar a înţeles să uziteze de prima posibilitate şi că dat fiind caracterul acţiunii, termenul de prescripţie este de 3 ani.

A solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Procedând la examinarea sentinţei recurate prin prisma motivelor de recurs formulate dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art.3041 şi art.306 alin.2 Cod procedură civilă, tribunalul va considera recursul nefondat.

Astfel, din cuprinsul acţiunii formulată de reclamanţi rezultă că aceasta, în temeiul art.274 Cod procedură civilă a solicitat obligarea pârâţilor recurenţi la plata unei sume de bani ce reprezintă cheltuieli de judecată neacordate atunci când au fost soluţionate cauzele cu nr.515/2005 al Tribunalului Brăila şi nr.950/C/2005 al Curţii de Apel Galaţi.

Reţinând temeiul de drept invocat de reclamanţi – art.274 Cod procedură civilă, instanţa de fond a admis în parte acţiunea.

Cu privire la primul motiv de recurs trebuie precizat că potrivit dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Obligaţia de instituire a acestor cheltuieli îşi are temeiul în culpa procesuală a părţii căzută în pretenţii. De regulă, valorificarea acestei pretenţii derivată din acest raport delictual, se face în cadrul procesului civil care au fost ocazionate respectivele cheltuieli.

Dar tot astfel, partea beneficiară poate solicita cheltuielile printr-o acţiune separată, caz, în care cererea sa nu mai are caracter accesoriu ci devine cerere principală – o acţiune în pretenţii de sine stătătoare şi care este supusă termenului de prescripţie de 3 ani, termen care începe să curgă nu de la data efectuării cheltuielilor ci de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care cel în cauză a câştigat procesul.

După modificările aduse Codului de procedură civilă – art.2812, s-a prevăzut posibilitatea ca instanţa atunci când a omis să se pronunţe cu privire la un capăt de cerere principal sau accesoriu să-şi completeze la cerere propria hotărâre cu condiţia ca aceasta să fie solicitată în acelaşi termen în care se poate declara apel sau recurs.

Insă această posibilitate, facilitate acordată de Codul de procedură civilă, nu trebuie înţeleasă în sensul eliminării dreptului celui care a efectuat cheltuieli într-un proces pe care l-a câştigat de a le mai solicita pe calea unei acţiuni separate. Din interpretarea dispoziţiilor art.2812 Cod procedură civilă şi art.274 Cod procedură civilă, rezultă că atunci când este posibilă completarea hotărârii ea poate fi solicitată şi dispusă însă fără a priva partea de dreptul său de a uzita de o acţiune în pretenţii întemeiată pe culpa procesuală, acţiune prescriptibilă. Faptul de a nu face uz de dispoziţiile art.2812 Cod procedură civilă nu exclude dreptul părţii de a promova o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art.274 Cod procedură civilă şi chiar de a alege una din cele două posibilităţi – în situaţia în care mai este în termenul de apel sau de recurs deoarece textul foloseşte expresia „se poate cere”.

Cât priveşte textul art.12 Cod procedură civilă reţinut de instanţa de fond, în adevăr el tratează competenţa teritorială a instanţelor şi nu-şi are aplicabilitate în cauza de faţă, dreptul părţii de a alege având temei în interpretarea dată art.274 şi 2812 Cod procedură civilă.

Faţă de cele expuse mai sus, tribunalul a considerat că motivele invocate de recurenţi nu sunt fondate, motiv pentru care, potrivit dispoziţiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca atare.

Potrivit dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă, recurenţii vor au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro