404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Penalităţi contractuale. Menţiunea penalităţilor pe factură nu constituie contract între părţi

Prin sentinţa civilă nr.1408/25.02.2008 pronunţată de Judecătoria Brăila s-a admis în parte acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta SC A A (fostă SC P SRL) SRL cu sediul în Brăila, judeţul Brăila, împotriva pârâtei SC C A Group SRL Galaţi, cu sediul în Galaţi şi în consecinţă:

A fost obligată să plătească reclamantei sumele de 289,70 lei cu titlu de diferenţă contravaloare facturi neachitate şi 11.175,95 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate pentru facturile ce cad sub incidenţa contractului nr.171/21.11.2006.

În baza art.274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.776,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin cererea formulată reclamanta (fostă SC P SRL) Brăila a chemat pârâta SC C A SRL Galaţi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâta să fie obligată la plata sumei de 16.492,34 lei RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise de reclamantă în calitatea sa de furnizor piese de schimb auto, accesorii şi lubrifianţi , pentru mărfurile livrate şi neachitate de către pârâtă, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 1% pe zi aferente sumelor menţionate, calculate de la data scadenţei şi până la momentul achitării lor efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a susţinut că a achitat după introducerea acţiunii de faţă astfel : suma de 9000 lei cu ordin de plată nr. 1574/28.02.2007, şi suma de 7492,34 lei cu ordin de plată 1594/20.03.2007, anexate în copie (filele 52-54 din dosar), iar pentru penalităţi nu s-a calculat cuantumul şi nu s-a prezentat modul de calcul al acestora.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a învederat instanţei că au fost calculate penalităţi de 1% conform clauzei penale contractuale stabilite prin acordul părţilor.

Prin cererea depusă (fila 60 din dosar) reclamanta a solicitat îndreptarea unei erori materiale strecurate în acţiunea principală modificarea capătului principal de cerere, în sensul că valoarea totală a facturilor fiscale este de 16.782,24 RON, rămânând de achitat suma de 289, 90 RON, precizând totodată şi cuantumul penalităţilor de întârziere ca fiind de 16.176,46 RON pentru suma achitată şi de 343,91 RON pentru diferenţa neachitată de 289,90 RON, calculate până la data depunerii acestei cereri.

Pârâta a formulat întâmpinare (fila 66 din dosar) şi referitor la cererea de modificare, precizând că suma s-a achitat integral, şi că diferenţa pretinsă provine dintr-o serie de mărfuri care s-au returnat, iar referitor la penalităţi se arată că acestea trebuiau convenite printr-o convenţie semnată de reprezentantul legal al pârâtei.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele: că în baza contractului de distribuţie înregistrat la departamentul juridic al reclamantei sub nr. 171/21.11.2006, încheiat pe o perioadă nedeterminată, reclamanta a livrat pârâtei produsele stabilite prin anexa 1 la contract, respectiv piese de schimb, accesorii şi lubrifianţi auto, pentru a fi distribuite de aceasta.

În acest contract s-au stabilit termene de plată a facturilor de 30 de zile pentru produsele Dacia şi de 10 zile pentru produsele Nissan (fila 80 din dosar), iar data încheierii contractului a fost 26.10.2006 (fila 82 din dosar).

Din expertiza efectuată în cauză de expert contabil C G instanţa a reţinut că pârâta mai datorează reclamantei o diferenţă de 289,70 lei preţ reţinut şi suma de 11.495,69 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate pentru facturile ce cad sub incidenţa contractului nr.171/21.11.2006, încheiat între părţi.

Pârâta a formulat obiecţiuni la expertiză învederând instanţei că s-au încălcat dispoziţiile art. 4, alin. 3 din legea 469/2002, normă imperativă aplicabilă în toate cazurile când între părţi este încheiat un contract cuprinzând o clauză penală, în sensul că penalităţile nu pot depăşi cuantumul sumei la care sânt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.

Prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a răspuns precizând că penalităţile contractului sunt în sumă de 11175,87 lei.

Instanţa de fond a considerat că susţinerile pârâtei că data semnării contractului ar fi data de 21.11.2006 (data înregistrării contractului la departamentul juridic) nu sânt dovedite, reprezentantul pârâtei nefăcând menţiuni în acest sens pe contract, deşi acesta a semnat şi ştampilat pe fiecare pagină contractul.

Faţă de cele expuse mai sus, prima instanţa, având în vedere şi art. 969 cod civil, a constatat că pretenţiile reclamantei sânt întemeiate şi că din suma pretinsă, după data înregistrării cererii de chemare în judecată, pârâta a achitat sumele de 9000 RON cu OP nr. 1574/28.02.2007 şi de 7492,34 RON cu OP 1594/20.03.2007, rămânând neachitată suma de 289,70 RON, aşa cum s-a stabilit prin expertiza contabilă efectuată în cauză.

Referitor la penalităţile de întârziere pretinse de reclamantă, din dispoziţiile art. 4, alin.3 din legea 469/2002 (în forma în care aceasta era în vigoare la data de 26.10.2006, fiind modificată la 23.11.2006) instanţa a reţinut că părţile vor prevedea penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, dar cuantumul penalităţilor nu poate depăşi suma asupra căreia sânt calculate, cu excepţia cazului când prin contract s-a stipulat contrariul.

Susţinerea reclamantei că pârâta ar fi de drept în întârziere în conformitate cu art. 43 cod comercial, este reală dar se referă la dobânzi comerciale, dobânzi care nu fac obiectul prezentei cereri, reclamanta solicitând penalităţi de întârziere care au regim juridic diferit, după cum rezultă din dispoziţiile art.4 din legea 469/2002, penalităţile fiind datorate numai pentru facturile întocmite ulterior încheierii contractului de distribuţie dintre părţi.

Faţă de cele expuse mai sus instanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor de 289.70 lei cu titlu de diferenţă contravaloare facturi neachitate, şi de 11.175,97 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate pentru facturile ce cad sub incidenţa contractului nr.171/21.11.2006.

În baza art.274 cod procedură civilă a fost obligată pârâta la plata către reclamantă şi a sumei de 1.776,20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru, timbru judiciar şi onorariu expert.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanta SC A A SRL şi pârâta SC C A SRL.

În recursul formulat de SC C A SRL a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe (art.304 pct.3 Cod procedură civilă) şi este neîntemeiată conform art.3041 Cod procedură civilă.

Referitor la primul motiv, recurenta a susţinut că Judecătoria Galaţi era competentă să soluţioneze cauza, deoarece sediul pârâtei este în municipiul Galaţi (art.7 Cod procedură civilă), iar obligaţia plăţii s-a executat la Galaţi (art.10 pct.4 Cod procedură civilă).

În al doilea rând recurenta SC C A SRL a susţinut că hotărârea atacată este netemeinică, deoarece instanţa nu a ţinut seama că data de 26.10.2006 menţionată în contractul nr.171 nu reprezintă data încheierii contractului deoarece părţile prin reprezentant legal nu s-au întâlnit pentru semnarea contractului.

Contractul a fost trimis de reclamantă într-un singur exemplar, semnat de pârâtă şi restituit după data de 26.10.2006, fiind înregistrat la reclamantă la 21.11.2006.

Deoarece acordul de voinţă s-a realizat la 21.11.2006 lucrările efectuate de reclamantă nu sunt conform acestui contract şi ca urmare nu-i este aplicabilă clauza penală.

A mai susţinut recurenta că simplul fapt al menţionării unor penalităţi în cuprinsul facturii şi al existenţei unei semnături de primire pe acele facturi nu înseamnă că părţile au convenit, au căzut de acord asupra unei clauze penale.

Faţă de motivele mai sus expuse pârâta recurentă a solicitat admiterea recursului.

Reclamanta – recurentă SC A A SRL a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut doar penalităţile calculate pentru facturile ce cad sub incidenţa contractului de distribuţie, deoarece facturile au fost acceptat prin semnătură şi ştampilă pârâtei şi nu au fost calculate.

A mai susţinut recurenta – pârâtă că semnătura A mai susţinut recurenta că simplul fapt că semnătura de la rubrica rezervată cumpărătorului mărfii atestă primirea şi, implicit, acceptarea facturii care include atât confirmarea primirii mărfii şi a acceptării acesteia, cât şi acceptarea condiţiilor financiare prevăzute în acest document.

Că unele din aceste facturi au fost semnate de chiar administratorul societăţii pârâte, care a semnat şi contractul de distribuţie, încheiat la data de 26.10.2006.

Că semnătura cumpărătorului de pe facturi, însoţită de ştampila societăţii atestă acceptarea facturii, atât din punct de vedere al mărfii cumpărate, cât şi al condiţiilor financiare prevăzute, mai ales că, aşa cum s-a arătat mai sus, aceste facturi nu au fost niciodată contestate de reprezentantul legal.

Recurenta a precizat că în urma întârzierilor la plată, s-a încercat soluţionarea amiabilă a litigiului, astfel:

Pin notificarea prin care i s-a pus în vedere pârâtei că în cazul în care nu va achita sumele datorate, se vor percepe penalizări de întârziere conform facturilor emise.

Prin convocare la conciliere, realizată conform art.7201 Cod procedură civilă, în cuprinsul convocării, pretinzându-se penalităţi de întârziere de 1% pe zi din valoarea facturii, pretenţii având ce temei contractul de distribuţie şi facturile emise şi acceptate.

A mai susţinut recurenta că facturile emise fac dovada în sensul art.46 Cod comercial, cu privire la existenţa raportului juridic şi a executării operaţiunii ce constituie obiectul ei (marfa, condiţii de predare, scadenţa, preţ, penalităţi).

Pe de altă parte recurenta – reclamantă, a arătat ca instanţa de fond nu a ţinut seama de precizările formulate prin concluziile scrise, referitoare la eroarea apărută în cuprinsul anexei 3 şi 4 din raportul de expertiză (la factura de la nr.crt.3 din ambele anexe menţionate, respectiv factura nr.8771648/31.10.2006, în valoare de 1106,48 lei, achitată la data de 28.02.2007, valoarea penalităţilor este de 995,83 şi nu de 945,83 aşa cum în mod eronat apare în raport (1106,48 x 1% x 90 zile = 995,83), de altfel, în raportul de expertiză iniţial s-a precizat valoarea corectă a penalităţilor aferente acestei facturi, respectiv 995,83 lei. Astfel, valoarea penalităţilor se modifică după cum urmează: 16217,66 lei reprezentând valoarea totală a penalităţilor de întârziere datorate de pârâtă calculate conform Legii nr.469/2002, din care 11225,97 lei reprezintă valoarea penalităţilor de întârziere aferentă facturilor care intră sub incidenţa contractului de distribuţie.

Faţă de cele de mai sus a solicitat admiterea recursului şi să modifice hotărârea instanţei de fond în sensul obligării SC C A SRL la plata sumei totale de 18393,66 lei (formată din 16217,66 lei – penalităţi de întârziere şi 2176 lei cheltuieli de judecată).

În ce priveşte recursul SC C A SRL, tribunalul constată că primul motiv invocat este nefundat, deoarece în mod legal Judecătoria Brăila a respins excepţia de necompetenţă teritorială şi a soluţionat cauza în fond.

Regula în stabilirea competenţei teritoriale a instanţei este cea prevăzută la art.7 Cod procedură civilă potrivit cu care cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal.

În materie comercială, art.10 pct.4 Cod procedură civilă a prevăzut şi o competenţă alternativă, stabilind ca fiind competentă şi instanţa de la locul sau aceea a locului plăţii.

Alegerea instanţei competente teritoriale dintre cele alternative aparţine reclamantului.

În speţă, reclamanta SC A A SRL (fostă SC P SRL) a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria Brăila competentă a soluţiona cauza, deoarece locul plăţii este la Brăila, în contul deschis la SC Raiffeisen Bank SA aşa cum rezultă din facturile aflate la filele 7 – 37 de la dosar.

Nu contează că pârâta are cont deschis la o bancă din Galaţi deoarece plata de efectuează din contul debitoarei în contul creditoarei, al reclamantei, astfel încât locul plăţii este la Brăila şi nicidecum la Galaţi.

Cât priveşte cel de al doilea motiv de recurs invocat de SC C A SRL, acela vizând netemeinicia hotărârii atacate, tribunalul constată că este întemeiat şi în consecinţă, pentru acest motiv va admite ca fondat recursul pentru următoarele considerente:

În mod eronat instanţa de fond a reţinut că suma de 11.175,97 lei reprezintă penalităţi de întârziere pentru facturile ce cad sub incidenţa contractului prin care părţile au stipulat o clauză penală.

În realitate, contractul de distribuţie nr.171/21 noiembrie 2006 a fost încheiat între absenţi, fapt recunoscut de ambele părţi. Reclamanta SC A A SRL a trimis contractul semnat la Galaţi, unde a fost semnat de către pârâtă şi restituit, fiind înregistrat la reclamantă sub nr.171/21 noiembrie 2006, aşa cum rezultă din fişa din Registrul de Intrări – Ieşiri depusă în recurs de către recurenta – intimată SC A A SRL.

Din acest act, rezultă că la nr.171 din data de 21.11.2006 a fost înregistrat în Registrul de intrări – ieşiri al reclamantei contractul de distribuţie document care provine de la SC C A SRL, destinatar fiind „P”.

Aşa fiind, tribunalul constată că voinţa de a încheia contractul a fost manifestată de reclamantă la data de 26.10.2006, data menţionată în contract, când l-a şi semnat. Ulterior şi-a manifestat voinţa şi pârâta, dar despre acest aspect reclamanta a luat cunoştinţă la data de 21.11.2006, astfel încât acordul de voinţă în cunoştinţă de cauză s-a realizat la această dată 21.11.2006 şi nu mai înainte.

Cum contractul reprezintă acordul de voinţă al părţilor, rezultă că data încheierii contractului este 21.11.2006.

De altfel, data certă este data la care a fost înregistrat contractul şi nu data menţionată în acesta dat fiind că ambele părţi au recunoscut că nu au semnat contractul una în prezenţa celeilalte.

Raportat la această dată a încheierii contractului, livrările şi facturile pentru care s-au calculat penalităţi în sumă de 175,97 lei sunt extracontractuale, fiind efectuate înainte de încheierea contractului în formă scrisă care era înserat clauza penală.

Ca urmare, pentru aceste plăţi nu există înţelegerea (acordul de voinţă) părţilor cu privire la penalităţile de întârziere.

Sub acest aspect, în mod corect prima instanţă a reţinut că facturile pe care reclamanta a înscris menţiunea că „depăşirea datei scadente atrage penalizarea de 10% pe zi din valoarea facturii” nu constituie convenţia părţilor, deoarece factura este un instrument de plată a preţului iar pârâta a semnat şi aplicat ştampila pentru primirea facturii şi nicidecum nu s-a negociat clauza penală pentru care pârâta nu şi-a exprimat voinţa de a plăti penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere în plata preţului ce face obiectul facturii.

Menţinerea creditoarei reclamantei cu privire la penalităţile de întârziere efectuate pe facturi constituie o manifestare de voinţă unilaterală care nu are valoarea unei convenţii şi nu poate produce efectele juridice ale unui contract.

În consecinţă, pentru considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art.312 Cod procedură civilă a admis ca fondat recursul declarat de SC C A SRL şi rejudecând cauza a modificat sentinţa atacată în sensul că va înlătura obligarea pârâtei la plata sumei de 11.175,97 lei penalităţi de întârziere calculate pentru facturile ce cad sub incidenţa contractului nr.171/21.11.2006.

În temeiul art.272 Cod procedură civilă a redus cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta de la 1776,20 lei la 40 lei.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Pentru aceleaşi considerente mai sus expuse, tribunalul a respins ca nefundat recursul declarat de SC A A SRL Brăila.

Totodata a obligat pe SC A A SRL să plătească recurentei SC C A SRL suma de 488 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro