404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Despăgubiri civile

Condiţiile răspunderii civile delictuale. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila reclamanta DAS din cadrul CLM Brăila a chemat în judecată pe pârâţii PV şi GG solicitând obligarea acestora la plata sumei de 6287,90 lei reprezentând prejudiciu. Deliberând asupra acţiunii, prin prisma materialului probator administrat, Judecătoria Brăila a respins-o ca nefondată. S-a reţinut că prin H.C.L.M. nr. 211/30.11.2003 a fost aprobat proiectul „Servicii sociale la domiciliu pentru persoanele vârstnice cu situaţie materială şi familială precară”. S-a precizat în cuprinsul hotărârii că valoarea totală a proiectului este de 147.895 euro, contribuţia CLM Brăila constând în hrană – masă caldă la domiciliu pentru 50 de persoane/lună pentru 14 luni, în valoare totală de 16.100 euro. Prin raportul de control intermediar din 30.11.2007 întocmit de Camera de Conturi a Judeţului Brăila, s-a stabilit că, potrivit datelor din bilanţul pe anul 2006, Cantina de Ajutor Social Brăila a înregistrat un sold debitor în sumă de 6287,90 lei, valoare datorată de Primăria Municipiului Brăila de la data de 30.04.2005 şi nedecontată la 30.11.2007, în cadrul proiectului „Servicii sociale la domiciliu pentru persoane cu situaţie materială şi familială precară” realizat prin Fundaţia Lumina. Suma reprezenta contravaloarea prestărilor de servicii sociale pentru 50 de persoane vârstnice, din care prepararea hranei în sumă de 5793,12 lei şi distribuirea de masă caldă la domiciliu în sumă de 494,78 lei, în perioada 1.01.2005-31.05.2005. S-a constatat prin acelaşi raport că persoana răspunzătoare este PV, contabil şef, care a efectuat plata în sumă de 6287,90 lei, valoare datorată şi nedecontată de Primăria Municipiului Brăila la data de 30.11.2007. Prin decizia nr. 21/12.12.2007 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Brăila, s-a constatat că, potrivit datelor din bilanţul pe anul 2006, Cantina de Ajutor Social Brăila a înregistrat un sold debitor în sumă de 6287,90 lei, valoare datorată de Primăria Municipiului Brăila şi nedecontată şi nu au fost făcute toate demersurile legale în vederea încasării debitului. S-a constatat, de asemenea, că, procedându-se astfel, au fost încălcate prevederile art. 14 alin. (2), (3) şi (4) din O.U.G. nr. 45/2003 şi că răspunderea săvârşirii abaterii a fost stabilită în sarcina contabilului şef al entităţii. S-a precizat, în cuprinsul aceluiaşi proces-verbal că în timpul controlului, prin Referatul nr. 1730/23.11.2007, înregistrat sub nr. 45073/28.11.2007 la unitatea administrativ teritorială a Municipiului Brăila, conducerea Cantinei de Ajutor Social Brăila a solicitat Primăriei Municipiului Brăila decontarea debitului în sumă de 6287,90 lei. Conform art. 1 din H.C.L.M. nr. 381/14.12.2007 începând cu data de 1.01.2008, DAS Brăila a preluat activitatea Cantinei de Ajutor Social Brăila Instanţa de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada existenţei prejudiciului, atât timp cât, prin decizia nr. 21/12.12.2007 emisă de Camera de Conturi a Judeţului Brăila, s-a stabilit că vor fi continuate demersurile pentru încasarea sumei de 6287,90 lei datorată de Primăria Municipiului Brăila. Recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost admis, reţinându-se că pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală, este necesar a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, săvârşirea unei fapte ilicite, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia făptuitorului. Din raportul de control intermediar, întocmit de Camera de conturi a Judeţului Brăila, a rezultat că în cadrul proiectului aprobat prin HCLM nr. 211/30.10.2003, nu a fost decontată suma de 6.287,90 lei de către Primăria Municipiului Brăila, reprezentând contravaloare hrană caldă la domiciliu pentru 50 persoane în sumă de 5793,12 lei, pentru lunile aprilie şi mai 2005 şi carburanţi în sumă de 494,78 lei, pentru luna mai 2005. În actul de control s-a menţionat că prin referatul nr. 1730/23.11.2007, înregistrat sub nr.45073/28.11.2007 la Unitatea administrativ teritorială a Municipiului Brăila, s-a solicitat primăriei decontarea debitului de 6287,90 lei. S-a urmărit recuperarea debitului de la Primăria Municipiului Brăila, care prin adresa nr. 4241/24.02.2009 comunică următoarele: proiectul s-a derulat în baza ghidului de implementare a proiectelor phare, a cuprins o perioadă de 18 luni, iar cheltuielile şi plăţile efectuate au vizat în mod obligatoriu data maximă de 28.05.2005. Cum referatul Cantinei de ajutor social a fost întocmit după expirarea termenului limită prevăzut în contract cu organismele internaţionale, această plată nu mai poate fi efectuată de primărie. Ca atare, erorile manageriale ale conducerii cantinei au constat în faptul că solicitarea decontării s-a făcut după expirarea termenului prevăzut pentru derularea proiectului, iar aceste abateri nu sunt permise în acest gen de finanţări. Proiectul a fost închis, finanţări nu se mai pot efectua, iar auditarea modului de cheltuire şi plată a fost realizat fără evidenţierea de aspecte negative în execuţia bugetară. În aceste condiţii nu s-a putut reţine că trebuie urmărită recuperarea sumei de 6287,90 lei de la Primăria Municipiului Brăila. În perioada desfăşurării proiectului, pârâta PV, în calitate de contabil şef, avea următoarele obligaţii, conform fişei postului: de a răspunde şi de a urmări execuţia cheltuielilor prevăzute în bugetul aprobat pe articole şi clasificaţie bugetară; de a răspunde de modul de desfăşurare a activităţii şi de evidenţa contabilă a cheltuielilor curente de execuţie bugetară; de a informa şeful ierarhic privind încasarea şi plata cheltuielilor curente. Intimatul GG avea următoarele atribuţii, conform fişei postului: de a urmări modul de realizare a veniturilor şi de a angaja, lichida şi ordonanţa cheltuielile în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat. Intimata PV a acordat viza de control financiar preventiv propriu, în baza deciziei nr. 1/24.10.2006, iar potrivit prevederilor art. 14 al. 5 din Ordonanţa 119/1999, răspunde, în raport de culpă, pentru legalitatea, regularitatea şi încadrarea în limitele creditelor bugetare aprobate, în privinţa operaţiunilor pentru care a acordat viza de control financiar preventiv propriu. Intimatul GG avea obligaţia de a ordonanţa cheltuielile în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat. Potrivit prevederilor legale nicio cheltuială din fonduri publice locale nu putea fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu era aprobată potrivit legii şi nu avea prevederi bugetare şi surse de finanţare. Iar în condiţiile în care decontul a fost trimis la doi ani după terminarea proiectului nu s-a putut reţine că mai exista sursă de finanţare. Pentru aceste motive, s-a apreciat că vinovaţi de producerea prejudiciului sunt intimaţii, fiind îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro