404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Calitatea de organ fiscal a Direcţiei Seviciilor Publice în ce priveşte colectarea creanţelor bugetului local

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brăila sub nr.2773/196/26.03.2009, contestatoarea SC T. SA Braşov a chemat în judecată pe intimatul Consiliul Local al municipiului Brăila-Direcţia Serviciilor Publice, formulând contestaţie la executare împotriva somaţiei nr. 3547/11.03.2009 şi a titlului executoriu nr.1/11.03.2009 şi solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea actelor menţionate şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr.3017/13.05.2009 Judecătoria Brăila a admis contestaţia la executare şi a anulat titlul executoriu nr.1/11.03.2009 şi somaţia nr.3547/11.03.2009, respingând cererea contestatoarei privind cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin somaţia nr.3547/11.03.2009 contestatoarea a fost somată să plătească suma de 9.065,70 lei, sumă stabilită prin titlul executoriu nr.1/11.03.2009 emis de intimată şi reprezentând chirie restantă pentru ap. 19 din bl. A4 şi ap. 16 din bl. A5 în cuantum de 6.040,76 lei, majorări de întârziere în cuantum de 1.816,94 lei şi taxă judiciară de timbru în cuantum de 1208 lei.

Prima instanţă a avut în vedere că, potrivit art. 137 Cod procedură fiscală, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de către organul de executare competent, iar potrivit art. 17 din acelaşi act normativ organele fiscale sunt Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale.

Faţă de aceste prevederi legale a concluzionat că intimata nu este organ fiscal, astfel că nu poate emite titluri executorii fiscale în baza cărora să procedeze la executarea silită.

Totodată, faţă de dispoziţiile art.22 din OG nr.92/2003 instanţa a reţinut că obligaţia constând în plata chiriei şi care face obiectul cauzei nu este o obligaţie fiscală, iar intimata nu deţine un titlu executoriu în baza căruia să demareze executarea silită.

Deşi prin sentinţele civile nr. 1660/10.03.2008 şi nr. 654/24.01.2008 contestatoarea a fost obligată la plata unor sume de bani cu titlu de chirie, acestea nu au fost investite cu formulă executorie, astfel că, faţă de dispoziţiile art.374 Cod procedură civilă, nu pot fi executate silit.

Faţă de aceste considerente, instanţa a constatat că executarea silită nu a fost pornită de intimată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Cu privire la cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, a apreciat că aceasta este neîntemeiată având în vedere că potrivit art. 23 din Legea nr.146/1997 sumele achitate cu titlu de taxe judiciare se restituie la cererea petiţionarului când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă, contestatoarea având astfel posibilitatea să ceară restituirea taxei.

Împotriva acestei sentinţe intimata Direcţia Serviciilor Publice Brăila a declarat recurs în termen legal.

În motivarea recursului a invocat, printre altele, faptul că instanţa de fond a apreciat în mod greşit probele administrate în cauză şi a admis contestaţia la executare reţinând că Direcţia Serviciilor Publice Brăila nu ar avea calitatea de organ de executare fiscală, deşi acest aspect nu a fost pus în discuţie pentru ca intimata recurentă să poată face dovezi în acest sens.

Ca argumente, recurenta a invocat dispoziţiile art.16 din Legea nr.213/1998 şi ale art.126 din O.G. nr.92/2003, precum şi faptul că este o instituţie publică ce are în obiectul de activitate şi închirierea locuinţelor din fondul locativ de stat, cu obligaţia virării către bugetul local a unei cote de 50% din încasări, ceea ce o face să se încadreze în dispoziţiile legale menţionate.

Totodată, a invocat existenţa unei hotărâri emise de Consiliul Local Municipal Brăila prin care a fost abilitată să pună în aplicare prevederile O.G. nr.39/2003, modificată de O.G. nr.92/2003 şi care a fost emisă tocmai pentru a se scurta formalităţile de recuperare a debitelor în cazul chiriaşilor restanţi.

Ca dovadă a celor arătate, recurenta a depus copie de pe hotărârile nr.81/9.05.2003 şi 165/29.05.2009 ale Consiliului Local Municipal Brăila.

Prin decizia civilă nr.128/18.03.2010, Tribunalul Brăila a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea nr.81/9.05.2003 a Consiliului Local Municipal Brăila, depusă la dosar de recurentă, aceasta a fost împuternicită să aplice prevederile O.G. nr.39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale.

Ordonanţa menţionată (abrogată la data intrării în vigoare a Codului de procedură fiscală) prevedea la art.3 alin.1 că obiect al colectării îl constituie „creanţele bugetelor locale provenind din impozite, taxe locale, chirii, redevenţe, contribuţii, amenzi şi alte venituri ale bugetelor locale, precum şi accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalităţi şi penalităţi de întârziere”, iar la art.5 că „sunt competente să gestioneze colectarea creanţelor bugetelor locale autorităţile administraţiei publice locale, prin compartimentele de specialitate ale acestora, ori alte instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale.”

Ulterior, prin art.1 din hotărârea nr.165/29.05.2009, Consiliul Local Municipal Brăila a stabilit o cotă-parte de 50% pe care instituţiile şi serviciile publice sau de utilitate publică au dreptul să o încaseze din închirierea bunurilor proprietate publică a Municipiului Brăila, diferenţa de 50% urmând a fi virată în contul colector al bugetului local.

Din analiza coroborată a celor două hotărâri tribunalul a reţinut că recurenta a fost împuternicită să gestioneze colectarea creanţelor bugetului local rezultate din închirierea bunurilor proprietate publică a Municipiului Brăila.

Prin art.17 alin.4 din Codul de procedură fiscală (în forma în vigoare la data pronunţării sentinţei recurate) s-a prevăzut că „unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de către autorităţile respective”, iar conform alin.5 din acelaşi articol „Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale”.

Rezultă, aşadar, că intimata recurentă are calitatea de organ fiscal, dar numai în ce priveşte colectarea creanţelor bugetului local rezultate din închirierea bunurilor proprietate publică a municipiului.

Or, deşi a criticat sentinţa pentru faptul că instanţa de fond nu i-a dat posibilitatea să facă dovada calităţii sale de organ de executare fiscală, în faţa tribunalului recurenta nu a propus nici o probă care să dovedească faptul că apartamentele pentru a căror chirie a început executarea silită sunt în proprietatea publică a municipiului, iar nu în cea privată.

Faţă de cele arătate, s-a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi nici prevederile art.126 din O.G. nr.92/2003 (Codul de procedură fiscală – forma iniţială), invocate de recurentă.

Pentru aceleaşi considerente nu s-a mai impus analizarea celorlalte aspecte menţionate în motivele de recurs, întrucât vizează chestiuni referitoare la fondul executării.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro