404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

PROCEDURA PENALA

TITLU-Procedura penala

DOMENIU ASOCIAT- Plangeri prealabile

TIP DOCUMENT-sentinta penala

NUMAR DOCUMENT-1702

DATA-03.09.2007

Prin sentinta penala nr. 1702 din 03.09.2007 a Judecatoriei Braila instanta a respins ca nefondata plangerea petentului M.S. si a mentinut rezolutia de neincepere a urmaririi penale, pronuntata de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Braila .

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta a retinut ca actele premergatoare in dosarul Parchetului au fost efectuate la plangerea prealabila a partii vatamate M.C.G., care a cerut descoperirea autorului distrugerilor autoturismului marca Daewoo-Tico si care, ulterior si-a retras plangerea . In aceste conditii, parchetul, in baza art. 10 lit. h C.pr.pen. a dispus neinceperea urmariri penale pentru infractiunea de distrugere prevazuta de art. 217 alin. 1 C.pen. si clasarea dosarului in ceea ce priveste tentativa la infractiunea de furt . Impotriva acestei solutii a formulat plangere tatal partii vatamate, M.S. sustinand ca el este proprietarul autoturismului si ca in momentul savarsirii faptei fiind nevoit sa plece din localitate in interes de serviciu a imputernicit-o pe fiica sa sÇ sesizeze politia, imprejurare care nu indreptatea organele de cercetare penala sa efectueze cercetari in absenta sa si chiar sa ia act de declaratia fiicei sale de renuntare la cercetari . Acesta a mai aratat totodata ca trebuia sa fie si el citat si intrebat daca isi mentine sau nu plangerea .

Instanta de fond a apreciat ca desi tatal partii vatamate putea face plangere impotriva solutiei procurorului, in temeiul art. 275 C.pr.pen., acesta trebuia totusi sa se limiteze la dovedirea interesului sau legitim vatamat . Astfel, instanta a retinut ca fiica proprietarului, folosind autoturismul capata calitatea de detentor precar, calitate ce o indreptateste sa formuleze plangere in nume propriu cu atat mai mult cu cat este majora, iar cercetarea penala s-a facut in mod legal la plangerea acesteia, fiind dealtfel persoana care a relatat organelor de politiedespre modul de savarsire a distrugerilor . Instanta a apreciat ca petentul a dovedit doar in aparenta un interes legitim in depunerea plangerii, afirmand ca societatea de asigurari l-a despagubit cu o suma de bani a carei restituire o solicita dupa ce fiica sa si-a retras plangerea .

De asemenea instanta a mai retinut ca petentul nu a dovedit ca a dat vreo imputernicire fiicei sale .

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs petentul M.S., criticand-o pentru nelegalitate, sustinad ca prin respingerea plangerii de catre instanta de fond i s-a ingradit dreptul de a se adresa justitiei pentru protectia dreptului sau de proprietate .

Prin decizia penala nr. 471 din 16.10.2007, Tribunalul Braila a respins ca nefondat recursul declarat de catre petent si a retinut ca sentinta pronuntata de catre Judecatoria Braila este legala si temeinica . Astfel, instanta de recurs a apreciat ca din documentele depuse la dosarul de fond de catre recurent rezulta ca acesta este intr-adevar proprietarul autoturismului avariat, dar aceste probe nu inlatura sustinerea partii vatamate M.C.G. ca bunul era in folosinte ei, si prin urmare, avand posesia bunlui, aceasta avea si calitatea de a formula plangere penala pentru a conserva bunul aflat in folosinta. Instanta de control judiciar a considerat ca aceasta din urma a formulat plangerea in nume propriu si tot ea, fara a fi necesar acordul proprietarului putea retrage plangerea .

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro