Top

Violare de domiciliu – Aprecierea probelor

Prin sentinţa penală nr.2011/2007 a Judecătoriei Brăila în baza art.192 alin.2 Cp cu aplicarea art.74 lit.”a” Cp, art.76 lit. „c” Cp a fost condamnaţi inculpaţii CLR, SM şi A.E la câte o pedeapsă de 1 an închisoare fiecare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în formă agravantă.

În fapt s-a reţinut că în seara zilei de 08.06.2006, în jurul orelor 22.45- 23.00 părţile vătămate I. N. şi I.M.A. se aflau împreună cu fiul acestora în vârstă de 8 ani şi cu martorii C. A. şi M.I. în faţa porţii imobilului nr… de pe str. Comunarzi, proprietatea soţilor I.. La un moment dat au observat că dinspre str. Milcov se îndrepta pe str. Comunarzi un grup de mai mulţi tineri care adresau injurii şi ameninţări, aruncând cu pietre înspre ei. În aceste condiţii, părţile vătămate au intrat în curte împreună cu fiul lor şi cei doi martori, care le erau prieteni. La scurt timp, în curte au pătruns cei trei inculpaţi, C.L.R., A.E..şi S.M. astfel că, I.N. şi martorii C.A..şi M.I. s-au speriat şi au sărit gardul la vecina părţii vătămate, martora C.A.. După circa 5 minute, au revenit în curte unde au găsit-o doar pe I.M.A. leşinată, ca urmare a faptului că a primit în piept o lovitură cu un pietroi de la o persoană neidentificată de aceasta.

La stabilirea situaţiei de fapt expusă mai sus, instanţa a avut în vedere principiul liberei aprecieri a probelor, prevăzut în art. 63 alin.2 Cpp care lasă instanţei libertatea să aprecieze concludenţa tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate şi principiul aflării adevărului, consacrat în art.3 din acelaşi Cod, care impune instanţei să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

În acest sens, instanţa a reţinut că sunt expresia adevărului declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor C.A., M.I., C.A. date în faza de urmărire penală întrucât se coroborează cu faptele şi împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, după cum urmează:

Astfel, partea vătămată I.N. a declarat chiar în data săvârşirii faptei, 8.06.2006, că în curtea sa au pătruns cei trei inculpaţi, aspect confirmat de soţia sa, partea vătămată I.M.A., care a precizat atât la 28.06.2006 cât şi la 13.10.2006 că, deşi nu cunoaşte cele trei persoane care au intrat în curte, a aflat de la soţul ei că se numesc C.L.R., A.E. şi S.M..

Susţinerile părţilor vătămate din faza de urmărire penală a căror valoare probantă este condiţionată de existenţa altor probe în cauză, sunt confirmate prin declaraţiile martorilor oculari: C.A. care a declarat la 21.10.2006 că a văzut când în curte au intrat cei trei inculpaţi şi M.I. – la datele de 13.10.2006 cât şi 8.06.2006.

În faza de cercetare judecătorească atât părţile vătămate cât şi martorul C.A. au revenit asupra declaraţiilor anterioare: I.N.a declarat că el personal l-a văzut doar pe inculpatul S.M.intrând în curte; I.M.A. a declarat că în curte a fost o singură persoană şi nu poate preciza dacă a fost C.L.R. sau nu; C.A.a declarat că personal nu a văzut dacă în curte au pătruns cei trei inculpaţi.

Instanţa a înlăturat declaraţiile date în această fază ca nesincere.

Opinia instanţei a fost motivată de împrejurarea că partea vătămată I.N. a arătat în plângerea iniţială că în curtea sa au pătruns trei inculpaţi indicându-le în mod concret numele, aspect confirmat de soţia sa care în faza de urmărire penală a declarat că a aflat cum se numesc cei trei de la soţul său, pentru ca apoi să arate că personal, el nu l-a văzut decât pe inculpatul S.M..

Partea vătămată I.M.A.a declarat în faza de judecată că se afla în casă, cu cei doi copii minori la data săvârşirii faptei şi că, deşi soţul ei i-a spus să nu iasă afară, a ieşit şi a observat că în curte se afla o singură persoană, fiind lovită de o piatră aruncată de la o persoană care se afla în faţa porţii. Împrejurările relatate de aceasta sunt contrazise prin înseşi declaraţiile pe care le-a dat în faza de urmărire penală, coroborate cu declaraţiile soţului său şi a martorilor audiaţi din care rezultă în mod indubitabil că toţi se aflau în faţa porţii când grupul de tineri din care s-au desprins cei trei inculpaţi se îndrepta spre ei; la urmărirea penală a declarat că nu ştie de la cine a primit pietroiul pentru că toţi aruncau şi din stradă şi din curte, ori la instanţă a precizat expres locaţia dinspre care a fost aruncat pietroiul; în sfârşit, susţinerea de la instanţă că a fost în curte doar o singură persoană este contrazisă nu numai de declaraţiile soţului său I.N. şi ale martorilor oculari C.A. şi M.I. dar şi prin declaraţia martorei C.A.. Deşi nici aceasta nu şi-a menţinut în totalitate declaraţiile de la urmărire penală, în sensul că iniţial a declarat că în curtea părţilor vătămate a auzit larmă şi zgomot, pentru ca apoi să nu mai confirme acest aspect, instanţa dând eficienţă principiului divizibilităţii declaraţiei, reţine că martora a precizat în mod constant în toate fazele procesului că I.N. şi prietenii săi i-au spus că în curtea lor au pătruns trei tineri, nu unul, cum au încercat părţile vătămate să acrediteze ideea în cursul cercetării judecătoreşti.

Instanţa a considerat că retractarea declaraţiilor părţilor vătămate şi a martorului C.A. nu poate produce eficienţă juridică cât timp susţinerile lor anterioare se coroborează cu alte probe ale dosarului, se situează în timp, într-un moment foarte apropiat de producerea faptei iar revenirea asupra declaraţiilor nu este justificată.

Mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând deosebire în ceea ce priveşte forţa lor probantă, în raport cu împrejurarea dacă ele au fost administrate în cursul urmăririi penale ori al cercetării judecătoreşti.

Neexistând temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale părţilor sau ale martorilor, instanţa poate să considere, atunci când declaraţiile acestora sunt contradictorii, că numai unele dintre ele sunt reale.

În speţă, instanţa va reţine că sunt expresia adevărului declaraţiile date în faza de urmărire penală care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În ceea ce priveşte apărările inculpaţilor, în sensul că aceştia nu au pătruns în curtea locuinţei părţilor vătămate în seara zilei de 8.06.2006, acestea nu pot fi primite, având în vedere următoarele:

Inculpatul C.L.R. a declarat în faza de urmărire penală că în ziua respectivă, a fost plecat în oraşul Ianca indicând pe martora P.F. să confirme. Aceasta nu numai că nu a confirmat, ci a declarat în mod expres că în seara zilei de 8.06.2006 nu a fost cu inculpatul în Ianca şi nu ştie ce a făcut acesta – declaraţie dată în faza de urmărire penală, filele 39, 40. Deşi nu a putut fi audiată în faza de cercetare judecătorească, întrucât a plecat în Spania, instanţa urmează să dea eficienţă declaraţiilor anterioare şi să aibă în vedere şi faptul că aceasta a precizat în scris că îşi menţine declaraţiile date.

În continuare, inculpatul C.L.R. a propus în apărare pe martorii Gh.V. şi G. M.pentru a încerca să arate că la data săvârşirii faptei reclamate de partea vătămată I.N., se afla la o discotecă din oraşul Ianca.

Pe lângă faptul că în cele două faze procesuale, inculpatul a indicat două persoane diferite cu care s-ar fi aflat la Ianca – P. F. şi apoi Gh.V., instanţa a înlăturat declaraţia martorei Gh.V. drept nesinceră şi a constatat că C.L.R. nu a reuşit să dovedească lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie administrate.

Astfel, martora Gh.V. a declarat că în data de 8.06.2006 s-a întâlnit cu inculpatul C.L.R. în jurul orelor 18.00 şi au stat împreună până în jurul orelor 22.00 când împreună au luat un taxi ca să meargă în discoteca din oraşul Ianca. Celălalt martor propus în apărare de inculpat, G.M. a arătat că în jurul orelor 22.00 fiind în localitatea Ianca s-a întâlnit cu inculpatul C.L.R. Ori o persoană nu poate fi în acelaşi timp în două localităţi, cu atât mai mult cu cât este de notorietate că distanţa dintre Mun. Brăila şi oraşul Ianca este de aproximativ 40 km.

În ceea ce priveşte pe inculpatul A.E. acesta de asemenea, nu a recunoscut săvârşirea faptei, invocând faptul că până la orele 22.00 s-a aflat cu inculpatul S.M. în staţia de autobuz, când a venit C.L.R. şi l-a invitat să meargă în oraşul Ianca. Acesta l-a refuzat, s-a suit într-un taxi şi la orele 22.10 a ajuns acasă. Apărarea sa nu poate fi primită în condiţiile în care prietena sa, martora P.E. a declarat la urmărirea penală că inculpatul a venit acasă în jurul orelor 23.00 – 23.15. Această declaraţie cu privire la ora ajungerii acasă este cea pe care instanţa o reţine ca fiind cea reală întrucât se coroborează cu însăşi declaraţia inculpatului din faza de urmărire penală care a arătat că în jurul orelor 22.45 se afla în domiciliul său.

Instanţa a reţinut de asemenea, că în faza de urmărire penală, acesta nu a menţionat nimic în sensul că inculpatul C.L.R. a venit la el şi i-a propus să meargă în oraşul Ianca şi că el l-a refuzat urcând într-un taxi şi plecând acasă imediat. La fila 20 din dosarul de urmărire penală, inculpatul a declarat că în ziua de 08.06.2006 s-a întâlnit întâmplător cu S.M. şi C.L.R. la capătul liniei autobuzului nr. 4 fără a preciza ora exactă, împreună au consumat o cafea după care a plecat prin oraş să se plimbe fără a preciza cu cine.

Inculpatul S.M., audiat doar în faza de urmărire penală nu a recunoscut săvârşirea faptei, declarând că nu cunoaşte nimic despre cele reţinute în sarcina sa.

Vinovăţia sa rezultă însă din declaraţiile părţilor vătămate coroborate cu declaraţiile martorilor oculari M.I. şi C.A., menţinute în ceea ce îl priveşte inclusiv în faza de cercetare judecătorească.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută, în drept, fapta inculpaţilor C.L.R., A. E. şi S.M. de a pătrunde fără drept, pe timp de noapte, în curtea părţilor vătămate I.N. şi I.M.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin.2 Cp.

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe deduse din atitudinea acestora de a prevedea rezultatul faptei lor şi de urmărire a acestuia prin săvârşirea faptei.

Cum săvârşirea infracţiunii şi vinovăţia inculpaţilor au fost dovedite, instanţa a dispus condamnarea acestora proporţional gradului de pericol social al faptei comise şi periculozităţii făptuitorilor.

La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, importanţa valorilor sociale încălcate, respectiv relaţiile sociale privind dreptul la inviolabilitatea domiciliului sau reşedinţei şi faptul că inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptei. S-au avut în vedere şi datele personale ale inculpaţilor, care sunt tineri, vârsta oferindu-le posibilităţi sporite de îndreptare şi reeducare precum şi faptul că se află la primul conflict cu legea penală.

Aspectele menţionate au fost reţinute ca circumstanţe atenuante, pentru inculpaţi, potrivit dispoziţiilor art. 74 lit.”a”Cp, instanţa apreciind că aplicarea unei pedepse cu închisoare într-un cuantum coborât sub minimul special prevăzut de lege, în conformitate cu dispoziţiile art.76 lit.”c” Cp, respectiv aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu pentru fiecare dintre inculpaţi, este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cp şi anume reeducarea inculpaţilor şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa reţine că natura faptei săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 lit. „a” şi „b” din Cp, respectiv dreptul de a alege şi a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, motiv pentru care exerciţiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei.

Deşi în art. 71 Cp, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, se prevede că drepturile prevăzute în art.64 alin.1 lit. a) – c) Cp se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, este de observat că potrivit art.11 alin.2 şi art.20 alin.2 din Constituţie, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern şi au prioritate atunci când privesc drepturile omului şi sunt mai favorabile decât legile interne.

Aşadar, atâta timp cât săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu nu are legătură cu vreo profesie, funcţie ori activitate desfăşurată de inculpaţi, instanţa va considera că, indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunilor care a atras-o nu se justifică interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin.1 lit.”c” Cp.

Rămân neinterzise drepturile prevăzute de art. 64 lit.”d” şi „e” Cp, în condiţiile art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privitor la asigurarea respectului faţă de viaţa de familie.

În ceea ce priveşte modalitatea concretă de executare a pedepsei aplicate, instanţa a apreciat, în contextul celor deja menţionate, că scopul pedepsei şi educativ al sancţiunii va putea fi atins pentru toţi inculpaţii fără privare de libertate, astfel că faţă de aceştia urmând a fi suspendată condiţionat executarea pedepsei, conform art.81 Cp, pe durata unui termen de încercare de 3 ani potrivit art. 82 Cp.

Faţă de toţi inculpaţii, în baza art.71 alin.5 Cp instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei şi având în vedere dispoziţiile art.359 CPP, a atras atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.83 CP privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.

Etichete: