404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

PREJUDICIU CONEX

ÎN CAZUL ÎN CARE, PRINTR-O SINGURĂ ACŢIUNE MATERIALĂ, S-AU PRODUS CONSECINŢE, ATÂT PE PLANUL INTEGRITĂŢII CORPORALE A VICTIMEI, CÂT ŞI PE PLAN MATERIAL, PRIN ASIMILARE, SE VOR AVEA ÎN VEDERE DISPOZIŢIILE DECIZIEI NR. 1/2004 A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PRONUNŢATE ÎNTR-UN RECURS ÎN INTERESUL LEGII, PRIN CARE S-A STABILIT CĂ INSTANŢA ÎNVESTITĂ CU JUDECAREA ACŢIUNII PENALE, ÎN CAZUL INFRACŢIUNILOR CU EFECTE COMPLEXE, ESTE ÎNVESTITĂ SĂ JUDECE ACŢIUNEA CIVILĂ, ATÂT CU PRIVIRE LA PRETENŢIILE FORMULATE ÎN LEGĂTURĂ CU VĂTĂMĂRILE CORPORALE SUFERITE, CÂT ŞI CU PRIVIRE LA PRETENŢIILE REFERITOARE LA BUNURILE DISTRUSE CA URMARE A ACELEIAŞI FAPTE.

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecătoria Însuratei, inculpatul Brânza Costel a fost trimis in judecata pentru savarsirea infracţiunii de ˝lovire sau alte violente˝prevăzuta de art. 180 al 2 Cp.

Din actele si lucrările dosarului, instanţa a constatat următoarele:

La data de 23 octombrie 2006,partea vătămată BI, s-a adresat cu plângere organului de politie prin care a reclamat că în seara zilei de 21 octombrie 2006, a fost agresat de către inculpatul BC,suferind prin aceasta leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 7-9 zile de îngrijiri medicale şi a solicitat ca împotriva acestuia să se efectueze cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „lovire sau alte violente”,prev.de art. 180 alin.2 c.pen.

Din cercetări, a rezultat că în seara zilei de 21 octombrie 2006, partea vătămată Burlacu Ion se plimba cu un motoscuter pe strada Distilăriei din oraşul Însuratei ,împreună cu martorul LT,aflat şi el pe şaua motoscuterului în spatele părtii vătămate.

La un moment dat,pe carosabil,şi-a făcut apariţia inculpatul BC,care a aşteptat ca motoscuterul să se apropie de el şi folosindu-se de un băţ,l-a lovit pe BI ,în zona capului, peste casca de protecţie pe care o purta, astfel că acesta s-a dezechilibrat şi s-a răsturnat pe carosabil.

Condamnându-l pe inculpat la 3 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, în baza art. 14 Cpp, art.346 Cpp rap la art 998 si urm. Cciv, instanţa a admis in parte acţiunea civila formulata de partea civila BI, având in vedere următoarele considerente:

Iniţial, partea vatamata BI a formulat plângere împotriva inculpatului, la data de 23 10.2006 , pentru savarsirea infracţiunii de lovire sau alte violente, la Politia Însuratei. Ulterior, la data de 30 10.2006, a mai formulat o plângere, împotriva aceluiaşi inculpat si cu privire la aceeaşi fapta, la Parchetul de pe langa Judecătoria Însuratei.

La data de 5.02.2007, partea vatamata, dând un supliment de declaraţie, a solicitat tragerea la răspundere a inculpatului si pentru savarsirea infracţiunii de distrugere.

Parchetul de pe langa Judecătoria Însuratei a trimis in judecata pe inculpatul BC pentru savarsirea infracţiunii de ˝loviri sau alte violente˝, prevăzuta de art. 180 al 2 Cp, prin urmare, instanţa a fost sesizata numai cu aceasta infracţiune.

Cu privire la infracţiunea de distrugere, pentru care partea vătămata a solicitat ca inculpatul sa fie cercetat, instanţa a apreciat ca acesta din urma, nu s-a îndreptat efectiv către bunurile aparţinând partii vătămate, cu intenţia de a le distruge, si ca , printr-o singura acţiune materiala s-au produs consecinţe atât pe planul integrităţii corporale, cat si pe plan material. In acesta sens , prin asimilare la speţa de fata, instanţa va avea in vedere decizia 1 /2004, a ICJC care a stabilit ca instanţa investita cu judecarea acţiunii penale, in cazul infracţiunilor cu efecte complexe, este investita sa judece acţiunea civila atât cu privire la pretenţiile formulate in legătura cu vatamarile corporale suferite, cat si la pretenţiile referitoare la bunurile distruse ca urmare a aceleiaşi fapte.

Partea vătămata , in fata instanţei s-a constituit parte civila cu suma de 8000 lei, din care 1000 lei daune morale, 3000 lei c/val lucrării dentare, 3500 lei c/val scuterului distrus si 500 lei c/val căştii.

In dovedirea cererii, partea civila a depus la dosar înscrisuri medicale, precum si un deviz estimativ privind piesele de schimb.

De asemenea, la dosar a fost ataşata si o copie a raportului de expertiza tehnica judiciara efectuat in dosarul de cercetare penala nr.657/P/2006 al Politiei Însuratei, privind partile in cauza.

La stabilirea cuantumului despăgubirii, instanţa a ţinut cont de concluziile raportului de expertiza efectuat in timpul cercetării penale, si l-a obligat, astfel, pe inculpat sa plătească partii civile suma de 1709 lei reprezentând c/val motoscuterului( in aceasta suma intrând, potrivit calculului expertului desemnat si costul manoperei), precum si 272 lei, c/val casca protecţie.

Instanţa a constatat ca, la dosarul cauzei, partea civila a depus un deviz estimativ al pieselor de schimb, emis de o societate de profil, pentru suma de 1629,56 euro, unitate care, surprinzător, prezintă expertului desemnat in cauza, un alt tarif, la un preţ mai mic, in lei.

Cu privire la c/val lucrării dentare, din certificatul medico legal nr.1241/23.10.2006, nu rezulta ca partea vătămata ar fi suferit leziuni în acest sens, iar devizul estimativ emis de medicul stomatolog PA, după un an de la data savarsirii faptei, nu are forţa probanta.

De altfel, potrivit examenului de specialitate efectuat in cadrul Spitalului Judeţean, secţia BMF, la data de 21 dec 2006, partea vătămata a primit diagnosticul de ˝resturi radiculare la 48 posibil post traumatic˝, ceea ce înseamnă ca aceasta avea un rest rămas din rădăcina, in interiorul osului, la ultima măsea, ceea ce nu are legătura cu fapta de lovire, deoarece, cu certitudine, in urma acţiunii inculpatului, i s-ar fi rupt , in primul rând, dinţii din fata. Fata de motivele mai sus expuse, instanţa nu a acordat despăgubirile solicitate în acest context.

In ceea ce priveşte daunele morale solicitate de partea civila, instanţa a apreciat ca aceasta suma de bani trebuie sa fie intr-un cuantum rezonabil, sa nu reprezinte in acelaşi timp si o pedeapsa pentru inculpat, dar si o sursa de imbogatire pentru partea civila, ţinându-se seama si de condiţiile generale economico sociale. Astfel, inculpatul a fost obligat sa plătească partii civile suma de 500 lei, instanţa apreciind ca aceasta este suficienta pentru acoperirea suferinţei fizice si psihice provocate de acţiunea inculpatului.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro