404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Somatie de plata (respinsa)

Tip speţă-Sentinta Civila nr. 689/06 .11.2008

Titlu-Somatie de plata (respinsa)

Domeniu alocat-Contracte

Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 900/253/2008, creditoarea C.N.D.P. din România S.A. – prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa – a solicitat instanţei emiterea unei ordonanţe care să conţină somaţia de plată împotriva debitorului P.I pentru debitul cert, lichid şi exigibil de 97,02 euro (355,41 lei), compus din: 45 euro (167,41 lei), reprezentând ratele 3 şi 4, şi 52,02 euro (188 lei), reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform notei de calcul anexate cererii, în baza contractului de eliberare a rovinietei nr. 60/21.04.2005. De asemenea, creditoarea a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de eliberare a rovinietei nr. 60/21.04.2005, precum şi faptul că, potrivit O.G. nr. 15/2002, aprobată prin Legea nr. 424/2002, contravaloarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România pentru perioada de parcurs şi staţionare de 12 luni, putea fi achitată în patru rate trimestriale.

De asemenea, reclamanta creditoare a susţinut că pârâtul debitor a achitat doar ratele 1 şi 2, rămânând neplătite ratele 3 şi 4 în cuantum total de 45 euro, iar faţă de neplata la scadenţă au fost calculate penalităţi de întârziere în cuantum de 52,02 euro, conform art. 3 alin. 1 din contract. Totodată, a menţionat că valoarea în lei a rovinietei a fost determinată potrivit prevederilor art. 2 pct. 7 din contract, valoarea în lei a sumei totale datorate de către debitor fiind de 355,41 lei.

A mai arătat reclamanta că prezentul demers judiciar l-a declanşat numai după ce a rămas fără rezultat încercarea de soluţionare pe cale amiabilă a diferendului, pârâtul nedând curs somaţiei ce i-a fost adresată.

În drept, reclamanta creditoare a invocat dispoziţiile art. 1 şi art. 6 alin. 2 şi 3 din O.G. nr. 5/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus în copie următoarele înscrisuri: contractul de eliberare a rovinietei nr. 60/21.04.2005, înştiinţarea de plată nr. SV 19728/29.06.2006, confirmarea de primire 4149, nota de calcul a sumelor pentru care se solicită emiterea ordonanţei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 39 lei, conform chitanţei ordinului de plată nr. 4370 din 30.09.2008, şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, depuse şi anulate la dosarul cauzei.

Reclamanta a solicitat, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod proc. civ., judecarea cauzei şi în lipsă.

Deşi legal citat, pârâtul debitor nu a depus întâmpinare la dosar, dar s-a prezentat în instanţă pentru solicita respingerea cererii creditoarei întrucât în perioada în care trebuia să achite ratele 3 şi 4 a fost îmbarcat pe vapor, nu a circulat cu autoturismul şi, deci, nu a avut nevoie de rovinietă. În acest sens, a depus la dosar următoarele înscrisuri: copie de pe certificatul de înmatriculare a autoturismului cu nr. TL-97-….., copie de pe carnetul de navigator îmbarcări/debarcări, copia brevetului de căpitan fluvial, copia bonurilor fiscale de plată a rovinietei din 21/10/2008 şi 14/10/2008.

Instanţa a procedat în acord cu disp. art.2 alin. 3 din O.G. nr. 5/2001 şi a reţinut spre competentă soluţionare cererea de somaţie.

Totodată, instanţa a încuviinţat şi administrat pentru creditoare şi pentru debitor proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că, în fapt, creditoarea, în calitate de încasator, şi debitorul, în calitate de beneficiar, au încheiat contractul nr. 60/21.04.2005, având ca obiect încasarea, potrivit prevederilor O.G. nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, în 4 rate trimestriale conform anexei A din contract, a sumelor datorate cu titlu de tarif de utilizare (art. 1 pct. 1 din contract), precum şi eliberarea rovinietelor concomitent cu plata către beneficiar în 4 rate a tarifelor de utilizare pentru vehiculele prevăzute în anexa A la contract (art. 1 pct. 2 din contract). În speţă, este vorba despre un contract de adeziune, ale cărui condiţii au fost acceptate de către debitor prin semnarea lui.

În ceea ce priveşte obligaţiile părţilor, acestea au stabilit în art. 2 pct. 3 din contract că beneficiarul va achita contravaloarea în lei a sumelor datorate cu titlu de tarif de utilizare la termenele prevăzute în anexa C din contract, iar în art. 3 pct. 1 din contract s-a prevăzut că pentru neachitarea la termenele şi în cuantumul stabilit prin contract a sumelor reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, beneficiarul datorează încasatorului penalităţi de întârziere.

De asemenea, părţile au convenit în art. 2 pct. 8 din contract că, în cazul radierii din circulaţie a vehiculului, beneficiarul se va prezenta la Oficiul Poştal care a încheiat contractul, cu copie legalizată a certificatului de radiere emis de Poliţie, urmând ca părţile să încheie act de reziliere a contractului. În art. 8 pct. 1 din contract, s-a prevăzut că, în cazul în care pe durata derulării contractului, parcul auto se diminuează prin radierea din circulaţie a unor vehicule, părţile vor încheia act de reziliere a contractului (…).

Faţă de prevederile contractului sus-menţionat care, în temeiul art. 969 Cod civ., reprezintă legea părţilor, instanţa apreciază că apărările pârâtului debitor sunt neîntemeiate. Astfel, acesta a susţinut că nu a achitat ratele 3 şi 4 din contract întrucât nu a mai circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare TL-97-….. (pentru care trebuia să achite rovinieta, conform anexei A la contract – fila 9). De asemenea, a susţinut că motivul neachitării ratelor l-a constituit faptul că este căpitan fluvial şi că, în această calitate, în perioada 17.11.2005-14.11.2006 a fost îmbarcat pe vapor, aşa cum reiese din menţiunile brevetului de căpitan fluvial şi din cele ale carnetului de îmbarcări/debarcări depuse la dosar. Or, analizând conţinutul anexei C la contract, instanţa constată că cea de a treia rată trebuia plătită la data de 21.10.2005, deci înainte de îmbarcarea pârâtului pe vapor. Mai mult, faptul că pârâtul nu a mai circulat cu autoturismul nu reprezintă un motiv de încetare a efectelor contractului. Astfel, potrivit art. 2 pct. 8 şi art. 8 pct. 1 din contract, rezilierea contractului putea interveni numai în situaţia în care autoturismul ar fi fost radiat din circulaţie, caz în care debitorul nu ar mai fi avut obligaţia de a achita rovinieta. Cum, în speţă, pârâtul debitor nu a făcut dovada radierii din circulaţie a autoturismului cu nr. de înmatriculare TL-97-….., instanţa apreciază că acestuia îi incumba în continuare obligaţia de a achita sumele reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, la termenele şi în cuantumul stabilit prin contract. În ceea ce priveşte bonurile fiscale depuse, în copie, la dosar, instanţa constată că bonul emis în data de 21.10.2008 face dovada achitării rovinietei pentru perioada 21.10.2008-19.11.2008, iar din menţiunile bonul din data de 14.10.2008 nu rezultă pentru ce anume a fost emis.

Prin urmare, întrucât debitorul nu a făcut dovada achitării ratelor restante 3 şi 4 din contractul 60/21.04.2005, instanţa consideră că reclamanta creditoare se legitimează ca titulară a unei creanţe certe, lichide şi exigibile, ce are izvor convenţional şi a cărei valorificare este compatibilă cu procedura specială a somaţiei de plată.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin.1 din O.G. nr. 5/2001, „procedura somaţiei de plată se desfăşoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bună voie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide, exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii”.

Identificând raportul juridic dedus judecăţii, pe coordonatele textului enunţat, atât în privinţa obiectului obligaţiei, a probei acesteia, cât şi a celorlalte caractere ale creanţei, instanţa constată că cererea reclamantei creditoare este justificată în parte.

Relativ la valabilitatea exprimării în valută a obligaţiei băneşti, în raporturile juridice interne, instanţa reţine că practica judiciară a statuat în mod constant că atare clauze de consolidare valutară sunt pe deplin valabile, menite să ocrotească părţile de fluctuaţiile deprecierii monedei naţionale. Totodată, instanţa constată că, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 7 din contractul în discuţie, părţile au convenit următoarele: cuantumul în lei al tarifului de utilizare va fi determinat pe baza cursului valutar comunicat de BNR, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării fiecărei rate. În ceea ce priveşte penalităţile, în art. 3 pct. 1 din contract s-a prevăzut că acestea vor fi calculate prin aplicarea cotei de 0,15% pe zi de întârziere asupra sumei totale datorate în euro la cursul BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei. În conformitate cu aceste dispoziţii din contract, reclamanta a calculat valoarea în lei a debitului principal de 45 euro şi a penalităţilor de 52,02 euro, conform notei de calcul rate şi penalităţi (fila 11). Prin urmare, instanţa urmează să someze pârâtul să-şi achite obligaţia în moneda naţională, iar nu în valută.

Pe cale de consecinţă, instanţa va soma pârâtul debitor să achite reclamantei creditoare suma de 167,41 lei, debit reprezentând ratele 3 şi 4 din contractul însuşit prin semnătură de către debitor, precum şi suma de 167,41 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente datoriei care nu a fost achitată la scadenţă, astfel cum a fost stabilită prin anexa C (parte integrantă din contract) şi calculată în moneda naţională, conform notei de calcul rate şi penalităţi.

Cenzurarea penalităţilor la nivelul datoriei este determinată de prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002, potrivit cărora totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, „ cu excepţia cazului în care s-a stipulat contrariul”.

Or, convenţional, părţile au stabilit prin art. 3 pct. 1 din contractul nr. 60/21.04.2005, că neplata la scadenţă a ratelor trimestriale este sancţionată prin penalităţi de 0,15% zi/întârziere, fără însă a se stipula că totalul penalităţilor poate depăşi cuantumul sumei datorate, situaţie în raport de care penalităţile de întârziere vor fi admise doar în parte – 167,41 lei, pentru diferenţa de 20,59 lei cererea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Instanţa va stabili, în considerarea dispoziţiilor art.6 alin. 2 şi 3 din O.G. nr. 5/2001, termenul de plată de 20 de zile, de la rămânerea irevocabilă a prezentei ordonanţe.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 Cod proc. civ., pârâtul debitor va fi obligat la plata către reclamanta creditoare a sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro