404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Partaj bunuri comune-solicitat de terţ

Dosar nr. 1481/327/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Decizia Civilă nr. 32

Şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2009

Asupra apelului civil de faţă;

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Tulcea sub nr.1481/327/2008, reclamanta CA a chemat în judecată pe pârâţii U B şi O V, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună partajul bunurilor comune dobândite de către pârâţi în timpul căsătoriei urmând a se stabili masa bunurilor de împărţit, cotele cuvenite în calitate de codevălmaş. Şi lichidarea stării de indiviziune prin individualizarea, atribuirea şi predarea efectivă a bunurilor ce se cuvin pârâţilor şi eventual achitarea de sultă.

Prin sentinţa civilă nr.2581/14 oct.2008 Judecătoria Tulcea a respins acţiunea formulată de reclamant, ca nefondată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Între pârâtul U B şi reclamantă a intervenit contractul de asistenţă juridică nr.172/13.08.2007 ( fila 5) potrivit căruia reclamanta acorda asistenţă juridică pârâtului într-un litigiu de dreptul muncii în contradictoriu cu BD SA, în cadrul dosarului 1935/88/2007, aflat pe rolul Tribunalului Tulcea, în cadrul căruia reclamantul solicita plata drepturilor băneşti care i se cuvin reprezentând salariul, sporul de vechime, sporul de noapte, sporul de izolare, sporul pentru cumul de funcţii, sporul pentru timp lucrat în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale şi religioase, plata contravalorii dreptului la echipament de protecţie precum şi plata contravalorii bonurilor de masă.

Pentru incidenţa disp.art.34 mai sus menţionate, trebuie examinat printre altele şi înţelesul noţiunii de creditor personal al unuia dintre soţi.

Soţii pot avea două categorii de datorii: personale şi comune.

Creditorul personal nu poate urmări pentru realizarea creanţei sale bunurile comune ( art.33 alin.1 Cod familie), aceştia putând urmări numai bunurile proprii ale soţului debitor, posibilitatea de a urmări bunurile comune prin partajul cerut intervenind în situaţia în care bunurile personale urmărite nu sunt suficiente satisfacerii creanţei sau dacă soţul debitor personal nu are bunuri personale.

Pe cale de consecinţă, ca regulă legitimare procesuală în cadrul acţiunii având ca obiect partajul bunuri comune al soţilor în timpul căsătoriei, îl are numai creditorul personal al unuia dintre aceştia.

În ipoteza în care datoria nu este personală ci una comună soţilor, creditorul devine comun părţilor nemaiputându-se aprecia că are calitatea de creditor personal.

Aprecierea calităţii de creditor personal sau comun se face în raport cu datoria pretinsă de către creditor prin examinarea aspectului de datorie comună sau personală. Instanţa a reţinut că datoria pretinsă de către reclamantă nu este una personală a unuia dintre soţi ci o datorie comună astfel încât nu sunt incidente disp. art.33 Cod familie, cu următoarele argumente: retribuţia este un bun comun al soţilor fie că aceasta se prezintă sub formă de creanţă ( retribuţie neîncasată), fie că se prezintă sub forma unei sume de bani, mobil corporal, obiect al dreptului de proprietate (retribuţia încasată), întrucât: retribuţia este un bun şi nu este cuprinsă în excepţiile limitativ prevăzute de art.31 Cod Familie; când legea a vrut ca anumite sume de bani dobândite în timpul căsătoriei să fie bunuri proprii a prevăzut aceasta în mod expres cum este cazul indemnizaţiei de asigurare şi al despăgubirilor pentru pagube pricinuite persoanei ( art.31 lit.e Cod familie) sau a premiilor şi recompenselor ( art.31 lit.d Cod familie) ceea ce nu a făcut în privinţa retribuţiei, întrucât a considerat-o bun comun; retribuţia este destinată susţinerii sarcinii căsătoriei în scopul îndeplinirii prevederilor art.2 Cod familie; este elementul de bază al comunităţii de bunuri ceea ce înseamnă că în caz contrar comunitatea ar fi lipsită de bunuri; dacă retribuţia ar fi considerată bun propriu ar însemna în virtutea art.31 lit. e Cod familie care prevede subrogaţia reală cu titlu universal, că tot ce se procură cu aceasta să fie bun propriu, ceea ce nu este admis.

În ceea ce priveşte bunurile comune ale soţilor, creditorii comuni pot de regulă să le urmărească în cadrul procedurii de executare silită iar în ipoteza în care executorul judecătoresc ar sista executarea în lumina disp.art.33 Cod familie, creditorul comun poate să ceară continuarea executării silite pe calea contestaţiei la executare în temeiul art.4001 Cod proc.civ.

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal a formular apel

Abinet de Avocat …. , criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivare, apelantul arată că, instanţa de fond a respins cererea cu motivarea că, recurentul nu poate cere executarea silită a debitorului decât în raport de bunurile proprii ale acestuia, posibilitatea de a dobândi bunurile comune prin partajul cerut intervenind doar în situaţia în care bunurile personale urmărite nu sunt suficiente satisfacerii creanţei sau dacă soţul debitor personal nu are bunuri personale (art.33 alin.1 din Codul familiei).

Textul invocat de instanţa de fond este, într-adevăr aplicabil speţei dar ceea ce nu s-a avut în vedere sunt tocmai probele administrate, în concret fiind vorba de înscrisurile emise de Biroul Executorului Judecătoresc ……. din care rezultă că debitorul nu are bunuri proprii urmăribile.

În această situaţie, posibilitatea la îndemâna creditorului de a-şi recupera creanţa este cea prevăzută de disp.art.33 alin.2 din Codul familiei, text de care apelantul înţelege să se prevaleze. În acest sens, instanţa de fond nu a făcut nici o apreciere cu privire la constatarea inexistenţei bunurilor proprii urmăribile făcută tocmai de executorul judecătoresc.

Tot instanţa de fond consemnează în considerentele hotărârii atacate că, aprecierea calităţii de creditor personal sau comun se face în raport de datoria pretinsă de către creditor prin examinarea aspectului de datorie comună sau personală. Se susţine, în sensul celor mai sus arătate, că datoria pretinsă nu este una personală, ci o datorie comună astfel încât n-ar fi incidente dispoziţiile art.33 din Codul Familiei. Argumentele instanţei de fond, în sprijinul acestei teorii, sunt:

– retribuţia este un bun comun al soţilor, fie că aceasta se prezintă sub formă de creanţă (retribuţie neîncasată) fie sub forma unei sume de bani, bun mobil corporal, obiect al dreptului de proprietate;

– retribuţia este un bun comun al soţilor, fie că aceasta se prezintă sub formă de creanţă (retribuţie neîncasată) fie sub forma unei sume de bani, bun mobil corporal, obiect al dreptului de proprietate;

– retribuţia este un bun şi nu este cuprinsă în excepţiile limitativ prevăzute de disp.art.31 din Codul Familiei; dacă legiuitorul ar fi vrut ca anume sume de bani să fie bunuri proprii, ar fi prevăzut aceasta în mod expres cum este cazul indemnizaţiei de asigurare şi al despăgubirilor pentru pagube pricinuite persoanei (art.31 lit.e) C.Fam. sau al premiilor şi recompenselor (art.31 lit.d) C.Fam. ceea ce nu a făcut în privinţa retribuţiei întrucât a considerat-o bun comun;

– retribuţia este destinată susţinerii sarcinii căsătoriei în scopul îndeplinirii prevederilor art.2 din C.Fam., este elementul de bază al comunităţii; per a contrario, dacă retribuţia ar fi considerată bun propriu ar însemna în virtutea art.31 lit.e) din Coduzl Familiei (care prevede subrogaţia reală cu titlu universal) că tot ce se procură cu aceasta să fie bun propriu, ceea ce nu este admis de lege.

Apelantul este cu totul de acord de modul cum instanţa de fond a înţeles să analizeze normele legale mai sus arătate.

Susţine apelantul că, calitatea sa este de creditor personal motivat de faptul că, în raport de acesta, are o creanţă ce reprezintă onorariu neachitat. Aceasta este natura creanţei invocată de apelant, nicidecum cea a creanţei invocată de debitor în cauza litigioasă în care acesta l-a reprezentat. Între creanţa apelantului (onorariu avocaţial) şi creanţa pretinsă de intimatulU B în cauza 1935/88/2007 a Tribunalului Tulcea – litigiu de muncă – (drepturi salariale) nu există nici o legătură.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor din apel, se constată că apelul este nefundat, potrivit următoarelor considerente.

Între pârâtulU B şi reclamantul apelant a intervenit contractul de asistenţă juridică nr.172 din 13 aug.2007 potrivit cu care apelantul acorda asistenţă pârâtului intimat într-un litigiu de dreptul muncii, iar pentru că pârâtul nu a achitat c/val. asistenţei juridice, reclamantul apelant a formulat prezenta cerere.

Potrivit art.33 C.fam. bunurile comune pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi. Creditorii pot urmări numai bunurile proprii ale soţului debitor, iar, posibilitatea de a urmări bunurile comune prin partajul solicitat, intervine doar în situaţia în care bunurile personale ale debitorului, nu sunt suficiente pentru a satisface creanţa.

Pe cale de consecinţă, legitimare procesuală în cadrul acţiunii având ca obiect partaj bunuri comune al soţilor în timpul căsătoriei, îl are numai creditorul personal al unuia din soţi.

În cererea de chemare în judecată, reclamantul apelant şi-a întemeiat cererea pe prevederile art.974 C.civ., iar potrivit acestui articol creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale. Dar nici pe acest temei de drept, acţiunea nu poate fi fondată deoarece creditoarea va putea exercita numai acţiunile cu privire la drepturi al căror titular este debitorul.

Faţă de aceste considerente, văzând şi dispoziţiile legale de mai sus, urmează a respinge apelul, ca nefondat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro