404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Obligaţia de a face

Dosar nr. 4749/327/2007

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

DECIZIA CIVILĂ NR. 28

Şedinţa publică din 21 ianuarie 2009

Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea şi înregistrată sub nr. 4749/327/2007 la data de 31 august 2007, reclamantul RA , în contradictoriu cu pârâţii II, IV şi IC au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la încheierea unui contract de închiriere pentru imobilul situat în Tulcea, strada … şi la plata chiriei începând cu data de 23 mai 2005 până la data încheierii contractului, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 2544 din 13 octombrie 2008, Judecătoria Tulcea a admis în parte acţiunea având ca obiect obligaţia de a face, formulată de reclamantul RA în contradictoriu cu pârâţii II, IV şi IC.

A fost respinsă ca nefondată cererea privind obligarea pârâţilor la încheierea contractului de închiriere.

Au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 2002,97 lei reprezentând chiria aferentă perioadei 23 mai 2005 – 31 august 2008, către reclamant.

Au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 1666 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin dispoziţia nr. 1743 din 23 mai 2005, Primarul Municipiului Tulcea a restituit reclamantului imobilul situat în Tulcea, strada …, compus din teren în suprafaţă de 830 m.p. şi construcţie. In art. 2 din această dispoziţie se menţionează faptul că proprietarul avea obligaţia respectării prevederilor art. 13 şi 15 din Legea nr. 10/2001, texte de lege ce fac trimitere la normele cuprinse în O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor. Art. 9 alin. 1 din acest din urmă act normativ arată că între proprietar şi chiriaşi se încheia un contract de închiriere numai la cererea chiriaşului.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, s-a reţinut că, deşi în cauză nu a fost încheiat un contract de închiriere, pârâţii au continuat să folosească imobilul fără însă a plăti reclamantului vreo sumă de bani cu titlu de chirie.

Impotriva acestei sentinţe a declarat apel II care a criticat-o ca netemeinică, nelegală, susţinând că în mod greşit a fost obligată la plata chiriei întrucât aceasta a fost achitată până la data de 22 februarie 2007 către Primăria Tulcea, astfel că ar fi obligată la o plată dublă.

S-a mai susţinut că greşit a fost obligată la cheltuieli de judecată întrucât primul capăt al cererii a fost respins.

S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Impotriva aceleaşi sentinţe a declarat apel şi RA care a criticat-o ca netemeinică, nelegală, susţinând că greşit a fost respinsă acţiunea în ce priveşte primul capăt de cerere, întrucât chiriaşii refuză orice colaborare cu proprietarul.

S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii în totalitate.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, tribunalul constată apelurile nefondate.

In mod corect prima instanţă a reţinut pe baza probelor administrate că prin dispoziţia nr. 1743 din 23 mai 2004, Primarul Municipiului Tulcea a restituit reclamantului imobilul situat în Tulcea, str. …, compus din teren în suprafaţă de 830 m.p. şi construcţie.

In cuprinsul dispoziţiei s-a făcut menţiunea cu privire la obligaţia proprietarului de a respecta prevederile art. 13 şi 15 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 13 din lege, în cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative sau prin hotărâre judecătorească sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse în O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor, între proprietar şi chiriaş se va încheia un contract de închiriere numai la cererea chiriaşului.

Rezultă deci că nu proprietarul trebuie să solicite încheierea contractului de închiriere ci tocmai chiriaşul trebuie să solicite acest lucru, ori în cauză se constată că acţiunea privind obligarea la încheierea contractului de închiriere a fost promovată de către proprietarul imobilului şi nu de către chiriaş, dreptul recunoscut de lege fiind doar în favoarea acestuia din urmă.

Faţă de aceste considerente, cum chiriaşul nu uzează de dispoziţiile legale ce acţionează în favoarea sa, rezultă că acesta nu intenţionează să mai locuiască în imobil, motiv pentru care în mod corect acţiunea a fost respinsă în ce priveşte primul capăt de cerere.

In ce priveşte cel de-al doilea capăt se constată că deşi chiriaşii nu au înţeles să încheie contract de închiriere cu noul proprietar, ei au folosit imobilul, motiv pentru care în mod corect au fost obligaţi la plata folosinţei cu titlu de chirie.

In ce priveşte cererea referitoare la cheltuielile de judecată, se constată că acestea au fost corect calculate şi acordate, având în vedere dispoziţiile art. 274 Cod proc. civ., potrivit cu care partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

In această situaţie, cum cheltuielile au fost efectuate, doar pentru al doilea capăt de cerere, fiind evaluabil în bani şi cum tot pentru această cerere s-au făcut şi cheltuielile cu expertiza contabilă, iar această cerere privind obligarea la plata chiriei a fost admisă, este evident că potrivit art. 274 Cod proc. civ., pârâţii datorează cheltuieli de judecată reclamantului, neavând relevanţă că primul capăt de cerere a fost respins, cheltuielile nefiind efectuate pentru cererea respinsă.

Faţă de toate aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art.296 Cod proc. civ., se vor respinge ambele apeluri ca nefondate, păstrând hotărârea atacată ca temeinică, legală.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro