404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Art. 211 cod penal

DOSAR NR.5598/327/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

DECIZIA PENALĂ NR.32

Şedinţa publică din 17 februarie 2009

Asupra apelurilor penale, tribunalul, deliberând, reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1384/9 decembrie 2008, Judecătoria Tulcea a respins cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în sarcina inculpatului (..) din infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 21) lit. a, b, c) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 75 lit. c Cod penal în infracţiunea de şantaj prev. de art. 194 alin. 2 Cod penal, ca nefondată.

Inculpatul (..) a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 21) lit. a, b, c Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 74 lit. a, art. 75 lit. c şi art. 80 alin. 2 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei; a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 14 octombrie 2008 la zi.

Inculpata (..) a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2, lit. c, alin. 21) lit. a, b, c Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a, c, art. 76 alin. 1 lit. c. Cod penal, art. 99 şi 109 Cod penal; a interzis inculpatei minore drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata pedepsei, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţ(..)at pe o durată de 5 ani; în baza art. 1101) Cod penal a dispus ca până la împlinirea vârstei de 18 ani, inculpata minoră să respecte obligaţia prevăzută de art. 103 alin. 3 lit. c Cod penal, în sensul de a nu intra în legătură cu inculpaţii (..) şi (..), iar după împlinirea vârstei de 18 ani, până la împlinirea termenului de încercare, să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863) alin. 1 Cod penal, încredinţând supravegherea inculpatei minore Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea; a atras atenţia inculpatei minore asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţ(..)ate a executării pedepsei; a dispus suspendarea condiţ(..)ată a executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţ(..)ate a executării pedepsei.

Inculpatul (..) a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 1) lit. a, b, c, Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, i-au fost interzise inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal păe durata pedepsei; în baza art. 861) alin. 1 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani; în baza art. 863) Cod penal, a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de acest text de lege; a atras atenţia asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 864) Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei; a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 octombrie 2008 la 17 octombrie 2008, inclusiv.

Prin aceeaşi sentinţă penală a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă (..), inculpatul (..) fiind obligat în solidar cu inculpata minoră, aceasta din urmă, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 40 lei către partea civilă reprezentând despăgubiri civile pentru prejudicii materiale; în baza art. 118 alin. 1 lit. b) Cod penal, s-a dispus confiscarea ce la inculpatul (..) a bâtei de bass-ball, folosită la săvârşirea faptei; au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, a fost confirmată de probele administrate în cauză.

Astfel, în privinţa inculpatului (..), din coroborarea declaraţiilor coinculpatei (..) cu declaraţiile părţii vătămate şi, într-o oarecare măsură, chiar cu declaraţiile inculpatului (..) şi propriile declaraţii ale inculpatului (..), a rezultat că acesta a exercitat acte de ameninţare la adresa părţii vătămate pe întreg parcursul desfăşurării activităţii infracţ(..)ale şi, la un moment dat, chiar a agresat fizic partea vătămată. Deşi din declaraţiile părţilor nu a rezultat cu certitudine că inculpatul ar fi ameninţat partea vătămată pentru a o determina să urce în maşină, este cert că astfel de ameninţări au fost proferate de către inculpat atunci când partea vătămată se afla deja în autovehicul iar inculpata (..) începuse să-i reproşeze faptul că acesta ar fi violat-o în trecut şi să-i ceară o sumă de bani. Astfel, atât din declaraţia părţii vătămate cât şi din cea a inculpatei (..) rezultă că inculpatul (..) a ameninţat partea vătămată că îl va duce în vie unde îşi va bate joc de el şi îl va tăia, ameninţări ce au fost proferate după ce inculpata (..) îi solicitase părţii vătămate o sumă de bani. În aceeaşi ordine de idei, şi inculpatul (..) a precizat că (..) i-a spus părţii vătămate că dacă nu îi va da banii inculpatei (..), „se poate ajunge la poliţie sau chiar mai rău”.

În contextul existenţei acestor ameninţări, era lipsit de relevanţă faptul că inculpatul nu a mai repetat ameninţările şi în momentul în care i-au cerut părţii vătămate să scoată bani de pe card, fiind evident că acesta a acţ(..)at sub imperiul ameninţărilor anterioare şi sub constrângere morală, iar nu ca rezultat al propriei voinţe. Acest lucru rezultă şi din faptul că iniţial inculpaţii (..) şi (..) s-au deplasat la bancomat cu card-urile părţii vătămate.

Relevant sub aspectul existenţei infracţiunii de tâlhărie era şi faptul că partea vătămată a fost deposedată de telefonul mobil şi de portmoneu, de către inculpata (..), în autovehicul, în acelaşi context în care inculpatul (..) îi adresa ameninţările menţ(..)ate anterior, inculpatul ştiind că partea vătămată i-a dat respectivele bunuri inculpatei (..).

Deşi în momentul în care părţile au ajuns la domiciliul părţii vătămate, inculpatul (..) nu i-a mai adresat acestuia ameninţări verbale explicite, acţiunile inculpatului se circumscriau noţiunii de ameninţare şi erau susceptibile de a crea o temere părţii vătămate şi de a o face să acţ(..)eze împotriva voinţei sale, atât timp cât inculpatul (..) a avut tot timpul asupra sa o bâtă de base-ball, bâtă cu care la un moment dat a bătut în uşa locuinţei părţii vătămate, cerându-i acestuia să deschidă uşa. Era evident că un asemenea comportament al inculpatului, coroborat cu ameninţările proferate anterior, pe parcursul desfăşurării activităţii infracţ(..)ale şi cu faptul că inculpatul a şi lovit partea vătămată cu piciorul în bazin, fapt perceput de către martorul Bucur Mihai-Stelică, era susceptibil să determine partea vătămată să dea sistemul home-cinema şi calculatorul inculpaţilor şi că partea vătămată a făcut acest lucru doar din cauza acestor ameninţări.

De aceea, instanţa a apreciat că acţiunile inculpatului (..), descrise anterior întruneau elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit. c şi alin.21 lit.a, b, c C.pen. cât timp o parte a activităţii infracţ(..)ale s-a desfăşurat într-un loc public şi într-un mijloc de transport, iar o parte în locuinţa părţii vătămate, iar inculpatul a avut asupra sa o bâtă de base-ball şi a fost însoţit de alte două persoane.

Relativ la încadrarea juridică dată faptei săvârşită de către inculpatul (..), instanţa a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de către avocatul ales al acestuia, din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de şantaj, prevăzută de art.194 alin.2 C.pen., nu era întemeiată. În această ordine de idei, elementul esenţial care distingea cele două infracţiuni,a constat în timpul scurs între acţiunea de constrângere a părţii vătămate şi momentul în care aceasta a cedat acestei constrângeri şi remite un bun făptuitorului. Pentru a subzista infracţiunea de şantaj este necesar ca între cele două momente să existe o oarecare perioadă de timp, în timp ce în cazul tâlhăriei, constrângerea exercitată fie prin violenţă, fie prin ameninţare, este urmată imediat de sustragerea din posesia părţii vătămate a unui bun, această din urmă ipoteză fiind incidentă în prezenta cauză, întrucât partea vătămată i-a dat telefonul şi portmoneul inculpatei (..), imediat după ameninţările proferate de către inculpatul (..) şi le-a dat inculpaţilor sistemul home-cinema, în condiţiile în care inculpatul (..) se afla la el în casă, cu o bâtă asupra sa.

Faptul că partea vătămată a cedat sistemul home-cinema doar ca o garanţie, până când ar fi dat inculpaţilor suma de 1000 de lei, nu avea nici o relevanţă, întrucât partea vătămată nu avea nici o obligaţie legală sau morală de a da vreunuia dintre inculpaţi vreo sumă de bani sau vreun bun, susţinerile inculpatei (..) că ar fi fost violată de către partea vătămată neavând nici un suport probator câtă vreme aceasta nu a depus nici o plângere la poliţie. Oricum, partea vătămată a acceptat să dea sistemul home-cinema precum şi telefonul mobil şi portmoneul nu ca urmare a ameninţărilor cu formularea unei plângeri penale ci din cauza ameninţării că va fi dus în vie şi tăiat, coroborate cu faptul că inculpatul (..) a intrat în domiciliul său, având o bâtă asupra sa, şi fiind însoţit şi de inculpatul (..), aceste două momente neputând fi scindate din punct de vedere subiectiv, ci fiind momente în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţ(..)ale, motiv pentru care infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului (..) are caracter continuat.

În ceea ce o priveşte pe inculpata minoră (..), faptul că aceasta i-a sustras portmoneul şi telefonul mobil părţii vătămate, ameninţându-l pe acesta că îl va lovi cu o bâtă şi profitând de prezenţa inculpatului (..) şi de temerea pe care ameninţările acestuia i-o insuflau părţii vătămate, şi ulterior a participat la sustragerea sistemului home-cinema de la domiciliul părţii vătămate, rezultă chiar din propria declaraţie a inculpatei, aceasta fiind singura care a recunoscut atât sub raport subiectiv cât şi sub raport obiectiv implicarea sa în fapta dedusă judecăţii. De asemenea, faptul că inculpata minoră i-a adresat ameninţări părţii vătămate rezultă şi din declaraţiile inculpaţilor (..) şi (..), acesta din urmă fiind cel care a împiedicat-o pe inculpată să lovească partea vătămată, pentru a nu sparge geamurile maşinii.

Deşi inculpata minoră a susţinut că a acţ(..)at astfel nu în scopul de a deposeda partea vătămată de anumite bunuri ci doar pentru a-l speria pe acesta şi a se răzbuna deoarece anterior ar fi fost violată, acest aspect nu era relevant în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei sale, pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie fiind suficient ca intenţia de a deposeda partea vătămată de un bun să apară şi pe parcursul desfăşurării ameninţărilor sau violenţelor la adresa acestuia. În rest, şi în cazul acestei inculpate erau incidente aceleaşi elemente circumstanţiale ca şi în cazul inculpatului (..), cât timp prima parte a acţiunii ilicite s-a desfăşurat într-un loc public şi în autovehiculul inculpatului (..), iar a doua parte în locuinţa părţii vătămate, inculpata fiind prezentă pe întreg parcursul desfăşurării evenimentelor iar fapta a fost săvârşită de trei persoane, una dintre ele (inculpatul (..)) având asupra sa o bâtă, acesta fiind un element circumstanţial real, ce se răsfrânge asupra tuturor participanţilor, cu atât mai mult cu cât aceştia ştiau că inculpatul (..) are asupra sa bâta.

Şi în cazul inculpatei (..) infracţiunea ce i-a fost reţinută în sarcină avea caracter continuat, toate actele materiale, fie de ameninţare, fie de deposedare a părţii vătămate de anumite bunuri, desfăşurându-se, timp de câteva ore, în baza unei rezoluţii infracţ(..)ale unice.

Relativ la inculpatul (..), deşi implicarea subiectivă şi obiectivă a acestuia în fapta ce formează obiectul prezentei cauze este mai mică decât cea a celorlalţi doi inculpaţi, instanţa apreciază că şi activitatea acestuia prezintă elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.21 lit.a, b, c, cu aplic. art. 41 C.pen.

In acest sens, deşi acest inculpat nu a fost de la început alături de ceilalţi doi inculpaţi, trebuie observat că el a fost prezent în momentul în care inculpatul (..) îi adresa ameninţări părţii vătămate şi, ulterior, când, urmare acestor ameninţări, partea vătămată a acceptat să dea card-urile celorlalţi inculpaţi, însoţindu-i pe aceştia şi la domiciliul părţii vătămate, unde, la un moment dat, a participat la transportul sistemului home-cinema la maşină.

Faptul că inculpatul (..), personal, nu i-a adresat ameninţări părţii vătămate şi nici nu l-a agresat fizic, era real, dar nu avea relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii de tâlhărie, cât timp simpla prezenţă a acestui inculpat a fost de natură, date fiind toate circumstanţele obiective ale cauzei, să sporească temerea părţii vătămate şi să crească şansele de consumare a infracţiunii. Faptul că inculpatul a acceptat să rămână alături de ceilalţi inculpaţi deşi a perceput nemijlocit ameninţările pe care aceştia le-au adresat părţii vătămate şi cererea adresată acestuia de a le da, iniţial, card-urile şi ulterior un sistem home-cinema, deşi, dacă nu dorea să participe la faptă, ar fi avut posibilitatea să plece, făcea ca acest inculpat să aibă calitatea de autor al infracţiunii de tâlhărie, cu atât mai mult cu cât s-a implicat şi obiectiv, spre sfârşitul activităţii infracţ(..)ale, ajutând la transportarea sistemului home-cinema din casa părţii vătămate la autovehiculul inculpatului (..), fapt ce rezultă şi din declaraţia martorului Bucur Mihai-Stelică.

Sub acest ultim aspect, nu are relevanţă faptul că inculpatul (..) nu a avut nici un beneficiu material în urma săvârşirii faptei, fiind suficient că acesta a participat la deposedarea părţii vătămate de un anumit bun, iar împărţirea ulterioară a bunurilor între inculpaţi sau faptul că toate bunurile au rămas la unul dintre inculpaţi nu mai ţine de încadrarea juridică a faptei, deoarece aceasta se consumă în momentul în care s-a realizat deposedarea victimei ca urmare a exercitării ameninţării sau violenţelor.

Bineînţeles că, pentru aceleaşi considerente expuse în cazul celorlalţi doi inculpaţi, şi în cazul inculpatului (..) erau incidente elementele circumstanţiale prevăzute de art. 211 alin.2 lit. c şi alin. 21 lit.a, b, c C.pen., precum şi caracterul continuat al infracţiunii.

Prin urmare, instanţa apreciază că faptele puse în sarcina inculpaţilor au fost probate şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, alin.-2 lit.c şi alin.21 lit.a, b, c C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., urmând să atragă răspunderea penală a acestora.

La individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor, precum şi a modului de executare a acestora, trebuie observat că între cei trei inculpaţi există diferenţe majore determinate de gradul diferit de participare la săvârşirea faptei precum şi de vârsta inculpaţilor.

Astfel, în cazul inculpatului (..), trebuie reţinută circumstanţa agravantă prevăzută de art.75 lit. c C.pen., întrucât acesta a avut cunoştinţă despre faptul că inculpata (..) este minoră, având chiar o relaţie cu aceasta. Pe de altă parte, se va reţine şi circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art.74 lit. a C.pen., deoarece inculpatul se află la primul conflict cu legea penală. Existând un concurs între circumstanţele agravante şi cele atenuante, devin incidente dispoziţiile art.80 alin.2 C.pen., sens în care instanţa apreciază că pedeapsa trebuie orientată spre minim, însă trebuie să depăşească acest minim. Sub acest aspect, instanţa constată că fapta săvârşită de către inculpatul (..) prezintă un grad foarte ridicat de pericol social şi relevă o periculozitate sporită a inculpatului, deşi acesta este la primul conflict cu legea penală, atât prin chiar elementele sale constitutive cât şi prin împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită. În această ordine de idei, trebuie observat că inculpatul nu a avut nici o reţinere în a intra în locuinţa părţii vătămate, chiar dacă şi-a dat seama că şi alte persoane percep acest lucru, iar prin întreaga sa activitate infracţ(..)ală a lipsit partea vătămată de libertate timp de câteva ore, acţiune care, deşi nu poate constitui obiectul unei infracţiuni distincte, poate constitui o modalitate de săvârşire a infracţiunii de tâlhărie şi relevă gradul sporit de periculozitate al inculpatului. Mai mult decât atât, deşi inculpatul, dată fiind vârsta sa şi experienţa profes(..)ală şi de viaţă (din actele de la urmărire penală rezultă că inculpatul a fost timp de 12 ani jandarm), ar fi trebuit să ia măsuri pentru a tempera elanul infracţ(..)al al inculpatei (..), dimpotrivă, a ajutat la realizarea activităţii infracţ(..)ale a acesteia, fapta sa prezentând, şi din această perspectivă, un grad deosebit de pericol social.

De aceea, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 8 ani, cu executarea în regim de detenţie, este aptă să corespundă scopurilor generale ale pedepsei precum şi ale răspunderii penale, prin raportarea la toate elementele subiective şi obiective privitoare la inculpat.

În ceea ce o priveşte pe inculpata minoră (..), instanţa apreciază că sunt incidente circumstanţele atenuante legale prevăzută de art. 74 lit. a, c C.pen., deoarece inculpata a recunoscut săvârşirea faptei şi se află la primul conflict cu legea penală. De aceea, devin aplicabil art.76 alin.1 lit. c C.pen., pedeapsa trebuind coborâtă sub minimul special, minim care trebuie înjumătăţit, potrivit art.109 C.pen., având în vedere starea de minoritate a inculpatei.

În acest sens, instanţa a apreciat că o pedeapsă de trei ani închisoare este în concordanţă cu contribuţia concretă a inculpatei la săvârşirea faptei, deoarece nu trebuie neglijat faptul că acesteia i-a aparţinut iniţiativa pentru săvârşirea faptei.

Relativ la individualizarea executării pedepsei, instanţa a apreciat că, dată fiind vârsta mică la care inculpata a intrat în contact cu rigorile legii penale precum şi traumele pe care le-a suferit anterior, după cum rezultă din conţinutul referatului de evaluare, este suficientă aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţ(..)ată a executării acesteia, deoarece o eventuală executare în regim de detenţie nu ar face decât să accentueze traumele menţ(..)ate anterior, situaţie în care scopul preventiv şi educativ al pedepsei nu ar putea fi atins ci dimpotrivă.

Bineînţeles că pe parcursul termenului de încercare inculpata trebuia să fie supravegheată de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, tocmai pentru că vârsta pe care o are şi impulsurile contradictorii sub imperiul cărora acţ(..)ează necesită intervenţia unei instituţii de specialitate.

Referitor la inculpatul (..), instanţa a constatat că era incidentă circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art.74 lit.a C.pen., deoarece inculpatul se află la primul contact cu legea penală, situaţie în care era obligatorie aplicarea unei pedepse sub minimul special, potrivit art.76 alin. 1 lit.b C.pen. În această ordine de idei, aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare era aptă să conducă la reeducarea inculpatului şi corespundea şi scopului preventiv al pedepsei, cuantumul redus al pedepsei aplicată acestui inculpat, în raport cu inculpatul (..) fiind dat tocmai de contribuţia mult mai redusă a acestuia la săvârşirea faptei, ceea ce releva şi o periculozitate mult mai mică a acestuia.

Mai trebuie precizat că în cazul inculpatului (..) nu putea fi reţinută circumstanţa agravantă prevăzută de art.75 lit.c C.pen., deoarece inculpatul nu ştia, la momentul săvârşirii faptei, că inculpata (..) era minoră, întrucât nu o cunoştea dinainte, văzând-o prima oară chiar cu ocazia săvârşirii faptei, aspect ce a rezultat din declaraţiile tuturor inculpaţilor.

În ceea ce priveşte modul de individualizare a executării pedepsei, instanţa a apreciat că era suficientă aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art.861 C.pen., deoarece deşi inculpatul a avut o contribuţie mai mică la săvârşirea faptei, totuşi aceasta prezintă, prin chiar elementele sale constitutive, un grad de pericol social foarte ridicat.

Mai trebuie precizat, în privinţa inculpatului (..), că aplicarea unei pedepse cu executarea în regim de detenţie ar fi fost justificată dacă s-ar fi făcut proba, dincolo de orice dubiu, a existenţei unei înţelegeri prealabile între inculpatul (..) şi inculpatul (..), ceea ce ar fi făcut ca implicarea subiectivă a inculpatului (..) să fi avut o cu totul altă dimensiune şi să releve o periculozitatea mai mare a acestuia. O astfel de probă nu există însă, declaraţiile părţilor fiind contradictorii sub acest aspect, ceea ce determină un dubiu, care bineînţeles profită inculpatului.

Relativ la latura civilă, în cauză partea vătămată Popa Ştefan-Cătălin s-a constituit parte civilă, iniţial cu suma de 2100 de lei, pentru ca la termenul de judecată din 28 noiembrie 2008 să îşi micşoreze pretenţiile civile la suma de 140 de lei, reprezentând banii pe care inculpata (..) i-a luat din portofel. Sub acest aspect, instanţa apreciază că acţiunea civilă este întemeiată în parte, şi anume doar în limita sumei de 40 de lei, deoarece inculpata (..) a recunoscut, în toate declaraţiile sale, doar această sumă, iar alte probe, în sprijinul susţinerilor părţii civile, nu există. Bineînţeles că inculpata minoră trebuie obligată la plata acestei sume în solidar cu partea responsabilă civilmente dar şi cu inculpatul (..). Trebuie precizat că inculpatul (..) nu poate fi obligat în solidar cu ceilalţi doi inculpaţi deoarece nu era prezent atunci când partea vătămată a fost obligat să-i dea banii inculpatei.

Ca un ultim aspect, mai trebuie precizat că în cauză se impune confiscarea de la inculpatul (..) a bâtei de base-ball, potrivit art.118 alin.1 lit. b C.pen., deoarece aceasta a fost folosită la săvârşirea faptei.

Având în vedere aceste considerente, instanţa urmează să respingă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pusă în sarcina inculpatului (..), din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.c şi alin. 21 lit.a, b, c C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 şi art.75 lit.c C.pen., în infracţiunea de şantaj, prevăzută de art.194 alin.2 C.pen., ca nefondată.

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.21 lit.a, b, c C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., a art.74 lit.a, art.75 lit.c şi art. 80 alin.2 C.pen., va condamna pe inculpatul (..) la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În baza art.71 C.pen., i se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a şi lit.b C.pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art.350 C.proc.pen., va menţine starea de arest preventiv a inculpatului şi în baza art.88 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 14.10.2008, la zi.

În baza art. 211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.21 lit.a, b, c C.pen., cu aplic.art.41 alin.2, art. 74 lit.a, c C.pen., art.76 alin.1 lit.c C.pen., art.99 şi art.109 C.pen., a condamnat-o pe inculpata minoră (..) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În baza art.71 C.pen., a interzis inculpatei minore drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen., pe durata pedepsei.

În baza art.81 C.pen., a dispus suspendarea condiţ(..)ată a executării pedepsei, pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare, potrivit art.110 C.pen.

În baza art.1101 C.pen., a dispus ca, până la împlinirea vârstei de 18 ani inculpata minoră să respecte obligaţia prevăzută de art.103 alin.3 lit.b C.pen., în sensul de a nu intra în legătură cu inculpaţii (..) şi (..), iar după împlinirea vârstei de 18 ani, până la împlinirea termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art.863 alin.1 C.pen.:

– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de către această instituţie;

– să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

– să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

– şi să nu intre în legătură cu inculpaţii (..) şi (..), până la împlinirea termenului de încercare, potrivit art.863 alin.3 lit. d C.pen.

A încredinţat supravegherea inculpatei minore, atât înainte cât şi după împlinirea vârstei de 18 ani, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea.

În baza art. 359 C.proc.pen., i s-a atras atenţia inculpatei minore asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţ(..)ate a executării pedepsei prevăzute de art.83-84 C.pen.

În baza art. 71 alin.5 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţ(..)ate a executării pedepsei.

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.21 lit.a, b, c C.pen., cu aplic.art.41 alin.2, cu aplic.art.74 lit.a C.pen. şi art.76 alin.1 lit.b C.pen., l-a condamnat pe inculpatul (..) la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În baza art.71 C.pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen., pe durata pedepsei.

În baza art. 861 alin.1 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 7 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art.862 C.pen.

În baza art.863 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

– să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de către această instituţie;

– să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

– să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art.359 C.proc.pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 864 C.pen.

În baza art.71 alin.5 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art.88 C.pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 14.10.2008 la 17.10.2008, inclusiv.

S-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă Popa Ştefan-Cătălin, astfel cum a fost precizată.

În baza art.346 C.proc.pen., rap. la art.14 C.proc.pen., cu aplic.art.998 şi urm. C.civ., a obligat pe inculpatul (..), în solidar cu inculpata minoră (..), şi pe aceasta în solidar cu partea responsabilă civilmente Belibou Mariana, la plata sumei de 40 de lei, către partea civilă reprezentând despăgubiri civile pentru prejudicii materiale.

În baza art.118 alin.1 lit.b C.pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul (..) a bâtei de base-ball, folosită la săvârşirea infracţiunii.

Impotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel inculpaţii (..) şi (..).

Inculpatul (..) a criticat hotărârea atacată sub aspectul încadrării juridice, solicitând şi în apel, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este cercetat din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de şantaj prev. de art. 194 alin. 2 Cod penal, arătând că latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie este asimilată celei de furt, respectiv luarea unui bun în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, că numai partea vătămată susţine existenţa infracţiunii de tâlhărie; că inculpatul (..) a arătat că nu a lovit sau ameninţat partea vătămată, ci l-a informat doar cu privire la faptele părţii vătămate în raport cu inculpata (..) şi de faptul că i-ar datora acesteia suma de 10 – 11 milioane lei pentru ca minora să nu sesizeze organele de poliţie. A mai arătat inculpatul că instanţa de fond a motivat că infracţiunea de şantaj trebuie să dureze un timp, în speţă aflându-se în această situaţie; inculpaţii mergând acasă la partea vătămată de unde au luat sistemul home-cinema, telefonul şi portofelul victimei, până când aceasta înţelegea să plătească suma datorată, situaţie în care, în mod evident nu ne aflăm în faţa unei infracţiuni de tâlhărie, bunurile nefiind luate pentru a fi însuşite de inculpaţi.

In final, inculpatul a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de şantaj, aplicarea prevederilor art. 74 – 76 Cod penal, şi a art. 81 Cod penal, în subsidiar, solicitând aplicarea circumstanţelor atenuante şi aplicarea unei pedepse legale cu pedeapsa pe care acesta a executat-o în stare de arest preventiv, neputându-se face un tratament discriminatoriu între inculpaţi.

Inculpatul (..) a criticat hotărârea atacată, arătând că simpla sa prezenţă în locul unde se săvârşea o infracţiune nu poate să conducă la faptul că s-ar număra printre autori, că pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, trebuie dovedit faptul că a avut intenţia să-şi însuşească bunul, or, din întregul material probator nu rezultă că s-ar face vinovat de comiterea vreunei infracţiuni, nefăcând nici un gest pentru a ajuta pe ceilalţi inculpaţi la săvârşirea vreunei infracţiuni.

In final, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi achitarea sa în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. c Cod penal.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate în raport de criticile formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele prev. de art. 371 alin. 1 Cod proc. pen., tribunalul reţine următoarele:

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul apelant (..), trebuie remarcat că, într-adevăr, între infracţiunile de tâlhărie şi şantaj există asemănări, însă aceste două infracţiuni se deosebesc esenţial, sub aspectul relaţiilor sociale încălcate. Dacă în cazul infracţiunii de ultraj sunt încălcate relaţiile sociale referitoare la libertatea persoanei, în cazul infracţiunii de tâlhărie sunt încălcate relaţiile sociale referitoare la patrimoniul persoanei şi numai adiacent, datorită violenţei sau ameninţării folosite de făptuitor, este atinsă libertatea fizică sau psihică a persoanei.

Urmarea imediată la infracţiunea de şantaj constă într-o stare de pericol cu privire la valorile ce alcătuiesc obiectul faptei, iar în cazul tâlhăriei, în diminuarea patrimoniului victimei.

Din punct de vedere al consumării infracţiunii, şantajul se finalizează în momentul creării stării de pericol, neavând relevanţă dacă făptuitorul a mai obţinut sau nu folosul urmărit. In cazul tâlhăriei, consumarea faptei este în directă legătură cu obţinerea bunului de către făptuitor.

Cele două infracţiuni se mai deosebesc şi prin aceea că tâlhăria se caracterizează prin simultaneitatea violenţei sau ameninţării cu actul victimei de a ceda bunul său, în timp ce în cazul şantajului, infractorul întrebuinţează violenţe sau ameninţarea pentru a obţine ulterior un bun.

Revenind la datele speţei, tribunalul constată că toate deosebirile dintre cele două infracţiuni se regăsesc în cauză, judecătoria reţinând în mod corect că în contextul în care partea vătămată i-a dat inculpatei (..) telefonul şi portmoneul imediat după ameninţările proferate de inculpatul (..), iar sistemul home-cinema l-a remis atunci când inculpaţii se aflau în casa sa, inculpatul (..) având asupra sa o bâtă.

Relevant pentru reţinerea infracţiunii de tâlhărie şi nu a celei de şantaj este faptul că din piesele dosarului a rezultat că partea vătămată a dat inculpaţilor bunurile enumerate mai sus, după ce inculpatul (..) l-a ameninţat că îl vor duce în vie, îl vor tăia, şi îşi vor bate joc de el, şi tribunalul consideră că susţinerile inculpaţilor referitoare la predarea bunurilor ca o garanţie până la înmânarea sumei de 1000 lei nu au nicio relevanţă pentru încadrarea juridică a faptelor, în contextul în care nu s-a făcut dovada existenţei unei plângeri împotriva părţii vătămate cu privire la săvârşirea infracţiunii de viol.

In mod corect, prima instanţă a reţinut că infracţiunea de tâlhărie săvârşită atât de inculpatul (..), cât şi de ceilalţi doi inculpaţi, are caracter continuat, cele două etape în care au acţ(..)at inculpaţii fiind momente în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţ(..)ale.

Cu privire la critica relativă la individualizarea discriminatorie a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, tribunalul constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că participarea inculpaţilor la săvârşirea faptelor a fost diferită, acest aspect reflectându-se în pedepsele aplicate.

Inculpatului (..) i-a fost reţinută circumstanţa prev. de art. 74 lit. a, acesta aflându-se la primul conflict cu legea penală, însă, chiar şi în contextul existenţei unui concurs între cauzele de agravare şi cele de atenuare, pedeapsa aplicată putea fi coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Din această perspectivă, apelul inculpatului este întemeiat, urmând a fi admis în conformitate cu disp. art. 379 pct. 2 lit. a Cod proc. pen.

Se va desfiinţa în parte hotărârea apelată cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului (..).

Judecând în fond, ţinând seama de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, de disp. art. 80 Cod penal, urmează a reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, tribunalul având în vedere în continuare gradul sporit de periculozitate al inculpatului. Nu se poate trece cu vederea faptul că inculpatul a fost jandarm vreme de 12 ani, experienţă profes(..)ală care ar fi trebuit să-l determine să aplaneze conflictul dintre partea vătămată şi inculpata minoră (..), şi să se abţină de la săvârşirea unor fapte antisociale. Uşurinţa cu care a acceptat propunerea inculpatei minore, faptul că purta asupra sa arme albe (cuţit tip ba(..)etă şi bâtă), pun în evidenţă periculozitatea deosebită a acestui inculpat.

Considerăm şi noi că executarea pedepsei în regim de detenţie este singura aptă să-l determine pe inculpat să se abţină în viitor de la comiterea altor infracţiuni cu violenţe.

In temeiul art. 350 alin. 1 Cod proc. pen., se va menţine măsura arestării preventive a inculpatului (..), începând cu data de 17 februarie 2009 şi până la 28 martie 2009, urmând a deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 14 octombrie 2008 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Cum alte motive de nelegalitate sau netemeinicie nu au fost constatate din oficiu, celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate vor fi menţinute ca legale şi temeinice.

In ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul (..), reevaluând întregul material probator, tribunalul constată că, deşi n-a avut nici un beneficiu material în urma săvârşirii faptei, nu a ameninţat şi agresat partea vătămată, acesta a acceptat să rămână împreună cu ceilalţi doi inculpaţi, spre sfârşit implicându-se în transportarea sistemului home-cinema. Această ultimă contribuţie materială a inculpatei Crăiţă la deposedarea părţii vătămate atrage calitatea sa de autor al infracţiunii de tâlhărie alături de ceilalţi inculpaţi; mai mult, demonstrează intenţia sa de a-şi uni activitatea sa cu a celorlalţi doi coinculpaţi.

Inculpatul Crăiţă ar fi putut pleca oricând de lângă inculpaţii (..) şi (..), dar nu a făcut-o, dimpotrivă, s-a implicat în maniera descrisă mai sus, astfel că apărările sale nu pot fi primite. In mod corect, prima instanţă a reţinut vinovăţia sa, şi ţinând seama de circumstanţele sale personale, a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.

Aşa fiind, urmează a respinge apelul său ca nefondat şi a-l obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro