404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Art. 20-174 Cod Penal, tentativa la infractiunea de omor

DOSAR NR.2116/88/2008

SENTINTA PENALA NR.60

Sedinta publica din 24 februarie 2009

Prin rechizitoriul nr. 167/P/2008 din 31.07.2007 al Parchetului de pe lânga Tribunalul Tulcea s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului …. pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 20-174 Cod penal.

S-a retinut, în esenta, prin actul de sesizare al instantei ca la data de 5 aprilie 2008 inculpatul …. , pe fondul unei atitudini provocatorii realizata de partea vatamata l-a înjunghiat pe …. cu un cutit in zone vitale provocandu-i leziuni care au condus la internarea si operarea partii vatamate.

În fata instantei au fost audiati inculpatul si parte civila precum si martorii …., ….., …. si ….., …. si ……

Analizând actele si lucrarile dosarului, respectiv plângerea penala si declaratiile partii vatamate, procesul verbal de cercetare la fata locului si plansa foto întocmite de Parchetul de pe lânga Tribunalul Tulcea , procesul verbal de examinare a autoturismului partii vatamate, Raportul medico-legal nr. …. din 21 aprilie 2008 întocmit de S.M.L. Tulcea, depozitiile martorilor …., …., …, ….. si …., precum si declaratiile inculpatului …., tribunalul retine urmatoarea situatie de fapt.

Partea vatamata … si inculpatul …. sunt consateni, acestia locuind în comuna Casimcea, judetul Tulcea.

La data de 27.11.2007 …. a cumparat de la numitii …. si …. o suprafata de 1,5 ha teren agricol situata în extravilanul comunei Casimcea, judetul Tulcea, spre limita de hotar dinspre satul Corugea, care apartine de aceeasi comuna.

Pâna la momentul cumpararii terenului de catre …., acea sola s-a aflat în posesia inculpatului …. si a fratilor sai care au avut cultivata lucerna. … si …. au existat unele discutii în sensul efectuarii unui schimb de terenuri relativ la suprafata de 1,5 ha însa nu s-a ajuns niciodata la un consens, astfel ca acea suprafata a ramas în proprietatea lui ….

În dimineata zilei de 05.04. 2008, partea vatamata s-a deplasat cu autoturismul proprietatea sa în municipiul Tulcea, unde a avut loc o actiune metodica, aceasta fiind profesor de istorie în comuna Casimcea. În jurul orelor 1330 … a revenit în localitatea de domiciliu unde înainte de a merge acasa a consumat bauturi alcoolice la un local situat în centrul comunei si apoi s-a deplasat la domiciliul sau.

Dupa ce a servit masa în jurul orelor 1630 partea vatamata a plecat de la locuinta sa cu autoturismul apoi si si-a condus sotia la farmacia din localitate, dupa care s-a hotarat sa inspecteze suprafetele de teren pe care le avea în proprietate pentru a constata starea acestora. În acest sens, s-a deplasat pe directia satului Corugea si ajungând în dreptul suprafetei de teren cumparat în toamna anului 2007 si care fusese delimitata de alte suprafete cu ajutorul unei brazde de tractor, a constatat ca pe terenul sau se mai afla înca lucerna, provenind din culturile înfiintate în anii anteriori de fratii …,

La fata locului se afla si inculpatul …. care pastea o turma de vreo 20-30 oi. …. a mers cu autoturismul sau pâna la zona în care se aflau oile lui …. si i-a cerut acestuia sa îsi ia animalele de pe terenul proprietatea sa si sa le pasca în alta parte.

Desi i-a pus în vedere sa îsi ia animalele de pe terenul care nu-i apartinea … a ramas pe aceeasi suprafata de teren iar dupa circa 20-30 minute …. s-a întors la volanul autoturismului sau si observând ca inculpatul se afla cu acelasi cârd de oi pe terenul sau, dar de data aceasta pe latura opusa , s-a îndreptat la volanul autoturismului traversând tarlaua catre locul unde se afla … cu oile.

In aceste circumstante partea vatamata …. a venit cu autoturismul sau conducând cu viteza si a intrat în cârdul de oi trecând peste trei ovine. Referitor la acest aspect partea civila a mentionat ca într-adevar s-a deplasat cu autoturismul catre acel cârd de oi, dar ca … ar fi facut un gest care a speriat oile si într-adevar a simtit cum a trecut cu masina peste obstacole.

La acest moment, …. vazând ca i-au fost calcate animalele, s-a enervat si proferând amenintari s-a îndreptat catre partea stânga a autoturismului loc în care pe scaunul conducatorului se afla …..

Imediat inculpatul, care avea asupra sa o bâta de care se folosea pentru a conduce turma a început sa-i aplice lovituri în sensul de împungere lui …. Acesta nu a putut coborî din autoturism si datorita loviturilor primite a traversat prin habitaclu si a parasit autoturismul pe partea dreapta sprijinindu-se în mâini pentru ca nu putea iesi în pozitia verticala.

În acel loc s-a deplasat si … înarmat cu batul pe care îl avea asupra sa dupa ce … a iesit din masina sprijinit în mâini si încerca sa se ridice , inculpatul l-a lovit cu batul de sus în jos la nivelul capului.

Partea vatamata a ripostat încercând sa-i ia batul înculpatului însa nu a reusit si astfel s-au smucit amândoi încercând sa-si aplice lovituri pâna ce au ajuns în fata masinii. În acest loc … a scos de la brâu cutitul pe care-l avea si i-a aplicat lovituri in zona toracelui si a gambei superioare dreapta spre regiunea inghinala. Între timp, … apucase sa ia cheile din contactul autoturismului pentru a nu da posibilitatea partii vatamate sa plece.

Dupa ce l-a lovit cu cutitul pe …, acesta din urma a început sa fuga catre marginea tarlalei, insa inculpatul i-a mai aplicat câteva lovituri cu batul cu care era înarmat.

… s-a deplasat pâna în apropierea localitatii Corugea, unde s-a întâlnit prima oara cu martorul … care a observat ca avea sânge în zona pieptului ( declaratia fila … dosar fond) dupa care si-a continuat drumul spre localitatea Casimcea.

Ulterior partea vatamata s-a întâlnit cu martorul … care îngrijea o suprafata de vita de vie pe care o detine la marginea localitati, victima rugându-l sa o transporte catre comuna Casimcea.

Cu aceasta ocazie potrivit declaratiei sale (fila … dosar fond) martorul a putut constata ca … prezenta urme de sange la nivelul partii stângi a pieptului si de asemenea avea o plaga injunghiata in zona femurului drept.

… i-a relatat martorului ca a fost lovit cu bâta si înjunghiat de catre … si a cerut sa fie dus de urgenta catre farmacia din localitate unde a primit primul ajutor din partea sotiei.

Pe drum, partea vatamata s-a întâlnit cu seful postului de politie, caruia i-a relatat cele intamplate, motiv pentru care dupa ce victima a fost lasat în grija sotiei sale … ( declaratie fila 46 dosar fond ), politistul s-a întors la fata locului unde l-a descoperit pe numitul … si autoturismul partii civile. În aceeasi zona, în urma autoturismului, la patru metri, seful de post a descoperit un miel si doua oi moarte, luând act de faptul ca … a pretins ca au fost calcate de catre partea vatamata cu masina. În continuare, lucratorul de politie i-a solicitat lui … sa-i predea cutitul folosit împotriva lui … si dupa multe insistente, inculpatul a scos de sub o brazda de aratura cutitul pe care l-a predat politistului.

Potrivit raportului medico-legal nr. …/21.04.2008 intocmit de Serviciul Medico-Legal Judetean Tulcea s-a constatat ca partea vatamata prezenta urmatoarele leziuni: cicatrice violacee, orizontala de 1,5 cm fata anterioara, 1/3 inferioara antebrat stâng, plaga suturata cu doua fire orizontala de trei cm fata antero – laterala, hemitorace stâng, situata pe linia axilara anterioara , la 9 cm de mamelon; anterior si superior de leziunea precedenta, la 3,5 cm cicatricea rosietica, sidefie, oblica de sus în jos si din interior spre exterior, de 1,5 cm. Anterior si inferior de leziunea descrisa la pct. 1 la 4 cm plaga suturata cu un fir, oblica de sus în jos si din posterior spre anterior de 3 cm. Cicatrice roz sidefie, oblica de sus în jos si din posterior spre anterior de 3 cm. Cicatrice roz cu crusta bruna, la capatul superior, fata anterioara, hemitorace stâng pe linia mamelonara. Excoriatie acoperita cu crusta bruna, groasa de 1 cm, situata pe linia mamelonara. Excoriatie acoperita cu crusta bruna, groasa de 1 cm situata pe fond galben-brun, 6/4 cm, lombar stânga. Plaga suturata cu trei fire,oblica de sus în jos si din exterior spre interior de 9 cm. , fata antero-interna, 1/3 superioara coapsa dreapta.

Inculpatul … s-a aparat de maniera ca, la momentul la care l-a atacat cu bâta prin geamul autoturismului pe … acesta a iesit pe portiera din dreapta fata a autoturismului, l-a lovit cu pumnul în regiunea capului, dupa care a încercat sa-l deposedeze de batul pe care-l avea.

În aceste conditii, înculpatul a sustinut ca a fost doborât cu fata la pamânt într-o zona situata în fata autoturismului si în conditiile în care … se afla culcat deasupra sa încercând sa-l deposedeze de bat, a scos cutitul de la brâu si a lovit cu acesta spre înapoi pentru a scapa de agresiunea lui …..

Tribunalul retine ca apararea inculpatului nu este sustinuta de concluziile raportul medico-legal al Serviciului Medico-Legal Judetean Tulcea nr. 325/21.04.2008 .

Astfel în raport de topografia leziunilor constatate ca si de directia loviturilor (majoritatea plagilor sunt pe directie oblica de sus si din interior catre exterior) apararea inculpatului nu poate fi acceptata de instanta deoarece în situatia în care partea vatamata s-ar fi aflat deasupra lui … acesta nu ar fi reusit sa atinga cu cutitul în sensul indicat de actul medico-legal punctele de pe corpul victimei unde sunt situate leziunile fapt care intareste convingerea instantei ca inculpatul s-a aflat fata în fata cu ….

Aceasta opinie a fost exprimata si de catre Serviciul Medico – Legal Judetean Tulcea, care în completarea actului medico-legal, prin adresa nr. …./24.07.2008 a aratat ca „având în vedere topografia leziunilor descrise în raportul medico-legal înaintat, cel mai probabil agresorul se afla în fata victimei”.

În concluziile medico-legale ale raportului cu nr. …./21.04.2008 s-a retinut ca ca …., în vârsta de 63 de ani, a prezentat la data de 05.04.2008, leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu sau de corp/plan dur si lovire cu corp taietor întepator. Având în vedere examinarile paraclinice si descrierea interventiei chirurgicale, leziunile traumatice de la nivelul toracelui si regiunii lombare, nu au interesat organele cu rol esential în mentinerea vietii. Necesita îngrijiri medicale timp de 17-18 zile de la data producerii, daca nu survin complicatii.

Desi în actul medico-legal se precizeaza ca leziunile traumatice nu au interesat organe cu rol esential în mentinerea vietii si au necesitat pentru vindecare 17-18 zile îngrijiri medicale totusi tribunalul constata ca lama cutitului a penetrat o zona vitala, respectiv cavitatea toracica cu consecinta unui hemopneumotorax, iar situarea acestei plagi penetrante s-a apropiat de aorta inimii, împrejurare care este atestata în raportul medico-legal la examenul echografic si care este retinuta în doua examene distincte si anume la examenul CT cranio-cerebral abdominal si toraco-abdominal nr. …/05.04.2008 dar si în condica operatorie nr. …./05.04.2008.

Instanta apreciaza ca multitudinea loviturilor, instrumentele de atac folosite (cutit, bat), intensitatea agresiunii, zonele vitale lezate ale victimei ( plaga injunghiata hemitorace stang, coapsa dreapta, lombar stanga, TCC acut inchis, cu rezultatul internarii si operarii de urgenta), releva fara dubii ca inculpatul a actionat cel putin cu intentie indirecta la comiterea infractiunii de tentativa la omor acesta putând sa prevada rezultatul faptei sale si chiar daca nu l-a urmarit sa accepte posibilitatea producerii decesului partii vatamate.

Fata de cele expuse instanta va respinge cererea de schimbare a încadrarii juridice solicitata de inculpat din tentativa la omor in infractiunea de loviri sau alte violente, ca nefondata.

La termenul din 24 februarie 2008 , in dezbateri aparatorul partii vatamate a solicitat schimbarea încadrarii juridice si condamnarea inculpatului atât pentru infractiunea prevazuta de art.20-174 Cod penal cât si pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art.211 Cod penal sau a celei de furt reglementata de art.208 al.4 Cod penal.

Referitor la acest aspect se observa ca desi inculpatul a luat cheile autoturismului de la partea vatamata a procedat în acest fel pentru a împiedica plecarea lui … de la fata locului si nu pentru a si le însusi pe nedrept, astfel încât nu subzista infractiunea de tâlharie sau furt, lipsind unul din elementele constitutive ale acestor fapte.

Totodata potrivit declaratiei sale ( fila …. dosar fond) inculpatul a mutat ulterior vehiculului dupa fuga partii vatamate deoarece una dintre oile ucise a ramas întepenita între roata si sasiu astfel încât nu ne aflam în prezenta furtului de folosinta prevazut de art. 208 alin. 4 Cod Penal.

Cu privire la acest aspect versiunea inculpatului e întarita de faptul ca imediat dupa incident a fost nevoit sa sacrifice cele 3 animale calcate de autovehiculul partii vatamata.

De altfel atunci când a sosit la fata locului lucratorul de politie a gasit autoturismul lânga turma de oi inculpatul nefacând vreun demers pentru sustragerea vehiculului.

Fata de cele expuse urmeaza ca tribunalul sa respinga cererea formulata de partea vatamata … de schimbare a încadrarii juridice ca nefondata.

În drept fapta inculpatului … care la data de 5 aprilie 2008 aflându-se în raza com. Casimcea jud. Tulcea prin folosirea unui cutit si a unui bat în repetate rânduri i-a aplicat lovituri partii vatamate … provocându-i prin înjunghiere leziuni in zone vitale ale corpului întruneste elementele constitutive ale infractiunii de tentativa la omor prevazuta de art.20 Cod Penal in referire la art. 174 Cod Penal.

Instanta nu poate retine apararea inculpatului …., în sensul ca a fost lovit initial de victima si trantit la pamant, deoarece cu exceptia declaratiei inculpatului nici un alt mijloc de proba nu confirma un atac al partii vatamate.

De altfel desi sustine ca a fost agresat de catre partea vatamata, inculpatul, potrivit propriei declaratii nu a suferit leziuni vizibile si nu a facut demersuri pentru a obtine un certificat medico-legal.

În schimb tribunalul va retine în favoarea inculpatului circumstanta atenuanta a provocarii prevazuta de art. 73 lit. b Cod Penal, asa cum a constatat si procurorul prin rechizitoriu, deoarece partea vatamata a descins la fata locului cu autoturismul in mare viteza ucigand 3 oi din turma inculpatului provocandu-i acestuia o puternica tulburare si emotie care a condus la atitudinea agresiva ulterioara a lui ….

Sustinerea partii vatamate în sensul ca la un semn al inculpatului animalele i-au sarit în fata masinii nu poate conduce la înlaturarea circumstantei atenuante a provocarii si nu poate fi luata în considerare mai ales ca … a condus în mare viteza spre turma inculpatului si putea anticipa ca oile se vor speria de apropierea vehiculului .

Cu toate acestea partea vatamata nu a redus viteza având o conduita lipsita de responsabilitate, mai ales ca martorul …. ( fila … dosar fond) a declarat ca la data de 5 aprilie 2008, în jurul prânzului ( deci cu putin timp înainte de producerea incidentului ) s-a aflat la un bar din comuna Casimcea, jud. Tulcea unde ….a consumat 2 beri si 50 ml coniac.

Referitor la declaratia martorei … , asistent medical la Spitalul Judetean Constanta, în sensul ca la data de 6 aprilie 2008, fara sa-si decline identitatea a avut o discutie cu partea vatamata, ocazie cu care aceasta din urma desi se afla dupa operatie sub efectul calmantelor si antibioticelor a recunoscut ca a generat incidentul, instanta o va privi cu mari rezerve deoarece martora fiind fiica inculpatului avea interesul de a-i crea tatalui sau o situatie juridica mai favorabila.

În ceea ce îl priveste pe martorul …., audiat la 24 februarie 2009 acesta le-a vazut pe parti pe câmp de la o distanta de cca. 1 km., dar nu a putut observa ce s-a întâmplat efectiv la locul incidentului, însa l-a sfârsit l-a vazut pe … plecând singur de la fata locului.

Referitor la persoana inculpatului instanta retine ca …. are vârsta de 69 ani, se afla la primul conflict cu legea si nu poseda antecedente penale.

La stabilirea si aplicarea pedepsei inculpatului …. vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prevazute de art.72 Cod penal si anume : gradul de pericol social al faptei comise, determinate de împrejurarile si modalitatile folosite, urmarea produsa – provocarea unor leziuni in zone vitale ale victimei, atingerea adusa relatiilor sociale ce ocrotesc dreptul la integritate corporala si la viata , circumstantele personale ale inculpatului: a avut o atitudine nesincera pe parcursul procesului penal, este în vârsta de 69 ani, nu poseda antecedente penale .

Pentru aceste motive se va dispune, urmare retinerii circumstantei atenuante a provocarii, condamnarea inculpatului …. la o pedeapsa orientata sub minimul special prevazut de lege, respectiv 4 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de tentativa la omor prevazuta de art. 20 – 174 Cod Penal .

În conformitate cu art. 71 Cod penal, se va aplica pedeapsa accesorie în sensul ca i se va interzice inculpatului …. exercitiul drepturilor prevazute de art.64 lit. a si b Cod penal pe durata executarii pedepsei.

Tribunalul apreciaza ca inculpatul este nedemn de a exercita anumite drepturi în raport de natura infractiunii comise, fiind neîndoielnic ca nu are valorile necesare pentru a alege sau reprezenta interesele generale ale cetatenilor în cadrul autoritatilor publice sau în functii elective publice si de a ocupa o functie implicând exercitiul autoritatii de stat.

Exercitiul unor asemenea prerogative presupune o moralitate nepatata, responsabilitatea fata de propriile fapte si conformare la normele statului de drept, corelativ cu încrederea publicului în reprezentantii autoritatilor, caracteristici pe care inculpatul nu le detine având în vedere infractiunea comisa.

Art. 53 alin 1 si 2 din Constitutia României, art.8 alin.2 din C.E.D.O si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului au statuat ca sanctiunile penale nu trebuie aplicate automat, ca efect al unor dispozitii legale, iar ingerinta în drepturile esentiale trebuie sa fie justificata si necesara într-o societate democratica, pentru îndeplinirea unui scop legitim respectiv pentru securitatea nationala, siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale etc.

Potrivit art. 52 Cod penal, pedeapsa este o masura de constrângere si un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei este prevenirea savârsirii de noi infractiuni. Aceasta dispozitie legala raporteaza la toate categoriile de pedepse indicate in art 53 cod penal, deci inclusiv la pedepsele accesorii .

În concluzie, pedeapsa accesorie privind interzicerea exercitiului drepturilor prev. de art.64 lit.a si b Cod penal, aplicata inculpatului … pe perioada executarii pedepsei închisorii este proportionala cu pericolul social al infractiunilor comise si nu aduce atingere existentei dreptului.

Pentru aceleasi considerente expuse mai sus urmeaza ca în baza ar. 65 alin 2 Cod Penal în referire la art. 20- 174 Cod Penal sa fie aplicata inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64. lit. a si b Cod Penal pe o durata de 2 ani dupa executarea pedepsei principale.

În baza art. 118 lit. b Cod Penal se va dispune confiscarea cutitului folosit la savârsirea infractiunii.

Referitor la actiunea civila, tribunalul retine ca …. s-a constituit initial parte civila în cursul urmaririi penale, cu suma de 3600 lei reprezentând despagubiri materiale si 5.000 lei daune morale.

Ulterior in fata instantei, la termenul de judecata din 23 decembrie 2008 si înainte de citirea actului de sesizare … si-a majorat cuantumul pretentiilor la 50.000 lei cu titlu de daune morale renuntand la despagubirile materiale.

Tribunalul constata ca în urma agresiunii partea civila a suferit leziuni în zone vitale ale corpului fapt pentru care a fost transportata la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta unde a fost operata, astfel încât pe lânga durerea fizica inerenta Trandafir Gheorghe a suferit si o trauma psihica convertita într-un prejudiciu moral susceptibil de evaluare sub aspect pecuniar.

Instanta mai retine ca partea civila este un profesor cunoscut în comunitate, de peste 40 de ani fiind la catedra, este coordonator de activitati scolare si poseda titlul de doctor în istorie. Este evident ca fapta inculpatului a fost de natura sa îi stirbeasca reputatia partii civile în comuna Casimcea.

In aceste conditii tribunalul apreciaza ca raportat la prejudiciul moral suferit partii civile i se cuvine suma de 30.000 lei suma care insa va fi injumatatita avand in vedere contributia lui …. la producerea incidentului prin provocarea inculpatului .

Fata de cele expuse urmeaza sa fie admisa în parte actiunea civila formulata de partea civila …. si în baza art. 14 Cod Procedura Penala în referire la art. 998 si urmatoarele Cod Civil sa fie obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 lei catre partea civila cu titlu de daune morale.

Referitor la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta instanta retine ca acesta nu s-a constituit parte civila în cauza desi la termenele din 28 octombrie 2008 si 25 noiembrie 2008, tribunalul a emis adrese pentru ca Spitalul sa comunice daca intelege sa se constituie parte civila, neprimindu-se nici un raspuns.

În baza art. 193 Cod Procedura Penala va fi obligat inculpatul la plata catre partea civila a sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de parte ( onorariu aparator ales conform chitantelor nr 66 din 9 iulie 2008 si 81 din 14 noiembrie 2008).

Vazând si dispozitiile art. 191 Cod Procedura Penala va fi obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Etichete: ,

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro