404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Fond comercial-Deschidere procedura insolventa

Dosar nr. 410/88/2009

62/2009 js LDP

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA Nr. 497

Sedinta publica de la 20 Martie 2009

Completul compus din:

JUDECATOR-SINDIC:

JUDECATORUL SINDIC:

Asupra cauzei de fata:

Prin cererea adresata acestei instante la data de 02 martie 2009 si înregistrata sub nr. 410/88/2009 si la judecatorul sindic sub nr. 62/2009, debitoarea SC ………. S.R.L. TULCEA ,prin Cabinet Individual de Insolventa …………., desemnat prin Încheierea nr. 3447/18.12.2006 a judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Tulcea, a solicitat intrarea în faliment prin procedura simplificata.

În motivarea cererii, lichidatorul a aratat ca debitoarea are datorii în sume mari.

Lichidatorul îsi întemeiaza cererea pe dispozitiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit carora „debitorul aflat în stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 zile de la aparitia starii de insolventa”.

Având în vedere ca societatea nu si-a achitat datoriile catre bugetul de stat, lichidatorul a inteles sa solicite deschiderea procedurii insolventei în forma simplificata, în temeiul Legii 85/2006. De asemenea, lichidatorul a solicitat exceptarea de la desemnarea sa în calitate de lichidator al acestei societati.

În dovedirea cererii, au fost depuse, în copie, la dosar urmatoarele acte: încheierea nr. 3447/18.12.2006 a judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Tulcea, notificarile nr. 1575/15.11.2007, nr. 1576/15.11.2007, nr. 1610/18.12.2007, nr. 1732/03.04.2008, bilant contabil încheiat la 31.12.2005.

Examinând cererea, în raport de probele administrate judecatorul sindic retine ca S.C. …….. S.R.L. TULCEA, jud. Tulcea a fost dizolvata, în temeiul art. 237 alin. (1) lit. (b) din Lg. 85/2006, prin Sentinta Civila nr. 1727/21.06.2006 a Tribunalului Tulcea.

Conform art. 271 din Lg. 31/1991, în cazul în care societatea aflata în lichidare este în stare de insolventa, lichidatorul este obligat sa ceara deschiderea procedurii insolventei.

Art. 3 alin. 1 pct. 1 din Lg. 85/2006 defineste insolventa ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Cum din înscrisurile aflate la dispozitia lichidatorului a rezultat ca societatea nu dispune de fonduri banesti pentru achitarea creantelor exigibile, aceasta se afla în stare de insolventa.

Asa fiind, având în vedere cele prezentate judecatorul sindic, urmeaza a admite cererea lichidatorului Cabinet Individual de Insolventa ………… si va dispune intrarea societatii debitoare în procedura falimentului si va fi desemnat în calitate de lichidator Cabinet Individual de Insolventa ………… Babadag, jud. Tulcea, care va exercita atributiile prev.la art.24 si 25 din Lg.85/2006 si pe cele care îi vor fi stabilite de judecatorul sindic.

Urmeaza a stabili pentru lichidator o remuneratie fixa în cuantum de 1400 lei RON pentru activitatea premergatoare efectuarii lichidarii si o remuneratie în procent de 5 % din fondurile obtinute din lichidarea bunurilor din averea debitoarei precum si din recuperarea de creante.

În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, urmând a se dispune interzicerea înstrainarilor de parti sociale sau de interes ori a actiunilor detinute de debitoare, de catre administratorii acesteia, fara acordul judecatorului sindic; obligarea debitorului sa puna la dispozitia lichidatorului toate informatiile cerute de acesta, precum si toate informatiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea si averea sa, precum si lista cuprinzând platile si transferurile patrimoniale facute în cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii; obligarea tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil în conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al lichidatorului; obligarea debitorului sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prev.de art.28 alin.1.

Se va fixa termen pentru depunerea de catre lichidator a raportului asupra cauzelor si împrejurarilor care au condus la aparitia insolventei debitoarei prev.de art.59 alin.1 din lege la data de 08 mai 2009.

Fata de dispozitiile art.33 alin.7 raportat la art.108 si 109 din Lg.85/2006, se va dispune ca lichidatorul sa notifice conform codului de procedura civila intrarea în faliment tuturor creditorilor, debitoarei si Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Tulcea, pentru efectuarea mentiunii, notificare ce va cuprinde si urmatoarele termene: termenul limita pentru înregistrarea cererii de admitere a creantei asupra averii debitoarei la 08 mai 2009, termenul de verificare a creantelor întocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar de creante la 25 mai 2009, termenul de depunere a contestatiilor la data de 28 mai 2009, termenul de definitivare a tabelului consolidat creantelor la 08 iunie 2009, iar prima adunare a creditorilor va avea loc la data de 29 mai 2009, ora 11,00.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro