404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Fond- Legea 248/2005

Dosar nr. 338/88/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA

SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA NR. 515

Sedinta publica din data de 27 martie 2009

Completul compus din:

PRESEDINTE :

T R I B U N A L U L :

Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr. 338/88/2009 din 18 februarie 2009, reclamanta Directia Generala de Pasapoarte Bucuresti a chemat in judecata pe paratul ………., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna restrangerea dreptului la libera circulatie in Franta, pentru o perioada de cel mult 3 ani.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca pârâtul a fost returnat din Franta la data de 21.01.2009, în baza Deciziei pronuntata de catre Prefectul din Aube in care se mentioneaza faptul ca a fost condamnat pe 14 martie 2006 de catre Tribunalul corectional din Puy en Velay la 2 ani de inchisoare pentru furt in forma agravanta cu doua circumstante in recidiva, iar la 18.12.2006 a fost condamnat la 4 ani de inchisoare de camera a 10-a a Tribunalului Corectional din Paris pentru furt in forma agravanta cu doua circumstante.

A mai aratat reclamanta ca, în temeiul dispozitiilor art.38 lit.a din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate, modificata si completata cu O.G. nr.5/2006 ,,Restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie a cetatenilor români poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 3 ani …. cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România si acel stat.”

Reclamanta a sustinut ca dreptul la libera circulatie este în strânsa legatura cu respectarea legislatiei statului român, precum si a tratatelor si conventiilor pe care România le-a ratificat si care fac astfel parte din dreptul intern .

Considera reclamanta ca, România trebuie sa îsi probeze capacitatea de a stopa migratia ilegala, iar prezenta, fara respectarea conditiilor legale de intrare si sedere, a pârâtei (ca si a altor persoane aflate în situatii similare) pe teritoriul unor state straine ar dovedi exact contrariul, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat, în materie de vize, cetatenilor români.

În dovedirea actiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei în copie xerox, urmatoarele înscrisuri : Decizia Prefectului din Aube din 08.12.2008, Decizia Prefecturii din Aube din 23.12.2008, Talon eliberat de Directia Generala de Pasapoarte pentru cetatenii români returnati din care rezulta data returnarii din Franta si declaratia olografa data de parat cu ocazia returnarii din Franta.

Examinând cauza, în raport de probele administrate, instanta retine ca pârâtul a fost returnat din Franta, la data de 21 ianuarie 2009 în baza Acordului de readmisie încheiat între România si Franta, aprobat prin H.G. nr. 278/1994.

Potrivit art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, cu modificarile ulterioare, restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie în strainatate a cetatenilor români poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 3 ani numai în conditiile si cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România si acel stat.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozitiile art. 148 alin. 2 din Constitutia României conform carora legislatia comunitara cu caracter obligatoriu prevaleaza legii interne, în timp ce alin. 4 din acelasi articol stipuleaza ca jurisdictiile interne garanteaza îndeplinirea acestor exigente.

In consecinta, instantele de judecata sunt obligate ca, dupa data de 1 ianuarie 2007, sa analizeze compatibilitatea legii nationale privind libera circulatie a persoanelor cu legislatia si cu jurisprudenta comunitara.

Judecatorul national a devenit, dupa aceasta data judecator comunitar, fiind obligat sa aplice direct dreptul comunitar, daca se constata incompatibilitatea dreptului national cu acesta, în virtutea principiilor efectului direct al dreptului comunitar si al suprematiei acestuia.

In ceea ce priveste raportul dintre legislatia nationala si legislatia comunitara, se impune a se face aplicarea principiilor de interpretare, stabilite de Curtea Europeana de Justitie de la Luxemburg în jurisprudenta sa, respectiv:

– principiul efectului direct al tratatelor, ceea ce înseamna ca dispozitiile Tratatului CEE au efect direct în dreptul intern (Hotarârea Curtii din 5 februarie 1963, Van Gend en Loos c. Administratie der Belastingen);

– principiul efectului direct al directivelor, care se aplica atunci când dispozitiile unei directive apar, din punctul de vedere al continutului lor, ca fiind neconditionate si suficient de precise, aceste dispozitii pot fi invocate, în absenta unor masuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricarei dispozitii de drept intern neconforme cu directiva sau daca sunt de natura sa defineasca drepturi pe care particularii pot sa le invoce împotriva statului (Hotarârea Curtii din 19 ianuarie 1982, cauza Becker v. Finanzamt Munster – Innestandt);

Unul din principiile importante este principiul suprematiei dreptului comunitar. Spre deosebire de tratatele internationale obisnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridica proprie, integrata în sistemul juridic al statelor membre în momentul intrarii în vigoare a Tratatului si care impune organelor jurisdictionale de drept intern. In fapt, prin instituirea unei Comunitati cu o durata nelimitata, având institutii proprii, cu personalitate juridica, capacitate de reprezentare internationala si, în special, cu puteri reale derivate din limitarea competentei sau din transferul atributiilor statelor catre Comunitate, acestea din urma au limitat, chiar daca în domenii restrânse, drepturile lor suverane si au creat astfel un corp de drept aplicabil resortisantilor lor si lor însele (Hotarârea Curtii din 15 iulie 1964, Costa c. E.N.E.L.);

Un alt principiu de care instanta nationala trebuie sa tina seama este obligatia de a nu aplica dreptul national contrar dreptului comunitar. Astfel, orice instanta nationala trebuie ca, într-o cauza ce intra în jurisdictia sa, sa aplice dreptul comunitar în totalitatea sa si sa protejeze drepturile pe care acesta le confera cetatenilor si este obligata, ca atare, sa nu aplice orice prevedere din dreptul national care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioara sau ulterioara intrarii în vigoare a regulii comunitare (Hotarârea Curtii din 9 martie 1978, Amministrazione delle Finanze dello Stato c. Simmenthal).

Prin prisma acestor principii si în raport de situatia de fapt, trebuie analizat în ce masura dispozitiile cuprinse în legea interna sunt compatibile cu legislatia comunitara în materia liberei circulatii a persoanelor.

In ceea ce priveste principiul de baza în materia liberei circulatii a persoanelor având cetatenia româna, în prezent, atât legea interna cât si legislatia comunitara stabilesc regula potrivit careia dreptul la libera circulatie a cetatenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat – art. 25 din Constitutia României, art. 18 din Tratatul CEE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.

Exceptiile de la aceasta regula se regasesc atât în cuprinsul legii interne, respectiv art. 38 si art. 39 din Legea nr. 248/2005, cât si în cuprinsul legislatiei comunitare, respectiv art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitara în ceea ce priveste dreptul la libera circulatie a cetateanului român ce cuprinde si dreptul de a iesi din tara în scopul de a calatori pe teritoriul altui membru, Curtea a constatat ca norma comunitara prevede în mod limitativ doar trei situatii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulatie a persoanelor: afectarea ordinii publice, sigurantei publice sau sanatatii publice, pe când norma interna prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulatie daca cetateanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fara a se face nicio distinctie în ceea ce priveste persoana cetateanului în cauza, respectiv daca acesta prezinta sau nu un pericol pentru ordinea, siguranta sau sanatatea publica a statului din care a fost returnat.

Norma interna prevede o categorie mai larga de situatii posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetateanului român la libera circulatie, în raport cu categoria situatiilor de exceptie prevazute de norma comunitara. Consecinta fireasca este aceea ca norma interna este partial incompatibila cu norma comunitara, în ceea ce priveste alte exceptii la libera circulatie a persoanelor decât cele ce vizeaza ordinea, siguranta sau sanatatea publica.

Examinând continutul dispozitiilor art. 27din Directiva, s-a constatat ca acestea stabilesc într-un mod precis si lipsit de echivoc exceptiile de la principiul liberei circulatii a persoanelor, iar potrivit Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeana, România avea obligatia ca pâna la data de 1 ianuarie 2007, sa transpuna dispozitiile Directivei în dreptul intern.

In aceste conditii, facând aplicarea efectului direct al Tratatului si al Directivei la situatia de fapt si, în considerarea principiului suprematiei dreptului comunitar, se constata ca norma aplicabila în cauza este norma comunitara, respectiv art. 18 din Tratat si art. 27 si urm. din Directiva.

Asa cum s-a aratat, art. 27 din Directiva prevede situatiile de exceptie în care se poate dispune restrângerea dreptului la libera circulatie, respectiv ordinea, siguranta sau sanatatea publica.

Articolul 18 (1) CE este direct aplicabil în ordinea juridica interna nationala, deci cetatenii Uniunii Europene, inclusiv cetatenii români, beneficiaza de dreptul de a parasi teritoriul unui stat membru, inclusiv statul membru de origine, pentru a intra pe teritoriul unui alt stat membru.

Dreptul de a circula liber pe teritoriul statelor membre asa cum e prevazut si garantat de art. 18 (1) CE, cuprinde si dreptul de a parasi statul de origine. Acest drept fundamental ar fi lipsit de substanta sa daca statul membru ar putea, fara o justificare valabila, sa interzica resortisantilor proprii sa paraseasca teritoriul sau în scopul de a intra pe teritoriul altui stat membru.

Dispozitia nationala – art. 38 din Legea nr. 248/2005 contravine legislatiei comunitare, judecatorul national fiind obligat sa aplice dreptul comunitar si în ce priveste acest drept de a parasi teritoriul unui stat. Desi nu este reglementat de Directiva 2004/38/CE, în art. 27 (ce se refera doar la dreptul de intrare si de iesire), din formularea articolului rezulta ca acest text priveste limitarea libertatii de circulatie si ca, deci include si dreptul de a parasi un stat membru conform art. 4 din Directiva 2004/38/CE, orice cetatean al Uniunii are dreptul de a parasi teritoriul unui stat membru pentru a intra în alt stat membru.

Un stat membru nu poate limita dreptul de a iesi din statul de origine automat, fara a examina comportamentul personal al individului în cauza si numai pentru ca a fost repatriat din alt stat membru pentru „sedere ilegala”.

In cauza, înscrisurile anexate releva ca pârâtul ……. a fost condamnat pe 14 martie 2006 de Tribunalul Corectional din Puy en Velay la 2 ani închisoare pentru furt în forma garantata, cu doua circumstante în recidiva, iar la 18 decembrie 2006 a fost condamnat la 4 ani închisoare de Tribunalul Corectional din Paris, tot pentru furt în forma agravanta cu doua circumstante.

Prefectul din Aube, prin Decizia nr. 8-10-4124 din 8 decembrie 2008 a hotarât returnarea acestuia la frontiera pentru ca purtarea sa ce a atras condamnarile mentionate, a constituit o amenintare la adresa ordinii publice.

Drept urmare, se verifica incidenta uneia din situatiile de exceptie, consacrate de art. 27 din Directiva, în care se poate restrânge dreptul la libera circulatie, respectiv pericolul prezentat pentru ordinea publica în Franta, stat pe teritoriul caruia au fost comise infractiunile si unde s-a si executat pedeapsa, pericol cu atât mai ridicat cu cât savârsirea aceluiasi gen de fapta s-a repetat în timp, retinându-se si starea de recidiva.

Având în vedere circumstantele prezentate, instanta urmeaza a admite cererea formulata si a restrânge pârâtului exercitarea dreptului la libera circulatie în Franta , în sensul ca îi interzice sa calatoreasca în aceasta tara, pe o durata de 3 ani, începând cu data de 27 martie 2009.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro