404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Fond-Comercial –Nulitate absolută contract de credit – Competenţă materială şi teritorială

Dosar nr. 216/88/2009

SENTINTA CIVILA NR. 397

Sedinta publica din data de 12 martie 2009

Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr.216/88/2 febr.2009 reclamanta … a chemat în judecata pe pârâta S.C…. SRL cu sediul în Bucuresti, pentru ca prin hotarârea ce se va pronnta sa se constate nulitatea absoluta partiala a contractului de credit, privind plata penalitatilor de întârziere, contract de credit nr.504871571 încheiat cu pârâta.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a încheiat cu pârâta contractul de credit nr.504871571 pentru o plata lunara fixa.

Pârâta a calculat pentru o pretinsa neachitare la termen penalitati de întârziere, care potrivit, legii sunt nule absolut în conformitate cu Legea 313/1879 art.1 si 2

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia de necompetenta materiala si teritoriala a tribunalului în solutionarea cauzei.

Examinând cauza sub aspectul celor exceptii invocate tribunalul retine ca exceptiile sunt întemeiate.

Referitor la exceptia de necompetenta materiala a tribunalului se constata ca valoarea litigiului, este pâna la data de 19.02.2009 de 100,15 lei si reprezinta dobânzi, comisioane, asigurari restante si penalitati de întârziere calculate potrivit clauzei a carei nulitate se solicita, înserata la pct.8 din conditiile generale de creditare negociate de parti în contractul de credit nr.505489972/11 oct.2006 (din care penalitati de întârziere doar 21 de lei.

Potrivit art.2 alin.1 lit.a) C.proc.civ. tribunalul judeca în prima instanta procesele si cererile în materie comerciala al caror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum si procesele si cererile în aceasta materie al caror obiect este neevaluabil în bani;

Potrivit art.1 pct.1 C.proc.civ. judecatoriile judeca în prima instanta, toate procesele si cererile, în afara de cele date prin lege în competenta altor instante.

Având în vedere aceste texte de lege, faptul ca, cererea de chemare în judecata este o cerere evaluabila în bani, deoarece nulitatea clauzei penale tin de fapt la anularea unei datorii rezultate din contractul de credit nr.505489972/20 dec.2006, ce consta în plata sumei de 100,15 lei vazând si Decizia nr.32/09.06.2008 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, competenta de solutionare a cauzei apartine judecatoriei.

În ceea ce priveste exceptia de necompetenta teritoriala a Tribunalului Tulcea, în conformitate cu dispoz.art.5, art.10 pct.1 si pct.4 C.proc.civ. instanta competenta de solutionare a cauzei apartine instantei din Bucuresti, deoarece atât domiciliul pârâtei, cât si locul încheierii contractului si locul platii sunt situate în Bucuresti.

În primul rând sediul social al pârâtei se afla în Bucuresti.

De asemenea, locul încheierii contractului, desi nu este prevazuit expres în contract este tot Bucuresti, deoarece potrivit primei fraze din Contractul de credit, acesta se considera încheiat în momentul acceptarii de catre … (în termen de 25 zile de la semnarea contractului) astfel ca acceptarea este legata de locul unde se afla sediul social al societatii. Prin urmare, locul încheierii contractului (în sensul juridic, este sediul pârâtei, adica Bucuresti, sectorul 1, ceea ce atrage competenta de solutionare în favoarea Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti conform art.10 pct.1 din C.proc.civ.

Locul nasterii obligatiei comerciale (în sensul art.10 pct.4 teza 1 din C.proc.civ. este desigur locul încheierii contractului, adica Bucuresti, sector 1.

În ceea ce priveste locul platii prevazut în contract este ghiseul … asa cum se mentioneaza în contractul de credit la pct.III la „Modalitati derambursare a creditului”, astfel ca si potrivit art.10 pct.4 teza a II-a dinC.proc.civ. competenta apartine Judecatoriei sectorului 1 (sediul … fiind cel mentionat în antet, adica Bucuresti, sectorul 1).

Cum în speta normele de competenta teritoriala sunt relative, si suntem în prezenta unei competente alternative, în conformitate cu art.12 C.proc.civ., reclamanta are posibilitatea alegerii uneia dintre instantele prevazute alternativ de lege.

Or, în cauza, instanta de la domiciliul reclamantei nu este una din instantele competente.

Fata de toate aceste considerente, urmeaza a admite exceptiile de necompetenta materiala a Tribunalului Tulcea si de necompetenta teritoriala a Tribunalului Tulcea în solutionarea cauzei.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro