404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Fond -Contencios administrativ- sesizare Curte de Conturi-inadmisibilitate

Dosar nr. 1885/88/2008

SENTINTA CIVILA Nr. 403

Sedinta publica de la 12 Martie 2009

Prin Incheierea nr. 21/30 iunie 2008, Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Tulcea a sesizat Tribunalul Tulcea, sesizare înregistrata sub nr. 1885/88/01 iulie 2008, solicitând urmatoarele:

– stabilirea raspunderii juridice si obligarea la plata, în solidar, în favoarea Primariei Comunei Jijila, a domnului … a d-nei …, pentru prejudiciul în suma de 75.800 lei si dobânda de 6.339 lei, precum si pentru dobânda calculata dupa data de 30 mai 2008, si pâna la data recuperarii prejudiciului de la persoanele raspunzatoare.

Prin Incheierea mentionata ca s-a retinut ca pârâtii – …, primar, în calitate de ordonator principal de credite, conform art.23 (1) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare si …, referent compartiment buget finante, care a acordat viza de control financiar preventiv propriu, datoreaza Primariei comunei Jijila, judet Tulcea, suma de 75.800 lei si dobânda de 6.339 lei, si dobânda în continuare, începând cu 30 mai 2008, pentru plata unor drepturi salariale neprevazute de legislatia în vigoare.

Alaturat Încheierii nr.21 din 30 iunie 2008, s-au anexat raportul de control intermediar nr. 681 din 30 mai 2008, cu anexele acestuia, explicatiile scrise ale pârâtilor, facturi, registru de casa, situatii centralizatoare ale sumelor calculate si alte înscrisuri.

Primaria Comunei Jijila a solicitat efectuarea unei expertize contabile si proba cu înscrisuri probe, probe încuviintate de instanta la termenul de judecata din data de 11.09.2008.

La termenul de judecata din 12 martie 2009, instanta a invocat, din oficiu, exceptia inadmisibilitatii sesizarii, ca urmare a intrarii în vigoare a Legii nr. 217/2008, ce modifica Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi.

Examinând cauza, în raport cu exceptia invocata, instanta retine ca, prin raportul de control intermediar nr. 681 din 30 mai 2008, întocmit ca urmare a verificarii contului anual de executie si a bilantului contabil pentru anul 2007 al Consiliului Judetean Tulcea, s-a constatat ca bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 75.800 lei, la care se adauga dobânda aferenta reprezentând drepturi speciale acordate salariatilor – functionari publici si personal contractual, pentru refacerea capacitatii de munca, securitatii muncii si asigurarea protectiei speciale, conform acordului/contractului colectiv de munca nr.160/14736/12.12.2006, prin aceasta fiind încalcate prevederile art. 14 alin. 3 din Legea nr. 273/2006, art. 54 alin. 6 din Legea nr. 273/2006, art. 7 din O.G. nr. 119/1999, art. 8 alin. 1, art. 12 alin. 1 si art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1999, lipsa de temei legal rezultând si din adresa nr. 1107 din 23.01-2008.2008, emisa de catre D.M.P.S. TULCEA si, iar raspunderea pentru producerea prejudiciului revenind pârâtilor- …, primar, în calitate de ordonator principal de credite si …, referent compartiment buget finante, care au acordat viza de control financiar preventiv propriu.

Insa, la data de 28 octombrie 2008, a intrat în vigoare Legea nr. 217/2008, pentru modificarea si completarea Legii nr. 94/1992, prin care s-au abrogat dispozitiile art. 40 si urm. care reglementau competenta materiala si teritoriala a instantelor Curtii de Conturi si care, ulterior, a fost preluata de instantele judecatoresti, odata cu preluarea judecatorilor financiari.

Actul normativ mentionat, în forma în vigoare, nu mai prevede posibilitatea Curtii de Conturi a României, prin Camerele de conturi judetene, de sesizare a instantei judecatoresti pentru stabilirea raspunderii civile pentru pagubele cauzate si plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar de catre administratori, gestionari si contabili, precum si de celelalte persoane supuse jurisdictiei Curtii de Conturi, art. 31 alin. 3 stipulând ca în situatiile în care se constata existenta unor abateri de la legalitate si regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunica conducerii entitatii publice audiate aceasta stare de fapt, iar stabilirea întinderii prejudiciului si dispunerea masurilor pentru recuperarea acestuia revin acesteia.

De asemenea, în art. 1 alin. 4 din Legea nr. 94/1994, modificata prin legea nr. 217/2008, se prevede ca litigiile rezultate din activitatea Curtii de Conturi se solutioneaza de instantele judecatoresti specializate.

In consecinta, coroborând prevederile legale aratate, se concluzioneaza ca stabilirea raspunderii persoanelor vinovate si a întinderii prejudiciului se poate realiza de catre instantele judecatoresti numai la solicitarea entitatii publice verificate.

Relativ la aplicarea legii în timp, având în vedere ca sesizarea instantei s-a realizat anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 217/2008, este de subliniat ca, potrivit art. 725 alin. 1 si 2 Cod proc. civ., dispozitiile legii noi de procedura se aplica, din momentul intrarii ei în vigoare si proceselor în curs de judecata, începute sub legea veche, precum si executarilor silite începute sub acea lege, în timp ce procesele în curs de judecata la data schimbarii competentei instantelor legal investite vor continua sa fie judecate de acele instante.

În opinia instantei, art. 725 alin. 2 are în vedere ipoteza în care actiunile aflate în curs de judecata ramân în competenta instantelor judecatoresti, doar ca se modifica instanta competenta sa judece respectivul tip de cauza, nu însa si situatia în discutie când se aplica regula instituita prin alin. 1 pentru ca nu se mai poate stabili raspunderea unor persoane pentru prejudicii aduse institutiilor în cadrul carora functioneaza la cererea unui tert – organ de control, în lipsa solicitarii entitatii publice pagubite, numai aceasta din urma fiind în masura sa decida modul de actiune.

In aceste conditii, fata de prevederile legale mentionate, sesizarea Curtii de Conturi este inadmisibila si va fi respinsa ca atare, urmând ca entitatea publica controlata, prin conducerea sa, sa decida modul de valorificare a concluziilor raportului de control întocmit, dispozitiile legale incidente fiind de imediata aplicare.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro