Top

Liberare condiţionată – îndeplinirea cond.prev.de art.59 c.p – îndeplinirea cond.prev.de art.59 c.p – îndeplinirea cond.prev.de art.59 c.p

Dosar nr.525/327/2009

DECIZIA PENALA NR.56

Sedinta publica din 30 martie 2009

Cu privire la recursul penal, constata urmatoarele :

Prin cererea adresata Judecatoriei Tulcea si înregistrata sub nr. 525/327/2009, condamnatul … a solicitat liberarea sa conditionata.

În motivarea cererii sale a aratat ca, sunt îndeplinite toate conditiile prevazute de lege pentru a beneficia de liberarea conditionata.

Prin sentinta penala nr.237 din 6.03.2009, pronuntata de Judecatoria Tulcea, a fost respinsa cererea condamnatului petent … ca nefondata, stabilindu-se termen pentru reiterarea cererii la 1.05.2009.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a analizat actele dosarului, constatând ca petentul … desi a executat fractia de pedeapsa prevazuta de lege, nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, în sensul ca pe perioada executarii pedepsei a avut un comportament necorespunzator, fiind sanctionat de cinci ori pentru abateri disciplinare grave si a fost folosit la activitati productive pe o perioada de 5 luni. Pe perioada amânarii s-a remarcat la activitati sportive, fiind recompensat de trei ori cu ridicarea masurilor disciplinare aplicate anterior si a beneficiat de liberare conditionata în anul 1998.

Împotriva acestei sentinte penale a declarat recurs petentul.

În motivarea recursului petentul a aratat ca, din anul 2007 pâna în prezent nu a mai avut nici o abatere disciplinara, a avut un comportament exemplar, a participat frecvent la toate activitatile organizate la locul de detinere fiind evidentiat de 5 ori si recompensat.

Fata de cele sustinute, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotarârii atacate si, urmare reanalizarii probelor, sa se admita cererea sa de liberare conditionata.

Examinând hotarârea recurata, în raport de probele administrate, tribunalul retine ca, recurentul … a executat fractia din pedeapsa prevazuta de lege si, pe perioada amânarii, nu s-a semnala cu abateri disciplinare , a avut o conduita corespunzatoare, a participat constant la activitatile educative fiind recompensat de trei ori cu ridicarea masurilor disciplinare aplicate anterior.

Conform art.59 Cod penal pentru a putea beneficia de liberare conditionata condamnatul trebuie sa execute o parte din pedeapsa , care este diferita în functie de pedeapsa aplicata ,de vârsta condamnatului si de forma de vinovatie cu care a fost savârsita infractiunea , sa fie staruitor în munca , disciplinat si sa dea dovezi temeinice de îndreptare.

Analizând actele dosarului , tribunalul constata ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art.59 cod penal, inclusiv cele privind dovezile temeinice de îndreptare. Pe perioada amânarii , petentul recurent a fost implicat constant în activitatile educative si nu a savârsit abateri disciplinare.

Tribunalul , constatând ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art.59 cod penal, inclusiv dovezile temeinice de îndreptare, va admite recursul si va casa în totalitate sentinta penala nr.237 din 6.03.2009 a Judecatoriei Tulcea.

Rejudecând în fond cauza, se va admite ca fondata cererea de liberare conditionata si se va dispune punerea de îndata în libertate a recurentului … daca nu este arestat în alta cauza.

Întrucât, recurentul a beneficiat de aparator desemnat din oficiu, onorariul acestuia din urma, în cuantum de 100 lei, se va deconta din fondul M.J. în contul Baroului de avocati Tulcea, pentru avocat …

Etichete: