404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Recurs – Constatare nulitate act juridic

Prin cererea adresata Judecatoriei Tulcea si înregistrata la nr. 1068/327/23.02.2007, reclamanta HT a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a actului de vânzare-cumparare încheiat în anul 1972 între GV si VI, în calitate de vânzatori, si IC, în calitate de cumparator, cu repunerea partilor în situatia anterioara.
In motivare, reclamanta a aratat ca în anul 1993 între parti s-a mai derulat un proces în care IC a chemat în judecata pe actuala reclamanta si fostul sot al acesteia în cadrul unei actiuni posesorii. La aceasta cerere de chemare în judecata reclamanta din prezenta cauza împreuna cu fostul sot au formulat cerere reconventionala prin care solicitau anularea antecontractului de vânzare-cumparare întocmit la sediul CAP M.Kogalniceanu în care vânzatori erau VI si GV si prin care s-a înstrainat o suprafata de 1000 mp. si o casa compusa din 2 camere contra sumei de 5.500 lei.
Prin sentinta civila nr. 4196 din 3 nov.1993 cererea reconventionala a fost respinsa ca nefondata, iar în considerentele sentintei s-a aratat ca „nu se poate discuta despre constatarea nulitatii relative sau absolute pentru a se putea dispune anularea înscrisului”.
Într-adevar instanta a folosit expresia de „anularea înscrisului” si este bine stiut ca nulitatii relative i s-a rezervat în doctrina denumirea de anulabilitate, iar actul lovit de anulabilitate se numeste anulabil, spre deosebire de actul nul care este lovit de nulitate absoluta.
Chiar prin cererea reconventionala formulata la data de 3 febr.1992, reclamanta a solicitat anularea înscrisului sub semnatura privata pentru lipsa consimtamântului care reprezinta unul din cele doua cazuri principale de nulitate relativa.
Prin sentinta civila nr. 1516 din 28 mai 2007 a Judecatoriei Tulcea, s-a respins cererea formulata pentru autoritate de lucru judecat, constatându-se ca, în dosarul nr. 3148/1993, prin Sentinta civila nr. 4196/1993 a fost respinsa cererea reconventionala a aceleasi reclamante prin care se solicita anularea antecontractului de vânzare-cumparare încheiat la 21.04.1972, si ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 1201 Cod civil.
In recursul declarat de reclamanta HT, prin Decizia civila nr. 606/12 septembrie 2007, Tribunalul Tulcea a casat hotarârea atacata si a trimis cauza spre rejudecare aceleasi instante, unde s-a format dosarul nr. 6342/327/2007, retinându-se ca nu exista autoritate de lucru judecat.
In rejudecare, prin sentinta civila nr. 1270 din 13 mai 2008, s-a admis actiunea formulata si s-a constatat nulitatea absoluta a înscrisului sub semnatura privata încheiat la 21.04.1972, fiind respins capatul de cerere privind repunerea partilor în situatia anterioara.
Totodata, au fost obligati pârâtii la plata sumei de 218,6 lei fiecare, catre reclamanta, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta în sensul aratat, prima instanta a retinut ca legea în vigoare la momentul încheierii actului – art. 11 din Decretul nr. 144/1958 – prevedea necesitatea formei autentice a actelor de înstrainare privind terenurile, cu sau fara constructii, sub sanctiunea nulitatii absolute.
S-a mai subliniat ca înscrisul sub semnatura privata intitulat „act de vânzare-cumparare” încheiat la data de 21.04.1972 între GV si VI, în calitate de vânzatori, si IC, în calitate de cumparator, nu poate valora act de vânzare-cumparare datorita lipsei formei autentice, însa, din examinarea vointei partilor, se retine ca acestea au înteles sa vânda si respectiv sa cumpere suprafata de 1000 mp teren situata în comuna Mihail Kogalniceanu, astfel ca prin conversiune poate valora antecontract de vânzare-cumparare.
Cum însa forma autentica era prevazuta potrivit legii în vigoare la acea data sub sanctiunea nulitatii absolute si antecontractul trebuia sa îmbrace forma autentica prevazuta de lege.
Relativ la repunerea partilor în situatia anterioara, s-a mentionat ca pârâtului IC i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în cauza în baza Legii 18/1991 (titlul de proprietatenr.39163/1994), având astfel un titlu valabil asupra terenului.
Indubitabil, pentru a se putea ajunge la o repunere a partilor la situatia anterioara, se impune a se constata nulitatea sau, dupa caz, a se dispune anularea actelor subsecvente celui încheiat în anul 1972, actele încheiate în anul 1991, respectiv titlul de proprietate si contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.2109/2006 la B.N.P. G, fiind valabile sub aspectul tuturor conditiilor de valabilitate a unui act juridic, în conditiile în care nu au fost atacate si nu s-a dispus anularea acestora sau nu s-a constatat nulitatea absoluta a lor.
Impotriva acestei hotarâri a declarat apel pârâtul IC, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In expunerea motivelor de apel, se sustine ca reclamanta nu justifica un interes în promovarea actiunii, pentru ca vânzarea a avut loc si s-a achitat pretul solicitat chiar de catre aceasta, terenul a fost predat, nefiind de ignorat nici împrejurarea a si actul reclamantei era lovit de nulitate absoluta pentru ca nu era încheiat în forma autentica.
Apelantul mai învedereaza ca, în perioada anilor 1972 – 1989, imobilele se vindeau cu chitanta sub semnatura privata, întrucât dreptul de proprietate era limitat mai întâi la 800 m.p. si mai târziu, la 250 m.p., desi conventiile respective transferau în fapt imobilele, cumparatorii nu puteau dobândi decât posesia.
Se precizeaza, în continuare, de catre apelant ca,dupa obtinerea titlului de proprietate, a detinut terenul pâna în anul 2006, când l-a înstrainat,astfel ca nu se poate desfiinta o conventie dupa 35 ani, desi reclamanta a beneficiat financiar ca urmare a încheierii actului si desi invoca faptul ca este proprietar, propriul act era lovit de nulitate absoluta.
Prin Decizia civila nr. 202 din 22 decembrie 2008 a Tribunalului Tulcea, s-a respins apelul declarat ca nefondat, fiind obligat apelantul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, catre intimata HT, însa împotriva hotarârii s-a promovat recurs, iar Curtea de Apel Constanta, prin Decizia civila nr. 215 din 17 iunie 2009, dispunând casarea deciziei recurate, a trimis cauza Tribunalului Tulcea pentru solutionare în recurs, întrucât actiunea reclamantei priveste un drept real imobiliar, are caracter patrimonial, fiind evaluabila în lei si valoarea imobilului este inferioara sumei de 100.000 lei.
In recurs, s-a format dosarul nr. 1828/88/20.07.2009.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, tribunalul constata ca acesta nu este întemeiat.
Astfel, nulitatea, ca sanctiune, s-a impus pentru a lipsi actul juridic, respectiv actul de vânzare-cumparare din 21 aprilie 1972, de efectele contrarii normelor juridice edictate, pentru încheierea sa valabila deoarece, prin Decretul nr. 144/1958, se interzicea înstrainarea terenurilor, cu sau fara constructii, prin înscris sub semnatura privata, actul normativ incident impunând si conditia autorizarii prealabile a vânzarii de catre comitetele executive ale sfaturilor populare, ce, în speta, nu a fost realizata.
In general, principiul aplicabil exteriorizarii consimtamântului este acela al consensualismului, ceea ce înseamna ca partile sunt libere sa aleaga forma de interiorizare a vointei lor, asa încât simpla manifestare de vointa este nu numai necesara, ci si suficienta pentru ca actul juridic sa fie valabil încheiat, însa de la acest principiu exista si exceptii, cum este cel al actelor solemne, în cazul carora, manifestarea de vointa trebuie sa îmbrace o forma speciala, a carei neîndeplinire atrage nulitatea absoluta a actului, cum s-a întâmplat în cazul partilor.
Incidenta nulitatii împiedica nasterea oricareia dintre obligatiile asumate, implicit a obligatiei de a preda bunul, respectiv de a plati pretul,dar si a celei de a transmite proprietatea.
Un consimtamânt exprimat într-un act nul pentru vicii de forma poate produce însa efecte juridice, chiar daca sunt specifice unui alt act, echivalent cu actul nul, constituind elementul ce poate ramâne valabil chiar interiorizat într-o forma nevalabila, si care atrage valabilitatea actului în care actul nul se converteste.
In consecinta, un act nul pentru vicii de forma nu produce efectele scontate initial de parti, dar conversiunea „salveaza” ceea ce a ramas valabil exprimat: consimtamântul partilor, având capacitatea necesara, exprimat în sensul vânzarii/cumpararii unui anumit bun; obiectul determinat/determinabil al actului si cauza acestuia.
In actul în discutie, în calitate de vânzatori figureaza GV si VI, desi în baza chitantei din 21 aprilie 1967, terenul în suprafata de 1000 m.p. fusese transmis doar catre VI, pe lânga faptul ca lipseste consimtamântul sotiei pentru înstrainarea bunului comun.
Dincolo de analiza strict teoretica a situatiei, este de relevat ca „vânzatorul” VI nu avea ce înstraina în anul 1972 întrucât nu dobândise dreptul de proprietate asupra terenului în suprafata de 1000 m.p. întrucât, în baza chitantei din 1967, înscris sub semnatura privata, nu putea opera un atare transfer pentru ca, nici în acest caz, nu a fost respectata forma solemna impusa de Decretul nr. 144/1958 pentru valabilitatea actului încheiat.
In conditiile date, actul din 1972,lovit de nulitate absoluta,ca si contract de vânzare-cumparare nu poate produce efecte nici ca antecontract de vânzare-cumparare prin aplicarea conversiuni, pentru ca vânzatorii nu erau proprietarii bunului ce a format obiectul întelegerii partilor, si nu datorita lipsei formei autentice a antecontractului, forma autentica fiind ceruta numai pentru contract, pentru înstrainarea efectiva.
Argumentele recurentului sunt, în parte justificate, dar nu conduc la respingerea actiunii întrucât instanta nu poate ignora aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 144/1958 si a sanctiunii prevazute pentru nerespectarea formei autentice, sustinerile sale întarind, de fapt, motivele de nelegalitate deja constatate de catre instanta de fond.
Cât priveste interesul în promovarea cererii, reclamanta reprezinta indiscutabil, un tert interesat în constatarea nulitatii absolute a actului de înstrainare încheiat, cel putin în calitate de coposesor al terenului la data transmiterii în fapt a acestuia catre pârâtul-cumparator.
Având în vedere aspectele prezentate, cum incidenta sanctiunii constatata este evidenta, tribunalul va respinge recursul declarat ca nefondat, cu consecinta mentinerii ca legala si temeinica a hotarârii primei instante.
Facând si aplicarea dispozitiilor art. 274 Cod proc. civ., se va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata în recurs, catre intimata.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro