404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Recus – Plangere contraventionala

Prin cererea înregistrata la Judecatoria Tulcea sub nr.4408/08.07.2009 reclamanta Inspectoratul de Jandarmi Judetean Tulcea a solicitat în contradictoriu cu pârâta NC, înlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei munci în folosul comunitatii, în conformitate cu prevederile art.9, alin 3 din OG nr.2/2001.
Prin sentinta civila nr.2900/26.10.2009 a Judecatoriei Tulcea s-a respins cererea formulata ca nefondata, retinând în motivare urmatoarele:
Potrivit normelor generale aplicabile în materie contraventionala [art.5 alin.2 lit.c) si art.9 alin 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor], prestarea unei activitati în folosul comunitatii este o sanctiune contraventionala principala, care poate fi stabilita numai prin lege si numai pe o durata ce nu poate depasi 300 de ore. Se observa ca art. 9 alin.1 din OG 2/2001 reprezinta o consacrare a principiului legalitatii sanctiunii contraventionale în ceea ce priveste prestarea unei activitati în folosul comunitatii.
Verificând conditiile de admisibilitate a cererii de înlocuire a amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati în folosul comunitatii, instanta constata ca, pe lânga îndeplinirea conditiilor cu caracter special, prevazute de art.9 alin.3 din OG 2/2001 invocat de reclamanta si aplicabil în speta (contravenientul sa nu fi achitat amenda în termen de 30 de zile de la ramânerea definitiva a sanctiunii si sa nu existe posibilitatea executarii silite), se impune si respectarea unei cerinte cu caracter general, dar esentiala: ca sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii sa fie stabilita prin legea care incrimineaza fapta pentru care s-a atras raspunderea contravenientului, alternative cu amenda, potrivit disp. Art.9 alin.2 din OG 2/2001.
Or, în speta de fata, Legea 61/1991, cu modificarile si completarile ulterioare, nu stabileste nici un caz în care ar putea fi aplicata sanctiunea contraventionala principale a prestarii unei activitati în folosul comunitatii.
Daca instanta ar admite cererea reclamantei, constatând ca sunt îndeplinite conditiile cu caracter special pentru înlocuirea amenzii contraventionale, s-ar încalca principiul fundamental al legalitatii sanctiunii în materie contraventionala, care îsi trage sorgintea din dreptul penal, pentru ca s-ar aplica pârâtului contravenient o sanctiune contraventionala care nu este prevazuta de legea care a fost încalcata de acesta.
De altfel, solutia respingerii cererii de înlocuire a amenzii contraventionale este rezultata din interpretarea sistemica a art.9 alin.3 din OG 3/2001, care reprezinta sediul materiei în prezenta cauza. Astfel, privind articolul 9 în ansamblul sau, se observa ca legiuitorul a instituit mai întâi principiul legalitatii sanctiunii prestarii unei activitati în folosul comunitatii (alin.1), apoi a edictat regula ca aceasta sanctiune trebuie prevazuta în mod alternativ cu amenda, prin actul de incriminare (alin.2). Doar dupa instituirea acestor principii, legiuitorul a edictat si posibilitatea înlocuirii amenzii contraventionale cu obligarea la prestarea unei activitati în folosul comunitatii (alin.3), ceea ce denota ca aceasta masura poate fi luata doar dupa verificarea respectarii cerintelor prevazute de alin. 1 si 2.
Un alt argument este acela ca munca fortata este interzisa expres prin art.4 alin.2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (în continuare Conventia EDO). Potrivit Conventiei EDO, situatiile de exceptie în care statul poate impune unei persoane obligatia de a presta munca fortata sunt strict limitate la urmatoarele cazuri: când persoana este supusa detentiei, când persoana presteaza un serviciu cu caracter militar, un serviciu impus în situatii de criza si calamitati, precum si munca sau serviciul care fac parte din obligatiile civice normale.
Se observa ca savârsirea unei fapte cu caracter contraventional sau penal nu figureaza printre exceptiile prevazute de Conventia EDO.
Fata de cele de mai sus, instanta a retinut ca legea româna contine dispozitii mai putin favorabile în ceea ce priveste dreptul fundamental la libertatea muncii, fata de legea europeana, întrucât prevede ca sanctiune contraventionala principala si obligarea la prestarea unei activitati în folosul comunitatii [art.5 alin.2 lit.c) din OG 2/2001].
Fata de acest aspect, instanta a retinut ca dispozitiile legii române trebuie interpretate si aplicate numai în sensul garantarii cu strictete a celorlalte drepturi fundamentale. Unul dintre acestea este prevazut expres de art.7 din Conventia EDO, intitulat Nici o pedeapsa fara lege. Potrivit art.7 alin.1 din Conventia EDO, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decât aceea care era aplicabila în momentul savârsirii faptei. În speta, pentru fapta savârsita de contravenient este aplicabila doar sanctiunea amenzii contraventionale, potrivit 3 alin.1 lit.a) din Legea 16/1991.
Împotriva acestei sentinte în termen legal a formulat recurs reclamanta Inspectoratul de Jandarmi Judetean Tulcea, criticând-o ca netemeinica si nelegala motivat de faptul ca prin Decizia Curtii Constitutionale nr.1354/2008, au fost declarate neconstitutionale prevederile legale care conditionau înlocuirea sanctiunii amenzii cu prestarea unei activitati în folosul comunitatii, astfel încât daca sunt îndeplinite celelalte cerinte, sanctiunea prestarii unor activitati în folosul comunitatii poate fi aplicata si fara acordul contravenientului.
Recurenta a mai invocat si ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.9 alin.5 din Ordonanta de Guvern nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.108/2003 pentru desfiintarea închisorii contraventionale, prin raportare la prevederile art.1 alin.3,5 si art.16 din Constitutia României admisa de Curtea Constitutionala a fost ridicata din oficiu de Judecatoria Ploiesti într-un dosar ce avea ca obiect cererea de transformare a amenzii în sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii, privind o amenda în cuantum de 500 lei, aplicata în baza art.2 pct.6 din Legea nr.61/1991, adica acelasi temei legal pe care îl are si sanctiunea contraventionala pentru care a fost sesizata instanta de judecata.
S-a mai precizat în continuare ca persoanele care nu au venituri executabile în contul amenzii contraventionale aplicate în temeiul Legii nr.61/1991 beneficiaza de „imunitate de facto” în masura în care instanta de judecata nu aplica acestora ultima sanctiune posibila, cea a prestarii unei activitati în folosul comunitatii. În aceasta modalitate, pentru astfel de persoane, România nu mai poate fi considerata si nu se mai poate pretinde stat de drept întrucât lipseste forta publica de constrângere pentru respectarea si aplicarea legii. Prin acest mecanism, în statul român pot fiinta subiecte de drept care, neavând venituri executabile, îsi pot permite sa comita fapte ilicite „cu grad de domeniu contraventional” în mod nelimitat si fara amenintarea niciunei sanctiuni.
În acest fel, potrivit instantei de fond, se ajunge ca doua persoane aflate în situatii juridice identice (sanctionate cu amenda contraventionala pentru savârsirea unei contraventii prevazute de Legea nr.61/1991) sa beneficieze de un regim juridic diferit. Persoana fara venituri declarate/executabile silit poate, prin voia sa, sa ramâna nesanctionata, iar în acest fel, needucata si, tot în acest mod, societatea, neaparata. Cea de a doua persoana, în masura în care nu plateste de bunavoie amenda si are venituri ce pot fi executate, va fi supusa constrângerii contraventionale. Astfel este încurajata reaua credinta (persoanele care nu au venituri declarate sunt încurajate sa nu plateasca amenda pentru care stiu ca nu li se poate aplica nicio alta sanctiune) si nedeclararea veniturilor.
O alta critica sustinuta de recurenta a vizat faptul ca art.42 (interzicerea muncii fortate) nu poate constitui o piedica în admiterea cererii de înlocuire a amenzii cu munca în folosul comunitatii, deoarece executarea sanctiunii astfel înlocuite ar ramâne în continuare la aprecierea contravenientului, pentru ca munca fortata este interzisa, iar prestarea unei activitati în folosul comunitatii nu este cuprinsa în enumerarea limitativa din art.42 alin.2 din Constitutie, dar, constatându-se neconstitutionalitatea si a O.U.G. nr.108/2003, sanctionarea contravenientului ar deveni efectiva si nu ar ramâne derizorie, realizându-se scopul sanctiunii: reeducare prin constrângere. În acest mod, contravenientul beneficiaza de favoarea alegerii sanctiunii (amenda sau prestare de activitate în folosul comunitatii) care ar fi totusi efectiva.
În final, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei atacate si admiterea sesizarii Inspectoratului de Jandarmi Judetean Tulcea în sensul înlocuirii amenzii de 500 lei aplicata contravenientei NC, cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii.
În dovedirea recursului reclamanta a depus la dosar practica judiciara, iar în drept a invocat dispozitiile art.304 si 312 Cod procedura Civila.
Intimata desi legal citata, nu s-a prezentat în fata instantei si nu a formulat aparari.
Analizând legalitatea sentintei atacate în raport de criticile invocate în recurs, cât si din oficiu în temeiul art. 312 Cod Procedura Civila, tribunalul constata ca recursul este neîntemeiat.
Prin procesul verbal seria JP nr.0043957 din 28.04.2009 Inspectoratul de Jandarmi Judetean Tulcea a sanctionat-o pe intimata NC cu amenda în cuantum de 500 lei pentru savârsirea contraventiei prevazute de art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991, retinându-se în sarcina acesteia ca în timp ce se afla în centru localitatii Mahmudia, în apropierea SC L SRL a proferat injurii si expresii jignitoare si a amenintat cu acte de violenta o alta persoana fizica.
Totodata, prin procesul verbal seria JP nr.0043957 din 28.04.2009, aceeasi intimata a fost sanctionata cu amenda de 500 lei pentru savârsirea contraventiei prevazute de art.2 pct.26 din Legea nr.61/1991, retinându-se ca, în timp de se afla în fata barului „P” a participat efectiv la scandal, lovind o alta persoana fizica.
Posibilitatea înlocuirii în prezent a sanctiunii amenzii cu prestarea unei activitati în folosul comunitatii, fara a fi necesar acordul contravenientei, ca urmare a declararii ca neconstitutionale a dispozitiilor art.9 alin.5 din OG 2/2001 prin Decizia Curtii Constitutionale nr.1354/2008 este o chestiune care nu a fost antamata de prima instanta care nu a procedat dealtfel la analiza acestui text legal pentru a putea dispune înlocuirea sanctiunii contraventionale, ci a realizat o justa si temeinica analiza atât a dispozitiilor art.9 alin.1 si 3 din O.G. nr. 2/2001, precum si a dispozitiilor art.4 alin.2 si art.7 din Conventia EDO, fiind astfel lipsit de relevanta juridica faptul ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.9 alin.5 din OG 2/2001, precum si a OUG 108/2003 a fost ridicata din oficiu de Judecatoria Ploiesti într-un dosar în care se aplica o amenda în baza unui temei legal identic cu cel pe care îl are si sanctiunea contraventionala pentru care a sesizat instanta de judecata.
Cât priveste împrejurarea ca persoanele fara venituri declarate legal ar beneficia de un regim juridic diferit fata de persoanele care obtin venituri desi se afla în situatii juridice identice, se constata ca nu se poate pune semnul egalitatii între o persoana care poate face si una care nu poate face fata obligatiilor sale civile datorita inexistentei veniturilor legale.
Instanta nu poate primi punctul de vedere al recurentei care a sustinut ca persoanele care nu au venituri declarate, sunt încurajate sa nu plateasca amenda, dat fiind faptul ca reaua credinta nu poate fi prezumata, ci trebuie întotdeauna dovedita, precum si datorita cadrului legal atât intern, cât mai ales european, care într-un mod lipsit de echivoc, nu permite înlocuirea sanctiunii amenzii, cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati în folosul comunitatii.
Astfel, asa cum în mod corect a retinut si prima instanta, pentru a se putea dispune admiterea cererii de înlocuire a amenzii contraventionale cu sanctiunea obligarii contravenientei la prestarea unei activitati în folosul comunitatii, se impune atât îndeplinirea conditiilor cu caracter special prevazute de art.9 alin.3 din OG 2/2001 (contravenientul sa nu fi achitat amenda în termen de 30 de zile de la ramânerea definitiva a sanctiunii si sa nu existe posibilitatea executarii silite), cât si mai ales respectarea unor conditii cu caracter general, respectiv ca sanctiunea prestarii unor activitati în folosul comunitatii sa fie stabilita prin legea care incrimineaza fapta pentru care s-a atras raspunderea contraventionala potrivit prevederilor art.9 alin.2 din OG 2/2001.
În cauza însa, Legea nr.61/1991, actul normativ în baza caruia a fost sanctionata initial intimata, nu stabileste nici un caz în care ar putea fi aplicata sanctiunea contraventionala principala a prestarii unei activitati în folosul comunitatii.
Instanta nu poate de asemenea primi sustinerea recurentei reclamante conform careia executarea sanctiunii presarii unei munci (ce a înlocuit pedeapsa amenzii) ar ramâne la aprecierea contravenientului, întrucât munca fortata este interzisa conform art.42 din Constitutie, dat fiind faptul ca, nu contravenientul este cel care apreciaza daca sanctiunea prestarii unei munci poate fi executata sau nu, ci autoritatile chemate de lege sa solicite si sa supravegheze executarea unei atare sanctiuni.
De remarcat este si faptul ca, trebuie acordata prevalenta dispozitiilor europene potrivit carora, munca fortata este interzisa expres prin art.4 alin.2 din CEDO, iar în cauza nu este întâlnita nici una din situatiile de exceptie în care statul poate impune unei persoane obligatia de a presta munca fortata: când persoana este supusa detentiei, când persoana presteaza un serviciu militar, un serviciu impus în situatii de criza si calamitati, precum si munca sau serviciul care fac parte din obligatiile civice normale.
Totodata, potrivit art.7 alin.1 din Conventia EDO nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decât aceea care s-a aplicat în momentul savârsirii faptei.
În speta pentru fapta savârsita de intimata nu se poate aplica decât sanctiunea amenzii conform art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.61/1991 întrucât în caz contrar s-ar încalca principiul „nici o pedeapsa fara lege”.
Fata de toate aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 Cod Procedura Civila recursul urmeaza a fi respins ca neîntemeiat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro