404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Penal – vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.)

R O M Â N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECŢIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.100
Şedinţa publică din 05 aprilie 2011

Ministerul public reprezentat prin procuror : L. S.
S-au luat în examinare recursurile declarate de asigurator SC G. SA- Agenţia T., cu sediul în T. şi inculpatul C. J. domiciliat în T. împotriva sentinţei penale nr. 149/03.02.2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 5852/327/2010.
La apelul nominal au răspuns recurentul-inculpat asistat de avocat ales S. V. în baza împuternicirii avocaţiale de la dosar şi intimata-parte civilă asistată de avocat ales M. E. în baza împuternicirii avocaţiale de la dosar, lipsă fiind recurentul-asigurator.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier cu menţiunea că recursurile sunt declarate în termen, după care:
Faţă de declaraţia recurentului –inculpat personal şi prin apărător, a intimatei-parte civilă personal şi prin apărător şi a reprezentantului parchetului că nu mai au cereri de formulat, instanţa constată că dosarul se află în stare de judecată şi acordă cuvântul în recurs.
Avocat S. V. având cuvântul în recurs pentru inculpat, arată că hotărârea instanţei de fond este nelegală, deoarece sancţiunea aplicată inculpatului este mult prea mare în raport de scopul urmărit, de persoana inculpatului. Trebuie avut în vedere că inculpatul nu a vrut decât să-şi parcheze maşina pe trotuar. Având în vedere că fapta comisă de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, solicită achitarea acestuia în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b1 Cod pr.penală şi aplicarea unei sancţiunii cu caracter administrativ. În subsidiar solicită ca instanţa să facă aplicarea dispoz.art.81 C.p.
În ceea ce priveşte recursul asiguratorului, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Avocat M. E. având cuvântul în recurs pentru partea civilă, în temeiul art.38515 alin.1 pct.1 Cod pr.penală, solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate. Arată că, fapta aşa cum a fost reţinută de instanţa de fond prezintă un grad de pericol suficient pentru a constitui o infracţiune şi pentru aplicarea unei sancţiunii, aşa cum a fost aplicată corect de prima instanţă. Susţine că, critica inculpatului referitor la latura penală a cauzei este nefondată.
În ce priveşte recursul asiguratorului arată că acesta se întemeiază pe art.27 care conţine acele obligaţii potrivit cărora asigurătorul nu acordă despăgubiri, iar în cazul de faţă amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului. În opinia sa, despăgubirile civile stabilite de instanţă a fi plătite de inculpat în solidar cu asiguratorul nu se încadrează în dispoz.acestui articol, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat ca nefondat atâta timp cât fapta acestuia prezintă un pericol pentru ordinea publică, fiind just şi corect individualizată de instanţa de fond. Cu privire la recursul asiguratorului având cuvântul apreciază că acesta este întemeiat, întrucât instanţa de fond greşit a dispus obligarea acestuia alături de inculpat la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul-inculpat având cuvântul arată că îi pare rău şi că nu a dorit să se întâmple astfel. Mai arată că îşi însuşeşte concluziile apărătorului său.

T R I B U N A L U L :

Prin rechizitoriul nr. 4540/P/2 august 2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T., inculpatul C. J. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. 1 si 3 Cod Penal.
În fapt s-a reţinut că în ziua de 15 octombrie 2009 inculpatul ar fi produs un accident de circulaţie, soldat cu rănirea parţii vătămate B. E., vătămări ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale timp de 15 zile.
Prin sentinţa penală nr. 149/3 februarie 2011 a Judecătoriei T. inculpatul C. J. a fost condamnat la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3 c.pen., iar sub aspect civil, inculpatul, alături de asiguratorul SC G. SA, a fost obligat la plata sumei de 3000 lei cu titlul de despăgubiri morale.
De asemenea, în baza art. 191 c.pr.pen. inculpatul a fost obligat alături de asigurator la plata sumei de 360 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
În fapt instanţa de fond a reţinut că la data de 15 octombrie 2009, inculpatul C. J. se afla la volanul autoturismului Dacia cu numărul de înmatriculare XXXX, întorcându-se de la serviciu. Intenţionând să îşi parcheze maşina în faţa blocului unde locuieşte, a încercat sa o urce pe trotuar, însă datorită turării prea puternice a motorului, aceasta a avut o mişcare violentă mai amplă decât intenţiona inculpatul, lovind-o în zona inferioară a corpului pe partea vătămată B. E., care se întorcea pe trotuar către casă.
După lovirea parţii vătămate, inculpatul a părăsit locul accidentului, plimbându-se cu maşina în zonă, până când au sosit organele de poliţie, alertate de către partea vătămată prin intermediul serviciului de urgenţe 112. În urma testării sale, a rezultat că inculpatul nu a consumat în acea zi băuturi alcoolice.
A mai reţinut instanţa de fond că vinovăţia inculpatului este dovedită de declaraţiile date de către acesta în cursul urmăririi penale şi a judecăţii, de declaraţiile martorilor C. C. şi C. A. , dar şi de certificatul medico-legal emis de Serviciul Medico – Legal T., care atestă faptul ca B. E. a suferit leziuni (echimoze) în zona membrelor inferioare şi a bazinului pentru a căror vindecare au fost necesare 15 zile de îngrijiri medicale (filele 31-34 dosar urmărire penală).
Prima instanţă mai reţine că o serie din susţinerile parţii vătămate nu au putut fi confirmate de către probele administrate în cauză, respectiv că aceasta, după ce a fost lovită, a fost imobilizată între autoturism şi un gard de mici dimensiuni, neputând să se elibereze decât atunci când inculpatul a dat înapoi şi a plecat fără a coborî de la volan. Deşi declaraţia sa se coroborează cu cea a martorei C. C., ea este în contradicţie atât cu declaraţia inculpatului, cât şi cu cea a martorului C. A., care a arătat că lovitura suferită de partea vătămată a fost uşoară ca intensitate şi că inculpatul a coborât din maşină cu intenţia de a vorbi cu partea vătămata, însă acest lucru nu a fost posibil datorita violenţelor verbale din partea acesteia din urmă.
Se arată însă că aceste împrejurări nu sunt de natură a influenţa hotărârea din prezenta cauză, ceea ce este relevant pentru fondul cauzei fiind faptul că urmare a unei manevre greşite, autoturismul condus de inculpatul C. J. a acroşat-o şi a lovit-o pe partea vătămata B. E. în timp ce aceasta se deplasa regulamentar pe trotuar, lovitură ce i-a provocat acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale.
La stabilirea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa a ţinut cont de persoana inculpatului, de atitudinea acestuia în faţa organelor judiciare, de faptul că şi-a exprimat regretul faţă de comiterea infracţiunii, dar şi de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale. De asemenea, instanţa a ţinut cont şi de faptul că după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul faptei, fără să mai aştepte sosirea organelor de poliţie, toate aceste elemente de fapt justificând orientarea către aplicarea unei amenzi penale în limitele prevăzute de lege, în loc de pedeapsa alternativă a închisorii.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere starea de recidivă, instanţa a apreciat că scopul sancţionator şi educativ al acesteia poate fi atins doar prin executarea efectivă a pedepsei.
Sub aspect civil instanţa de fond a reţinut că în cauză, partea vătămata B. E. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei, reprezentând daune morale, dar a apreciat că acţiunea civilă este întemeiată doar în parte. Astfel, cu excepţia leziunilor arătate în certificatele medico-legale aflate la dosarul cauzei, nu s-a făcut dovada că fapta inculpatului ar fi avut şi alte urmări grave. Lipsa unor criterii exacte de stabilire a cuantumului daunelor in cazul prejudiciilor nepatrimoniale impune pentru instanţa de judecata obligaţia de a acţiona cu reţinere şi de a cenzura orice pretenţii exagerate, se arată în considerentele hotărârii atacate.
Pentru aceste motive, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată, obligându-l pe inculpat la plata a doar 3.000 de lei cu titlu de daune morale către partea vătămata.

Întrucât la data săvârşirii faptei (15 octombrie 2009), autoturismul condus de către inculpat era asigurat cu o poliţă tip R.C.A. la societatea de asigurare SC G. SA şi cum potrivit Capitolului III din legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările, societatea de asigurare acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, respectiv pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
În aceste condiţii, în ceea ce priveşte acţiunea civilă din prezenta cauză, instanţa a obligat societatea de asigurare la plata alături de inculpat a despăgubirii către partea vătămată.
Cât priveşte cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta cauză, instanţa a obligat pe inculpat la plata acestora, de asemenea alături de asiguratorul SC G. SA.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât inculpatul C. J., cât şi asiguratorul SC G. SA.
În recursul său, inculpatul a arătat că pedeapsa aplicată de instanţă, chiar dacă este minoră, se înscrie în cazierul judiciar şi este mult prea grea faţă de fapta comisă, respectiv vătămarea corporală a părţii vătămate.
A mai arătat inculpatul – recurent că este de acord să plătească părţii vătămate pretenţiile civile stabilite de instanţă, dar nu vrea să-i rămână sancţiunea penală în cazierul judiciar.
Mai susţine inculpatul că fapta reţinută de prima instanţă nu este reală deoarece lovirea părţii vătămate s-a produs din cauza acesteia, care s-a speriat şi s-a lovit de maşina sa, care era deja parcată, cu motorul oprit, iar cele 4-5 zile de îngrijiri medicale au fost acordate uşor.
Asiguratorul SC G. SA a arătat în recursul său că în mod greşit a fost obligată şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat alături de inculpat, deoarece potrivit art. 27, pct. 6 din ordinul RCA nr. 20/2008 asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru cheltuielile penale la care a fost obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.
Analizând recursul declarat de inculpat, tribunalul constată că acesta este neîntemeiat.
Astfel, tribunalul reţine că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică, acestea fiind în concordanţă cu probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei de fond.
În ce priveşte pedeapsa stabilită, tribunalul o consideră corect individualizată şi în concordanţă cu criteriile generale de individualizare avute în vedere de instanţa de fond precum şi cu împrejurările comiterii infracţiunii.
A aprecia că fapta de vătămare corporală din culpă ce a avut ca urmare vătămări ce au necesitat pentru vindecare 14-15 zile de îngrijiri medicale nu ar prezenta pericolul social al unei infracţiuni ar fi, în opinia tribunalului, excesiv în condiţiile în care urmarea socialmente periculoasă s-a produs, iar partea vătămată a avut de suferit atât sub aspect fizic cât şi moral.
Susţinerea inculpatului că fapta reţinută de instanţa de fond nu este reală şi că partea vătămată s-a lovit singură de maşina sa care era deja parcată nu va fi reţinută de instanţa de recurs, aceasta nefiind probată cu niciun mijloc de probă (nici măcar cu declaraţiile inculpatului, care a recunoscut situaţia de fapt reţinută de prima instanţă).
Astfel fiind, recursul inculpatului C. J. va fi respins ca nefondat recurentul – inculpat C. J. urmând a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în valoare de 50 lei.
Referitor la recursul declarat de asigurator, tribunalul constată că acesta este întemeiat.
Astfel, potrivit art. 27 pct. 6 din Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de supraveghere a asigurărilor asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului.
Este adevărat că potrivit art. 50 alin. 1 din legea nr. 136/1995 despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri, însă textul are în vedere doar cheltuielile judiciare efectuate de partea civilă dintr-un proces penal sau cheltuielile de judecată dintr-un proces civil, nu însă şi cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul penal.
În aceste condiţii, instanţa va admite recursul formulat de SC G. SA Tulcea şi va casa în parte sentinţa penală atacată, numai cu privire la modul de stabilire a cheltuielilor judiciare şi, rejudecând, va înlătura obligarea asiguratorului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Celelalte menţiuni ale sentinţei atacate vor fi menţinute ca legale şi temeinice.
Va fi obligat recurentul-inculpat C. J. la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul C. J. domiciliat în T. ca nefondat.
Admite recursul declarat de asiguratorul SC G. SA Tulcea.
Casează în parte sentinţa penală nr.149/3 februarie 2011 a Judecătoriei Tulcea cu privire la modul de stabilire a cheltuielilor judiciare şi rejudecând, înlătură obligarea asiguratorului SC G. SA Tulcea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate ca temeinice şi legale.
Obligă recurentul-inculpat C. J. la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 5 aprilie 2011.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro