404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Partaj Bunuri Comune

Sen.civ.nr.456/2009

Partaj bunuri comune

Sub numărul …. din ….. s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe cererea formulată de către reclamanta ….., domiciliată în ……., prin care solicita ca în contradictoriu cu pârâtul ……, cu ultimul domiciliu cunoscut la aceeaşi adresă, şi citat şi prin publicitate, să se dispună partajul bunurilor dobândite de către părţi în timpul căsătoriei, cu reţinerea unei cote de contribuţie la dobândirea acestor bunuri, de câte 1/2 pentru fiecare.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în timpul căsătoriei cu pârâtul cei doi au dobândit împreună un apartament cu două camere şi dependinţe, situat la adresa menţionată anterior, precum şi o serie de bunuri mobile constând în mobilă de dormitor, sufragerie şi de bucătărie, precum şi în produse electrocasnice. Totodată, reclamanta a solicitat ca apartamentul să îi fie ei atribuit deoarece din căsătoria cu pârâtul a rezultat un copil care se află în întreţinerea sa, în timp ce pârâtul nu are nevoie de apartament, fiind plecat din ţară.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.36 C.fam.

În probaţiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei fotocopii de pe contractul de vânzare-cumpărare nr……, de pe un certificat emis de Primăria ….., de pe sen.civ.nr……. şi de pe ……… De asemenea, reclamanta a solicitat, prin intermediul avocatului ales, şi instanţa a încuviinţat audierea ca martor a numitei ….., declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la fila ….., solicitând şi luarea unui interogatoriu pârâtului, probă ce nu a putut fi administrată deoarece pârâtul nu s-a prezentat în faţa instanţei.

Tot la cererea reclamantei, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică imobiliară pentru stabilirea valorii de circulaţie a imobilului-apartament, precum şi a faptului dacă imobilul este comod partajabil în natură. Raportul de expertiză a fost întocmit de către expert ……, desemnat prin tragere la sorţi şi a fost ataşat la filele ….. din dosar.

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în sumă de 19 lei, potrivit chitanţei ataşată la fila 6 şi cu 0,30 lei timbru judiciar.

Pârâtul, legal citat, inclusiv prin publicitate, nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a depus întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că acţiunea reclamantei este fondată. Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosarul cauzei rezultă că părţile au dobândit în timpul căsătoriei un imobil situat pe …….. Valoarea de circulaţie a acestui imobil este de ……., potrivit raportului de expertiză imobiliară întocmit de către expert ……

De asemenea, din declaraţia martorei rezultă că pe parcursul căsătoriei părţile au dobândit următoarele bunuri mobile: o mobilă de sufragerie formată din canapea, două fotolii, o bibliotecă cu cinci corpuri şi un şifonier cu două canate; o combină muzicală; un birou; o mobilă de dormitor alcătuită din pat dublu, două noptiere, şifonier cu trei uşi, masă pentru 12 persoane, două televizoare, mobilă de bucătărie alcătuită din patru dulapuri suspendate, patru corpuri obişnuite, o canapea colţar, două scaune, o masă pentru opt persoane, un frigider Arctic, o hotă, un aragaz, un cuptor cu microunde, o maşină de spălat, o cabină de duş, un dulap suspendat în baie, două covoare persane, trei perdele cu cornize.

Relativ la cota de contribuţie la dobândirea acestor bunuri, în prezenta cauză are deplină aplicabilitate prezumţia potrivit căreia soţii au contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune, atât timp cât cota de 50% pretinsă de către reclamantă nu a fost în nici un fel contestată de către pârât.

Potrivit art.728 C.proc.civ., nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune şi oricare dintre părţi poate cere oricând sistarea acestei stări.

Trebuie precizat faptul că în prezenta cauză obiectul ieşirii din indiviziune îl poate constitui doar imobilul descris anterior deoarece la termenul din …….., prezentă personal în faţa instanţei, reclamanta a precizat că renunţă la partajarea bunurilor mobile, instanţa trebuind să ia act de această manifestare de voinţă a reclamantei.

În ceea ce priveşte imobilul ce compune masa partajabilă, din conţinutul raportului de expertiză imobiliară rezultă că acesta nu este comod partajabil în natură, situaţie în care instanţa apreciază că se impune ca acesta să fie atribuit în proprietate exclusivă reclamantei.

Argumentul esenţial sub acest aspect este reprezentat de faptul că minorul rezultat din căsătoria părţilor a fost încredinţat spre creştere şi educare reclamantei, aşa cum rezultă din sen. civ. nr……… În aceste condiţii, este evident că necesităţile locative ale reclamantei sunt mai mari şi cu caracter mai urgent decât cele ale pârâtului.

Bineînţeles că pentru egalizarea loturilor este necesar ca reclamanta să achite o sultă în favoarea pârâtului, în sumă de ……., reprezentând echivalentul cotei de contribuţie a acestuia.

Având în vedere aceste considerente, instanţa urmează să admită acţiunea formulată de către reclamanta ….. în contradictoriu cu pârâtul ….., având ca obiect partaj bunuri comune şi să constate că părţile au dobândit în timpul căsătoriei cu o cotă de contribuţie de câte 50% fiecare, următoarele bunuri :

– un imobil – apartament cu două camere şi dependinţe situat în ……. cu o valoare de circulaţie de ……, potrivit raportului de expertiză imobiliară întocmit de către expert …….

– bunuri mobile – …….

Va lua act de renunţarea reclamantei la partajul bunurilor mobile.

Va dispune ieşirea din indiviziune a părţilor.

Va atribui reclamantei ….., în proprietate exclusivă, ……, situat în Tulcea, …..

Va obliga reclamanta la plata sumei de ….. către pârât, cu titlu de sultă, reprezentând contravaloarea cotei acestuia.

Va fi obligat pârâtul la plata sumei de …… către reclamantă, reprezentând 1/2 din cheltuielile de judecată constând în onorariu avocat, onorariu expert şi taxă de timbru.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro