Top

Pretentii

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 647

Şedinţa publică de la 02 Martie 2009

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 21.01.2009 sub nr. 332/327/2009, reclamanta _ a chemat în judecată pe pârâtul _, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1010,03 lei reprezentând contravaloare cheltuieli datorate cu titlu de întreţinere şi apă canal şi suma de 271,96 lei reprezentând penalităţi aferente debitului.

În motivarea cererii se arată că pârâtul este proprietarul imobilului situat în Tulcea str. Aleea Metalurgiştilor, Bl.Z11, Sc.C, Ap.18 şi conform evidenţelor acesta apare cu un debit datorat de 1010,03 lei reprezentând contravaloare cheltuieli datorate cu titlu de întreţinere şi apă canal.

Reclamanta arată că în cauză sunt întrunite dispoziţiile Legii nr.230/2007, art.1073, 1081, 1084 C. civ..

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei: fişă de cont, liste de plată întreţinere, liste de plată apa canal, statutul asociaţiei de proprietari, procesul verbal al Hotărârii Adunării Generale, modul de calcul al penalităţilor.

De asemenea, reclamanta a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, potrivit dispoziţiilor art.242 alin.2 C.pr.civ.

Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 şi de plata timbrului judiciar, conform art. 1 alin.2 din O.G. nr.32/1995.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză, deşi a fost legal citat cu această menţiune.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Pârâtul _, în calitate de proprietar al apartamentului nr.18 din imobilul situat în mun. Tulcea, str. Aleea Metalurgiştilor, Bl.Z11, Sc.C, nu a achitat cotele de întreţinere, acumulând un debit de 1010,03 lei reprezentând contravaloare cheltuieli datorate cu titlu de întreţinere şi apă canal, astfel cum reiese din listele de plată afişate ataşate la dosarul cauzei.

Instanţa constată că în cauză nu s-a făcut dovada achitării de către pârât a acestui debit.

Având în vedere dispoziţiile art. 46 din Legea nr.230/2007 potrivit cărora “Toţi proprietarii de apartamente trebuie să plătească în avans cota ce le revine din bugetul pentru cheltuielile comune” şi observând prevederile art. 50 din aceeaşi lege, „asociaţia de proprietari are dreptul de a acţiona în justiţie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”, precum şi dispoziţiile art.1073 C.civ., instanţa apreciază că pârâta era obligată să plătească cheltuielile de întreţinere corespunzătoare datorate cu titlu de întreţinere şi apă canal.

De asemenea, cât priveşte penalităţile de întârziere vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 49 alin 1 din Legea nr.230/2007 potrivit cărora asociaţia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanţă, afişată pe lista de plată şi penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere şi se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depăşeşte termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa constată că acţiunea formulată de reclamantă este întemeiată, motiv pentru care aceasta va fi admisă astfel cum a fost formulată, astfel urmează să dispună obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 1010,03 lei reprezentând contravaloare cheltuieli datorate cu titlu de întreţinere şi apă canal şi suma de 271,96 lei reprezentând penalităţi aferente debitului.

Etichete: