404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Incredintare minor

SENTINŢA CIVILĂ NR. 128

Şedinţa publică de la 19.01.2009

La data de ……., s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Tulcea, sub nr. …………, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul …….., domiciliat în …………. în contradictoriu cu pârâta ……………, domiciliată în ……….., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să i se încredinţeze spre creştere şi educare minora ………., născută la data de ……….

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că minora …….., născută la data de ………. provine dintr-o relaţie de concubinaj cu pârâta, relaţie ce a încetat la sfârşitul anului 2002. A arătat reclamantul, că el s-a ocupat de creşterea şi educarea minorei de care este puternic ataşat. În schimb, pârâta a manifestat un total dezinteres faţă de copil.

La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri, iar în drept au fost invocate dispoziţiile art.100 din C.Fam.

Pârâta, a formula întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată. A arătat pârâta, în esenţă, că este în interesul minorei ca aceasta să rămână alături de ea şi de familia sa.

La cererea părţilor, prin apărătorii lor, instanţa a administrat proba testimonială, fiind audiaţi martorii ……… şi ………, pentru reclamant, şi …… şi …….., pentru pârâtă.

Din oficiu, instanţa a dispus efectuarea unor anchete sociale la domiciliile părţilor, referatul fiind înaintat la dosarul cauzei la data de 16.10.2008 (fila 16 din dosarul cauzei).

Examinând cererea în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art.65 C.Fam. dacă filiaţia copilului din afara căsătoriei este stabilită faţă de ambii părinţi, încredinţarea lui se va hotărî potrivit dispoziţiilor art.42-44 din acelaşi cod, care se aplică prin asemănare.

Art.42 din C.Fam. arată că instanţa judecătorească va hotărî căruia dintre părinţi pot fi încredinţaţi copii minori ţinând seama de interesele acestora şi va stabili, totodată, contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătura şi pregătire profesionala a copiilor

Minora ……., născută la data de ………, provine dintr-o relaţie de concubinaj a părţilor, relaţie care a încetat la sfârşitul anului 2002. De la naştere şi până în prezent minora s-a aflat în grija mamei şi a bunicii materne, tatăl reclamant contribuind financiar la creşterea şi întreţinerea acesteia doar prin plata unei pensii de întreţinere, obligaţie stabilită prin hotărâre judecătorească (fila 23 din dosarul cauzei).

Contrar susţinerilor reclamantului, probele administrate în cauză, dovedesc că pârâta, ajutată fiind de mama sa, se ocupă în mod corespunzător atât de minora ……… cât şi de ceilalţi copii ai săi rezultaţi dintr-o relaţie anterioară, oferindu-le acestora condiţii optime de creştere şi educare.

Relevantă sub acest aspect este declaraţia martorei ……., audiată la cererea reclamantului, care a relatat că pârâta era o bună gospodină, se ocupa de menaj şi avea grijă nu numai de copii ci şi de soacra sa.

Nu mai puţin relevante sunt depoziţiile martorilor ……… şi ……….., din conţinutul cărora rezultă că cel care a manifestat dezinteres faţă de minor este chiar reclamantul.

În ceea ce priveşte depoziţia martorului …….., fostul concubin al pârâtei, instanţa urmează a o înlătura ca nesinceră, susţinerile acestuia cum că pârâta obişnuia să consume băuturi alcoolice fiind contrazise de toţi ceilalţi martori audiaţi în cauză.

Concluzionând că este în interesul minorei să rămână în continuare în mediul familial în care a crescut şi în care i se oferă afecţiune şi bune condiţii materiale şi morale, instanţa urmează a respinge cererea reclamantului, ca nefondată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro