404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Divort cc

SENTINŢA CIVILĂ NR.337

din 03.02.2009

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul ……….la data de………., reclamanta ………………. a chemat în judecată pe pârâtul………………….., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu şi cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primariei municipiului…………, să se dispună desfacerea căsătoriei părţilor, încheiată la data de 11.10.1985 , revenirea sa la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, respectiv acela de…………., încredinţarea către sine spre creştere şi educare a minorilor……………………, născut la……………, ……………………, născut la data de ………………şi obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorilor, raportat la venitul minim pe economie,cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat că s-a căsătorit cu pârâul la data de 11.10.1985 iar din căsătoria lor au rezultat cei doi copii minori, În prezent relaţiile de familie sunt grav şi iremediabil vătămate datorită comportamentului pârâtului care este o persoană violentă fiind agresiv atât fizic cât şi verbal pe fondul unui consum exagerat de băuturi alcoolice.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 38 şi urm. C.fam.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar certificatul de căsătorie în original, şi certificatul de naştere al minorilor in copie.

Acţiunea a fost legal timbrată cu suma de 39 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 7 lit. a din Legea nr. 146/1997, şi cu suma de 0,3 lei timbru judiciar, potrivit art.3 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/1995.

Pârâtul legal citat nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă pentru a propune probe în combaterea acţiunii.

Instanţa a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părţilor, fiind depus la dosarul cauzei referatul de anchetă.

La data de 27.01.2009, în conformitate cu art. 1441 Cpc coroborat cu art. 42 alin. 1 Cod fam. au fost audiaţi în Camera de Consiliu minorii ……. şi………, declaraţia acestora fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

In dovedirea actiunii reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu martori, fiind audiat martorul……….., reclamanta renunţând la audiere martorei ………….. Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

La data de 11.10.1985 a fost încheiată căsătoria partilor ,din această căsătorie rezultand minorii……………, născut la ………..şi………………., născut la ………………….

Potrivit art. 38 alin. 1 Cod familiei, “instanţa poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”. Din depozitia martorului audiat în cauză se reţine că din 2005 părţile s-au despărţit în fapt datorită atitudinii pârâtului care pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice provoca scandal, iar de atunci nu s-a mai interesat de familie. Se mai reţine totodată că pârâtul exercita violenţe fizice asupra reclamantei.

Având in vedere ca relaţiile de familie sunt grav si iremediabil vătămate si raportat la dispozitiile art.38 cod fam .va admite acţiunea si va dispune desfacerea casatoriei din vina paratului.

Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 40 alin. 3 Cod fam., instanţa va dispune revenirea reclamantei la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de…………….

Cu privire la încredinţarea minorilor…………………, născut la 22.07.1997 şi………………, născut la …………….., instanţa retine ca mama este puternic ataşata de copii preocupându-se permanent de creşterea si educaţia lor ,oferind garanţiile necesare pentru o creştere armonioasa a minorului. Din declaraţia minorilor cu ocazia audierii lor a rezultat că aceştia sunt profund ataşaţi de mamă, exprimându-şi opţiune de a fi încredinţaţi ei spre creştere şi educare. Faţă de aceste aspecte, instanţa apreciază că este în interesul minorilor să fie încredinţaţi spre creştere şi educare mamei. Prin urmare, instanţa va încredinţa reclamantei, spre creştere şi educare, pe minorii………………, născut la …………. şi……., născut la………….

Potrivit art. 97 alin. 1 Cod fam., ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei sau înfiaţi. Una dintre aceste obligaţii ce incumbă în egală măsură ambilor părinţi este obligaţia de întreţinere, art. 86 alin.1 Cod fam. dispunând că această obligaţie există între părinţi şi copii, text de lege ce trebuie coroborat cu art. 107 alin. 1 Cod fam., conform căruia copilul minor este întreţinut de părinţii săi. Totodată, art. 86 alin.3 Cod fam. prevede că descendentul, cât timp este minor, are drept la întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care se află.

Această obligaţie de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori are un caracter complex, conţinutul său fiind determinat de prevederile art. 101 alin. 2 Cod fam., potrivit cărora părinţii sunt obligaţi să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia. Întreţinerea urmează să fie determinată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, aşa cum impune art. 94 alin.1 Cod fam. La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere datorate de părinte copilului său, se vor aplica dispoziţiile art. 94 alin. 3 din acelaşi act normativ, potrivit cărora când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o treime din câştigul din muncă pentru doi copii, cum este şi cazul de faţă. Faţă de cele expuse anterior şi având în vedere că din probele administrate a reieşit că pe parcursul prezentului proces tatăl nu a contribuit la cheltuielile legate de creşterea şi educaţia minorilor, urmează ca pârâtul să fie obligat la plata către reclamantă şi în favoarea minorilor ……………, născut la…………………… şi născut la ………… a unei pensii lunare de întreţinere în cuantum de 180 de lei, începând cu data introducerii acţiunii – 07.11.2008 şi până la majoratul minorilor, câte 90 de lei pentru fiecare, pensie stabilită în raport de venitul minim pe economie.

În baza art.274 Cpc, va fi obligat paratul la plata sumei de 39,3 lei către reclamanta reprezentând cheltuieli de judecata

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro