Top

Plangere contraventionala

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 750

Şedinţa publică de la 09 Martie 2009

INSTANŢA

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanţei la data de 23.01.2009, sub nr. 398/327/2009, petentul _ a contestat procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr.2025505 din data de 03.01.2009 întocmit de intimat _, solicitând anularea acestuia.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 03.01.2009, a condus autoturismul Volkswagen cu numărul de înmatriculare TL-09112, şi după ce a coborât de pe str. Babadag fiind zăpadă pe asfalt nu a observat linia continuă şi a observat linia continuă şi a intrat în parcarea de la mall. Se arată că a refuzat să semneze fiind nevinovat, deoarece în această parcare intră toată lumea şi nu numai acesta. Se mai arată că nu ştie cine a semnat ca şi martor dar că cele consemnate în procesul verbal nu corespund adevărului.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar copia procesului-verbal mai sus-menţionat.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii şi menţinerea ca legal şi temeinic a procesului verbal, arătând că faptele au fost percepute direct de agentul constatator în momentul în care a comis prima faptă, iar a doua faptă este faptul că nu avea permisul de conducere la el.

În dovedirea celor reţinute în actul de constatare, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. 1 C.proc.civ., intimatul a depus la dosar un raport al agentului constatator, în completarea actului de constatare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

La data de 03.01.2009, în jurul orei 11.25, petentul a condus autoturismul Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare TL-09112, şi a încălcat marcajul longitudinal continuu şi de asemenea nu a avut asupra sa permisul de conducere.

În ceea ce priveşte prima fapta, astfel cum a fost descrisă de agentul constatator, instanţa reţine că aceasta se circumscrie dispoziţiilor legale – respectiv art.77 alin. 1 din HG nr.1391/2006 şi sancţionată de art. 102 alin.2 din OUG nr.195/2002.

A doua faptă, astfel cum a fost descrisă de agentul constatator, instanţa reţine că şi aceasta se circumscrie dispoziţiilor legale – respectiv art.147 alin. 1 din H.G. nr.1391/2006 şi sancţionată de art. 101 alin.1 pct. 18 din OUG nr.195/2002.

Cu privire la puterea doveditoare, procesul-verbal de constatare face credinţă deplină cât priveşte actele şi faptele la care se referă, nefiind necesară administrarea altor mijloace de probă. Deci, se poate spune că acesta constituie un mijloc de probă necesar şi suficient pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiei.

Verificând, în conformitate cu dispoziţiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanţa reţine că fapta a fost constatată „ex propriis sensibus” de către agentul constatator, de asemenea şi petentul prin plângerea contravenţională recunoaşte că a încălcat marcajul continuu, pe care însă nu l-a observat, datorită faptului că pe asfalt era zăpadă.

Faţă de împrejurarea că petentul a fost sancţionat cu aplicarea unei amenzi în cuantum de 540 lei, deci cu minimul amenzii prevăzut de lege pentru fapta săvârşită, potrivit art. 102 alin.2 din OUG nr.195/2002 raportat la art. 98 alin. 4 lit. d) din acelaşi act normativ şi cu aplicarea avertismentului pentru cealaltă faptă, nu se pune problema reindividualizării sancţiunilor în condiţiile în care gradul concret de pericol social al faptei corespunde sancţiunilor aplicate.

Pentru a se opri la această soluţie, instanţa a avut în vedere atât dispoziţiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, precum şi cele ale art. 21 alin. 3 din acelaşi act normativ care prevăd că sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În temeiul art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanţa apreciază că plângerea dedusă judecăţii este evident neîntemeiată şi în consecinţă, urmează a o respinge.

Etichete: