404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Plângere contravenţională

Dosar nr.985/179/2010

Domeniu alocat : Contravenţii

Tip speţă : sentinţă civilă

Data speţei : s.c. nr. 1056/28.10.2010

Titlu: Plângere contravenţională

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 985/179/2010 din 29.06.2010 , petentul B.Z. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 4792729 din 22.06.2010 emis de organul constatator I.P.J. Tulcea – Poliţia Oraş Babadag, prin care a fost amendat cu suma de 540 lei, reţinând în sarcina acestuia săvârşirea contravenţiei prev. de disp.art.138 alin 1 lit. c din RA OUG 195/2002 şi sancţionat conf. art. 108 alin. 1 lit. d pct. 8 din OUG 195/2002 republicată.

Petentul a arătat în plângere că la data de 22.06.2010 orele 14,08 la trecerea CFR din Babadag, pe relaţia Tulcea – Constanţa a fost oprit, controlat şi amendat pe motiv că nu a oprit la indicatorul ce tranzitează şoseaua naţională.

Petentul a mai susţinut că a fost sancţionat conf. art. 138 al. 1 lit. c din OUG 195/2002 cu aplic HG 1391/2006, articol ce prevede că, conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când întâlneşte indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”, însă calea ferată este semnalizată cu lumini roşu sau alb, iar la art. 138 alin. lit. b se stipulează că este obligat să oprească la semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor în funcţiune, în cazul său fiind în funcţiune lumina albă, neavând nici o restricţie.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În fapt, petentul a depus la dosarul cauzei , în copie, procesul verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 4792729 din 22.06.2010.

Examinând cauza instanţa reţine că în baza procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 4792729 din 22.06.2010, IPJ Tulcea – Poliţia Oraş Babadag a aplicat amendă contravenţională în cuantum de 540 lei RON petentului B.Z. reţinându-se în sarcina acestuia că a condus autotractorul VOLVO cu nr. de înmatriculare nr. B 90 Y pe DN 22 dinspre Tulcea către Constanţa, iar la km 209 + 500 m, la întâlnirea indicatorului „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, nu a respectat obligaţia de a opri. De asemenea nu a purtat centura de siguranţă , abaterile fiind înregistrate cu aparatura video montată pe auto B 18 Z pe HD nr. 30.

În baza art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, in stanţa analizat legalitatea şi temeinicia procesului verbal atacat, verificând şi sancţiunea aplicată.

Din punct de vedere al legalităţii procesului verbal de contravenţie se constată că la întocmirea acestuia au fost respectate disp. art. 16 şi 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor , vizând menţiunile cer în mod obligatoriu trebuie să fie cuprinse în procesul verbal.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului verbal , instanţa reţine că intimata nu a produs dovezile necesare pentru susţinerea actului contestat.

În prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, petentul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie (Cauza Anghel contra României), sarcina probei revenind agentului constatator cu respectarea principiului egalităţii armelor , nu numai în procedura penală cât şi în cea civilă.

Prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază petentul, în baza art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi răsturnată decât de probe pertinente, iar la cererea instanţei de a se depune documentaţia care a stat la baza întocmirii actului sancţionator, inclusiv a planşelor foto , întrucât în procesul verbal se menţionează că abaterile reţinute în sarcina petentului au fost înregistrate cu aparatura video şi deşi au fost acordate patru termene de judecată pentru ca agentul constatator să comunice cele solicitate , acesta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Faţă de considerentele expuse, instanţa constată că procesul verbal de contravenţie nu este temeinic întocmit , nu este susţinut de probe, astfel că urmează a admite plângerea petentului , va anula procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 4792729 din 22.06.2010 întocmit de IPJ Tulcea – Poliţia Oraş Babadag şi va exonera pe petent de plata amenzii contravenţionale.

Totodată se va dispune şi restituirea permisului de conducere, petentului.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro