404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Proces verbal de contravenţie anulat. Inexistenţa dovezilor care să susţină procesul verbal de contravenţie.

Prin plângerea înregistrată sub nr.572/330/din 11.02.2009 petentul M.V. a solicitat instanţei anularea procesului verbal de contravenţie seria IL nr.0055296 întocmit la data de 20 ianuarie 2009 de IPJ Ialomiţa.Se reţine în procesul verbal de contravenţie că la data de 25.07.2008 petentul M.V. a fost depistat în localitatea Ciocârlia, satul Cotorca, judeţul Ialomiţa conducând autovehiculul cu număr de înmatriculare BV-22-FAR cu viteza peste limita maximă admisă de lege fiind înregistrat de dispozitivul radar cu o viteză de 80 Km/h pe un sector de drum pe care limita legală este de 50 Km/h.Înregistrarea vitezei s-a realizat cu aparatul pentru măsurarea vitezei de circulaţie a vehiculelor tip GATSO DRCS 0293, mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.În drept, fapta contravenientului a fost încadrată în dispoziţiile art.121 alin.1 din Regimul de aplicare a OUG nr.195/2002 stabilindu-se în sarcina contravenientului o amendă contravenţională în cuantum de 200 lei-4 puncte amendă şi 4 puncte de penalizare.În motivarea plângerii sale, petentul a învederat instanţei că nu se face vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinută în sarcina sa, că nu are cunoştinţă despre autoturismul cu nr.B-22-FAR cu atât mai mult cu cât la data reţinută în procesul verbal de contravenţie, se afla în concediu de odihnă cu familia la mare.Se susţine de către petent că a aflat ulterior că autoturismul menţionat în procesul verbal de contravenţie este proprietatea firmei SC F…. SRL Braşov şi a fost înstrăinat la data de 15 mai 2008 unei persoane pe nume S.M. din Bucureşti.S-a depus la dosarul cauzei în copie procesul verbal de contravenţie privind pe petent.Organul constatator a depus la dosar: adresa nr.297/A/16.02.2009 prin care a învederat instanţei că din motive tehnice nu poate pune la dispoziţie fotografia radar sau alte documente cu care să susţină procesul verbal de contravenţie.În vederea stabilirii situaţiei de fapt, în cauză la cererea petentului a fost audiat martorul M.V.S-au mai depus la dosarul cauzei : adresa nr.2698 din 17.03.2009 a SC F…. SA Braşov, factura fiscală eliberată la 15 mai 20089 pe numele cumpărătorului S.M. copia certificatului de înmatriculare al autoturismului BV-22-FAR, adeverinţa nr.30 din 09.02.2009 eliberată de SC S….. Impex SRL Sălaj şi adeverinţa nr.40 din 09.02.2009 eliberată de aceiaşi societate precum şi voucher-ele nr.21562 şi 21560 eliberate de Agenţia de Turism L.T. din Buzău.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa va reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin procesul verbal de contravenţie seria IL nr.0055296 întocmit la data de 20 ianuarie 2009 de IPJ Ialomiţa, petentul M.V. a fost depistat conducând autovehiculul cu număr de înmatriculare BV-22-FAR cu viteza peste limita maximă admisă de lege fiind înregistrat de dispozitivul radar cu o viteză de 80 Km/h pe un sector de drum pe care limita legală este de 50 Km/h.Înregistrarea s-a realizat cu aparatul pentru măsurarea vitezei de circulaţie a vehiculelor tip GATSO DRCS 0293, mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.Analizând procesul verbal de contravenţie sub aspectul cerinţelor art.16, 17 şi 19 instanţa îl constată legal întocmit.Analizând plângerea contravenientului, instanţa va reţine că aceasta este întemeiată.Conform practicii constante a CEDO instanţa reţine că în materie contravenţională funcţionează prezumţia de nevinovăţie, astfel încât sarcina probei revine organului constatator.La dosarul cauzei, nu există dovezi care să susţină procesul verbal de contravenţie, organul constatator comunicând instanţei că din motive tehnice nu poate pune la dispoziţie fotografia radar sau alte documente care să susţină procesul verbal de contravenţie.Aşa fiind, urmează ca instanţa în baza art.31 şi 34 din OG nr.2/2001 privind Regimul Juridic al contravenţiilor, să admită ca întemeiată plângerea formulată de petent şi să dispună anularea procesului verbal de contravenţie.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro