404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Uciderea din culpă.

Specific cazului fortuit este faptul ca urmarea periculoasa, în speta decesul, trebuie sa fie o consecinta a împrejurarii imprevizibile iar în speta cauza mortii unei persoane aflate în autoturismul avariat de autoturismul condus de inculpata, este impactul generat de intratul pe contrasens si nu de muscatura de albina.

Permanent inculpata s-a aparat cum ca ar fi fost întepata de o albina ea fiind alergica la veninul de insecte

S-a apreciat ca aceasta sustinere, chiar si constanta a inculpatei privind întepatura de albina nu este dovedita de nici o prob a, simpla existenta a unor lanuri de floarea soarelui de o parte si de alta a traseului parcurs de inculpata, sau chiar existenta unei insecte de acest gen în habitatul autoturismului, nefiind în masura sa probeze asemenea afirmatii.

Acceptau o asemenea aparare în conditiile în care singura dovada o constituie propria declaratie în lipsa a cel putin a unui act medical care sa ateste o reactie alergica înseamna a crea un precedent periculos pentru participantii la traficul rutier înclinat spre nerespectarea regulilor de circulatie.

Ca urmare, atât prima instanta cât si instanta de apel au retinut vinovatia inculpatei si au dispus condamnarea ei pentru o infractiune de ucidere din culpa.

Prin Ordonanta Parchetului de pe lânga Judecatoria Slobozia s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitei, sub aspectul savârsirii infractiunii de ucidere din culpa (fapta prevazuta si pedepsita de art. 178 alin.1 si 2 Cod penal, fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d Cod procedura penala, lipsind unul din elementele constitutive ale infractiunii, anume vinovatia.

Pentru a pronunta aceasta solutie, procurorul a avut în vedere urmatoarea situatie de fapt:

La data de 03.08.2006, în jurul orelor 18:00 învinuita conducea autoturismul marca Daewoo Cielo pe DN 2 C din directia Buzau catre Slobozia. Alaturi de aceasta în autoturism se afla sotul sau .

Pe raza localitatii Tovarasia învinuita a pierdut controlul volanului si a patruns pe contrasens impactând autoturismul marca Dacia Nova condus regulamentar .

În urma impactului dintre cele doua autovehicule a rezultat decesul pasagerului în auto Dacia Nova (conform raportului medico-legal de autopsie emis de Serviciul Medico Legal Ialomita), vatamarea corporala a precum si vatamarea corporala a sotului învinuitei care a necesitat pentru vindecare 55 – 58 de zile de îngrijiri medicale .

În cauza, pentru stabilirea modului de producere a impactului între cele doua autovehicule implicate în accident s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto. Aceasta a stabilit drept cauza a producerii accidentului de circulatie, intrarea imprevizibila a autoturismului Cielo în banda din contrasens, în momentul în care autoturismul Dacia Nova era foarte aproape.

Învinuita a sustinut înca din primele declaratii ca în timp ce se deplasa cu autoturismul (având geamul de la portiera fata dreapta deschis) între localitatile Tovarasia si Nicolesti a simtit o întepatura foarte puternica în cotul drept. A mai declarat ca imediat a observat ceva rosu în fata ochilor, fara a putea preciza daca era vorba de un autovehicul ori de altceva. „Dupa întepatura, precizeaza învinuita, mi-am pierdut cunostinta si nu pot preciza care au fost urmatoarele mele miscari”

Sustinerile învinuitei cum ca în premomentul impactului ar fi fost întepata de o albina ( ori viespe ) sunt întarite si de sotul acesteia, martorul sotul ei care a declarat: „dupa ce am trecut de localitatea Tovarasia pe geamul din dreapta fata ce era deschis, am observat ca a intrat o insecta asemanatoare viespei. La scurt timp mi-am pierdut cunostinta si m-am trezit în afara masinii”

În cuprinsul procesului-verbal încheiat cu ocazia cercetarii la fata locului au fost consemnate leziunile suferite de învinuita si anume:”TCC acut închis si contuzie cot drept”

În aparare, învinuita a sustinut asadar, ca ceea ce a determinat producerea accidentului a fost imposibilitatea de a controla autoturismul dupa ce a fost întepata de albina sau viespea intrata pe geamul deschis în interiorul masinii.

S-a retinut pe baza probelor dosarului ca faptuitoarea a fost în imposibilitatea de a-si controla reactiile, fiind practic anesteziata de întepatura suferita.

Împotriva solutiei de scoatere de sub urmarire penala a învinuitei sub aspectul savârsirii infractiunii de ucidere din culpa (art. 178 alin.1 si 2 Cod penal) fiica victimei, a formulat plângere la prim – procuror.

Prim – procurorul a respins ca neîntemeiata plângerea si a mentinut solutia de scoatere de sub urmarire penala ca legala si temeinica.

Ulterior, în termenul legal, în temeiul dispozitiilor art. 2781 Cod procedura penala, fiica victimei a formulat plângere la instanta solicitând desfiintarea ordonantei de scoatere de sub urmarire penala si aplicarea art. 2781 alin. 8 lit. b sau c , dupa caz.

La Judecatoria Slobozia, prin încheierea de sedinta s-a admis plângerea formulata de petenta împotriva Ordonantei Parchetului de pe lânga Judecatoria Slobozia prin care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a faptuitoarei pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa.

S-a desfiintat ordonanta atacata si s-a retinut cauza spre judecare, apreciindu-se ca probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei pe fond.

S-a apreciat ca, în mod cert, nu se poate retine cazul fortuit si nu mai este necesar a se întocmi o expertiza medico – legala care sa examineze cauza contuziei învinuitei sau tipul de reactie pe care l-ar putea determina învinuitei întepatura de albina.

Cum învinuita a condus autoturismul în timpul verii, în timp ce unul din geamurile masinii era deschis, iar autoturismul se deplasa pe lânga culturi de floarea – soarelui, instanta a retinut ca este excesiv a retine ca un conducator auto diligent nu putea sa prevada ca nu ar fi intrat pe geam obiecte sau insecte care sa îl deranjeze în actiunea de conducere (chiar expertul precizeaza în concluziile sale ca situatia descrisa de învinuita este posibila daca se are în vedere zona în care s-a produs accidentul, ceea ce implica faptul ca situatia era predictibila).

Specific cazului fortuit este ca urmarea periculoasa (în speta decesul) trebuie sa fie o consecinta a împrejurarii imprevizibile iar în speta cauza mortii numitului Pavel Ioan este impactul generat de intrarea pe contrasens si nu de muscatura de albina.

Fiica victimei s-a constituit parte civila în cauza, pentru daune materiale si morale.

Inculpata a fost ascultata mentinând aceeasi varianta de la urmarirea penala, ca înainte de impact a simtit o întepatura foarte puternica în cotul drept, dupa care „a vazut rosu în fata ochilor” si nu stie ce s-a întâmplat, dar „este sigura ca în permanenta a tinut ambele mâini pe volan”

Pâna în momentul întepaturii, inculpata a vazut ca din sens opus circula un autoturism la distanta de 200 – 300 metri.

Desi nu a observat daca soferul autoturismului marca Cielo care „a intrat direct pe contrasens” era barbat sau femeie, martorul implicat în accident l-a vazut pe acesta ca era cu mâinile pe volan, dar nu era cazut peste volan (declaratia de la cercetarea judecatoreasca – fila 96 verso). Pierderea cunostintei implica indiscutabil pierderea echilibrului si controlului asupra reactiilor voluntare.

Prin urmare, inculpata a avut permanent controlul volanului, iar pierderea cunostintei datorita întepaturii nu s-a produs în realitate.

Se retine din literatura de specialitate ca reactiile adverse la veninul de albine sunt reactii : usoare sau normale : roseala, usoara tumefactie si caldura în aria întepata; moderate : febra, greata, oboseala sau simptome gripale; severe : soc anafilactic, respiratie dificila, tumefactie extrema.

Reactiile severe la veninul de insecte asa cum inculpata a încercat sa demonstreze ca a suferit, sunt contrazise de reactiile ulterioare ale acesteia care si-a revenit în scurt timp (deci fara interventie medicamentoasa sau medicala) stiind ca „a fost scoasa din masina si asezata pe marginea soselei, pe iarba cu spatele catre sosea si cu fata catre masina” iar o femeie i-a spus tot timpul sa-si dea cu apa pe fata Pierderea cunostintei este faza premergatoare socului anafilactic, iar o persoana aflata în soc anafilactic nu-si poate reveni fara interventia medicului.

Dar relevant din punct de vedere juridic asupra vinovatiei inculpatei sunt în mod deosebit informatiile medicale din foaia de observatie clinica generala care nu cuprinde nici o referire la întepatura de insecta sau la simptomatologia inculpatei datorata veninului de insecta, retinându-se „traumatism de cot drept” (contuzie).

O persoana alergica chiar si la o „capsa de la pantaloni” cum a afirmat martorul sotul inculpatei, si care nu a avertizat-o de patrunderea insectei în autoturism pentru ca „nu i-a trecut prin cap si a uitat ca sotia este alergica” a avut timp sa încerce s-o scoata, este la limita imposibilului sa se retina ca inculpata stiindu-se alergica nu a anuntat medicul timp de 4 zile cât a fost internata si investigata (medicul având obligatia retinerii acestui aspect în foaia de observatie) despre aceasta, stiut fiind ca reactiile alergene pot reveni sau se pot declansa cu mai mare intensitate dupa impactul initial cu factorul alergen (venin insecta) sau se pot declansa instantaneu la alt factor alergen, despre care persoana predispusa la alergie nu avea cunostinta.

Chiar si în varianta sustinuta de inculpata nu se poate retine existenta cazului fortuit sau lipsa vinovatiei în producerea accidentului, având în vedere ca se deplasa cu geamul deschis, era previzibila intrarea de obiecte, insecte (mai ales lânga culturi de floarea – soarelui), iar inculpata a avut permanent mâinile pe volan observând masina care circula din sens opus de la 200 – 300 metri, mai putin pe sotul ei care încerca sa scoata insecta din autoturism.

Fata de toate aceste aspecte, instanta va retine culpa inculpatei în producerea accidentului soldat cu moartea violenta a victimei, datorita leziunilor traumatice conform raportului de autopsie medico – legala

În raportul de expertiza auto fundamentat exclusiv pe faptul ca inculpata a iesit din banda cu autoturismul datorita întepaturii de insecta, cauza determinanta a evenimentului asupra caruia expertul recunoaste ca nu o poate infirma si nici confirma, ci numai cei „în drept”, precizând ca starea carosabilului era buna, fara declivitati în panta sau rampa, acoperit cu criblura si uscat la momentul producerii accidentului.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro