404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Importanţa arbitrajului privat

Cuprins

1. Arbitrajul – mijloc alternativ de soluţionare a litigiilor
2 .Avantajele arbitrajului privat
2.1 Flexibilitatea şi eficienţa arbitrajulu
2.2. Confidenţialitatea arbitrajului
2.3. Senţinţa este obligatorie pentru părţi
2.4. Costurile arbitrajului
3. Dezavantajele arbitrajului

1. Arbitrajul – mijloc facultativ de soluţionare a litigiilor

Gradul de diversificare al relaţiilor sociale şi economice într-o societate din ce în ce mai complicată, dezvoltarea economică, naşterea unor noi industrii, complexitatea în creştere a tuturor aspectelor vieţii cotidiene adaugă noi şi noi tipuri de conflicte.

Ideea unor mijloace facultative de soluţionare a litigiilor, alternative procesului în instanţă nu este străină sistemului de drept românesc.

Arbitrajul este reglementat de Codul de procedură civilă[1], reglementare ce reprezintă dreptul comun pentru toate formele de arbitraj privat. Prin încheierea unei convenţii de arbitraj, părţile îşi asumă unele obligaţii specifice. Ele se angajează să supună diferendul lor unui anumit arbitraj, să aleagă arbitrii şi să execute de bună voie sentinţa pronunţată.[2]

Arbitrajul nu reprezinta un concurent al jusţitiei statale, după cum nici nu urmareşte să ştirbească domeniul acesteia. Relatiile dintre jurisdicţia statală şi cea arbitrala nu sunt raporturi de concurenţa, ci de complinire, de intregire a căilor de solutionare a litigiilor, deci de extindere a facultatilor pe care legea le ofera persoanelor fizice sau juridice pentru solutionarea eventualelor litigii cu maxima eficienţă, flexibilitate si profesionalism.[3]

Arbitrajul instituţionalizat se desfăşoară după procedura prevăzută în Regulile de procedură arbitrală[4] elaborate în baza dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

Se afirma, in general, ca arbitrajul prezinta, comparativ cu justiţia statală, o serie de avantaje: o judecată mai rapidă, mai putin formală, mai suplă, uneori mai ieftină. Deşi nu toate aceste avantaje se şi dovedesc a fi transpuse întotdeauna în practică, nu se poate contesta însă că arbitrajul este apt sa ofere o judecata mai apropiata de cerinţele şi spiritul relatiilor de afaceri.

Rezolvarea clasică a conflictului, prin încredinţarea acestuia organelor justiţiei şi soluţionarea  pe conceptul câştig-pierdere (învingător-învins) s-a dovedit că nu constituie întotdeauna cel mai adecvat răspuns, de natură să ofere o soluţie tuturor incertitudinilor şi dificultăţilor economice şi sociale. Drept urmare nevoia unor instuţii precum concilierea sau mediera se face tot mai simţită.

Concilierea se desfăşoară în condiţiile Regulilor de conciliere facultativă, puse la dispoziţia celor interesaţi de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi care au fost aprobate de Colegiul Curţii de Arbitraj[5].

Concilierea prealabilă poate fi, totodată, o componentă a procedurii arbitrale în cazul arbitrajului privat voluntar guvernat de normele din Codul de procedură civilă (art.341 alin.2 C.pr.civ face referire la procedura unei eventuale concilieri prealabile).

Nici instituţia medierii propriu-zise nu este necunoscută sistemului nostru de drept.

Spre exemplu, modalităţile alternative de soluţionare a conflictelor puse la dispoziţia celor interesaţi de către Camera de Comerţ şi Industrie a României au fost completate prin Regulile procedurii de mediere, adoptate de Centrul de Mediere a Diferendelor Comerciale – structură internă nou înfiinţată în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti.  Adoptarea[6] acestor reguli, demonstrează că în practică s-a simţit nevoia aplicării unei noi modalităţi de rezolvare pe cale amiabilă a conflictelor ivite în relaţiile de afaceri, dat fiind faptul că, fiind caracterizată printr-un plus de supleţe şi garantând menţinerea bunelor relaţii între părţile implicate după soluţionarea conflictului, medierea poate constitui un răspuns mai adecvat genului de litigii născute în sânul mediului de afaceri.

În plus,  trebuie avut în vedere că legiuitorul – pe lângă dispoziţiile speciale din acte normative sectoriale (cum este Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă ) – a făcut referire, în diverse reglementări, la calitatea de mediator, în general, şi – implicit – la mediere, sau a făcut trimitere la medierea conflictelor.[7]

Legea nr. 168/1999, cu modificările ulterioare, a introdus, printre modurile de soluţionare a conflictelor de interese, procedura de mediere a acestora.

Procedura medierii reglementată de această lege este o procedură  specială, de dreptul muncii, cu reguli proprii, competenţa aparţinând unor mediatori numiţi anual de ministrul muncii şi solidarităţii sociale, cu acordul Consiliului Economic şi Social.

2 Avantajele arbitrajului privat

Importanţa arbitrajului privat poate fi dedusă îndeosebi din multiplele avantaje pe care instituţia, deşi privată, le prezintă faţă de justiţia statală.[8]

2.1 Flexibilitatea şi eficienţa arbitrajului

Trasatura dominantă a reglementării arbitrajului constă în libertatea contractuală a părţilor, ele fiind libere să aleagă sau nu aceasta cale. Părţile pot alege, prin simplul lor acord de vointa, arbitrii care urmează să soluţioneze litigiul dintre ele; o atare posibilitate, de alegere a judecatorilor, este exclusă în cadrul justitiei statale.

Există astfel posibilitatea alegerii, în calitate de arbitri, în litigiile comerciale a unor specialişti în domeniul dedus judecăţii, sporind astfel increderea partilor si garantia competentei celor ce-i vor judeca. De altfel, neîndeplinirea condiţiilor de calificare poate constitui o cauza de recuzare a arbitrilor.

Arbitrajul oferă astfel o judecată eficientă, prin arbitri cu experienta îndelungată şi de o competenţă recunoscută în domeniul respectiv, ceea ce-i conferă instituţiei arbitrajului o deosebită popularitate în unele state dezvoltate din punct de vedere economic. [9]

De asemenea, arbitrajul prezintă şansa de a nu se supune unui formalism excesiv care deseori sufocă desfaşurarea in condiţii de eficienţă şi celeritate a unui litigiu[10]. Astfel, sub rezerva respectării dispozitiilor imperative ale legii, a ordinii publice sau a bunelor moravuri, partile pot stabili, prin conventia arbitrala sau printr-un act separat, regulile de procedura pe care tribunalul arbitral sa le urmeze in solutionarea litigiului. In lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral poate sa reglementeze procedura de urmat, conform propriilor regulamente adoptate.

2.2. Confidentialitatea arbitrajului

Arbitrajul conferă confidenţialitate, desfăşurarea procedurii arbitrale realizandu-se în cerc închis, ce permite păstrarea secretului comercial şi evitarea publicitatii judiciare, aspect deloc neglijabil mai ales in raporturile comerciale. Natura privată a arbitrajului explică faptul că arbitrajul nu este guvernat de principiul publicităţii. Astfel, numai părţile – personal sau prin reprezentantii lor – participa la dezbaterea litigiului. Nici hotararea tribunalului arbitral nu se pronunta in sedinta publica, ea fiind adusa numai la cunostinta partilor implicate.

De altfel, legea instituie raspunderea arbitrilor pentru incalcarea acestei obligatii. In acest fel, reputatia partilor, indeosebi a comerciantilor, poate ramane neafectata, indiferent de solutia finala pronuntata in arbitraj.

2.3. Sentinţa arbitrală este definitivă si obligatorie pentru parti

Sentinta arbitrală este obligatorie si definitivă, putând fi desfiinţată numai pe calea acţiunii în anulare, dar nu pentru motive care vizează fondul litigiului, ci doar pentru excepţiile procedurale prevazute de Codul de procedura civila[11]. Sentinţa poate fi investita cu formula executorie astfel încat, ulterior, să i se aplice procedura executarii silite.

2.4. Costurile arbitrajului

Un alt avantaj este acela al taxelor mai mai reduse in raport cu cele judiciare, în special în cadrul arbitrajului ad-hoc. Taxele arbitrale diferă în funcţie de valoarea obiectului cererii de arbitrale dar şi în funcţie de caracterul intern sau internaţional al litigiului. Cuantumul taxelor mai este influenţat şi de numărul de arbitri desemnat de părţi, arbitrajul cu un singur arbitru fiind cel mai avantajos sub acest aspect.

Faptul că părţile pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, ceea ce poate reprezenta, în dinamica relaţiilor de afaceri, ideea de parteneriat de natură să permită menţinerea şi continuarea raporturilor contractuale între persoanele implicate. Ideea de parteneriat în arbitraj este susţinută, între altele, şi de posibilitatea ca suportarea cheltuielilor de judecată sa se faca potrivit intelegerii partilor. Numai in absenţa unei astfel de intelegeri, se aplică regula prevazuta pentru soţutionarea litigiilor de către instanţele de judecată şi anume, suportarea cheltuielilor antrenate să se facă de catre partea care a pierdut litigiul.

3. Dezavantajele arbitrajului

Exista si dezavantaje, deloc neglijabile, ce trebuie avute in vedere de partea care doreste sa apeleze la instanta arbitrala pentru solutionarea litigiului sau.

Partile renunta la garantiile de independenta si nepartinire pe care le ofera justitia statala, la competenta judecatorilor care sunt responsabili cu impartirea dreptatii. In acest context, este de retinut aspectul potrivit caruia administrarea probei cu martori precum si ascultarea expertilor se face fara prestare de juramant. De asemenea, tribunalul arbitral nu poate sa recurga la mijloace de constrangere si nici sa aplice sanctiuni martorilor sau expertilor in cazul in care acestia nu se supun indicatiilor instantei arbitrale. Deosebit de important este si faptul ca, desi se pot incuviinta masuri asiguratorii si masuri vremelnice de catre tribunalul arbitral, in caz de impotrivire, executarea acestor masuri poate fi dispusa numai de catre instanta judecatoreasca.

Incheierea conventiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, posibilitatea de a se reveni la instanta judecatoreasca si la procedura urmata de aceasta in solutionarea diferendului. De asemenea, cauzele care pot conduce la desfiintarea hotarĺrii nu sunt atĺt de cuprinzatoare ca si motivele prevazute pentru exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti.

Semnificativ este si factorul subiectiv care poate sa afecteze justa solutionare a cauzei. In acest context riscul partialitatii arbitrului fata de partea care l-a ales nu este de neglijat.

De asemenea, în ipoteza unui arbitraj multipartit (ce are ca obiect litigii care intereseaza mai mult de doua parti) dificultatile si dezavantajele arbitrajului sunt considerabile. Spre deosebire de instanta de judecata care chiar si din oficiu poate sa dispuna conexarea acelor dosare aflate pe rol si intre care exista stranse legaturi, instanta arbitrala nu poate proceda astfel, rezultand astfel dispersia procedurilor in fata diferitelor organe de jurisdictie si pronuntarea unor hotarari contradictorii. In diversele ipostaze ale arbitrajului multipartit, probleme deosebit de complexe si in continua actualitate privesc numirea arbitrilor, consolidarea caracterului consensual al arbitrajului, stabilirea normelor de procedura. Dificultatile apar tocmai datorita caracterului contractual al arbitrajului. Lipsa consensului partilor poate conduce la organizarea unor arbitraje paralele, cu toate consecintele negative ce pot decurge din aceasta, inclusiv pronuntarea unor hotarari arbitrale contradictorii.


[1] Cartea IV „Despre arbitraj” (art. 340- art. 3703 )

[2] Ioan Leş, ” Tratat de drept procesual civil” ediţia a II-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 691

[3] M. Tăbârcă , Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 378.

[4] Aprobate de Colegiul Curţii de Arbitraj prin Decizia nr. 3 din 10 septembrie 1999

[5] O aplicaţie a ideii de conciliere directă între părţi în cazul litigiilor în materie comercială este cuprinsă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, (art. 7201 alin. 1 C. pr. civ), cu modificările şi completările ulterioare.

[6] Intrate în vigoare la data de 1 mai 2003

[7] În sprijinul afirmaţiei de mai sus pot fi aduse mai multe exemple. Astfel,  art. 5 din Legea  nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 4 august 2000,cu modificările şi completările ulterioare, se referă  la  activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate. Art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2002, cu modificările şi completările ulterioare, face trimitere la mediere („medierea şi repartizarea în muncă”). Art. 35 alin.(2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se referă la serviciile de consiliere şi mediere a muncii organizate de Agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă în favoarea victimelor traficului de persoane. Capitolul IX din Legea nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 18 decembrie 2001, are titlul de „Comisia de mediere socială”.

[8] I. Leş, op. cit., p. 690.

[9] „A poll released this week finds that most Americans do not want their day in court. Rather, they prefer cheaper and faster methods of settling arguments. When asked how they’d like to settle a dispute with a company, 82% chose arbitration, which avoids the time and expense of going to court. Only 15% opted for litigation.” – „No Lawyers, Please”, Wall Street Journal, (Eastern edition). New York, Apr 5, 2008, pg. A.8

[10] M. Tăbârcă , op. cit., p. 380.

[11] Potrivit art. 364 din Codul de procedură civilă „hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, pentru unul din următoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;
d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;
e) hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 3533;
f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitri;
h) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire;
i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii

Etichete: ,

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro