404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Aplicarea legii mai favorabile în cazul infractiunilor prevazute în legi speciale – Codul penal – art. 13 – Legea nr. 241/2005 – art. 6 si art. 9 lit. b – Legea 53/2003 – art. 280

Aplicarea legii mai favorabile în cazul

infractiunilor prevazute în legi speciale

– Codul penal – art. 13

– Legea nr. 241/2005 – art. 6 si art. 9 lit. b

– Legea 53/2003 – art. 280

În cazul în care între momentul epuizarii infractiunii si momentul judecatii dispozitiilor de incriminare cuprins în art. 280 din Legea 53/2003 au suferit modificari – respectiv art. 6 din Legea 241/2005 legea mai favorabila este cea prevazuta de art. 280 din Legea 53/2003 care prevede pedepse mai mici.

Prin sentinta penala nr. 166 din 13.02.2009 pronuntata de J. S., în baza art. 334 Cod procedura penala s-a schimbat încadrarea juridica a faptei pentru care a fost trimis în judecata inculpatul M.M., dintr-o infractiune de evaziune fiscala prevazuta de art. 9 lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal si art. 13 Cod penal în doua fapte penale si anume:

– infractiunea prevazuta de art. 9 lit. b din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal si art. 13 Cod penal;

– infractiunea prevazuta de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal si art. 13 Cod penal.

În baza art. 9 lit. b din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 13 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a si c Cod penal si art. 76 lit. d Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de evaziune fiscala.

În baza art. 6 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal si art. 13 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a si c Cod penal si art. 76 lit. d Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de retinere si nevarsare, cu intentie, în cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contributii cu retinere la sursa.

În baza art. 33 lit. a – 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 1 an si 6 luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II – a si b Cod penal pe durata executarii pedepsei.

În baza art. 81-82 Cod penal si art. 71 alin 5 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei închisorii precum si a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani si 6 luni, calculat de la data ramânerii definitive a prezentei hotarâri.

Inculpatului i s-au adus la cunostinta prevederile art. 359 Cod procedura penala, a caror nerespectare are drept consecinta revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei, caz în care aceasta va fi executata în regim de detentie.

Cât priveste latura civila a cauzei, în baza art. 14 Cod procedura penala, art. 346 Cod procedura penala, art. 998-999 Cod civil a fost obligat inculpatul catre partea civila A.N.A. F. Bucuresti, la plata sumei de 86.074 lei despagubiri, la care se adauga penalitati de întârziere si dobânzi calculate conform art. 120 Cod procedura fiscala.

S-a respins cererea de instituire a masurii asiguratorii formulata de partea civila.

În baza art.21 lit. g din Legea 26/1990 s-a dispus ca, dupa ramânerea definitiva a hotarârii, o copie de pe aceasta sa fie comunicata R.C..

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:

Inculpatul M.M. a fost administrator la S.C. U.C. S.R.L. S., societate înfiintata in anul 1994 având ca obiect principal de activitate: constructii cladiri si lucrari de geniu civil. Potrivit mentiunilor cuprinse în adresa nr. 793/25.03.2008 transmisa de O.R.C. de pe lânga T. I., S.C. U.C. S.R.L. S. a fost radiata din data de 23.03.2006 pentru motivul prevazut de art. 31 din Lg. Nr. 359/2004.

In cursul anului 2006 legalitatea operatiunilor comerciale derulate de S.C. U.C. S.R.L. a fost verificata din punct de vedere fiscal si contabil de catre organele de control fiscal si cele de cercetare penala ale politiei. Cu aceasta ocazie, inspectorii de control fiscal din cadrul D.G.F.P. I., Activitatea de Control Fiscal au întocmit un proces-verbal de control înregistrat sub numarul 402119/23.05.2006, perioada supusa verificarii fiind de la 01.01.2001-30.06.2005, datorita faptului ca S.C. U.C. S.R.L. S. a întocmit balante contabile de verificare si a depus la organul fiscal situatii financiare pâna la data de 30.06.2005. Pentru perioada 01.07.2003-30.06.2005 reprezentantul societatii, M.M., a declarat ca nu a mai desfasurat activitate comerciala.

În urma verificarilor efectuate de organele de control s-a stabilit un prejudiciu in valoare totala de 102.429 lei reprezentând impozite, taxe, contribute stabilite suplimentar, obligatii fiscale si accesorii ale acestora care nu au fost platite de societate in termenele legale de scadenta.

Pentru stabilirea prejudiciului cert, în cauza s-a dispus si efectuarea unei expertize contabile.

Conform constatarilor expertului, la S.C. U.C. S.R.L. evidenta contabila a intrarilor de marfuri a fost tinuta pe total societate valoric, nefiind desfasurata pe gestiuni sau locuri de depozitare, ceea ce a condus la concluzia ca a functionat pe o singura gestiune sub raspunderea administratorului societatii.

Intrarile de marfuri au fost înregistrate in contabilitate începând cu octombrie 2001 doar pe baza facturilor emise de furnizor, fara a se întocmi note de receptie pentru fiecare document care consemneaza primire de marfuri. Nu a fost organizat un circuit al documentelor care sa faca posibila înregistrarea la zi in ordine cronologica a documentelor de intrare marfuri.

In ceea ce priveste evidenta contabila a vânzarilor de marfuri expertiza contabila a constatat ca nu s-au respectat prevederile Legii contabilitatii nr. 82/1991, precum si ale altor acte normative referitoare la contabilitatea gestiunii de marfuri întrucât nu exista o evidenta a carnetelor facturiere sau chitantiere distribuite persoanelor ce se ocupau de vânzari, pentru a fi justificate carnetele primite iar pentru marfurile care ramâneau nevândute, distribuitorii le restituiau la magazia centrala pe baza unor documente de retur marfuri. Procedeul legal ar fi trebuit sa constea in întocmirea unei evidente operative pe fiecare distribuitor (agent de vânzari) care sa cuprinda contravaloarea marfurilor primite, un centralizator al facturilor si chitantelor emise de distribuitori pe fiecare beneficiar al marfii vândute si documentul de retur marfuri. Prin adunarea sumelor din centralizatorul chitantelor de vânzari cu suma din documentul de retur marfa, trebuia justificata contravaloarea marfii primite.

În legatura cu cuantumul obligatiilor datorate de S.C. U.C. S.R.L. S. la bugetul de stat pe perioada controlului, din continutul expertizei contabile au rezultat urmatoarele: potrivit datelor din balanta de verificare pe anii 2001-2003 S.C. U.C. S.R.L. a calculat si evidentiat pentru aceasta perioada impozit pe profit în suma de 97.202.653 lei vechi, din care nu a platit nimic, în vreme ce expertiza contabila a calculat un impozit pe profit în suma de 186.940.181 lei vechi, de asemenea neplatit, rezultând astfel o diferenta de 89.737.528 lei vechi.

S-a stabilit ca S.C. U.C. S.R.L. a calculat si evidentiat pentru perioada verificata TVA de plata suma de 410.614.522 lei vechi din care a achitat suma de 204.628.207 lei, în timp ce expertul contabil a calculat TVA de plata suma de 512.990.470 lei rezultând o diferenta de 102.275.948 lei astfel ca TVA-ul ramas de plata este în cuantum de 308.360.000 lei vechi. De asemenea s-a constatat o diferenta de 59.237.687 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii, declarata în minus de societate la A.F., suma ce nu a fost achitata.

Suma de 10.290.000 lei vechi reprezentând impozit pe dividende desi a fost calculata corect nu a fost achitata la bugetul statului. Si impozitul pentru sustinerea învatamântului în cuantum de 1.569.647 lei vechi a fost calculat corect, dar aceasta suma nu a fost declarata la organul fiscal si nici nu a fost achitata.

În legatura cu fondul special privind protectia speciala si încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, s-a stabilit ca societatea a înregistrat în contabilitate suma de 8.250.000 lei vechi dar nu a declarat-o la organele fiscale, în vreme ce expertiza contabila a constatat ca acest impozit a fost calculat în minus cu suma de 3.761,364 lei vechi, fata de suma reala de 12.011.364 lei astfel ca în total datoria la bugetul statului nedeclarata la A.F.P., conform prevederilor legale si neachitata este în suma de 12.011.364 lei.

Expertiza contabila a constatat ca nu au fost depuse declaratii la C.A.S. privind fondul de sanatate angajator asa cum era prevazuta aceasta obligatie prin lege. S-a constatat astfel ca suma nedeclarata este în valoare de 39.310.000 lei vechi din care s-a achitat suma de 6.310.000 lei vechi, ramânând de plata suma de 33.000.000 lei vechi.

În ceea ce priveste fondul de sanatate asigurari, expertiza contabila a constatat ca societatea nu a depus declaratie la C.A.S. privind acest fond asa cum era obligata prin lege, stabilindu-se ca suma nedeclarata este în valoare de 52.041.685 lei vechi, din care s-a achitat suma de 9.310.000 lei vechi, ramânând de plata suma de 42.730.000 lei.

Suma cu titlu de Contributie la Asigurarile Sociale Angajator a fost calculata de societate cu 37.690.629 lei vechi mai putin si a declarat mai putin suma de 17.944.439 lei vechi la Casa de Pensii, fata de prevederile legale. În urma calculelor efectuate de expert a rezultat o diferenta neachitata si nedeclarata organului fiscal în suma de 127.410.000 lei.

Expertiza contabila a constatat ca datoria la buget din C.A.S. asigurati (constatata si de organele de control) pentru acest fond este de 64.470.000 lei pentru care s-a achitat 13.870.000 lei, rezultând o diferenta neachitata organului fiscal în suma de 50.600.000 lei.

Datoria constatata de expertiza contabila cât priveste Contributia de Asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale este de 970.000 lei, neachitata si nedeclarata organului fiscal.

Datoria la bugetul statului constatata de expertiza dar si de organele de control fiscal pentru contributia asigurari pentru somaj angajator este de 28.190.000 lei pentru care s-a achitat 3.920.000 lei, rezultând o diferenta neachitata si nedeclarata organului fiscal în suma de 24.270.000 lei vechi.

Datoria la bugetul statului pentru fondul reprezentând contributia asigurari pentru somaj asigurati este de 6.530.000 lei, pentru care s-a achitat 3.160.000 lei, rezultând o diferenta neachitata si nedeclarata organului fiscal în suma de 3.370.000 lei.

Expertul contabil concluzioneaza ca datoria la bugetul de stat este de 86.074 lei RON, la care se pot adauga accesoriile, fiind constituita din urmatoarele sume: impozit pe profit – 18.694 lei; taxa pe valoarea adaugata – 30.836 lei ; impozit pe veniturile salariale – 5.922 lei ; impozit pe veniturile din dividende – 1.029 lei; fond special pentru sustinerea învatamântului – 157 lei; fond special pentru persoanele cu handicap – 201 lei; fond sanatate angajator – 3.300 lei; fond sanatate asigurati – 4.273lei; contributia asigurari sociale angajator – 12.741 lei; contributia asigurari sociale asigurati – 5.060 lei; contributie asigurari sociale pentru accidente de munca si boli profesionale – 97 lei; fond somaj angajator – 2.427 lei; fond somaj asigurati – 337 lei.

Din cuprinsul expertizei reiese ca producerea prejudiciul cauzat bugetului de stat s-a datorat neefectuarii platii datorate bugetului de stat desi unele dintre aceste datorii erau calculate si evidentiate în contabilitate; neefectuarea platii datorate bugetului de stat desi unele dintre aceste datorii erau declarate în formularele de declaratii de conturi depuse la Administratia finantelor publice; unde dintre datoriile stabilite de expertiza contabila, cât si de organele de control fiscal, nu au fost evidentiate în contabilitatea firmei si nici nu au fost declarate organului fiscal.

Audiat, inculpatul a precizat ca nu se considera vinovat de fapta retinuta în sarcina sa motivat de faptul ca avea angajat un contabil care sa se ocupe cu evidentierea datoriilor si plata acestora. În acest sens, inculpatul a aratat ca numita B.A., contabila firmei sale, era cea care întocmea situatiile contabile, balantele de verificare, bilanturile contabile si mai mult decât atât, aceasta era persoana din societate care facea platile si tinea legatura dintre S.C. U.C. S.R.L. si A.F.. Inculpatul a mai declarat ca nu a cunoscut ca au existat nereguli în ceea ce priveste plata taxelor si impozitelor datorate bugetului statului si pentru ca numita B.A. a tinut defectuos evidenta contabila a societatii, dupa ce aceasta nu a mai lucrat la S.C. U.C. S.R.L., evidenta a fost preluata de catre noua contabila O.D.. Inculpatul mentioneaza ca este posibil ca, preluând date eronate din evidenta contabila tinuta pe calculator, situatia platilor datorate bugetului statului întocmita de noua contabila O.D., sa fi fost în continuare deformata si din aceasta cauza sa nu se fi efectuat aceste plati în cuantumurile corecte.

Instanta de fond a înlaturat apararile inculpatului cu motivarea ca, din procesul verbal de verificare fiscala cât si din expertiza contabila efectuata în cursul urmarii penale, rezulta ca o parte din aceste datorii nu au fost evidentiate în contabilitatea firmei si nici nu au fost declarate organului fiscal.

A mai retinut instanta de fond ca martora B.A. a declarat ca, începând cu data de 30.06.2001 nu a mai avut legatura cu S.C. U.C. S.R.L. S., unde de altfel nu a lucrat niciodata cu contract de munca sau alte forme legale, si prin urmare, nu cunoaste despre situatia datoriilor ulterioare acumulate de aceasta societate fata de bugetul de stat.

În ceea ce o priveste pe contabila O.D., instanta de fond a retinut ca, potrivit copiilor de pe carnetul de munca depuse la dosarul cauzei, a lucrat în calitate de contabila la S.C. U. S.R.L. S. cu unele întreruperi, în perioadele 01.11.2001-17.12.2001 si respectiv 16.09.2002-01.10.2003. Martora O.D. a declarat ca, în calitate de contabila tinea evidenta contabila, întocmea deconturile lunare pentru plata TVA – ului, a impozitului pe profit precum si notele contabile referitoare la plata salariilor din care decurgeau toate celelalte plati cu titlu de fonduri speciale si contribute datorate bugetului asigurarilor sociale de stat.

Totodata, aceasta martora, în declaratiile date s-a referit la un aspect foarte important fata de sustinerea inculpatului potrivit cu care contabila societatii se facea vinovata de neplata datoriilor catre bugetul statului si anume ca, fiind o simpla contabila facea ceea ce i se spunea de catre patronul M.M. si în nici un caz nu era ea aceea care dispunea cu privire la destinatia platilor si cu privire la banii care erau rulati în S.C. U. S.R.L. S.; aceste lucruri le facea în mod exclusiv administratorul M.M., el era cel care semna ordinele de plata referitoare la platile datorate bugetului statului, cuantumul acestora, având în vedere ca avea cunostinta despre situatia financiara a firmei sale.

Concluzionând instanta de fond a apreciat ca apararea inculpatului nu poate fi retinuta si datorita faptului ca, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 82/1991 a contabilitatii, raspunderea pentru organizarea si conducerea evidentei contabile revine administratorului societatii comerciale.

Situatia de fapt astfel prezentata este dovedita cu urmatoarele mijloace de proba: proces verbal de control al activitatii de control fiscal; documente contabile, raport de expertiza contabila; declaratii inculpat, declaratii martori.

În sedinta publica din data de 23.01.2009 reprezentatul parchetului a solicitat schimbarea încadrarii juridice a faptei din art. 9 lit. b din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 13 Cod penal în doua fapte si anume în infractiunea prevazuta de art. 9 lit. b din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 13 Cod penal si infractiunea prevazuta de art. 6 din Legea 241 / 2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 13 Cod penal motivat de faptul ca în sarcina inculpatului se retine atât sustragerea de la plata impozitului , TVA- ului etc., dar si neachitarea contributiilor catre stat (CAS, somaj, alte contributii), or aceasta fapta de sustragere de la plata contributiilor era prevazuta initial în art. 280 din Legea 53 / 2003 , text de lege ce a fost abrogat de legea 241/2005, fapta încriminata regasindu-se în art. 6 din Legea 241 / 2005, cerere apreciata de instanta ca întemeiata pentru motivele.

În ceea ce priveste încadrarea juridica a faptei pentru care a fost trimis în judecata inculpatul instanta de fond a retinut ca, potrivit art. 280 din Legea 53/2003 „Nedepunerea de catre angajator, în termen de 15 zile, în conturile stabilite, a sumelor încasate de la salariati cu titlu de contributie datorata catre sistemul public de asigurari sociale, catre bugetul asigurarilor pentru somaj ori catre bugetul asigurarilor sociale de sanatate constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amenda”.

Acest articol a fost abrogat prin art. 16 din Legea 241/2005.

În noua reglementare prevazuta de art. 6 din Legea 241/2005 constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amenda retinerea si nevarsarea, cu intentie, în cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contributii cu retinere la sursa.

În raport de faptul ca, în speta, în sarcina inculpatului s-a retinut si nedeclararea în totalitate a contributiilor datorata catre sistemul public de asigurari sociale, catre bugetul asigurarilor pentru somaj si catre bugetul asigurarilor sociale de sanatate, instanta de prim grad a apreciat întemeiata solicitarea parchetului de schimbare a încadrarii juridice a faptei în sensul retinerii a doua fapte de evaziune în forma continuata.

Totodata, întrucât de la momentul epuizarii activitatii infractionale a inculpatului M.M. au intervenit mai multe reglementari ale acestor infractiuni, iar ultima reglementare – Legea 241/2005 contine prevederi mai favorabile în ceea ce priveste incidenta unor cauze de nepedepsire si cauze de reducere a pedepsei instanta de prim grad a apreciat ca în speta sunt incidente prevederile art. 13 Cod penal.

Apreciind asupra probelor administrate în cauza instanta de fond a concluzionat ca fapta inculpatului M.M. care, în perioada 01.01.2001-30.06.2005, în baza aceleasi rezolutii infractionale, în calitate de administrator la S.C. U.C. S.R.L. S. prin omisiune nu a înregistrat în evidenta contabila a societatii si nici nu a declarat organului fiscal în parte operatiunile comerciale efectuate, veniturile realizate precum si cuantumul impozitelor, taxelor si contributiilor datorate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligatiilor fiscale, producând bugetului statului un prejudiciu penal în cuantum de 86.074 lei întrunesc elementele constitutive a doua infractiunii de evaziune fiscala în forma continuata prev. de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 si art. 6 din Legea 241/2005 ambele cu aplicarea art. 41 al. 2 C. p. si art. 13 Cod penal, materialul probator confirmând vinovatia inculpatului sub aspectul comiterii acestor fapte penale.

A mai retinut instanta de prim grad ca sub aspectul laturii obiective ca fapta de evaziune fiscala prev. de art. 9 lit. b din Legea 241/2005 presupune o atitudine omisiva, constând în neevidentierea, în întregime sau în parte, în documentele contabile a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate iar sub aspect subiectiv infractiunea de evaziune fiscala, în forma prevazuta de art. 9 lit. b cât si cea prevazuta de art. 6 din Legea 241/2005 nu se pot comite decât cu intentie directa, conditie care în speta este îndeplinita, întrucât fapta constând în inactiune constituie infractiune fie ca se savârseste cu intentie sau din culpa, fiind aplicabile prin urmare dispozitiile art. 19 al. 3 C. p..

La individualizarea pedepselor pe care le-a stabilit pentru fiecare dintre infractiunile retinute în sarcina inculpatului instanta de fond a tinut cont de criteriile generale de individualizare prevazute de art. 72 Cod penal si anume: împrejurarile concrete ale comiterii faptei, prejudiciul cauzat, împrejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala, datele ce caracterizeaza persoana inculpatului (persoana în vârsta de 65 de ani care anterior acestei fapte a avut un comportament corespunzator în societate, necunoscut cu antecedente penale, inclusiv atitudinea acestuia manifestata pe parcursul procesului penal materializata în prezentarea în fata organelor judiciare, cooperarea acestuia cu organele de ancheta).

În raport de aceste ultime aspecte instanta de fond a apreciat ca se justifica retinerea circumstantelor prev de art. 74 Cod penal, cu consecinta reducerii pedepsei sub minimul special prevazut de lege în conditiile art. 76 Cod penal.

În raport de natura pedepsei aplicate, instanta de fond a constatat ca în cauza devin incidente dispozitiile art. 71 alin. 2 C. pen., potrivit carora condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute în art. 64 lit. a) si b) Cod penal din momentul în care hotarârea a ramas definitiva; în lumina principiilor statuate de jurisprudenta C.E.D.O., a apreciat însa ca se impune interzicerea în ceea ce priveste pe inculpat, a drepturilor prevazute în dispozitiile mai sus citate. Aceasta pentru ca, potrivit art. 57 alin. 2 din Constitutia României cetatenii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa încalce drepturile si libertatile celorlalti, instanta de fond a apreciat ca inculpatul a încalcat aceasta îndatorire fundamentala cetateneasca, iar sanctiunea eficienta pentru aceasta conduita este interzicerea dreptului de a alege si de a fi ales în autoritatile publice sau în functii elective publice precum si a dreptului de a ocupa o functie implicând exercitiul autoritatii de stat.

În ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei, pentru aceleasi motive avute în vedere la individualizare, a apreciat ca reeducarea inculpatului în sensul formarii unei atitudini corecte fata de ordinea de drept si regulile de convietuire sociala se poate realiza fara ca acesta sa execute pedeapsa în regim privativ de libertate, motiv pentru care a dispus, în baza art. 81 – 82 Cod penal si art. 71 alin 5 Cod penal suspendarea conditionata a executarii pedepsei închisorii precum si a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani si 6 luni calculat de la data ramânerii definitive a prezentei hotarâri.

În ceea ce priveste latura civila a cauzei, instanta de prim grad a apreciat ca actiunea civila formulata de S.R. prin A.N.A.F. este întemeiata, pentru urmatoarele considerente:

Conform art. 13 din Declaratia drepturilor omului si cetateanului „Fiecare membru al societatii, având dreptul de a fi protejat de catre stat, trebuie sa contribuie la prosperitatea acestuia si sa participe la cheltuielile necesare în proportie cu posibilitatile si bunurile sale”, norma cu valoare de principiu ce se regaseste si în Constitutia României care stipuleaza ca cetatenii au obligatia sa contribuie prin impozite si taxe la cheltuielile publice.

În speta, prin fapta sa ilicita, inculpatul a cauzat un prejudiciu bugetului statului care se impune a fi reparat.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 998 Cod civil „orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara”, iar conform art. 999 Cod civil „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa”. Din interpretarea acestor texte de lege reiese ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între prejudiciu si fapta ilicita, precum si existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciu, constând în intentia, neglijenta, sau imprudenta cu care a actionat.

Cererea de instituire a masurii asiguratorii formulata de partea civila a fost respinsa motivat de faptul ca, din relatiile furnizate de IIB/218/03.12.2008 D.G.I.T.L. Sector 4 Bucuresti, reiese ca acesta nu figureaza ca bunuri impozabile.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat apel inculpatul.

Oral, în sedinta publica, prin avocat ales inculpatul a criticat în principal gresita condamnare pentru infractiunile deduse judecatii, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedura penala, întrucât nu se face vinovat de comiterea infractiunilor pentru care a fost condamnat.

Tribunalul, din oficiu, a pus în discutie schimbarea încadrarii juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecata inculpatul din infractiunea de evaziune fiscala, savârsita în forma continuata, prev. de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. si art. 13 C.pen. în infractiunea de evaziune fiscala, savârsita în forma continuata, prev. de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. si infractiunea de stopaj la sursa, savârsita în forma continuata prev. de art. 280 din Legea nr. 53/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. si art. 13 C.pen.

Tribunalul, examinând sentinta apelata si actele dosarului, în raport de criticile formulate, precum si din oficiu, conform art. 371 alin.2 Cod procedura penala constata urmatoarele:

Prima instanta a retinut o corecta situatie de fapt, pe baza analizei probatoriului administrat, stabilind ca în perioada 01.01.2001-30.06.2005, în baza aceleasi rezolutii infractionale, în calitate de administrator la S.C. U.C. S.R.L. S. prin omisiune nu a înregistrat în evidenta contabila a societatii si nici nu a declarat organului fiscal toate operatiunile comerciale efectuate, veniturile realizate precum si cuantumul impozitelor, taxelor si contributiilor datorate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligatiilor fiscale, producând bugetului statului un prejudiciu penal în cuantum de 86.074 lei întrunesc elementele constitutive a doua infractiunii de evaziune fiscala în forma continuata prev. de art. 9 lit. b din Legea nr.241/2005 si art. 6 din Legea 241/2005 ambele cu aplicarea art. 41 al. 2 C. p. si art. 13 Cod penal, materialul probator confirmând vinovatia inculpatului sub aspectul comiterii acestor fapte penale.

Apararea inculpatului în sensul ca nu se face vinovat de comiterea infractiunilor pentru care a fost condamnat pentru ca a avut contabil autorizat nu poate fi primita, tribunalul însusindu-si motivele invocate de instanta de fond.

Astfel, din materialul probator administrat în cauza rezulta în mod evident ca activitatea omisiva a inculpatului, referitoare la neevidentierea în documentele contabile si nedeclararea la organul fiscal a tuturor operatiunilor comerciale efectuate, veniturilor realizate de societate, cuantumul impozitelor, taxelor si contributiilor datorate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligatiilor financiare catre stat a constat în aceea ca, în repetate rânduri, cu intentie, a prezentat persoanelor care se ocupau de contabilitatea firmei (martorele B.A. si O.D.) doar o parte din actele primare întocmite în perioada 01.01.2001-30.06.2005, ceea ce a avut drept consecinta denaturarea rezultatelor financiare si crearea unui prejudiciu bugetului de stat.

Concluzia retinuta mai sus se impune cu atât mai mult cu cât inculpatul, în declaratia olografa aflata la fila nr. 347 din dosarul de urmarire penala, a recunoscut ca în contabilitate erau înregistrate actele pe care el le preda, afirmatie de natura sa confirme pozitia si rolul pe care-l avea în cadrul societatii si sa înlature ca subiective depozitiile urmatoare prin care a încercat sa acrediteze ideea unei implicari minime din partea sa în activitatea de tinere a contabilitatii.

În consecinta modalitatea defectuoasa în care a fost tinuta contabilitatea nu este imputabila martorelor B.A. si O.D. ci inculpatului care, în calitate de administrator, asa cum în mod corect a constatat si instanta de prim grad, raspunde, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea 82/1991 pentru organizarea si conducerea evidentei contabile.

Aceeasi concluzie se impune si în raport de mentiunile procesului verbal al inspectorilor de control fiscal, aflat la filele 10-32 din dosarul de urmarire penala si de expertiza efectuata în aceeasi faza a procesului penal.

Cât priveste încadrarea juridica tribunalul constata ca, în sarcina inculpatului se retine atât sustragerea de la plata impozitului, TVA- ului etc., cât si neachitarea contributiilor catre stat (CAS, somaj, alte contributii).

Asa cum în mod corect a retinut si instanta de fond faptele savârsite de inculpat întrunesc elementele constitutive a doua infractiuni iar nu pe cele ale unei singure infractiuni de evaziune fiscala, asa în mod gresit s-a dispus trimiterea în judecata.

În aplicarea legii penale mai favorabile, operatiune impusa de faptul ca, între momentul epuizarii infractiunii si momentul judecatii dispozitiile de incriminare au suferit modificari, instanta de prim grad a procedat gresit.

Astfel, tribunalul constata, în ceea ce priveste infractiunea de stopaj la sursa, ca incriminarea initiala, prevazuta de art. 280 din Legea nr. 53/2003 este în mod evident mai favorabila decât cea actuala din moment ce sanctiunea prevazuta de art. 280 din Legea nr. 53/2003 este închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amenda iar în baza art. 6 din Legea 241/2005 inculpatul ar trebui sanctionat cu închisoare de la 1 an la 3 ani sau amenda.

Nu poate fi primita sustinerea instantei de fond în sensul ca dispozitiile din Legea 241/2005 ar fi mai favorabile întrucât contin prevederi mai favorabile in ceea ce priveste incidenta unor cauze de nepedepsire si cauze de reducere a pedepsei.

În acest sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie, care, în solutionarea unui recurs în interesul legii, prin decizia nr. 8 din 21.01.2009 a stabilit ca, în cazul faptelor savârsite sub imperiul Legii nr. 87/1994 si a judecarii lor dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din aceasta lege numai cei în sarcina carora s-a retinut, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, savârsirea unei infractiuni fiscale prevazuta de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce priveste infractiunea de evaziune fiscala tribunalul constata ca între reglementarea prevazuta de art. 9 lit. b din Legea nr.241/2005 si aceea prevazuta de art. 11 lit. c din Legea nr. 87/1994, în cauza de fata, nu se poate retine existenta unor dispozitii mai favorabile în raport de conditiile de incriminare, de sanctiune sau de incidenta unor cauze de nepedepsire si cauze de reducere a pedepsei situatie fata de care sunt incidente prevederile în vigoare, conform principiului activitatii legii penale, consacrat prin dispozitiile art. 10 C.pen.

În ceea ce priveste individualizarea pedepselor la care va fi condamnat inculpatul, tribunalul în raport de prevederile art. 72 C.pen. tinând cont de împrejurarile în care au fost comise faptele si datele favorabile ce caracterizeaza persoana inculpatului (lipsa antecedentelor penale, în conditiile în care la comiterea faptelor avea o vârsta înaintata, atitudinea cooperanta, constând în prezentarea la solicitarea organelor judiciare si cooperarea cu organele de ancheta) considera ca în cauza se impune stabilirea unor pedepse coborâte sub minimul special, urmare valorificarii circumstantelor atenuante prev. de art. 74 lit. a, c C.pen.

Aceleasi aspecte avute în vedere la individualizarea pedepsei justifica în opinia tribunalului si concluzia ca desfasurarea procesului penal si condamnarea inculpatului sunt suficiente pentru a asigura realizarea scopului pedepsei, astfel cum este prevazut de dispozitiile art. 52 C.pen. – prevenirea comiterii unor noi infractiuni.

În consecinta, în ceea ce priveste individualizarea modalitatii de executare tribunalul va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei rezultante ce va fi stabilita în urma aplicarii prevederilor art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.pen.

Referitor la pedeapsa accesorie aplicata de instanta de fond tribunalul constata ca dispozitivul contrazice motivarea în sensul ca, desi în considerentele hotarârii instanta de prim grad a apreciat ca se impune interzicerea în integralitate a drepturilor prevazute de art. 64 lit. a si b C.pen, în dispozitiv ,inclusiv în minuta sunt interzice doar drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b C.pen.

Întrucât dreptul de a alege, este un drept electoral fundamental a carui exercitare poate fi interzisa numai în cazul comiterii unor fapte de o gravitate deosebita sau în cazul persoanelor a caror conduita pune în pericol suprematia legii sau democratia, situatie ce nu poate fi retinuta în speta, tribunalul constata ca este corecta doar interzicerea exercitarii dreptului prevazut de art. 64 lit. a teza a II-a.

Cât priveste latura civila a cauzei tribunalul apreciaza ca instanta de fond, în mod corect, în raport de prevederile art. 998, 999 C.civ a dispus obligarea inculpatului la plata sumei stabilita cu titlu de prejudiciu prin expertiza efectuata în de urmarire penala si a penalitatilor de întârziere si a dobânzilor calculate conform art. 120 C.pen.

Pentru considerentele expuse apelul a fost admis.

(Decizia penala nr. 88/A/05.06.2009 – Tribunalul Ialomita, sectia penala)

Definitiva prin d. p. 1435/08.10.2009 a C.A.B. – sectia a II-a penala.

Decizie penala mentinuta.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro