404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

INSULTĂ ŞI CALOMNIE . ABROGAREA ART: 205-207 COD PENAL ÎN BAZA ART. I PCT: 56 DIN LEGEA 278/2006. NECONSTITUŢIONALITATEA ACESTOR DISPOZIŢII. CONSECINŢE CU PRIVIRE LA ART. 205-207 COD PENAL

INSULTĂ ŞI CALOMNIE . ABROGAREA ART: 205-207 COD PENAL ÎN BAZA ART. I PCT: 56 DIN LEGEA 278/2006.

NECONSTITUŢIONALITATEA ACESTOR DISPOZIŢII. CONSECINŢE CU PRIVIRE LA ART. 205-207 COD PENAL

Codul penal art. 205 -207

Art. I pct. 56 din legea 278/2006

Curtea Constituţională. Decizia nr. 62/18.01.2007

Tribunalul Ialomiţa, secţia penală Decizia penală nr. 84/R/30.03.2010

Prin sentinţa penală nr. 28/13.01.2010 J. S. în temeiul art. 278 ind.1 alin.8 lit.a Cod procedură penală a respins plingerea petentului D. D. S., împotriva intimatului I. C. D. ca nefondată.

A menţinut rezoluţia nr. 50/P/2008 din data la 12.06.2009 a P de pe lânga J.S., confirmată prin Rezoluţia nr. 291/II/2/2009 din 08.09.2009.

In baza art. 192 alin.2 C.p.p a obligat petentul la plata a 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În argumentarea soluţiei pronunţate prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 28.12.2007 petentul a depus la IPJ o plângere penală împotriva numitei I. D. pe care şi-o întemeiază în drept pe dispoziţiile art. 205-206 Cp în care reclamă că printr-un articol publicat la data de 30.10.2007 în ziarul „G de S-E” intimata a urmărit defăimarea sa şi a ziarului J de I al cărui director este.

Prin Rezoluţia atacată, P de pe lângă J. S. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita I. C. D. reţinându-se că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de calomnie prev. de art. 206 Cp întrucât intimata a acţionat fără intenţia de a leza onoarea şi reputaţia petentului. Deşi, la data de 20.11.2008 a depus la Parchet o plângere adresată prim procurorului nu a primit nici un răspuns, motiv pentru care s-a adresat instanţei, în condiţiile art. 2781 alin. 2 Cpp.

Plângerea petentului împotriva rezoluţiei procurorului din data de 15.10.2008 a fost înregistrată pe rolul J. S. sub nr. 6709/312/2008, iar prin sentinţa penală nr. 151/13.02.2009 a J. S s-a admis plângerea petentului D. D., s-a desfiinţat rezoluţia atacată şi s-a trimis cauza la P. de pe lângă J. S. în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 205 Cp de către făptuitoarea I.C. D.

În urma restituirii cauzei la Parchet de către instanţă, la data de 12.06.2009 prin rezoluţia procurorului pronunţată în dosar 50/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de I. C. D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 205 şi 206 C pen. în temeiul art. 228 al. 1 Cpp rap. la art. 10 lit. b Cpp reţinându-se că infracţiunile de insultă şi calomnie au fost dezincriminate definitiv prin lege.

Prin rezoluţia prim-procurorului de la P. de pe lângă T. I. nr. 291/II/2/2009 din 08.09.2009 s-a respins plângerea formulată de D. D. S. împotriva rezoluţiei nr. 50/P/2008 din data de 12.06.2009 pentru aceleaşi considerente reţinute în rezoluţia nr. 50/P/2008 din 12.06.2009.

Instanţa constată că soluţia procurorului este legală şi temeinică, pentru următoarele considerente:

Prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/ 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12.07.2006, art. 205 şi 206 C. pen. au fost abrogate. Ca atare, prin această lege, infracţiunile de insultă şi calomnie au fost dezincriminate.

Ulterior, prin Decizia nr. 62/ 18.01.2007 pronunţată de Curtea Constituţională a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 104 din 12.02.2007, s-a constatat că dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/ 2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art. 205, 206 şi 207 C. pen., sunt neconstituţionale.

După apariţia acestei decizii de neconstituţionalitate, atât în practica judiciară, cât şi în doctrină s-a pus întrebarea dacă prin constatarea neconstituţionalităţii acestui text legal s-au reincriminat infracţiunile de insultă şi calomnie, prevăzute de art. 205 şi 206 C. pen.

Literatura de specialitate a considerat că infracţiunile de insultă şi calomnie au fost reincriminate ( a se vedea Implicaţiile care rezultă ca urmare a declarării neconstituţionalităţii unei dispoziţii având caracter abrogator, în lumina Deciziei nr. 62/ 2007 a Curţii Constituţionale – Sorin Popescu, Cătălin Ciora, în Dreptul, nr. 4/ 2007 ). Astfel, concluzia a fost că prevederile care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte. Pe de altă parte, aceiaşi autori au arătat că prevederile art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/ 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, prevăd că „ abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial ”.

Cu toate acestea, autorii au concluzionat că „ pentru a curma eventualele discuţii asupra acestei probleme ( a reincriminării sau nu a infracţiunilor de insultă şi calomnie, prevăzute de art. 205 şi 206C. pen. – n. inst. ) propunem de lege ferenda modificarea Legii nr. 24/ 2000, republicată, care ar urma să precizeze în mod expres, ca excepţie de la prevederile potrivit cărora nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial, şi cazul în care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii de abrogare ”.

În sensul reincriminării infracţiunii de insultă au fost şi autorii lucrării „ Codul penal adnotat ” – Matei Basarab, Viorel Paşca, Gheorghiţă Mateuţ, Tiberiu Medeanu, Constantin Butiuc, Mircea Bădilă, Radu Bodea, Petre Dungan, Valentin Mirişan, Ramiro Mancaş, Cristian Miheş, vol. II, Partea specială, Ed. Hamangiu.

Cu toate acestea, alţi autori au considerat, în mod tacit, că infracţiunile de insultă şi calomnie nu mai sunt incriminate, arătând că art. 205 şi 206 C. pen. au fost abrogate prin Legea nr. 278/ 2006 ( Codul penal – Georgiana Bodoroncea, Irina Kuglay, Lavinia Lefterache, Ionuţ Matei, Iuliana Nedelcu, Francisca Vasile, Editura C.H. Beck, 2007, pag. 699 ).

Alţi autori, chiar dacă nu au analizat reincriminarea sau nu a infracţiunilor de insultă şi calomnie, au arătat că „ în pofida numărului mare de texte din legea fundamentală prin raportare la care s-a încercat motivarea deciziei, Curtea Constituţională nu a făcut altceva ( … ) decât să cenzureze pe teren constituţional o opţiune de politică penală a Parlamentului, depăşindu-se astfel ( … ) prerogativele conferite de Constituţie. ” ( Dezincriminarea infracţiunilor de insultă şi calomnie. Neconstituţionalitate – Florin Streteanu, în Caiete de drept penal, nr. 1/ 2007, pag. 138).

Instanţa reţine că stabilirea neconstituţionalităţii art. 205 şi 206 C. pen. de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 62/ 2007 nu este de natură, în lipsa intervenţiei legiuitorului, să conducă la reincriminarea faptelor de insultă şi calomnie, întrucât decizia Curţii Constituţionale nu este o „ lege penală ” în sensul art. 2 C. pen.

De asemenea, potrivit art. 73 alin. 3 lit. h) din Constituţia României, republicată în anul 2003, infracţiunile se stabilesc numai prin lege organică de către Parlament.

Atâta vreme cât, în prezent, nici o lege nu prevede că, în lipsa intervenţiei legiuitorului, constatarea neconstituţionalităţii textelor de abrogare din legi sau ordonanţe conduce la reintrarea în vigoare a textelor abrogate, nu se poate considera că decizia Curţii Constituţionale nr. 62/ 2007 face posibilă cercetarea şi sancţionarea unei persoane pentru afirmaţii de natură a aduce atingere onoarei ori reputaţiei unei persoane sau a o expune unei sancţiuni penale, administrative, disciplinare ori dispreţului public.

Dimpotrivă, art. 62 alin. 3 din Legea nr. 24/ 2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, instituind principiul în conformitate cu care „abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial”, prevede o singură excepţie de la acest principiu, şi anume “prevederile din ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament”.

Cum este lesne de observat, excepţiile fiind de strictă interpretare, constatarea neconstituţionalităţii textelor de abrogare de către Curtea Constituţională nu apare ca o situaţie exceptată de la caracterul definitiv al abrogării, prin lege, a unor texte de incriminare anterioare.

Mai mult, art. 7 alin. 1 din Convenţia apărării Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale prevede principiul legalităţii incriminării şi pedepsei. Potrivit acestui text, aplicabil direct, ca urmare a ratificării Convenţiei prin Legea nr. 30/ 1994, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional; de asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.

Noţiunea de lege, în sensul art. 7 paragraf 1 din C.E.D.O., poate fi analizată atât din punct de vedere formal, cât şi din punct de vedere material.

Din punct de vedere formal, prin lege, în sensul art. 7, se înţelege nu doar legea în sensul strict al termenului, ci şi dreptul aplicabil într-o situaţie dată, incluzând dreptul creat pe cale jurisprudenţială. Trebuie precizat că, în dreptul românesc, incriminarea unei infracţiuni se poate realiza numai prin lege organică, ca act al Parlamentului.

Din punct de vedere material, Curtea a precizat în mod constant că, pentru a exista o lege în sensul Convenţiei, nu este suficientă existenţa formală a acesteia, ci norma juridică trebuie să mai îndeplinească următoarele condiţii: accesibilitatea şi previzibilitatea.

Accesibilitatea constă în aceea că orice persoană trebuie să dispună de informaţii suficiente cu privire la normele juridice aplicabile unei situaţii date ( a se vedea în acest sens cauza Sunday Times contra Marii Britanii, paragrafele 46 – 53 ). Astfel, orice persoană trebuie să poată avea acces la textul legii aplicabile pentru ca norma juridică să poată produce efecte juridice faţă de acesta.

Instanţa reţine că atât Codul penal, Legea nr. 278/ 2006, cât şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 62/ 2007 au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea I. Ca atare, instanţa apreciază că persoanele interesate puteau avea cunoştinţă de prevederile legale în vigoare la un moment dat şi de modificările aduse acestora prin declararea neconstituţionalităţii unor texte legale.

Previzibilitatea legii implică, în termeni generali, formularea acesteia în astfel de termeni şi condiţii, încât orice persoană să îi poată anticipa efectele ( cauza Open Doors Society şi Dublin Well Women contra Marii Britanii, cauza Sunday Times contra Marii Britanii ). În alte cuvinte, pentru ca o normă juridică să poată fi considerată „ lege ” în sensul Convenţiei, este necesar ca legea să fie elaborată în termeni suficient de clari şi precişi pentru ca situaţiile în care se va aplica şi consecinţele pe care le va produce aplicarea sa, să fie previzibile.

Totodată, previzibilitatea legii este relativă, acceptându-se faptul că se apreciază în funcţie de posibilitatea pe care o au practicienii dreptului de a o înţelege ( cauza Sunday Times contra Marii Britanii ). În ceea ce priveşte urmările încetării efectelor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/ 2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art. 205, 206 şi 207 C. pen., ca urmare a Deciziei nr. 62/ 18.01.2007 a Curţii Constituţionale, în doctrină şi în practica judiciară există o controversă nesoluţionată majoritar în vreun mod, aşa cum am arătat anterior.

Un argument în sensul existenţei acestei controverse îl constituie chiar ultimul paragraf al opiniei separate formulate cu privire la Decizia nr. 62/ 18.01.2007 a Curţii Constituţionale: „ Art. I pct. 56 din Legea nr. 278/ 2006 a produs efecte juridice de la data intrării în vigoare a legii, după acea dată nemaifiind posibilă tragerea la răspundere penală a celor care au săvârşit faptele prevăzute de fostele articole 205 şi 206 din Codul penal. Decizia Curţii Constituţionale, determinând, prin efectele sale, suspendarea efectelor normei juridice declarate ca fiind neconstituţionale, face ca de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, să reintre în vigoare dispoziţiile art. 205 şi 206 din Codul penal, ceea ce echivalează cu încriminarea din nou a faptelor de insultă şi de calomnie, încriminare ce intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. În aceste condiţii, Curtea Constituţională devine legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de propria-i lege organică. ”

De asemenea, practica judiciară şi literatura de specialitate nu au o opinie unanimă sau majoritară cu privire la efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unui text legal de abrogare unor texte de incriminare penală a unor fapte. Astfel, nu s-a stabilit dacă această constatare a neconstituţionalităţii duce la reincriminarea faptelor penale sau instituie numai o obligaţie în sarcina Parlamentului de a pune în acord legea cu decizia Curţii Constituţionale.

Aşadar, cerinţa previzibilităţii nu este îndeplinită în ceea ce priveşte reglementarea insultei şi calomniei ca fapte penale, chiar prin raportare la posibilitatea pe care o au practicienii dreptului de a o aprecia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, petentul Duţu Dorin Sorin criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit s-a reţinut că infracţiunile de insultă şi calomnie au fost dezincriminate, deşi decizia 62/2007 a Curţii Constituţionale, în motivarea sa, a reţinut că demnitatea trebuie protejată neapărat şi prin mijloacele de drept penal, solicitând în final casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 205 -206 Cod penal.

Tribunalul, analizând sentinţa atacată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală constată că sentinţa este legală şi temeinică iar motivarea hotărârii, în funcţie de natura şi complexitatea cauzei, prin întinderea şi amplitudinea sa satisface exigenţele CEDO sub aspectul dreptului lor la un proces echitabil.

În propriul examen al pricinii instanţa de recurs va reţine următoarele:

Potrivit art. 23 alin. 12 din Constituţie, nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, iar potrivit art. 61 alin. 1 Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

De asemenea, art. 73 din Constituţie stabileşte categoriile de legi şi domeniile de reglementare pentru legile constituţionale şi legile organice, iar la alin. 3 lit. h se precizează că prin legea organică se reglementează infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora.

Totodată, potrivit art. 142 alin. 1 din Constituţie Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.

Potrivit art. 147 alin. 1 din legea fundamentală, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Aşa cum rezultă din opinia separată adiţionată Deciziei nr. 62/18.01.2007, pronunţată în cadrul controlului concret a posteriorii de constituţionalitate, art. I pct. 56 din Legea 278/2006 a produs efecte juridice de la data intrării în vigoare a legii, după aceea dată nemaifiind posibilă tragerea la răspundere penală a celor care au săvârşit faptele prevăzute de fostele articole 205 şi 206 din Codul penal. Decizia Curţii Constituţionale, determinând, prin efectele sale, suspendarea efectelor normei juridice declarate ca fiind neconstituţionale, face ca de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, partea I, să reintre în vigoare dispoziţiile art. 205 şi art. 206 din Codul Penal, ceea ce echivalează cu incriminarea din nou a faptelor de insultă şi calomnie, incriminare ce intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. În aceste condiţii Curtea Constituţională devine legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de propria-i lege organică.

Conform opiniei concurente la aceeaşi Decizie, prin efectul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei abrogatoare, reintră în vigoare aceleaşi dispoziţii care fuseseră abrogate şi nu altele noi, fiind dificil de susţinut că, astfel, Curtea îşi arogă calitatea de legiuitor pozitiv.

De asemenea, în măsura în care reintrarea în vigoare a dispoziţiilor abrogate nu constituie decât un efect mediat al Deciziei Curţii, de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiei abrogatoare şi nu un efect direct al acesteia, nu există suficient temei pentru teza avansată.

În sfârşit, în condiţiile în care interdicţia de modificare sau completare, instituită prin art. 2 alin. ( 3) din Legea nr. 47/1992, se referă exclusiv la prevederile supuse controlului, iar în prezenta cauză obiectul controlului îl constituie dispoziţia abrogatoare, în vreme ce supuse modificării sau completării sunt prevederile abrogate, repuse în vigoare, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii celei dintâi, pretinsa încălcare a textului legal menţionat nu poate fi reţinută.

Amintim aici şi reglementările Legii 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform cărora în art. 37 alin. 2 – insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşite împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură ce aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Prin O.U.G. 159/2008 privind modificarea şi completarea Legii 51/1995 la art. 37 alin. 2 s-a modificat având următorul cuprins:

( 2) Ameninţarea săvârşită nemijlocit împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Însă prin Decizia nr. 109 din 09.02.2010 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial nr. 175/18.03.2010 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile O.U.G. 159/2008 privind modificarea şi completarea Legii 51/1995 sunt neconstituţionale, pe durata termenului de 45 de zile ( aflat în curs ) dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale fiind suspendate de drept.

Conform art. 62 alin. 3 din Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative – abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial.

Potrivit art. 64 alin. 2 din aceeaşi lege – la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.

Principiul legalităţii este considerat unanim ca unul dintre principiile fundamentale ale civilizaţiei juridice europene, fiind inclus de multă vreme în legislaţia tuturor statelor europene.

Potrivit art. 2 Cod penal cu denumirea marginală – legalitatea incriminării – legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte.

Impunând obligaţia definirii clare a infracţiunilor, legalitatea incriminării este una dintre garanţiile esenţiale ale dreptului la libertate şi la securitate juridică.

În acelaşi timp, impunând ca infracţiunile şi pedepsele să fie stabilite doar prin lege, existenţa principiului legalităţii este, în principal, construită pe două fundamentale aflate în structura intimă a unui stat de drept : securitatea juridică şi încrederea în lege.

Din punct de vedere material, Curtea a precizat în mod constant că, pentru a exista o lege în sensul Convenţiei, nu este suficientă existenţa formală a acesteia, ci norma juridică trebuie să îndeplinească două condiţii materiale suplimentare : accesibilitatea şi previzibilitatea .

Accesibilitatea implică, în termeni generali, faptul că orice persoană trebuie să dispună de informaţii suficiente cu privire la normele juridice aplicabile unei situaţii date.

Previzibilitatea legii presupune formularea acesteia în astfel de temeni suficient de clari şi condiţii încât orice persoană să îi poată anticipa efectele.

În conformitate cu disp. art. 147 alin. 1 din Constituţie rap. la art. 31 alin. 3 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, Parlamentul are obligaţia ca în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate să pună de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, această obligaţie transpunându-se în procesul de legiferare, prin adoptarea de către Parlament a legii de modificare a textelor constatate neconstituţionale. Dacă în termenul de 45 de zile Parlamentul nu se conformează acestei obligaţii, textele legale declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice ( cu alte cuvinte sunt abrogate ) prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Pe de altă parte, însă legea specială referitoare la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative explică faptul că este inadmisibil ca prin abrogarea abrogării, să reintre în vigoare, automat, textul de lege iniţial.

Mai mult, conform Legii 24/2000 după expirarea termenului de suspendare normale reintră de drept în vigoare.

Aceste discuţii contradictorii fac ca legea română să nu fie accesibilă, previzibilă şi nici de calitate în această materie.

Pe de altă parte, în măsura în care este necesar, instanţa judecătorească trebuie să aplice direct dispoziţiile Constituţiei de care depinde soluţionarea procesului, în absenţa unei reglementări care să fi înlocuit sau completat dispoziţiile prevăzute prin Decizia 62/2007 emisă de Curtea Constituţională.

Ajungem astfel şi la art. 20 din Constituţie, conform căruia dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care este România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile, iar în speţă, constituţia şi legile interne nu conţin dispoziţii mai favorabile, aşa încât se impune aplicarea Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale aşa cum aceasta a fost interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Statele membre ale Uniunii, constituie nu doar o comunitate economică dar şi o singură piaţă de valori, reflectate în Charta Uniunii Europene a Drepturilor Omului.

În acest act se găseşte o referire clară la libertatea presei şi a cuvântului . Această libertate nu este absolută, ea poate fi limitată dar numai în mod legal. Legislaţia în această privinţă trebuie să fie în acord atât cu dreptul comunitar, cât şi cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, guvernată de Consiliul European.

Cele ce preced se constituie în suportul pe baza căruia Tribunalul a respins recursul ca nefondat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro