404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

CONTESTAŢIE LA EXECUTARE

Pe rol solutionarea cauzei civile, având ca obiect contestatie la executare, actiune formulata de contestatorul Z.G., împotriva intimatului N.C.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publica din data de 07.05.2009 si au fost consemnate în încheierea de sedinta din acea zi, ce face parte integranta din prezenta, când instanta, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea la data de 14.05.2009 când a pronuntat prezenta hotarâre.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 09.04.2009, contestatorul Z.G, a formulat contestatie la executare în contradictoriu cu intimatul N.C., solicitând anularea somatiei emise de executorul judecatoresc, OC, la data de 31 martie 2009.

În motivarea cererii se arata ca a primit de la executor somatia susaratata emisa în dosarul nr.91/2006 si solicita sa se ia act de încheierile de sedinta ale Judecatoriei LG din data de 28 mai 2007 si 4 iunie 2007 pronuntate în dosarul nr.659/2492007, cât si de decizia civila nr.677 R/25.09.2007 a Tribunalului C, pronuntata în dosarul nr.659/249/2007.

Contestatorul mai arata ca nu mai detine nici o familie de albine pe teritoriul României din luna mai, 2007.

În drept, contestatorul nu îsi întemeiaza cererea.

În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar în copie, încheierile de sedinta ale Judecatoriei LG din data de 28 mai 2007 si 4 iunie 2007 pronuntate în dosarul nr.659/2492007, decizia civila nr.677 R din 25 septembrie 2007 a Tribunalului C, pronuntata în dosarul nr.659/249/2007, somatie emisa la data de 31.03.2009 de executorul judecatoresc OC, contractul de vânzare-cumparare încheiat la 15 mai 2007 certificat cu data certa de av.R M, adresa din 09.04.2009 emisa de contestator executorului.

Cererea a fost legal timbrata cf. chitantei nr. 1789453/07.05.2009 si timbru judiciar de 0,3 lei.

Intimatul N.C. prin întâmpinarea depusa la data de 07.05.2009 a solicitat respingerea contestatiei ca neântemeiata.

În motivarea cererii a aratat ca în prezent ZG îngrijeste în continuare o serie de stupi amplasati pe terenul sau, vecin cu proprietatea sa, dupa ce a încheiat un contract de vânzare cumparare cu RA la data de 15.05.2007, prin care i-ar fi înstrainat un numar de 35 de stupi de albine.

Mai arata ca pe terenul învecinat se afla stupii apartinând lui RA, dar pe care îi îngrijeste ZG în virtutea unui raport juridic cu proprietarul acestora. ZG dupa ce a înstrainat cei 35 de stupi de albine si-a cumparat altii, iar pe teren se afla fie numai stupii lui ZG, fie numai cei ai lui RA, fie ai amândurora, iar contractul de vânzare cumparare este unul fictiv, încheiat numai pentru a se sustrage de la executare.

De asemenea, intimatul arata ca prin încheierea din data de 04.06.2007 pronuntata de Judecatoria LG în dosarul nr.659/249/2007, s-a apreciat ca, pentru stupii care au format obiectul contractului de vânzare cumparare, contestatorul ZG nu mai are calitate procesuala pasiva în cadrul executarii silite a titlului executoriu sus mentionat, iar pe de alta parte nu se stie daca stupii aflati în prezent pe terenul învecinat sunt aceiasi cu cei care au format obiectul contractului de vânzare cumparare si care au fost avuti în vedere de catre instanta la acea data.

Mentioneaza ca a efectuat demersuri pentru a determina titularul stupilor aflati în prezent pe terenul învecinat celui al lui ZG. Desi crescatorii de albine au obligatia înregistrarii exploatatiei de albine la directia sanitar veterinara si pentru siguranta alimentelor judeteana, conform art.2 lit.a din Ordinul Presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor nr.62/2007 rap. la pct.1-0125 din anexa nr.2a, nu figureaza nici unul dintre cei doi debitori în Lista exploatatiilor apicole si nici în Lista producatorilor din apicultura.

Conform art.2 lit.h coroborat cu art.7 lit.a din acelasi act normativ, exploatatia de albine este supusa autorizarii sanitar veterinare, iar functionarea acesteia în lipsa autorizatiei constituie contraventia prev. de art. 6 lit.b pct.9 din HG nr.984/2005, fiind sanctionata cu amenda de la 24.000 lei la 50.000 lei.

În drept cererea a fost întemeiat pe dispozitiile art.115 si urmatoarele din C.pr.civ.

În dovedirea cererii intimatul a solicitat proba cu înscrisuri.

În cauza a fost administrata proba cu înscrisuri în cadrul careia intimatul a depus în copie : decizia civila nr.1589/16.11.2005, pronuntata de Curtea de Apel B; certificat de mostenitor nr.416/03.08.2006 eliberat de BNP NT; încheierea din data de 16.08.2006 pronuntata de Judecatoria LG în dosarul nr.1227/249/2006; încheierea din data de 11.10.2006 pronuntata de Judecatoria LG în dosarul nr.1542/249/2006; încheierea din data de 22.11.2006 pronuntata de Judecatoria LG în dosarul nr.1684/249/2006; sentinta civila nr.648/29.11.2006 pronuntata de Judecatoria LG în dosarul nr.1684/249/2006; încheierea din data de 08.05.2007 pronuntata de Judecatoria LG în dosarul nr.572/249/2007; sentinta civila nr.316/15.05.2007 pronuntata de Judecatoria LG în dosarul nr.572/249/2007; decizia civila nr.800/R din data de 09.10.2007 pronuntata de Tribunalul C; adresa nr.131.960/20.10.2003 emisa de Ministerul Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului; ordinul nr.67/29.07.1998 emis de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei; regulament privind organizarea stuparitului pastoral în România; Legea nr.89/28.04.1998; ordinul nr.62/07.03.2007 pentru aprobarea normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare si autorizare sanitar veterinara a unitatilor si a mijloacelor de transport din domeniul sanatatii si al bunastarii animalelor; lista exploatatiilor agricole; lista producatorilor din agricultura ecologica; declaratia martorului BM.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr.1379/2002 reclamanta ND a solicitat obligarea pârâtului ZG sa-si scoata la pastoral stupina amplasata pe terenul vecin cu proprietatea reclamantei din com. B, în fiecare an în perioada aprilie-octombrie.

Prin sentinta civila nr.389/30.06.2004 pronuntata de Judecatoria LG s-a respins cererea reclamantei, solutia fiind mentinuta în apel, prin decizia civila nr.1145/ A/16/06.2005 pronuntata de Curtea de Apel B. Prin decizia civila nr. 1589/16.11.2005 pronuntata de Curtea de Apel B s-a admis însa recursul reclamantei, sentinta instantei de fond fiind schimbata în tot. S-a admis astfel actiunea reclamantei, iar pârâtul a fost obligat sa-si scoata la pastoral stupina amplasata pe terenul vecin cu proprietatea reclamantei, în fiecare an, în perioada aprilie-octombrie.

Ca urmare a cererii formulate de intimatul NC, în calitate de mostenitor al reclamantei ND, prin încheierea din 11.10.2006, pronuntata în dosarul nr.1542/249/2006 Judecatoria LG a dispus încuviintarea executarii silite împotriva contestatorului debitor ZG.

Prin sentinta civila nr.648/29.11.2006, pronuntata de Judecatoria LG, definitiva si irevocabila, s-a admis contestatia la executare formulata de contestatorul ZG si s-a dispus anularea formelor de executare emise în dosarul de executare nr.91/2006 al Biroului Executorului Judecatoresc OC, respectiv somatia nr.91/16.10.2006 si procesul-verbal încheiat la 24.10.2006. În motivare s-a retinut ca somatia nu îndeplinea cerintele de continut prevazute de art.387 C.pr.civ. În considerentele aceleiasi hotarâri s-a retinut ca nu se impune si anularea încheierii de încuviintare a executarii silite.

Ca urmare a cererii de continuare a executarii silite, formulate de intimatul creditor si înregistrata la executorul judecatoresc la 26.03.2007, s-a emis împotriva contestatorului debitor o noua somatie, cu nr.91/4.04.2007. La data de 19.04.2007 s-a întocmit de catre acelasi executor un proces-verbal în care se consemneaza ca debitorul nu a scos stupina în pastoral, familiile de albine fiind gasite în curtea vecinei sale din partea de sud- RV, adica la 3 m distanta de limita proprietatii debitorului. Împotriva acestei somatii contestatorul a introdus contestatie la executare ce a facut obiectul dos. nr.572/249/2007.

Prin sentinta civila nr. 316/15.05.2007 pronuntata de Judecatoria LG dos. nr.572/249/2007 s-a respins contestatia la executare formulata de ZG, solutia fiind mentinuta în recurs prin decizia civila nr.800R/09.10.2007 a Tribunalului C, retinându-se ca, contestatorul nu si-a îndeplinit obligatia de a scoate stupina la pastoral.

Ulterior prin contractul de vânzare cumparare cu data certa, certificata de avocat RM la 15.05.2007, contestatorul a înstrainat numitului RA cei 35 de stupi cu familii de albine, ce au facut obiectul litigiului între parti.

Considerând ca, contestatorul nu si-a îndeplinit de buna voie obligatia impusa prin titlul executoriu, intimatul NC a solicitat prin cererea formulata în dos. 659/249/2007 aflat pe rolul acestei instante autorizarea executarii obligatiei de a face , în sensul de a fi el autorizat sa aduca la îndeplinire titlul executoriu. Prin încheierea pronuntata la 04.06.2007 de Judecatoria LG instanta a respins cererea ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa, solutia fiind mentinuta în recurs prin decizia civila nr. 677R/25.09.2007 de Tribunalul C, retinându-se ca ZG nu mai are calitatea de proprietar al albinelor care nu se mai gasesc pe teritoriul sau.

Ulterior NC a solicitat executorului prin cererea formulata la 31.03.2009 continuarea executarii silite . Drept urmare executorul a emis o noua somatie la data de 31.03.2009 în dos. 91/2006 contestatorului solicitându-i sa puna în executare titlul executoriu reprezentat de decizia civila nr. 1589/16.11.2005 pronuntata de Curtea de Apel B, împotriva careia s-a promovat prezenta contestatie la executare.

Analizând motivele invocate de contestator instanta le apreciaza ca fondate pentru considerentele ce succed.

Contestatorul a invocat faptul ca prin încheierea de sedinta a Judecatoriei LG din data 4 iunie 2007 pronuntata în dosarul nr.659/2492007, si decizia civila nr.677 R/25.09.2007 a Tribunalului C s-a statuat ca el nu mai are calitatea de proprietar al stupilor cu familii de albine ce a fost obligat sa le scoata la pastoral prin titlul executoriu, sustinând în cadrul concluziilor scrise ca reprezinta autoritate de lucru judecat.

Astfel cum s-a retinut cu ocazia prezentarii situatiei de fapt susaratate, prin hotarârile mentionate la aliniatul precedent s-a statuat ca contestatorul nu mai are calitatea de proprietar al stupilor cu familii de albine ceea ce constituie o prezumtie absoluta de lucru judecat conform art. 1200 pct.4 C.civ.

Este adevarata sustinerea intimatului ca obiectul prezentei cereri (contestatie la executare) este diferit de cel al autorizarii obligatiei de a face în care s-a retinut ca contestatorul nu mai este proprietarul familiilor de albine, astfel ca nu se poate retine exceptia autoritatii de lucru judecat.

Dar pe de o parte se retine ca contestatorul nu are cunostinte juridice pentru a deosebi între efectul exclusiv (care face ca un nou litigiu între aceleasi parti, pentru acelasi obiect si cu aceeasi cauza sa nu mai fie cu putinta) si cel obligatoriu al lucrului judecat al unei hotarâri (care face ca partile sa se supuna hotarârii judecatoresti), iar din sustinerile sale scrise, cât si orale instanta apreciaza ca acesta s-a referit la puterea de lucru judecat o hotarârilor invocate ca prezumtie legala, adica ca s-a stabilit ca el nu mai are calitatea de proprietar al familiilor de albine.

În acest sens se retine ca autoritatea de lucru judecat nu se manifesta doar sub forma exceptiei procesuale (non bis in idem), ci si sub forma prezumtiei legale de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune ca ceea ce a stabilit o instanta sa nu fie contrazis de cea ulterioara, în sensul efectului de obligativitate pe care îl are puterea lucrului judecat. Totodata se apreciaza ca beneficiaza de puterea lucrului judecat si considerentele unei hotarâri (în speta încheierea din 4 iunie 2007 pronuntata de Judecatoria LG ramasa irevocabila prin decizia civila nr.677 R/25.09.2007 a Tribunalului C) prin care s-a statuat cum am mai aratat ca ZG nu mai are calitatea de proprietar al familiilor de albine, întrucât în speta considerentele hotarârile mentionate fac posibila întelegerea dispozitivului.

Cum litigiul ce a avut ca obiect autorizarea executarii de a face în care s-a stabilit ca contestatorul nu mai are calitatea de proprietar al familiilor de albine s-a purtat între aceleasi parti din prezenta cauza, aceasta prezumtie de lucru judecat are caracter absolut potrivit art. 1202 al.2 C.civ. neputând fi rasturnata prin dovada contrara, ci doar prin marturisire. În acest sens se retine ca potrivit raspunsului la interogatoriul luat contestatorului, acesta a aratat ca nu mai este proprietarul familiilor de albine, fapt sustinut si de contractul de vânzare cumparare încheiat la 15.05.2007 cu numitul RA si nici nu detine pe terenul sau familii de albine.

În ceea ce priveste argumentele intimatului constând în aceea ca stupii cu albine au fost mutati pe terenul vecinei contestatorului RV astfel ca acesta în acest fel nu si-a îndeplinit obligatia instituita prin titlul executoriu, este nerelevanta în cauza întrucât RV nu este parte în prezenta cauza si chiar existând ipoteza sustinuta de intimat, acest fapt nu creaza în sarcina contestatorului nici o obligatia vis a vis de titlul executoriu, el nemaifiind proprietarul albinelor, iar acestea nefiind pe terenul sau.

În ceea ce priveste sustinerea intimatului constând în aceea ca, contestatorul si-a cumparat alti stupi, se retine din chiar cuprinsul întâmpinarii formulate de acesta ca nu figureaza nici contestatorul, nici RA, cumparatorul stupilor în evidentele Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor. În fine nici sustinerea constând în aceea ca ar fi fictiv contractul de vânzare cumparare a stupilor încheiat de contestator cu RA, nu poate fi retinuta nefiind dovedita, sarcina probei incumbând intimatului potrivit art. 1167 C.civ.

Drept urmare nemaifiind proprietar al familiilor de albine contestatorul nu mai poate fi executat silit, obligatia sa instituita prin titlul executoriu ramânând fara obiect.

Fata de considerentele ce preced, în consecinta instanta în baza art. 404 C.p.civ. va admite contestatia la executare si va anula somatia emisa de executorul judecatoresc OC la data de 31.03.2009 în dosarul de executare nr. 91/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite contestatia la executare formulata de contestatorul Z.G. în contradictoriu cu intimatul N.C.

Anuleaza somatia emisa de executorul judecatoresc OC la data de 31.03.2009 în dosarul de executare nr. 91/2005.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro