Infracţiuni contra patrimoniului art.208 alin.1 rap. la art. 210 C.pen.

SENTINŢA PENALĂ NR. 67/18.05.2010 (Domeniul-Infracţiuni contra patrimoniului- art. 208 alin. 1 rap. la art. 210 C.pen.)

Pe rol soluţionarea amânării de pronunţare în cauza penală privind pe inculpatul B. G., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1362/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 210 C.pen., dosar casat cu trimitere spre rejudecare prin decizia penală nr. 8/R/28.01.2010 a Tribunalului Călăraşi.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 04.05.2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi ce face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 11.05.2010 şi apoi la 18.05.2010, când a pronunţat următoarea sentinţă.

INSTANŢA

Deliberând asupra acţiunii penale de faţă:

La data de 05.08.2009, s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 1079/249, rechizitoriul nr. 1362/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, prin care inculpatul B. G., a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 C.pen. rap. la art. 210 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. „b” C.pen., (chemat în judecată la plângerea prealabilă a părţii vătămate D. V.).

Din actul de sesizare a instanţei rezultă următoarea situaţie de fapt:

În data de 17.10.2007, inculpatul B. G. a sustras din locuinţa părţii vătămate D. V., unde fusese găzduit de către acesta împreună cu concubina şi cei doi copii, mai multe bunuri şi bani, producând un prejudiciu în cuantum de 450 lei.

Partea vătămată D.V. a formulat plângere prealabilă împotriva inculpatului, plângere ce a fost înregistrată la Poliţia or. Lehliu – Gară sub nr. L237/19.10.2007.

În faza de urmărire penală inculpatul nu a putu fi audiat, deşi s-au făcut demersuri pentru găsirea acestuia.

Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu se probează prin: declaraţiile părţii vătămate; biletul lăsat de inculpat; scrisorile trimise de inculpat părţii vătămate; declaraţiile martorilor D. M. şi B. V.

Sentinţa penală 109/11.11.2009 pronunţată de Judecătoria Lehliu-Gară în dosarul nr.1079/249/2009 a fost casată prin decizia penală nr.8/R/28.01.2010 pronunţată de Tribunalul Călăraşi motivat de faptul că inculpatul nu a ştiut de existenţa dosarului penal 1079/249/2009 întrucât nu mai locuieşte în com. Samarineşti, jud. Gorj ci în com. Bogda, sat Sintar, jud. Timiş, astfel că nu a putut fi prezent pentru a-şi susţine apărarea.

După casare cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 203/249/2010.

În şedinţa publică din 04.05.2010 partea vătămată a declarat că nu este posibilă împăcarea cu inculpatul şi s-a constituit parte civilă cu suma de 2000 lei cu titlu de daune morale.

Instanţa, analizând întregul material probator administrat în cauză, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Partea civilă D. V. locuieşte în or. Lehliu – Gară şi este membru al Bisericii Creştine Adventiste, iar la sfârşitul lunii septembrie 2007 inculpatul B. G., adept şi el al acestui cult şi care venise din jud. Gorj împreună cu concubina sa şi cei doi copii în com. Dor Mărunt, sat Dîlga, la muncă, a contactat-o pe partea vătămată, solicitându-i ajutorul.

Inculpatul îi datora o sumă de bani numitului G. P., iar partea vătămată l-a ajutat pe inculpat, achitându-i datoria de 1150 lei pe care acesta o avea, sub formă de împrumut.

Partea civilă i-a găzduit pe inculpat şi familia acestuia în locuinţa sa timp de 3 săptămâni, ajutându-l pe inculpat cu bani pentru rezolvarea unor probleme de sănătate, încercând să-i găsească o locuinţă şi un loc de muncă în vederea recuperării împrumutului.

În ziua de 17.10.2007, în timp ce partea civilă şi soţia sa erau plecaţi de la domiciliu, inculpatul a părăsit locuinţa părţii civile, luând din locuinţă suma de 100 lei, o Biblie (Biblia lui Şerban Vodă Cantacuzino) ediţie 1688, un aparat foto, o geantă de voiaj şi un combinezon schi, valoarea acestor bunuri fiind de 470 lei.

Inculpatul i-a lăsat părţii vătămate un bilet (fila 21 din d.u.p.) în care îi aduce la cunoştinţă faptul că a găsit un loc de muncă la Cluj, că nu mai poate sta pe spatele lui, că i-a luat din casă 1 mil. lei vechi, aducându-i la cunoştinţă că şi-a vândut şi telefonul pentru a face rost de mai mulţi bani.

A doua zi partea civilă a formulat plângere prealabilă, iar ulterior a constatat lipsa din locuinţă a unei Biblii ediţia 1688 şi a unui combinezon de schi.

O perioadă de timp inculpatul nu a contactat-o pe partea civilă. La data de 04.02.2008 i-a trimis o scrisoare în care recunoaşte din nou faptul că i-a luat 1 mil. lei din casă, precizând că a luat şi câteva cărţi din casă, respectiv o biblie ca să o xeroxeze, alte cărţi să le citească, un aparat foto o geacă (filele 13 – 15 din d.u.p).

Tot în luna februarie a anului 2008, inculpatul i-a mai trimis părţii civile o felicitare şi încă o scrisoare (filele 8 – 12 din d.u.p.).

De observat că toate plicurile poartă ştampila poştei Bucureşti, că în niciuna dintre scrisori nu indică o adresă unde poate fi găsit sau vreun nr. de telefon la care poate fi contactat, iar în ultima scrisoare (fila 9 d.u.p.) menţionează „dacă vrei să mă duci la judecată, o poţi face, ai hârtia pe care am semnat-o personal”.

Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că fapta există, prezintă pericol social, este prevăzută de legea penală, a fost săvârşită cu intenţie de către inculpat.

În drept, instanţa constată că fapta inculpatului B. G. care, în data de 17.10.2007, a sustras din locuinţa părţii civile D. V., unde fusese găzduit de acesta împreună cu concubina şi cei doi copii, mai multe bunuri (o Biblie ediţia 1688, un aparat foto, o geacă) şi suma de 100 lei, cauzând un prejudiciu în cuantum de 570 lei – acoperit integral, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de “furt între rude” prev. şi ped. de art. 208 alin. 1C.pen. rap. la art. 210 C.pen.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului B. G. rezultă că acesta este cunoscut cu antecedente penale, suferind multiple condamnări pentru infracţiuni la regimul circulaţiei, pentru infracţiuni de fals (art. 288 – 291, 293 C.pen.), uzurpare de calităţi oficiale (art. 240 C.pen.), ultimele două condamnări fiind dispuse pentru săvârşirea infracţiunii de « furt între rude » (art.210 rap.la art.208 C.pen). Prin sentinţa penală nr. 4040/10.04.2003 a Judecătoriei Caransebeş, definitivă prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 210 C.p. rap. la art. 208 al. 1 C.p., fiind arestat la data de 04.06.2003 şi liberat condiţionat la data de 20.07.2004, rămânând un rest de 318 zile.

Cum noua faptă a fost săvârşită la data de 17.10.2008, după expirarea restului menţionat mai sus, astfel că pedeapsa anterioară se consideră executată, urmează a se reţine în sarcina inculpatului starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. “b” C.pen.

La stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C.p., respectiv persoana inculpatului, în vârstă de 47 de ani, cunoscut cu antecedente penale – recidivist postexecutoriu, persistenţa acestuia în săvârşirea unor fapte penale de natură să inducă în eroare, profitând de încrederea oamenilor (uzul de fals, falsul privind identitatea, falsul material în înscrisuri oficiale, inclusiv uzurparea de calităţi oficiale), fiind condamnat de diferite instanţe din ţară, ceea ce duce la concluzia peregrinării prin diferite zone, cum a fost şi în speţa de faţă, având cazierul impresionant, natura infracţiunii – faptă săvârşită cu intenţie, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei – câştigând încrederea familiei părţii vătămate, fiind găzduit de aceasta şi plecând în momentul când nu se afla nimeni acasă, sustrăgând bani şi bunuri, lăsând, într-adevăr, un bilet în care nu a dat nici un indiciu despre localitatea în care urma să ajungă sau vreo adresă unde să poată fi contactat, pericolul social pe care-l reprezintă o astfel de faptă – starea de insecuritate creată faţă de bunurile persoanelor, cuantumul prejudiciului – relativ redus – 570 lei, dar şi poziţia inculpatului după săvârşirea faptei care, deşi i-a trimis scrisori părţii vătămate, nu i-a dat acesteia nici un indiciu unde poate fi contactat, neputând fi audiat nici în faza de urmărire penală, nici în faţa instanţei.

Din cele reţinute mai sus reiese şi de ce instanţa nu poate primi apărările formulate de apărătorul inculpatului vizând achitarea în baza art.11 pct.2 lit.”a” rap. la art. 10 lit. „b1” C.proc.pen.

Aşa cum nu s-a prezentat în instanţă în primul ciclu procesual, în dosarul 1079/249/2009, inculpatul nu s-a prezentat nici pentru judecarea dosarului 203/249/2010, deşi a fost citat la domiciliul pe care l-a indicat: com. Bogda, sat Sintar, jud. Timiş.

Dovadă că inculpatul a avut cunoştinţă de existenţa acestui dosar pe rolul Judecătoriei Lehliu-Gară stau „scrisorile” transmise de inculpat instanţei, cu referire la dosarul 203/249/2010, în care arată că nu se poate prezenta dar indică a avea domiciliul în com. Bogda, sat Sintar, jud. Timiş şi ulterior alte două adrese. În realitate, aceste schimbări frecvente de adrese indică un stil de viaţă al inculpatului şi încercarea de a se sustrage tragerii la răspundere penală.

Potrivit art. 6 paragraful 3 lit. c din Convenţia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, acuzatul are dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer. Curtea a arătat cum trebuie interpretate şi care este legătura între aceste trei dispoziţii (Curtea, Pakelli impotriva RFG, hotărârea din 25 aprilie 1983; Curtea, Campbell şi Fell impotriva Regatului Unit, hotărârea din 28 iunie 1984). Persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni dispune de două posibilităţi: fie să se apere singură, fie să recurgă la serviciile unui avocat. Alegerea între aceste două posibilităţi nu revine statului contractant, ci chiar acuzatului. În ipoteza în care acesta hotărăşte să apeleze la un avocat şi nu dispune de mijloacele financiare necesare ori nu se prezinta in fata instantei, statul este obligat să-i asigure asistenţă judiciară gratuită, dacă interesele justiţiei o cer, tinandu-se seama de complexitatea cauzei, gravitatea infracţiunii de care este acuzată persoana respectivă şi cea a pedepsei pe care o riscă, respectiv capacitatea acuzatului de a se apăra singur în mod efectiv (Curtea, Hoang impotriva Franţei, hotărârea din 29 august 1992). Şansele de succes pe care persoana acuzată le are în cauză nu se numără printre aceste criterii (Curtea, Boner impotriva Regatului Unit, hotărârea din 28 octombrie 1994).

Întrucât articolul 6 paragraf 3 lit.c) vorbeşte despre asistenţă şi nu despre simpla numire, rezultă că acest drept trebuie să aibă un caracter efectiv. Acest lucru înseamnă că obligaţia statului nu se limitează la numirea avocatului ci se întinde şi asupra modului în care acesta îşi îndeplineşte atribuţiile (Curtea, Daud impotriva Portugaliei, hotarârea din 21 aprilie 1998).

Aspectele anterioare nu se opun judecării în lipsă a unei persoane cu condiţia ca statul să fi depus eforturi rezonabile pentru a-l găsi pe reclamant şi a-l cita conform procedurii (Curtea, Colloza şi Rubinat impotriva Italiei, hotărârea din 12 februarie 1985; Curtea, F.C.B. impotriva Italiei, hotărârea din 28 august 1991). Curtea a arătat ce înţelege prin eforturi rezonabile: o notificare personală (Curtea, Stamoulakatos împotriva Greciei, hotărârea din 26 octombrie 1993), oficială şi într-un termen rezonabil (Curtea, Godi impotriva Italiei, hotărârea din 9 aprilie 1984) cu privire la desfăşurarea procedurilor. În orice caz, persoana care s-a sustras de la judecarea cauzei nu dispune de dreptul să ceară rejudecarea cauzei.

În cauza, inculpatul B. G. s-a bucurat de o asistenta efectiva din partea apărătorului din oficiu, av. B. B., ce a participat activ pentru apărarea drepturilor inculpatului.

Faţă de toate aceste considerente instanţa apreciază că scopul pedepsei şi reeducarea inculpatului se pot realiza numai în regim de detenţie, având în vedere starea de recidivă a acestuia

În ceea ce priveşte constituirea de parte civilă cu suma de 2000 lei reprezentând daune morale, instanţa urmează să respingă această cerere apreciind că era de datoria părţii civile să ţină seama de faptul că are un copil minor cu handicap grad 2 accentuat şi să nu primească în locuinţa familiei sale persoane necunoscute. În ceea ce priveşte prejudiciul material acesta a fost recuperat.

Urmează, în baza art. 208 alin. 1 C.pen. rap. la art. 210 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. „b” C.pen., a-l condamna pe inculpatul B. G. la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 6 (şase) luni (chemat în judecată la plângerea prealabilă a părţii vătămate D. V.).

Urmează, în baza art. 71 C.pen., a-i interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. „a” teza a II- a şi lit. „b” C.pen., din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.

Urmează a constată recuperat integral prejudiciul material cauzat părţii civile D. V., şi a respinge cererea privind acordarea de daune morale.

Urmează, în baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen., a-l obliga pe inculpat la plata sumei de 400 lei – cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 200 lei – onorariu apărător oficiu – Baroul de Avocaţi Călăraşi (av. B. B.).

Văzând şi dispoziţiile art.361 alin.1 C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 208 alin. 1 C.pen. rap. la art. 210 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. „b” C.pen. condamnă pe inculpatul B. G. la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 6 (şase) luni (chemat în judecată la plângerea prealabilă a părţii vătămate D. V.).

În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. „a” teza a II- a şi lit. „b” C.pen., din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.

Constată recuperat integral prejudiciul material cauzat părţii civile D.V. şi respinge cererea privind acordarea de daune morale.

În baza art. 191 al. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei – cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 200 lei – onorariu apărător oficiu – Baroul de Avocaţi Călăraşi (av. B. B.).

Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi partea civilă, iar pentru inculpat de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 18.05.2010.

Etichete: Infracţiuni contra patrimoniului