404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Formele şi sancţiunile infracţiunii de mărturie mincinoasă

Posibilitatea desfăşurării în timp a activităţii infracţionale în cazul marturiei mincinoase diferă după cum acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii se realizează prin comisiune sau omisiune şi după cum făptuitorul este martor, expert sau interpret.

1.1. Acte preparatorii

Săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă poate fi precedată de „acte preparatorii[1]„. Actele preparatorii nu sunt incriminate. Aceste acte ar putea avea în relevanţa penală dacă au fost comise de alte persoane decât autorul şi fapta în vederea căreia s-au efectuat, s-a săvârşit )spre exempluŞ sfaturi, indicaţii, sugestii, etc.)

1.2. Tentativa

Tentativa la infracţiunea de mărturie mincinoasă este uneori posibilă, dar nu cade sub incidenţa legii penale, nefiind incriminată.

Mărturia mincinoasă se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Codul penal actual nu mai cunoaşte o dozare a pedepsei în funcţie de natura procesului în care se produce mărturia mincinoasă. Noua reglementare se justifică prin aceeacă limitele stabilite pentru pedeapsă sunt suficient de largi pentru a permite înlăuntrul lor o corectă individualizare a pedepsei pentru diferite situaţii izvorâte din natura cauzei respective.

1.3. Consumarea infracţiunii

Mărturia mincinoasă se consumă în momentul în care s-a executat acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi s-a produs urmarea imediată, adică s-a creat pericol pentru normala şi buna desfăşurare a activităţii de justiţie. Momentul consumării infracţiunii diferă în funcvţie de specificul acţiunii. Astfel, în cazul în care afirmaţiile mincinoase,omisiunea de a spune tot ce ştie sau în cazul în care s-a trecut sub tăcere împrejurările esenţiale cu privire la care martorul, expertul sau interpretul au fost întrebaţi, fapta se consumă în momentul în care audierea sau ascultarea a luat sfârşit, iar depoziţia este semnată de martor, expert sau interpret. În acelaşi sens este practica instanţei supreme.

Nu are relevanţă, din acest punct de vedere, când s-a dovedit că afirmaţiile făcute în cadrul procesului au avut un caracter mincinos. De asemenea, nu are nici o influenţă asupra momentului de consumare a infracţiunii faptul că, deşi nu s-au făcut afirmaţii mincinoase, ori nu s-a spus nimic despre împrejurările esenţiale care au constituit obiectul unor întrebări puse martorului, expertului sau interpretului, totuşi soluţia dată în cauză a fost justă. În acest sens, în practica instanţei supreme se consideră că existenţa infracţiunii prevăzute de art. 260 alin. 1 cod penal nu este condiţionată de luarea unei măsuri nedrepte ori de pronunţarea unei soluţii nedrepte pe baza afirmaţiilor mincinoaseale martorului, ci nimai pe posibilitatea luării unei astfel de măsuri sau a pronunţării unei asemenea soluţii, cu condiţia ca mărturia mincinoasă să se refere la împrejurări esenţiale în raport cu învinuirea adusă inculpatului, ori cu răspunderea penală ce incubă diferenţiat dacă în cele din urmă, cu ocazia pronunţării, instanţa s-a întemeiat sau nu pe acea mărturie ori a adoptat sau nu o soluţie în concordanţă cu ea.

În cazul întocmirii unui raport de expertiză sau în cazul unei traduceri scrise, infracţiunea în ambele variante se consumă în momentul în care raportul sau traducerea a fost depus, respectiv depusă, la organul care a dispus efectuarea.

Deci, pentru consumarea infracţiunii de mărturie mincinoasă nu se cere producerea unei vătămări efective, nici pentru înfăptuirea JUSTIŢIEI, nici pentru vreo persoană fizică sau juridică, consumarea fiind condiţionată numai de producerea unei stzări de pericol.

Consecinţele infracţiunii în cazul în care ele s-au produs (spre exemplu – s-a dat o soluţie, s-a pronunţat o hotărâre nedreaptă ori s-a luat o măîsură nedreaptă), vor fi luate în seamă la individualizarea sancţiunilor.

Unii autori consideră că infracţiunea se consumă abia atuci când a expirat termenul înlăuntrul căruia retragera mărturiei  conduce la exonerarea de răspundere penală[2]. În practica şi doctrina noastră juridică opinia dominantă este acea că infracţiunea se consumă în momentul în care depoziţia martorului a fost făcută. Faptul că ulterior, depoziţia poate fi retractată nu este altceva decât o clauză specială care are influenţă asupra răspunderii penale, nu şi asupra momentului consumativ al faptei.

După consumarea infracţiunii de mărturie mincinoasă, se poate produce o prelungire în timp a activităţii infracţionale. Astfel, în cazul în care făptuitorul face în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale mai multe declaraţii mincinoase în aceeaşi cauză cu privire la aceeaşi faptă, în diferite stadii, ale procesului, există o singură infracţiune săvârşită în formă continuată care se epuizează odată cu săvârşirea ultimului act în realizarea acestei rezoluţii.

1.4. Cauze de nepedepsire

Art. 260 alin. 2 cod penal prevede o cauză de imunitate pentru autor dacă acesta îşi retrage mărturia în anumite condiţii prevăzute în textul de lege.

Fapta nu se pedepseşte dacă în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul, respectiv expertulsau interpretulîşi retrage mărturia.

Retractarea însă, pentru a produce acest efect, nu poate avea loc oricând. Ea trebuie să preîntâmpine consolidarea stării de pericol creată prin infracţiune şi mai ales, să prevină pronunţarea unei soluţii determinată de mărturia mincinoasă. Ca atare, retractarea, pentru a fi o cauză de impunitate, trebuie să intervină în cauzele penale mai înainte de a se fi dat o hotărâre sau a se fi soluţionat procesul ca urmare a mărturiei mincinoase (înainte de a se dispune scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăriri penale ş.a.).

Condiţiile în care se poate dispune arestarea inculpatului sunt prevăzute în art. 148 şi art. 236 cod procedură penală, dar art. 260 alin 2 cod penal se referă nu la momentul în care s-a dispus arestarea, ci la momentul în care inculpatul a fost efectiv arestat. De aceea, dacă s-a dispus arestarea inculpatului, dar din diferite motive ea nu a mai fost realizată, retractarea mărturiei mincinoase făcută după dispunerea arestării va avea efectul unei cauze de impunitate pentru făptuitor (cu condiţia ca să nu se fi dat o hotărâre sau o soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase).

Dacă retragerea mărturiei mincinoase se face în aceeaşi zi cu arestarea efectivă a inculpatului ori cu soluţionarea cauzei (sau fazei în care se află), urmează a se face calcululexact, pe ore şi dacă retragerea se plasează în ziua respectivă, înaintea acestora, atunci ea  va apăra de pedeapsă pe făptuitor[3].

Retragerea mărturiei mincinoase nu mai face să fie aplicabile dispoziţiile art. 206 alin. 2 şi 3 cod penal atunci când, chiar dacă sunt întrunite condiţiile acolo prevăzute, urmărirea penală împotriva martorilor, expertului sau interpretului mincinos începuse. În acest caz, momentul începerii urmăririi penale trebuie apreciat în coplexitatea structurii sale, căci uneori, nefiind încă realizate toate condiţiile procesuale pentru începerea urmăriri penale (ci numai unele dintre ele), retractarea poate avea efectul prevăzut de art. 260 alin. 2 şi 3 cod penal), retractarea poate avea efectul prevăzut de art. 260 alin. 2 şi 3 cod penal[4]. Spre exemplu, dacă retractarea se face cu prilejul audierii făptuitorului la organul de cercetare penală, în procesul realizării de către acesta din urmă a unor acte premergătoare în vederea începerii urmăriri penale, această retractare poate atrage incidenţa art. 260 alin. 2şi 3 cod penal.

Prin începerea urmăriri penale vom înţelege numai pornirea efectivă a procesului penal (art. 228 cod procedură penală).

Între acestă cauză de nepedepsire şi aceea prevăzută de art. 22 cod penal există o deosebire esenţială: făptuitorul, în cazul mărturiei mincinoase, îşi poate retrage mărturia chiar şi după descoperirea faptei sale, dar nu numai în condiţiile prevăzute de art. 260 alin. 2 cod penal şi în orice caz până la momentul pornirii acţiunii penale împotriva sa, pe când în cazul infracţiunii de desistare şi împiedicare a rezultatului făptuitorul se poate desista ori poate împiedica producerea rezultatului numai înainte de producerea faptei.

Retragerea mărturiei mincinoase este o cauză personală, de ea profitând numai cel care a făcut-o, adică autorul infracţiunii.

Participanţii (complicele sau instigatorul) nu beneficiază de efectul ei exonerator de pedeapsă[5]. În acest sens, în practica instanţei supreme se consideră că dacă martorul a făcut declaraţii mincinoase în sensul prevederilor art. 260 alin. 1 cod penal, ca urmare a îndemnurilor instigatorului, infracţiunea de mărturie mincinoasă s-a consumat, ca atare, chiar dacă autorul îşi retrage mărturia în timp util, potrivit alin. 2 al art. 260 cod penal, instigatorul se va sancţiona conform art. 27 cod penal cu pedeapsa prevăzută de art. 29 cod penal, pentru instigare neurmată de executare.

Dispoziţiile privitoare la retractarea mărturiei mincinoase cuprinse în art. 260 alin. 2 cod penal se extind în baza art. 260 alin. 4 cod penal respectiv şi asupra expertului şi interpretului.

Potrivit art. 260 alin. 2 cod penal, prin „hotărâre” se înţelege numai hotărârile prin care s-a soluţionat cauza în primă instanţă. Prin expresia „o altă soluţie” se înţelege soluţiile dispuse prin alte acte procesuale decât hotărârile (spre exemplu – ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală)[6].

Astfel, va intra sub incidenţa art. 260 alin. 2 cod penal retractarea (cu ocazia restituirii cauzei la procuror conform art. 333 cod procedură penală) mărturiei mincinoase făcută în şedinţă de judecată[7].

1.5. Cauze de atenuare a pedepsei

În situaţia în care retragerea măîrturiei mincinoase a fost făcută peste limitele stabilite de art. 260 alin. 2 cod penal şi în condiţiile prevăzute de alin. 3 ale aceluiaşi articol (dacă retragerea mărturiei mincinoase a intervenit în cauzele penale după ce s-a produs arestarea inculpatului sau în toate cauzele după ce s-a pronunţat o hotărâre s-au după ce s-a dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, instanţa va reduce pedeapsa potrivit art. 76 cod penal), atunci ea va avea valoarea unei circumstanţe atenuante de care instanţa de judecată trebuie să ţină seama în mod obligatoriu.

Raţiunea textului constă tot în intenţia legiuitorului de a ocroti cât mai bine înfăptuirea justiţiei. Interesul său este ca în aceste situaţii să determine prin atenuarea pedepsei, acordându-se obligatoriu circumstanţe atenuante, făptuitorii să-şi retragă mărturia mincinoasă. Prin această retractare s-ar creea posibilitatea corectării caracterului netemeinicit şi nelegal al măsurii arestării sau al soluţiei date în cauză.

Retragerea mărturiei mincinoase, după ce s-a pronunţat o hotărâre sau după ce s-a dat o soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase are valoare unei circumstanţe atenuante obligatorii dacă hotărârea sau soluţia respectivă au rămas definitive. Aceasta înseamnă că, pentru a beneficia dedispoziţiile art. 260 alin. 3 cod penal, făptuitorul trbuie să-şi retragă mărturia mincinoasă în cadrul aceleiaşi cauze în care a făcut-o, adică până la rămânerea definitivă a hotărârii în acea cauză[8].

Retragerea acestei mărturii făcută în procesul propriu, al martorului mincinos, nu mai are relevanţă pe care i-o acorda art. 260 alin. 3 cod penal, ci este o recunoaştere a faptei pe care instanţa, eventual o poate lua în considerare la individualizarea răspunderii penale[9].

Dispoziţiile art. 260 alin. 3 cod  penal se aplică deopotrivă şi expertului sau interpretului.


[1] Vintilă Dongoroz, Gh. Dărângă, D. Sucinescu, A. Nemea, M. Popovici, P. Sârbulescu, V. Stoica, modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penalăprin actele normative din anii 1956-1960, Bucureşti, Editura Academiei, 1962, pag. 186.

[2] R. Voniu – Droit penal special – , editor, teme I Paris Dallas, pag. 386.

[3] Probleme de practică judiciară, examinate în lumina noului cod penal, în Revista Română de Drept nr. 11/1966, pag. 128.

Tribunalul Suprem, Secţia generală, decizia nr. 2467/1967 din Culegerea de decizii ale Tribunalului Suprem 1967, pag. 456.

[4] Tribunalul Suprem, Secţia generală, decizia nr. 2416/1967, din Culegerea de decizii ale Tribunalului Suprem 1967, pag. 456.

[5] Tribunalul Suprem, decizia penală nr.3505/1970, din culegera de decizii ale Tribunalului Suprem, 1970, pag.416-418.

Tribunalul Suprem, decizia penală nr. 2900/1971, din culegerea de decizii ale Tribunalului Suprem, 1991, pag.366-368.

Tribunalul Suprm, secţia penală, decizia nr. 1837/1976, din Revista Română de Drept nr. 9/1972, pag. 65.

[6] Tribunalul Suprem, secţia penală, decizia nr. 2567/1974, nepublicată.

[7] Tribunalul Suprem, secţia penală, decizia nr. 2567/1974, nepublicată.

[8] Tribunalul Suprem, secţia penală, decizia nr. 3985/1978, din Revista Română de Drept nr.5/1974, pag. 68.

C.Podgomei, notă la decizia penală nr. 78/1970 a Tribunalului Judeţean Vâlcea, din Revista Română de Drept nr. 10/1970, pag. 153.

[9] În sens contrar, se aplică art. 260 alin. 3, Tribunalul Judeţean Vâlcea, decizia penală nr. 79/1970, din Revista Română de Drept nr. 10/1970, pag. 153.

Etichete: ,

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro