404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Arestare preventivă inculpat

Pe rol soluţionarea cauzei penale având ca obiect propunere arestare preventivă a inculpatei A.V.F.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns inculpata, în stare de reţinere, asistată din oficiu de d-na av. C.C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier după care:

Instanţa aduce la cunoştinţa inculpatei motivul prezentării în faţa instanţei şi anume propunerea de luare a măsurii arestării preventive a sa conform art.1491 Cod procedură penală, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. f din Cod.penal, aducându-i la cunoştinţă învinuirea, fapta şi încadrarea juridică.

În baza art. 70 al.2 Cod procedură penală, aduce la cunoştinţă inculpatei că are dreptul de a fi asistată de un avocat ales, de a nu face nici o declaraţie, iar în cazul în care consimte să dea declaraţie, aceasta poate fi folosită în favoarea cât si împotriva sa.

Inculpata A.V.F.precizează că este de acord să fie asistată de apărătorul desemnat din oficiu şi învederează că doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei, declaraţia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Reprezentanta Ministerului Public şi apărătorul inculpatului învederează că nu mai au alte cereri de formulat.

Instanţa consideră cauza în stare de judecată.

Reprezentanta Parchetului, prezintă pe scurt situaţia reţinută în referatul de propunere a arestării preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri sunt pe deplin dovedite, fapt pentru care solicită admiterea acestei cereri şi să se dispună arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 29 de zile.

Apărătorul din oficiu al inculpatei, d-na av. C.C., având cuvântul, solicită respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatei, precizând că din probele administrate în cauză nu rezultă că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Mai arată că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, a dat dovadă de sinceritate şi a contribuit la recuperarea prejudiciului.

Inculpata în ultimul cuvânt arată că solicită să fie adus în faţa instanţei şi fratele său, întrucât dl. poliţist Viorel are numărul acestuia şi poate să-l sune.

INSTANŢA

Deliberând asupra cererii penale de faţă.

Prin referatul formulat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 30.10.2010, ora 14,30, sub nr.1732/249/2010, s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive pentru inculpata majoră A.V.F., pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 30.10.2010 ora 19,00 până la data 27.11.2010 ora 19,00.

În motivarea cererii s-a arătat că inculpata este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. f din Cod penal, constând în aceea că în data de 29.10.2010 a sustras suma de 5.000 lei dintr-un buzunar al părţii vătămate F.I., persoană cu care a circulat în trenul accelerat 1822 pe direcţia Bucureşti-Constanţa.

Se arată că prin Ordonanţa nr. 1793/P/2010 din 30.10.2010 ora 13,06, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de învinuită pentru infracţiunea sus arătată.

De asemenea s-a arătat că săvârşirea infracţiunii rezultă din declaraţia învinuitei, plângerea părţii vătămate F.I., declaraţii martori, procesele-verbale de cercetare la faţa locului, percheziţie corporală şi examinare radiologică, din probele administrate rezultând că inculpata se află în situaţia prevăzută de art. 148 lit b şi f Cod procedură penală, din datele existente rezultând că inculpata a săvârşit cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi încearcă să zădărnicească cercetarea prin alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, împiedicând „recuperarea restului de bani” prin refuzul de efectuare a operaţiunilor specifice pentru scoaterea din cavitatea abdominală (vagin sau anus) a fişicului de bani, reprezentând diferenţa nerecuperată, ce în urma efectuării radiografiei s-a constatat a fi introdusă în aceste locuri şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fapt susţinut şi prin aceea că circulând în permanenţă pe calea ferată, neavând un domiciliu stabil, cu uşurinţă poate comite fapte asupra călătorilor.

Se mai arată că prin Ordonanţa din data de 29.10.2010, s-a dispus măsura reţinerii învinuitei pe o perioadă de 24 de ore, începând cu 29.10.2010, ora 19,00.

Totodată se arată că măsura arestării preventive este necesară în interesul urmăririi penale.

Analizând cererea de luare a măsurii arestării preventive formulată de parchet din perspectiva probelor administrate până în prezent, instanţa reţine următoarele:

Prin Rezoluţia din 29.10.2010 ora 17,45 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară în dosarul nr. 1793/P/2010 s-a confirmat începerea urmăririi penale faţă de învinuita A.V.F.pentru săvârşirea săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. f din Cod penal.

Prin Ordonanţa nr. 1793/P/2010 din 30.10.2010, ora 13,06, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de învinuită pentru infracţiunea sus arătată, aceasta devenind inculpată.

Fiind audiat inculpata a recunoscut săvârşirea faptei, arătând că a circulat în acelaşi tren cu partea vătămată cu care a mâncat şi băut împreună, după care i-a sustras acesteia din buzunarul pantalonilor suma de 2.000 lei.

Din fişa de cazier a acesteia rezultă că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, fiindu-i aplicată sancţiunea administrativă a amenzii penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Verificând probele existente în cauză, până în prezent, instanţa apreciază că sunt întrunite cumulativ exigenţele prev. de art. 149? Cod procedură penală.

Astfel, potrivit art. 136 Cod procedură penală, în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, se poate lua una dintre următoarele măsuri:reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara şi arestarea preventivă.

În ceea ce priveşte alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată, al.8 al aceluiaşi articol prevede următoarele criterii complementare: scopul măsurii, gradul de pericol social al infracţiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele penale şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.

Conform art.148 Cod procedură penală măsura arestării preventive poate fi luată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 Cod procedură penală constând în probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai în vreunul din cazurile prev. de art. 148 Cod procedură penală . Potrivt art.143 Cod procedură penală, sunt indicii temeinice, atunci când, din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta.

În privinţa disp. art. 143 Cod procedură penală. se constată că acestea sunt îndeplinite în speţă, existând suficiente indicii temeinice care îndreptăţesc presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit fapta pentru care este cercetată, împrejurare ce rezultă din declaraţia inculpatei, plângerea părţii vătămate, declaraţiile martorilor şi procesele verbale de cercetare la faţa locului.

Fiind audiată inculpata a recunoscut săvârşirea faptei arătând că a circulat în acelaşi tren accelerat 1822 ce circula pe ruta Bucureşti-Constanţa cu partea vătămată F.I. cu care a mâncat şi băut împreună, după care i-a sustras acestuia din buzunarul pantalonilor suma de 2.000 lei, după care a dispărut la toaletă.

Deşi partea vătămată a reclamant sustragerea de către inculpată a sumei de 5.000 lei, proveniţi din vânzarea unei case, asupra inculpatei conform procesului verbal de depistare întocmit la 29.10.2010 s-a găsit doar suma de 2.000 lei. Însă din procesul verbal întocmit la 30.10.2010, ora 9,15, rezultă că numita M.A.M., aflată în arest preventiv la IPJ Călăraşi a reclamant faptul că inculpatei în timp ce se îmbrăca pentru a se prezenta în faţa instanţei i-au căzut în dreptul pantalonilor 3 bancnote de 100 lei, sumă ce a fost predată organelor de poliţie.

Prin urmare coroborând declaraţia inculpatei cu cea a părţii vătămate şi rezultatul parcheziţiei corporale, existând suspiciuni că inculpata cât timp s-a aflat la toaletă în tren după sustragerea banilor ar fi putut înghiţi diferenţa de 3.000 lei/ori că i-ar putea avea în anus sau vagin, s-a procedat la efectuarea unui unui examen radiologic la Spitalul L.G., în prezenţa avocatului inculpatei cu ocazia căruia s-a observat în partea de jos a corpului, în anus sau vagin un fişic îndoit ce par a fi bancnote, împrejurare ce rezultă din procesul verbal de efectuare a percheziţiei corporale din 30.10.2010 şi radiografii. Însă solicitându-i-se inculpatei să scoată fişicul, aceasta a refuzat, după cum a refuzat şi efectuarea unei clisme în scopul recuperării corpului străin şi identificării acestuia.

Din coroborarea probatoriului sus amintit rezultă indicii care îndreptăţesc presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit infracţiunea de furt calificat pentru care s-a propus arestarea preventivă a acesteia.

Cât priveşte dispoziţiile art. 148 lit. b Cod procedură penală, instanţa constată că acestea sunt îndeplinite, iar inculpata încearcă să zădărnicească cercetarea prin alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, împiedicând „recuperarea restului de bani” prin refuzul de efectuare a operaţiunilor specifice pentru scoaterea din cavitatea abdominală (vagin sau anus) a fişicului identificat la radiografie ce poate reprezentând diferenţa de bani sustrasă şi nerecuperată, ce în urma efectuării radiografiei s-a constatat a fi introdusă în aceste locuri, astfel cum rezultă din procesul verbal de efectuare a percheziţiei corporale din 30.10.2010.

Cât priveşte dispoziţiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, instanţa constată contrar susţinerilor avocatului inculpatei, că, pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei este închisoarea mai mare de 4 ani, iar în actualul stadiu al procesului penal, există probe certe care să justifice existenţa unui pericol concret pe care lăsarea în liberate a inculpatei ar prezenta-o pentru ordinea publică.

Este evident că noţiunea de „grad de pericol social al faptei”, care în concret este unul ridicat, nu se suprapune noţiunii de „pericol concret pentru ordinea publică”, întrucât cea dintâi defineşte un criteriu legal de individualizare a pedepsei, conform art. 72 al.1 Cod penal, în cazul în care se va ajunge la pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului, în timp ce ultima concurează o stare de fapt ce trebuie întemeiată pe probe certe, potrivit art. 148 lit. f Cod procedură penală şi care se manifestă printr-un sentiment de insecuritate în rândul comunităţii.

Din perspectiva celor menţionate la alineatul precedent, conceptul de ordine publică în înţelesul legii penale, trebuie înţeles ca o reacţie colectivă faţă de anumite stări de lucruri negative cu impact imediat asupra opiniei publice. Un astfel de impact imediat şi mediatic există categoric în rândul opiniei publice, având în vedere că fapta a fost săvârşită într-un mijloc de transport în comun, ajungând astfel la cunoştinţa călătorilor din tren, astfel că se apreciază că a existat o temere colectivă, în sensul că faţă de fapta pentru care este cercetată inculpata, lăsarea în libertate a acesteia ar produce oprobiul şi pericol public, întrucât călătorii îşi simt ameninţate bunurile personale.

În ceea ce priveşte condiţia de pericol social concret pentru ordinea publică pe care l-ar genera săvârşirea infracţiunii de inculpată, se apreciază că aceasta se realizează atunci când, în urma analizei tuturor circumstanţelor referitoare la faptă şi făptuitor se constată că lăsarea în libertate a acesteia ar prezenta pericol pentru ordinea publică întreaga colectivitate fiind pusă în primejdie dacă infractorul este liber.

În speţă instanţa constată că se poate reţine existenţa unui pericol concret pe care lăsarea în libertate a inculpatei l-ar prezenta pentru ordinea publică, împrejurare ce rezultă din modul de operare prin săvârşirea faptei în formă agravantă – într-un mijloc de transport în comun şi în loc public, precum şi de alte aspecte ale modalităţii concrete de concepere a săvârşirii faptei. În plus, se reţine că prin refuzul efectuării clismei inculpata încearcă să zădărnicească cercetarea penală, astfel că în lipsa luării unei măsuri preventive nu s-ar mai putea identifica mijloacele de probă ce există în corpul acesteia, în condiţiile nerecunoaşterii de către aceasta a sustragerii întregii sume reclamante de partea vătămată.

Deşi inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, faţă de modul de săvârşire a faptei şi zădărnicirea în mod direct a aflării adevărului se poate concluziona că acesta este predispusă la săvârşirea de infracţiuni, fapt ce denotă că lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar infracţiunea săvârşită privitoare la proprietatea persoanei creează un sentiment de insecuritate comunităţii în care acesta trăieşte.

Prin urmare, în cauza de faţă, condiţiile prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit.b,f Cod procedură penală, sunt îndeplinite.

Totodată se apreciază că măsura este în acord cu dispoziţiile art. 5 pct. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, consacrat ca drept fundamental şi de art. 23 din Constituţia României, care prevăd că regula este ca judecarea inculpatului să se realizeze cu persoana în stare de libertate, iar excepţia este privarea de libertate.

În acest sens se reţine că potrivit jurisprudenţei CEDO ( hot. Pantea împ. României) ipotezele în care se poate considera că există o necesitate care poate justifica detenţia unei personae sunt: riscul de fugă, riscul de a împiedica desfăşurarea normală a procesului, riscul de a se comite o altă infracţiune, protecţia ordinii publice. La aceste criterii Curtea Europeană a adăugat şi analizat în jurisprudenţa sa şi altele criterii precum: gravitatea faptelor şi sancţiunea pe care o riscă persoana deţinută, pericolul de sustragere de la anchetă sau judecată, săvârşirea unei noi infracţiuni, riscul de presiuni asupra martorilor, necesităţile anchetei şi riscul unei înţelegeri între coacuzaţi, protecţia ordinii publice.

Totodată, în ceeea ce priveşte necesitatea protejării ordinii publice, ca temei al arestării (art.148, lit.b,f Cod procedură penală) instanţa constată că în lumina jurisprudenţei CEDO (cauza Lettelier contra Franţei) acest criteriu poate fi reţinut doar atunci când prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, prezumtiva faptă ar fi de natură să determine o „tulburare a societaţii”, însă în orice caz aceste împrejurări ar fi de natură să justifice o detenţie preventivă doar pe un termen limitat. Or rezultă din actele de la dosar că în prezent rezonanţa socială negativă a faptei pentru care inculpata este cercetată există, iar punerea sa în libertate ar împiedica identificarea mijloacelor de probă identificate în corpul acesteia fapt ce ar împiedica aflarea adevărului şi ar tulbura în mod real ordinea publică, având în vedere că aceasta circulă des cu trenul, nu are nici o ocupaţie sau loc de muncă, ceea ce denotă predispunerea acesteia de a săvârşi fapte cu caracter penal.

Din perspectiva criteriilor enunţate se apreciază că interpretarea dispoziţiilor art. 148 lit.b,f Cod procedură penală, este făcută în strânsă corelaţie cu aceste prevederi, astfel că în raport de gravitatea faptei şi natura acesteia (infracţiune contra proprietăţii) o prezumţie legală, relativă de periculozitate nu este contrară scopurilor art. 5 pct.1 din CEDO.

În concluzie, se apreciază că săvârşirea infracţiunii şi zădărnicirea aflării adevărului de către inculpată este de natură să împiedice normala funcţionare a unui sistem, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitoarei impresia că poate persista în sfidarea legii, ceea ce ar echivala cu încurajarea tacită a acesteia şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi protecţie a statului.

În ce priveşte respectarea dreptului la libertate al inculpatei, este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală – şi ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”.

În condiţiile speţei, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatei de a fi pusă în stare de libertate, fiind necesară aflarea adevărului cu privire la corpul străin aflat în corpul inculpatei, iar luarea unei alte măsuri alternative la măsura arestării preventive nu ar avea efect şi nu ar conduce la aflarea adevărului, considerente faţă de care, urmează în baza art. 149? şi următoarele Cod procedură penală, a admite propunerea parchetului de luare a măsurii arestării preventive a inculpatei şi a dispune arestarea preventivă a acesteia, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 30.10.2010 ora 19,00 până la data 27.11.2010 de ora 19,00.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 al.3 Cod procedură penală, urmează ca, cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 149? şi urm. Cod procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă a inculpatei A.V.F., formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.

Dispune arestarea preventivă a inculpatei A.V.F., pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 30.10.2010 ora 19,00 până la data 27.11.2010 de ora 19,00.

Conform art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariu apărător oficiu în cuantum de 100 lei pentru inculpată – av. C.C.

Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.10.2010.

Pe rol soluţionarea cauzei penale având ca obiect propunere arestare preventivă a inculpatei A.V.F.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns inculpata, în stare de reţinere, asistată din oficiu de d-na av. C.C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier după care:

Instanţa aduce la cunoştinţa inculpatei motivul prezentării în faţa instanţei şi anume propunerea de luare a măsurii arestării preventive a sa conform art.1491 Cod procedură penală, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. f din Cod.penal, aducându-i la cunoştinţă învinuirea, fapta şi încadrarea juridică.

În baza art. 70 al.2 Cod procedură penală, aduce la cunoştinţă inculpatei că are dreptul de a fi asistată de un avocat ales, de a nu face nici o declaraţie, iar în cazul în care consimte să dea declaraţie, aceasta poate fi folosită în favoarea cât si împotriva sa.

Inculpata A.V.F.precizează că este de acord să fie asistată de apărătorul desemnat din oficiu şi învederează că doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei, declaraţia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Reprezentanta Ministerului Public şi apărătorul inculpatului învederează că nu mai au alte cereri de formulat.

Instanţa consideră cauza în stare de judecată.

Reprezentanta Parchetului, prezintă pe scurt situaţia reţinută în referatul de propunere a arestării preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri sunt pe deplin dovedite, fapt pentru care solicită admiterea acestei cereri şi să se dispună arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 29 de zile.

Apărătorul din oficiu al inculpatei, d-na av. C.C., având cuvântul, solicită respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatei, precizând că din probele administrate în cauză nu rezultă că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Mai arată că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, a dat dovadă de sinceritate şi a contribuit la recuperarea prejudiciului.

Inculpata în ultimul cuvânt arată că solicită să fie adus în faţa instanţei şi fratele său, întrucât dl. poliţist Viorel are numărul acestuia şi poate să-l sune.

INSTANŢA

Deliberând asupra cererii penale de faţă.

Prin referatul formulat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 30.10.2010, ora 14,30, sub nr.1732/249/2010, s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive pentru inculpata majoră A.V.F., pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 30.10.2010 ora 19,00 până la data 27.11.2010 ora 19,00.

În motivarea cererii s-a arătat că inculpata este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. f din Cod penal, constând în aceea că în data de 29.10.2010 a sustras suma de 5.000 lei dintr-un buzunar al părţii vătămate F.I., persoană cu care a circulat în trenul accelerat 1822 pe direcţia Bucureşti-Constanţa.

Se arată că prin Ordonanţa nr. 1793/P/2010 din 30.10.2010 ora 13,06, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de învinuită pentru infracţiunea sus arătată.

De asemenea s-a arătat că săvârşirea infracţiunii rezultă din declaraţia învinuitei, plângerea părţii vătămate F.I., declaraţii martori, procesele-verbale de cercetare la faţa locului, percheziţie corporală şi examinare radiologică, din probele administrate rezultând că inculpata se află în situaţia prevăzută de art. 148 lit b şi f Cod procedură penală, din datele existente rezultând că inculpata a săvârşit cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi încearcă să zădărnicească cercetarea prin alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, împiedicând „recuperarea restului de bani” prin refuzul de efectuare a operaţiunilor specifice pentru scoaterea din cavitatea abdominală (vagin sau anus) a fişicului de bani, reprezentând diferenţa nerecuperată, ce în urma efectuării radiografiei s-a constatat a fi introdusă în aceste locuri şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fapt susţinut şi prin aceea că circulând în permanenţă pe calea ferată, neavând un domiciliu stabil, cu uşurinţă poate comite fapte asupra călătorilor.

Se mai arată că prin Ordonanţa din data de 29.10.2010, s-a dispus măsura reţinerii învinuitei pe o perioadă de 24 de ore, începând cu 29.10.2010, ora 19,00.

Totodată se arată că măsura arestării preventive este necesară în interesul urmăririi penale.

Analizând cererea de luare a măsurii arestării preventive formulată de parchet din perspectiva probelor administrate până în prezent, instanţa reţine următoarele:

Prin Rezoluţia din 29.10.2010 ora 17,45 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară în dosarul nr. 1793/P/2010 s-a confirmat începerea urmăririi penale faţă de învinuita A.V.F.pentru săvârşirea săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. f din Cod penal.

Prin Ordonanţa nr. 1793/P/2010 din 30.10.2010, ora 13,06, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de învinuită pentru infracţiunea sus arătată, aceasta devenind inculpată.

Fiind audiat inculpata a recunoscut săvârşirea faptei, arătând că a circulat în acelaşi tren cu partea vătămată cu care a mâncat şi băut împreună, după care i-a sustras acesteia din buzunarul pantalonilor suma de 2.000 lei.

Din fişa de cazier a acesteia rezultă că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, fiindu-i aplicată sancţiunea administrativă a amenzii penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Verificând probele existente în cauză, până în prezent, instanţa apreciază că sunt întrunite cumulativ exigenţele prev. de art. 149? Cod procedură penală.

Astfel, potrivit art. 136 Cod procedură penală, în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, se poate lua una dintre următoarele măsuri:reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara şi arestarea preventivă.

În ceea ce priveşte alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată, al.8 al aceluiaşi articol prevede următoarele criterii complementare: scopul măsurii, gradul de pericol social al infracţiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele penale şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.

Conform art.148 Cod procedură penală măsura arestării preventive poate fi luată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 Cod procedură penală constând în probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai în vreunul din cazurile prev. de art. 148 Cod procedură penală . Potrivt art.143 Cod procedură penală, sunt indicii temeinice, atunci când, din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta.

În privinţa disp. art. 143 Cod procedură penală. se constată că acestea sunt îndeplinite în speţă, existând suficiente indicii temeinice care îndreptăţesc presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit fapta pentru care este cercetată, împrejurare ce rezultă din declaraţia inculpatei, plângerea părţii vătămate, declaraţiile martorilor şi procesele verbale de cercetare la faţa locului.

Fiind audiată inculpata a recunoscut săvârşirea faptei arătând că a circulat în acelaşi tren accelerat 1822 ce circula pe ruta Bucureşti-Constanţa cu partea vătămată F.I. cu care a mâncat şi băut împreună, după care i-a sustras acestuia din buzunarul pantalonilor suma de 2.000 lei, după care a dispărut la toaletă.

Deşi partea vătămată a reclamant sustragerea de către inculpată a sumei de 5.000 lei, proveniţi din vânzarea unei case, asupra inculpatei conform procesului verbal de depistare întocmit la 29.10.2010 s-a găsit doar suma de 2.000 lei. Însă din procesul verbal întocmit la 30.10.2010, ora 9,15, rezultă că numita M.A.M., aflată în arest preventiv la IPJ Călăraşi a reclamant faptul că inculpatei în timp ce se îmbrăca pentru a se prezenta în faţa instanţei i-au căzut în dreptul pantalonilor 3 bancnote de 100 lei, sumă ce a fost predată organelor de poliţie.

Prin urmare coroborând declaraţia inculpatei cu cea a părţii vătămate şi rezultatul parcheziţiei corporale, existând suspiciuni că inculpata cât timp s-a aflat la toaletă în tren după sustragerea banilor ar fi putut înghiţi diferenţa de 3.000 lei/ori că i-ar putea avea în anus sau vagin, s-a procedat la efectuarea unui unui examen radiologic la Spitalul L.G., în prezenţa avocatului inculpatei cu ocazia căruia s-a observat în partea de jos a corpului, în anus sau vagin un fişic îndoit ce par a fi bancnote, împrejurare ce rezultă din procesul verbal de efectuare a percheziţiei corporale din 30.10.2010 şi radiografii. Însă solicitându-i-se inculpatei să scoată fişicul, aceasta a refuzat, după cum a refuzat şi efectuarea unei clisme în scopul recuperării corpului străin şi identificării acestuia.

Din coroborarea probatoriului sus amintit rezultă indicii care îndreptăţesc presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit infracţiunea de furt calificat pentru care s-a propus arestarea preventivă a acesteia.

Cât priveşte dispoziţiile art. 148 lit. b Cod procedură penală, instanţa constată că acestea sunt îndeplinite, iar inculpata încearcă să zădărnicească cercetarea prin alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, împiedicând „recuperarea restului de bani” prin refuzul de efectuare a operaţiunilor specifice pentru scoaterea din cavitatea abdominală (vagin sau anus) a fişicului identificat la radiografie ce poate reprezentând diferenţa de bani sustrasă şi nerecuperată, ce în urma efectuării radiografiei s-a constatat a fi introdusă în aceste locuri, astfel cum rezultă din procesul verbal de efectuare a percheziţiei corporale din 30.10.2010.

Cât priveşte dispoziţiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, instanţa constată contrar susţinerilor avocatului inculpatei, că, pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei este închisoarea mai mare de 4 ani, iar în actualul stadiu al procesului penal, există probe certe care să justifice existenţa unui pericol concret pe care lăsarea în liberate a inculpatei ar prezenta-o pentru ordinea publică.

Este evident că noţiunea de „grad de pericol social al faptei”, care în concret este unul ridicat, nu se suprapune noţiunii de „pericol concret pentru ordinea publică”, întrucât cea dintâi defineşte un criteriu legal de individualizare a pedepsei, conform art. 72 al.1 Cod penal, în cazul în care se va ajunge la pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului, în timp ce ultima concurează o stare de fapt ce trebuie întemeiată pe probe certe, potrivit art. 148 lit. f Cod procedură penală şi care se manifestă printr-un sentiment de insecuritate în rândul comunităţii.

Din perspectiva celor menţionate la alineatul precedent, conceptul de ordine publică în înţelesul legii penale, trebuie înţeles ca o reacţie colectivă faţă de anumite stări de lucruri negative cu impact imediat asupra opiniei publice. Un astfel de impact imediat şi mediatic există categoric în rândul opiniei publice, având în vedere că fapta a fost săvârşită într-un mijloc de transport în comun, ajungând astfel la cunoştinţa călătorilor din tren, astfel că se apreciază că a existat o temere colectivă, în sensul că faţă de fapta pentru care este cercetată inculpata, lăsarea în libertate a acesteia ar produce oprobiul şi pericol public, întrucât călătorii îşi simt ameninţate bunurile personale.

În ceea ce priveşte condiţia de pericol social concret pentru ordinea publică pe care l-ar genera săvârşirea infracţiunii de inculpată, se apreciază că aceasta se realizează atunci când, în urma analizei tuturor circumstanţelor referitoare la faptă şi făptuitor se constată că lăsarea în libertate a acesteia ar prezenta pericol pentru ordinea publică întreaga colectivitate fiind pusă în primejdie dacă infractorul este liber.

În speţă instanţa constată că se poate reţine existenţa unui pericol concret pe care lăsarea în libertate a inculpatei l-ar prezenta pentru ordinea publică, împrejurare ce rezultă din modul de operare prin săvârşirea faptei în formă agravantă – într-un mijloc de transport în comun şi în loc public, precum şi de alte aspecte ale modalităţii concrete de concepere a săvârşirii faptei. În plus, se reţine că prin refuzul efectuării clismei inculpata încearcă să zădărnicească cercetarea penală, astfel că în lipsa luării unei măsuri preventive nu s-ar mai putea identifica mijloacele de probă ce există în corpul acesteia, în condiţiile nerecunoaşterii de către aceasta a sustragerii întregii sume reclamante de partea vătămată.

Deşi inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, faţă de modul de săvârşire a faptei şi zădărnicirea în mod direct a aflării adevărului se poate concluziona că acesta este predispusă la săvârşirea de infracţiuni, fapt ce denotă că lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar infracţiunea săvârşită privitoare la proprietatea persoanei creează un sentiment de insecuritate comunităţii în care acesta trăieşte.

Prin urmare, în cauza de faţă, condiţiile prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit.b,f Cod procedură penală, sunt îndeplinite.

Totodată se apreciază că măsura este în acord cu dispoziţiile art. 5 pct. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, consacrat ca drept fundamental şi de art. 23 din Constituţia României, care prevăd că regula este ca judecarea inculpatului să se realizeze cu persoana în stare de libertate, iar excepţia este privarea de libertate.

În acest sens se reţine că potrivit jurisprudenţei CEDO ( hot. Pantea împ. României) ipotezele în care se poate considera că există o necesitate care poate justifica detenţia unei personae sunt: riscul de fugă, riscul de a împiedica desfăşurarea normală a procesului, riscul de a se comite o altă infracţiune, protecţia ordinii publice. La aceste criterii Curtea Europeană a adăugat şi analizat în jurisprudenţa sa şi altele criterii precum: gravitatea faptelor şi sancţiunea pe care o riscă persoana deţinută, pericolul de sustragere de la anchetă sau judecată, săvârşirea unei noi infracţiuni, riscul de presiuni asupra martorilor, necesităţile anchetei şi riscul unei înţelegeri între coacuzaţi, protecţia ordinii publice.

Totodată, în ceeea ce priveşte necesitatea protejării ordinii publice, ca temei al arestării (art.148, lit.b,f Cod procedură penală) instanţa constată că în lumina jurisprudenţei CEDO (cauza Lettelier contra Franţei) acest criteriu poate fi reţinut doar atunci când prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, prezumtiva faptă ar fi de natură să determine o „tulburare a societaţii”, însă în orice caz aceste împrejurări ar fi de natură să justifice o detenţie preventivă doar pe un termen limitat. Or rezultă din actele de la dosar că în prezent rezonanţa socială negativă a faptei pentru care inculpata este cercetată există, iar punerea sa în libertate ar împiedica identificarea mijloacelor de probă identificate în corpul acesteia fapt ce ar împiedica aflarea adevărului şi ar tulbura în mod real ordinea publică, având în vedere că aceasta circulă des cu trenul, nu are nici o ocupaţie sau loc de muncă, ceea ce denotă predispunerea acesteia de a săvârşi fapte cu caracter penal.

Din perspectiva criteriilor enunţate se apreciază că interpretarea dispoziţiilor art. 148 lit.b,f Cod procedură penală, este făcută în strânsă corelaţie cu aceste prevederi, astfel că în raport de gravitatea faptei şi natura acesteia (infracţiune contra proprietăţii) o prezumţie legală, relativă de periculozitate nu este contrară scopurilor art. 5 pct.1 din CEDO.

În concluzie, se apreciază că săvârşirea infracţiunii şi zădărnicirea aflării adevărului de către inculpată este de natură să împiedice normala funcţionare a unui sistem, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitoarei impresia că poate persista în sfidarea legii, ceea ce ar echivala cu încurajarea tacită a acesteia şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi protecţie a statului.

În ce priveşte respectarea dreptului la libertate al inculpatei, este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală – şi ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”.

În condiţiile speţei, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatei de a fi pusă în stare de libertate, fiind necesară aflarea adevărului cu privire la corpul străin aflat în corpul inculpatei, iar luarea unei alte măsuri alternative la măsura arestării preventive nu ar avea efect şi nu ar conduce la aflarea adevărului, considerente faţă de care, urmează în baza art. 149? şi următoarele Cod procedură penală, a admite propunerea parchetului de luare a măsurii arestării preventive a inculpatei şi a dispune arestarea preventivă a acesteia, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 30.10.2010 ora 19,00 până la data 27.11.2010 de ora 19,00.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 al.3 Cod procedură penală, urmează ca, cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 149? şi urm. Cod procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă a inculpatei A.V.F., formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.

Dispune arestarea preventivă a inculpatei A.V.F., pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 30.10.2010 ora 19,00 până la data 27.11.2010 de ora 19,00.

Conform art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariu apărător oficiu în cuantum de 100 lei pentru inculpată – av. C.C.

Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.10.2010.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro