404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Ultraj – art. 239 al. 2 C.p

Pe rol judecarea cauzei penale privind apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CĂLĂRAŞI şi inculpatul Ş.L. împotriva sentintei penale nr.370/27.09.2007 pronunţată de Judecatoria Călărasi în dosarul nr.1601/202/2007.

Dezbaterile au avut loc în sedinţa publică din 2 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea din acea zi, când instanta având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea cauzei la data de astăzi si în urma deliberarii avute a pronunţat urmatoarea solutie;

INSTANŢA

Asupra apelurilor declarate constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi nr. 1667/P/2006 din 15.03.2007 a fost trimis în judecată inculpatul Ş.L.,pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 239 al. 2 C.p.

S-a reţinut prin actul de sesizare al instanţei fapta inculpatului Ş.L. care, în dimineaţa zilei de 18.08.2006, ora 8,3o, a încercat să se sustragă controlului organizat pe DN 3 Călăraşi-Chiciu ( de Detaşamentul de Intervenţie al I.J.P.F. Călăraşi , conform planului de acţiune nr. ___ din _____.2006 ) lovindu-l la picior cu autoturismul marca Renault Nevada cu număr de înmatriculare B-___-___ la volanul căruia se afla, pe agentul de poliţie Cernica L.G. aflat în exerciţiul funcţiunii, cauzându-i leziuni corporale pentru a căror vindecare i-au fost necesare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Solutionând cauza, Judecatoria Călărasi prin sentinta penala nr.370/2007, în baza art. 239 al. 2 C.p. a condamnat pe inculpatul Ş.L., la 3000 lei amendă penală .

A atras atenţia inculpatului asupra disp. art.63 indice 1 C.p. privind înlocuirea pedepsei amenzii, cu pedeapsa închisorii .

A luat act că partea vătămată C.L.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză .

Onorariu apărător din oficiu în sumă de 100 lei va fi avansat către BA Călăraşi ( av. Popa ) din fondurile Ministerului de Justiţie .

În baza art. 191 al. 1 C.p.p.a obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat , din care 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu .

În baza art. 193 al. 1 c.p.p.a obligat inculpatul la plata către partea vătămată a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare .

Pentru a pronunţa astfel, instanta de fond a avut în vedere actele si lucrarile dosarului si a reţinut că, inculpatul se face vinovat de lovirea sau orice acte de violenţă a unui funcţionar public, care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat , aflat în exerciţiul funcţiunii .

În cazul de faţă , partea vătămată are calitatea conform art. 47 rap. la art. 145 c.p. de funcţionar public , investit cu exerciţiul autorităţii publice , conform OUG 104 /2001 şi se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu , conform fişei postului şi ordinului de serviciu mai sus menţionate .

Este adevărat că pentru existenţa infracţiunii în formă agravantă se cere îndeplinită cerinţa existenţei unei loviri sau a altor violenţe , împotriva funcţionarului public . În cazul de faţă , deşi iniţial s-a eliberat un certificat medico legal , ce atesta că în urma lovirii părţii vătămate , de către inculpat, cu bara maşinii sale, acesta a suferit leziuni ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale , ulterior concluziile acestuia au fost infirmate de Comisia Superioară de Avizare şi Control din cadrul INML Mina Minovici .

Pentru a fi însă întrunită agravanta acestei infracţiuni, în varianta lovirii sau a oricăror acte de violenţă, se cere îndeplinită cerinţa cauzării de suferinţe fizice, care în cazul lovirii, sunt prezumate deoarece nu este de conceput ca o persoană fizică să fie lovită şi să nu sufere, independent dacă lovirea respectivă produce leziuni ce necesită pentru vindicare vreun număr de zile de îngrijiri medicale. Suferinţele, inclusiv cele fizice ţin de simţurile omului, constituind trăiri afective, adică manifestări pur subiective, fără a fi obiectivate de regulă, în vreun fel, motiv pentru care, în lipsa unor vătămări corporale nu pot fi dovedite de cei care le suportă.

Astfel, dacă nu s-ar da crezare celor care sunt victimele unor acte de violenţă că au suferit fizic, practic nu s-ar putea reţine niciodată existenţa faptei penale .

În cazul de faţă, martorii oculari au arătat că partea vătămată a fost lovită cu bara maşinii inculpatului şi nevoită să se ferească din calea acestuia, iar ulterior incidentului au auzit-o plângându-se de dureri la picior, în zona genunchiului, ceea ce conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului instanţa a avut în vedere gravitatea faptei comisă de acesta, scopul urmărit, anume acela de a se sustrage unui control legal efectuat de organele poliţiei de frontieră, prejudicial moral cauzat părţii vătămate, dar şi circumstanţele personale ale acestuia, respectiv faptul că este tânăr, are studii superioare, ca şi faptul că a avut permanent o poziţie de nerecunoaştere a faptei comise

Instanţa analizând însă în ansamblu circumstanţele reale ale faptei, ca şi cele personale ale inculpatului a apreciat că în cauză nu se impune, pentru atingerea scopului pedepsei, aplicarea unei pedepse cu închisoare, considerând că pentru reeducarea inculpatului este suficientă aplicarea unei amenzi penale.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi şi inculpatul Ş.L., criticând-o pentru nelegalitate si netemeninicie, pentru următoarele motive:

În apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, critica vizează greşita individualizare a pedepsei aplicate, susţinându-se că, în raport de circumstanţele reale în care s-a săvârşit fapta si de conduita inculpatului în timpul urmăririi penale si al judecătii se impunea aplicarea unei pedepse mai aspre.

În apelul inculpatului, criticile vizează atât nelegalitatea cît si netemeinicia hotărârii apelate, după cum urmează:

Motive indicate în declaraţia de apel:

1. Incălcarea dreptului la apărare prin respingerea probelor solicitate şi interpretarea eronată cu rea credinţă a probelor administrate;

2. Folosirea unor probe contrafăcute pentru pronunţarea soluţiei de condamnare;

3. Reaua – credinţă a judecătorului fondului în pronunţarea soluţiei, în scopul exonerării de răspundere a persoanelor care au înscenat fapta ce face obiectul prezentei cauze penale (se indică dosarul 2319/2/2007 si 6523/2/2007 ale CAB – secţia I penala).

4. In memoriul depus la data de 19.02.2008 (fila 50 din dosar), motivele de apel se completează cu următoarele critici de nelegalitate /netemeinicie (sintetizate).

1. Soluţionarea cauzei de către magistraţii incompatibili sau necompetenti (motivul referindu-se la greşita respingere a cererilor de recuzare şi implicit, soluţionarea cauzei de către respectivii magistraţi aflaţi în cazul de incompatibilitate creat de faptul că anterior s-au pronunţat în cauze avînd legătură cu prezenta cauza).

2. Se invocă nulitatea actului de sesizare a instantei, raportat la faptul că acesta nu poartă o viză de verificare a legalităţii, apartinînd prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecatoria Călăraşi, aspect ce constituie o încălcare a disp.art.264 al.3 c.p.p.

3. Se invocă exceptia de nelegalitate a dispoziţiilor cuprinse în planul de acţiune ___/_____2006, act invocat în motivarea sentinţei apelate dar inexistent fizic în dosarul cauzei.

4. Se reia critica vizînd probatoriul administrat în cauză şi interpretarea acesteia, susţinându-se că analiza si valorizarea probelor s-a realizat de către instanţa de fond cu încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art.62 c.p.p.

Se susţine că nu s-au examinat probele administrate în cauză iar interpretarea lor s-a realizat în mod părtinitor şi incomplet, cum şi faptul că unele probe au fost emise din analiza în baza căruia s-a pronunţat soluţia de condamnare (se indică înregistrările audio video conţinute pe CD-ul depus în şedinţa.

– raportul ____/_____.2006 depus de inculpat;

– articolele de presă din perioada evenimentelor;

– referatele IJPF, înregistrate sub nr._____ si emise la 23.08.2006, respectiv 24.08.2006;

– planşa fotografică a IJPF Călărasi despre care se arată că este falsificată, în raport de filmul judiciar aflat pe CD-ul din dosarul 3769/202/2006 al Judecătoriei Călăraşi.

Se menţionează greşita apreciere acordată certificatului medico legal atestând leziunile presupusei victime, instanţa de fond înlăturând nejustificat avizul negativ al Comisiei de avizare.

Se critică modul de interpretare a declaraţiilor martorilor oculari interesaţi (ofiţeri de poliţie), necoroborate cu declaraţiile martorilor oculari civili.

Se mai arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la nelegalitatea planului de acţiuni ____/____.2006, situaţia ce a dus la stabilirea unei situaţii de fapt neconforme cu adevărul.

5. Se critică modul în care instanţa de fond a procedat la audierea martorilor, invocându-se nerespectarea disp.art.327 al.4 c.p.p.

6. Un motiv de nelegalitate vizează greşita stabilire în sarcina sa de instanta de fond, cu încălcarea disp.art.191 c.p.p.

7. Se arată că instanaţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la starea de reţinere la care a fost supus abuziv la data de 18.08.2006, între orele 8,30 – 15,30.

8. Se mai arată că, în ciuda probelor existente la dosarul cauzei, instanţa de fond a constatat existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de ultraj si a stabilit vinovăţia sa, acuzând subiectivismul judecătorului fondului.

9. Se invocă încălcarea disp.art.356 lit.d c.p.p., susţinându-se că din expunerea hotărârii apelate lipsesc temeiurile de drept pe care se sprijină soluţia.

10. Se mai invocă încălcarea dispoziţiilor art.322 c.p.p., instanţa de fond neaducând la cunoştinţa inculpatului drepturile sale procesuale de a nu face nici o declaraţie.

11. Se mai arată că, din dispozitivul sentinţei lipseşte denumirea infracţiunii pentru care s-a pronunţat condamnarea.

12. In sedinţa din 02.09.2008, în afara motivelor de apel expuse anterior, invocă greşita soluţionare a cauzei, solicitându-se achitarea inculpatului, în baza art.10 lit.a c.p.p.

Motivând această cerere, se arată că probatoriul propus de procuror a fost răsturnat, în principal de avizarea cu modificări a actului de constatare medico legală, astfel încît este pusă sub semnul îndoielii existenţa leziunilor.

În apel, in aplicarea dispoziţiilor art.378 al.1 c.p.p. inculpatul a fost întrebat dacă doreşte să fie audiat, însă acesta a uzat de dreptul de a nu face declaraţii (deşi nu a fost audiat nici cu ocazia judecării fondului).

S-a admis în parte cererea de probe formulată de inculpat (audierea părţii vătămate, reaudierea martorului C.D., proba cu acte si înregistrări audio – video).

Audiată fiind partea vătămată C.L.G. la 25.03.2008 (cum nu fusese audiat la instanţa de fond, acesta si-a menţinut declaraţiile date în faza de urmarire penală şi a descris la fel modul de derulare a evenimentelor.

A arătat că, în dimineaţa zilei de 18.08.2006 se afla pe relaţia Călăraşi – Chiciu, în dreptul uzinei de apă, unde împreună cu alţi colegi, procedau la verificarea unor turisme ce se deplasau din direcţia Bac – Chiciu (concret se solicitase actele conducatorului auto).

Declară martorul că a observat pe martorul M.S. lângă una dintre maşinile oprite şi, trecând pe lângă el în drumul spre maşina de serviciu, a auzit discuţia dintre colegul său şi conducătorul autoturismului oprit (desfăşurată prin geamul puţin deschis al portierei) sesizând tonul agresiv al acestuia din urmă.

A redat martorul conţinutul discuţiei, precizând că martorul M.S. i-a pus în vedere inculpatului că nu poate pleca, înainte de a se legitima, însă inculpatul a plecat, fără a avea acceptul acestuia.

În aceste condiţii, arată că au plecat în urmarirea acestuia, pornind semnalele acustice si luminoase şi cum inculpatul nu a oprit, l-au blocat în zona restaurantului Albatros.

Arată că s-au solicitat din nou actele conducătorului auto, cum si să tragă maşina pe partea dreaptă a carosabilului (circulaţia fiind blocată datorită operaţiunii descrise anterior).

Precizează că inculpatul a încercat din nou să plece, în ciuda faptului că nu exista spaţiu, ocazie cu care l-a lovit pe partea vătămată cu bara de protecţie în zona picioarelor (genunchiul stîng). Imediat după impact, partea vătămată şi-a sprijinit mîinile pe capotă si a sărit lateral dreapta pentru a-şi proteja integritatea fizică, iar inculpatul a continuat deplasarea.

Arată că au pornit din nou în urmarirea inculpatului, atenţionându-l cu semnele acustice si luminoase şi făcând apel prin portavoce pentru ca inculpatul să oprească maşina.

Se arată că maşina inculpatului a fost blocată în oraş, în faţa sediului Societatii de Asigurari Unita SA.

Se relatează derularea evenimentelor ulterioare opririi, refuzul inculpatului de a coborî din maşină şi modul în care acesta s-a legitimat (lipind pe geamul portierei cartea de identitate).

Partea vătămată arată că inculpatul a refuzat să vorbească cu lucrătorii poliţiei de frontieră, cu lucrătorii poliţiei rutiere, cu procurorul Avram de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, solicitînd expres prezenţa unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, şi că, în momentul sosirii doamnei procuror Manea Cornelia, a fost convins de aceasta sp se deplaseze la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi.

Estimează partea vătămată că episodul desfăşurat în faţa SC Unita SA a durat de la 8,30 la 12,30 si precizează că activitatea s-a desfăşurat în baza planului de acţiune, cum şi faptul că s-a apelat şi la poliţia rutieră pentru identificarea autovehicolului şi a conducătorului auto.

A negat partea vătămată că ar fi adresat ameninţări (injurii inculpatului) acelaşi lucru fiind valabil si pentru colegii săi.

Mai arată că au solicitat o ambulanţă pentru eventualitatea ca să fie necesare îngrijiri medicale pentru conducătorul auto, dar nu poate da alte detalii despre activităţile desfăşurate de personalul medical.

Se mai descrie si momentu prezentării la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi cînd, după ce inculpatul a aintrat în sediul instituţiei pentru a discuta cu prim procurorul la ieşire si-a exprimat acordul de a prezenta actele si maşina la control pentru a se răzgîndi ulterior, la apariţia unui lucrător de la poliţia rutieră (D.P.).

Declaraţia cuprinde răspunsuri ale părtii vătămate la întrebări puse de inculpat şi vizând amănunte ale evenimenteleor descrise de partea vătămată în declaraţie.

Martorul C.D. (martor ocular reaudiat la solicitarea inculpatului), precizează că este conducator auto şi în ziua producerii evenimentelor se îndrepta spre loc. Chiciu cînd a constatat că, în zona Restaurantului „Podul 4” circulaţia era oprită.

Mai arată că a văzut un turism blocat de maşina Poliţiei de Frontieră (aceasta având semnalele luminoase pornite).

Precizează că maşina blocată efectua manevre pentru a ieşi din blocaj iar lucrătorul Poliţiei de Frontieră care vroia să-l legitimeze pe conducătorul auto a fost lovit cu bara maşinii în zona picioarelor, moment în care s-a sprijinit cu mîinile pe capota respectivei masini.

A arătat că a văzut cele relatate de la 10-12 m şi că nu a auzit discutia dintre persoanele respective.

A mai arătat martorul că s-au efectuat mai multe manevre (înainte – înapoi) că masina era oprită aproape de parapet mai mult decât de axul drumului.

Recunoaşte martorul pe inculpat drept conducătorul autoturismului arătând că i-a atras atentia prin faptul că îi fotografia pe poliţiştii de frontieră cu telefonul mobil.

La întrebările inculpatului, îşi recunoaşte semnatura de pe procesul verbal de la filele 4-7 din dosarul de urmărire penală, precizează că între maşina condusă de inculpat si corpul părţii vătămate a existat contact, produs în momentul plecării, cum şi faptul că pentru siguranţă partea vătămată s-a deplasat spre dreapta autoturismului.

S-a solicitat MIRA declasificarea planului de actiune ____ din ____.2006 emis de IJPF Călăraşi, IGPF aprobând declasificarea documentului iar organul emitent înaintând copia actului la 12.08.2008 (filele 137-139 dosar).

S-a renunţat la audierea martorului I.D. (plecat din ţară).

Inculpatul a depus la dosarul cauzei două suporturi tip CD cu înregistrări audio video efectuate cu telefonul mobil în ziua producerii evenimentelor ce fac obiectul judecăţii, solicitând vizualizarea în şedinţă publică.

Având în vedere că înregistrarea îi aparţine cum şi reglementarea specifică instituită de legiuitorul penal cu privire la aceste probe, tribunalul a admis proba mai puţin cererea de prezentare în şedinţă publică, inculpatul putînd avea acces la aceste înregistrări la cerere (conform reglementării cuprinse în art..913c.p.p.).

A considerat tribunalul, faţă de cele de mai sus, că administrarea acestei probe, se face prin derogare de la principiul contradictorialităţii, tocmai datorită normelor expuse de procedură amintite mai sus şi în nici un caz nu este admisibilă o astfel de cerere pentru a oferi părţii certitudinea că că judecătorii cauzei au văzut respectivele imagini.

Analizând actele si lucrările dosarului, în raport de probele administrate în cauză (inclusiv în faza apelului) si de motivele de apel invocate, tribunalul reţine următoarele:

In apelul inculpatului

1. Soluţionarea cauzei de către magistraţi incompatibili

În raport de reglementarea căii de atac împotriva încheierilor prin care se soluţionează cererile de recuzare, urmează a fi analizată soluţia pronunţată de Judecătoria Călăraşi cu privire la cererea de recuzare formulată de inculpat împotriva judecătorului cauzei.

La data de 19.04.2007 inculpatul a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului Dana Enescu, invocând existenţa cazului de incompatibilitate prev. de art.48 lit.g c.p.p.

Se constată că soluţia pronunţată prin încheierea din 19.04.2007 este legală si temenică, în cauză neexistînd dovezi care să ateste starea de duşmanie prevazută drept caz de incompatibilitate.

O altă cerere de recuzare a fost formulată de inculpat la data de 03.05.2007 împotriva judecătorului cauzei si a procurorului de şedinţă (N D).

În motivarea cererii de recuzare formulată împotriva judecătorului cauzei, inculpatul a indicat cazurile de incompatibilitate prev. de art.47 al.2 si 48 al.1 lit.d c.p.p., deoarece judecătorul cauzei a soluţionat anterior o plângere contravenţională formulată de inculpat împotriva unui proces verbal de constatare a contravenţiei prin care a fost sancţionat contravenţional pentru fapte produse în aceeaşi zi şi aceleaşi împrejurări cu fapta dedusă judecăţii (dos.3767/202/2006).

Din dosarul 3767/202/2006, având ca obiect plângerea contraventională formulată de inculpat împotriva procesului verbal de contraventie AZ nr.1742647 dresat de IPJ Călăraşi la data de 01.09.2006, rezultă că respectiva cauză a fost soluţionată de alt judecător decît judecătorul recuzat (respectiv doamna judecător Oana Voicilă).

În raport de această situaţie, soluţia de respingere a cererii de recuzare este legală, neexistând cazul prev. de art.47 al.2 c.p.p. cum nu este dovedit nici că judecătorul cauzei avea un interes în cauză, în sensul art.48 al.1 lit.d c.p.p.

În ceea ce priveşte cererea de recuzare a procurorului de şedinţă formulată pentru motivele prev. de art.47 al.2 c.p.p. şi de art.48 al.2 c.p.p., inculpatul a arptat că a avut o discuţie cu doamna procuror în care aceasta l-a îndemnat să dea declaraţii în cauză, fără a-i atrage atenţia asupra consecinţelor legale şi că a refuzat să-i permită să studieze dosarul.

Tribunalul apreciază că şi soluţia pronunţată privind procurorul de sedinţă prin aceeaşi încheiere (din 03.05.2007) este legală, judecătorul cererii de recuzare stabilind corect că nu s-a indicat (cu atît mai puţin dovedit) în ce mod se conturează cazul incompatibilitatii indicat în cererea de recuzare (antepronunţare).

La fel apreciază tribunalul că nu sunt incidente dispoziţiile art.48 al.2 c.p., în raport de stadiul procesual al cauzei, la momentul formulării cererii.

Faţă de aceste considerente, critica vizând existenţa unor cauze de incompatibilitate a judecătorului cauzei si a unuia dintre procurorii de şedinţă urmează a fi respinsă.

2. Motivul vizând nulitatea actului de sesizare a instanţei.

Verificând rechizitoriul emis la data de 15.03.2007 în dosarul nr.1667/P/2006 se constată că acesta nu poartă o „viză de legalitate „ a primului procuror, acesta semnând adresa de înaintare a rechizitoriului, cu trimitere la dispoziţiile art.264 c.p.p. (adresa fiind emisa la 19.03.2007).

Este adevărat că practica neunitară în materie a determinat un demers în interesul legii, ICCJ (în secţii Unite) pronunţând decizia 9/11.02.2008 (nemotivată şi nepublicată în Monitorul Oficial al României) în sensul că rechizitoriul trebuie să menţine menţiunea „verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei” însă, în raport de data sesizării instantei, cum si de reglementarea efectelor deciziilor date în soluţionarea recursurilor în interesul leii (reglementat în art. 4142 al.3c.p.p.) tribunalul va îndepărta această critică.

3.Motivul (intitulat „excepţie”) nelegalităţii dispoziţiilor cuprinse în planul de acţiune ____/______.2008

În timpul judecăţii în apel IGPF a admis declasificarea actului a cărei lipsă s-a imputat; tribunalul intrând în posesia unei copii a acestui document.

Conţinutul acestui act nu contravine descrierii sumare făcute de organele judiciare, în sensul că stabileşte o activitate puctuală şi tematică pentru organele poliţiei de frontieră, forţele angrenate în acţiune fiind partea vătămtă si cei trei martori T.R., M.S. si C.C.

Raportat la dispoziţiile cuprinse în OUG 104/2001 (aşa cum a fost modificată prin lg.81/2002 şi Lg.196/2004 planul de activitate din 18.08.2006 este conform dispoziţiilor legale, fiind respectat atît prev. art.21 (privind atributiile poliţiei de frontieră) iar raportat la disp.art.27 din acelaşi act normativ, conduita părtii vătămate (ca şi a celorlalţi poliţişti de frontieră participanţi la actiune) se înscrie în limitele drepturilor conferite de legiuitor acestor funcţionari legat de exercitarea atribuţiilor lor de serviciu.

Orice altă conotaţie conferită actului şi implicit acţiunii din ziua de 18.08.2006 rămâne la stadiul de supoziţie, din oprirea inculpatului pentru verificare de acelaşi organ, la ainterval de trei săptămâni, nerezultând existenţa unei „teme” a organelor poliţiei de frontieră în sensul urmăririi şi sancţionării persoanei Ş.L.

Este adevărat că, la dosarul cauzei există (depus în copie) un raport conţinând rezultatul verificărilor făcute de Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Giurciu cu privire la faptele petrecute în 31.07.2006, într-un capitol făcându-se o sumară descriere a incidentului din 18.08.2008 (menţionându-se altă dată, aceea de la 19.08.2008) şi înscriindu-se luarea măsurii de oprire în trafic a inculpatului însă numai aceste consemnări nu sunt de natură a dovedi caracterul ilegal al planului de acţiune S ___/____2008.

4.Critica vizând probatorul administrat în cauză

(Subsumând mai multe motive expuse în declaratia de apel si memoriul depus în completare).

– modul de audiere a martorilor- se constată că martorii au fost audiaţi cu respectarea dispoziţiilor procedurale cuprinse în art.327 c.p.p., inculpatul avînd posibilitatea de a pune acestora întrebări (din încheierea din 03.05.2007 rezultă că la audierea martorilor T.R., M.S. şi C.C. nu s-a ivit situaţia reglementată de art.327 al.4 c.p.p., neimpunându-se citirea declaraţiilor anterioare, cum si faptul că audierea a fost realizată cu respectarea principiului contradictorialităţii, dintre întrebările puse nemijlocit de inculpat instanţa respingând 2-3 dintre ele pentru fiecare martor.

– interpretarea probelor administrate în cauză – se susţine că a fost făcută cu încălcarea dispozitiilor art.62 c.p.p., omiţându-se cu ştiinţă analiza probelor care dovedesc nevinovăţia inculpatului.

Art.62 c.p.p. stabileşte obligaţia organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată de a lămuri cauza sub toate aspectele pe bază de probe.

Art.63 al.2 stabileşte principiul potrivit căruia probele nu au valoare prestabilită şi consacră regula că aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

În conformitate cu disp.art.35 al.1 lit.c c.p.p., expunerea hotărârii trebuie să cuprindă si analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei cît si a celor înlăturate.

Nu există norme care să dea măsura în ceea ce priveşte amploarea acestei analize si constată tribunalul că, în hotărârea apelată, chiar dacă analiza probelor nu este „grupată” într-o secţiune aparte, a fost realizată de judecătorul fondului pentru toate probele indicate de inculpat (cu excepţia planului de acţiune S 622693/17.08.2006, care nu a existat fizic la dosarul cauzei de fond).

Se mai indică folosirea de probe contrafăcute, cu referire la planşa fotografică depusă de IJPF Călăraşi, despre care se susţine că ar contraveni imaginilor înregistrate pe CD depus de această instituţie în dosarul civil 3769/202/2006 al Judecătoriei Călăraşi însă nu s-a precizat în ce mod planşele fotografice au fost contrafăcute sau mai precis, ce aspect al adevărului au denaturat aceste imagini, situaţie ce face imposibilă aprecierea lor în sensul solicitat de inculpat.

S-a mai menţionat greşit reţinere a situaţiei de fapt, neconcordantă cu actele medicale legale depuse în dosarul cauzei.

Constată tribunalul că, în dosarul cauzei (fila 21 dosar u.p.) există certificatul medico legal 596/21.08.2006 emis de SML Călăraşi, act care atestă existenţa unor leziuni produse prin corp dur, putînd data din 18.08.2006 si necesitând 4-5 zile îngrijiri medicale.

La eliberarea acestui act, în afară de examinarea pacientului, legistul a avut la vedere actele medicale eliberate în urma examenului medical ortopedic (radiografie şi actul atestînd examinarea părtii vătămate de medicul legist).

Comisia de Avizare si Control din cadrul INML „Mina Minovici” examinând actul amintit anterior (având la dispoziţie dosarul cauzei) a concluzionat că nu se poate obiectiva realitatea traumatismului şi ca atare acesta nu necesită îngrijiri medicale (avizul fiind emis la un an de la săvîrşirea fapteila 06.06.2007).

Numai acest ultim act nu este de natură a infirma situaţia de fapt reţinută, el având rolul de a lămuri aspectul că, din actele medico legale nu se poate reţine existenţa unei leziuni pentru care să fie necesare îngrijiri medicale.

Chiar aşa fiind, în mod corect s-a apreciat de către instanţa de fond că actele materiale intrînd în componenţa laturii obiective a infracţiunii de ultraj, în forma prev. de art.239 al.2 c.p., nu trebuie să aibă ca urmări producerea de leziuni ce necesită zile de îngrijiri medicale, fiind îndeplinită cerinşa cauzării de suferinţe fizice pur şi simplu prin lovire.

În ceea ce priveşte interpretarea declaraţiilor martorilor oculari, tribunalul nu reţine existenţa unor deosebiri esenţiale în respectivele relatări, chiar analizându-le după clasificarea lor în „interesate” şi „neinteresate”, toţi cei cinci martori audiaţi la fond (dintre care unul a fost reaudiat şi în apel) descriind aceeaşi derulare a evenimentelor.

Se invocă încălcarea dreptului la apărare prin respingerea cererilor de probe însă tribunalul constată că majoritatea probelor au fost admise şi oricum s-au completat în faza de apel.

In mod expres s-a respins cererea de expertiză medico legală, însă actul medical contestat de inculpat a fost supus avizării, cu efectele analizate aterior cu prezenta hotărâre.

5. Cheltuielile judiciare stabilite în sarcina apelantului

Se arată că, deşi a dispus acordarea asistenţei juridice gratuită, instanţa de fond l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat, incluzînd şi suma reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Apreciază tribunalul că instituţia avută în vedere de judecatorul fondului a fost prin extindere, cea prevazuta de art.173 al.3 c.p.p., potrivit căreia, „cînd instanşa apreciază că din anumite motive partea vătămată nu şi-ar putea face singur apărarea, dispune din oficiu sau la cerere luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător”, situaţia ce justifică includerea onorariului apărătorului desemnat din oficiu (asistenţa juridică nefiind obligatorie) în cheltuielile judiciare datorate statului.

6.Legat de omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la starea de reţinere la care a fost supus abuziv la data de 18.08.2006, orele 8,30 – 15,30.

Studiind actele si lucrările dosarului, tribunalul constată că faţă de inculpatul Ş.L. nu s-a dispus luarea unei măsuri preventive privative de libertate (în sensul disp.art.136 c.p.p. cu ref. La art.143 c.p.p.) pentru ca instanţa să aibă obligaţia de a se pronunţa prin sentinţă cu privire la această măsură, conform art.350 c.p.p. sau art.357 al.2 lit.a c.p.p. aşa încît critica formulată va fi respinsă (mai cu seamă că „reţinere” se referă la chiar manifestarea de voinţă a inculpatului, de a coborî din autoturismul pe care-l conducea).

7.Alt motiv vizează neindicarea temeiurilor de drept pe care se sprijină soluţia (art.356 lit.d c.p.p.), critică ce va fi înlăturată, faţă de conţinutul sentinţei apelate.

8.Cu privire la critica vizând încălcarea dispoziţiilor art.322 c.p.p. constată tribunalul că în prezenta cauză inculpatul nu a dat nici o declaraţie, prevalându-se de dreptul de a nu face declaraţii (drept consacrat de acelaşi text de lege a cărui neaducere la cunoştinţă este reclamată în acest motiv de apel).

În atare situaţie, nu a existat nici o vărămare a inculpatului prin darea unor declaraţii, fără a şti că ceea ce spune poate fi folosit şi împotriva sa.

9. Referitor la lipsa din dispozitiv a denumirii infracţiunii pentru care s-a pronunţat condamnarea, apreciază tribunalul (din analiza disp.art.357 al.1 c.p.p.) că indicarea textului de lege în care se încadrează fapta dedusă judecăţii, suplineşte deplin omisiunea sesizată de apelant şi nu afectează legalitatea sentinţei apelate, mai cu seamă în considerente este pe larg analizată structura infracţiunii si este amintită de mai multe ori denumirea infracţiunii).

10. Greşita reţinere a elementelor constitutive ale infracţiunii

Constată tribunalul că, după analiza probelor şi stabilirea situaţiei de fapt, instanţa de fond a stabilit minuţios existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii, pornind de la definiţia infracţiunii.

Pornind de la constatarea existenţei laturii obiective, continuînd cu stabilirea vinovăţiei si a gradului de pericol social al faptei, hotărârea instantei de fond se bazează pe o interpretare corectă a probatoriului administrat în cauză.

Analizând probele administrate în cauză, şi tribunalul apreciază că s-a reţinut corect existenţa unei loviri sau alte violenţe exercitate asupra părţii vătămate (subiect pasiv calificat în cadrul infracţiunii de ultraj). Astfel, în cauză, sunt date 5 declaraţii de către martori oculari (T.R., M.S., C.C., C.D. si T.V.) care descriu lovirea părţii vătămate cu bara autoturismului condus de inculpat, în timpul manevrelor executate de acesta pentru a părăsi locul unde fusese oprit (prin blocaj) de maşina poliţiei de frontieră.

Aceste probe, în lipsa altor probe contrare, sunt de natură a răsturna prezumţia de nevinovăţie a inculpatului.

În ceea ce priveşte considerentele judecătorului fondului cu privire la reţinerea lovirii / violenţelor (în condiţiile în care actul de constatrare medico legal nu a fost avizat) nu reprezintă o apreciere personal ci se regăseşte în doctrină („Drept Penal” O.A.Stoica EDP 1976, pag.88-89, „Drept penal român – Partea Specială O.Loghin, A.Filipaş, Ed.Şansa 1992 – pag.50).

Apreciază tribunalul că s-a reţinut corect vinovăţia inculpatului chiar dacă nu s-a stabilit exact forma (directă sau indirectă) în sensul disp.art.19 al.1 pct.1 c.p.

În opinia tribunalului, modul în care a acţionat inculpatul, face ca forma vinovăţiei să fie aceea a intenţiei indirecte (art.19 al.1 pct.1 lit.b c.p.) deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit (mizînd probabil pe o reacţie de autoapărare a părţii vătămate) a acceptat producerea acestui rezultat periculos.

În ceea ce priveşte gradul de pericol social concret al faptei, aprecierea instanţei de fond este temeinică, raporat la modul în care au fost afectate valorile sociale ocrotite prin norma penală (în speţă autoritatea statului, dar şi integritatea persoanei).

Cum acest ultim motiv uremază a fi respins, de la considerentele expuse anterior se va înlătura si critica vizând greşita soluţionare a laturii penale a cauzei si se va respinge, implicit cererea de achitare formulată în baza art.10 lit.a c.p.p., fiind dovedită existenţa faptei.

În ceea ce priveşte motivele de apel vizând modul de interpretare a probelor în mod subiectiv de către judecator (apelantul folosind si termenii „interesat”, de „rea-credinţă”), tribunalul constată că nu sunt fondate, pentru considerentele expuse anterior.

S-a insistat la fond şi în apel, în ceea ce priveşte vizualizarea înregistrărilor depuse de inculpat. Tribunalul a constatat că din înregistrările de pe suportul tip CD depus la fila 81, o singură înregistrare cuprinde momentul săvîrşirii faptei (din folderul video 1601/202/200 şi subfolderul 18.08.08 – video 055) însă imaginile înregistrate cu telefonul mobil nu relevă o altă situaţie decît cea rezultînd din declaraţiile martorilor, nefiind înregistrate imagini edificatoare în acest sens pentru moementul deplasarii blocajului organizat de Poliţia de Frontieră.

Din toate probele administrate în cauză, la fel ca şi instanţa de fond, tribunalul nu a reuşit să reţină elemente care să contureze situaţia invocată în motivele de apel, aceea a unei conspiraţii a organelor statului împotriva inculpatului şi nu sunt de natură a demonstra că situaţia de fapt reţinută în hotărârea apelată nu corespunde adevărului.

Aşa fiind, apreciază că apelul acestuia este nefondat si urmează a respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecatoria Călăraşi dar si de inculpatul Ş.L. împotriva sentintei penale nr.370/2007 a Judecătoriei Călăraşi, conform art.379 pct.1 lit.b c.p.p.

Urmează a obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul apărătorului desemnat în conditiile art.173 c.p.p., se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art.379 pct.1 lit.b c.p.p.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi şi inculpatul Ş.L. împotriva sentinţei penale 370/2007 a Judecătoriei Călăraşi.

Obligă apelantul inculpat la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat (din care 100 lei, onorariul apărătorului desemnat în conditiile art.173 c.p.p., se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei).

Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror si inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro