404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Înlocuire plasament de urgenţă cu plasament la un centru specializat pentru minorii care au săvârşit o faptă penală.

Pe rol soluţionarea acţiunii civile formulată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi în contradictoriu cu pârâţii Magearu Vasile, Marin Mariana, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău şi Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, cauza având ca obiect înlocuire plasament de urgenţă cu plasament la un centru specializat pentru minorii care au săvârşit o faptă penală.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică s-au prezentat consilier juridic Radu Cristian pentru reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi, pârâţii Magearu Vasile şi Marin Mariana, consilier juridic Dinu Carolică Alexandru pentru pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău şi consilier juridic Ecaterina Dumitru pentru pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, lipsind celelalte părţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a arătat că prin serviciul registratură pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita a depus la dosar întâmpinare, şi că Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi a depus raportul de evaluare a minorilor Magearu Florin Georgian şi Magearu Ionuţ solicitat de instanţă la termenul anterior, după care,

Instanţa înmânează reprezentantului reclamantei un exemplar al întâmpinării depuse de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita.

Părţile prezente, având pe rând cuvântul, arată nu mai au alte cereri, probe sau excepţii de formulat, şi solicită acordarea cuvântului pentru susţineri în fond.

Instanţa ia act că nu mai sunt alte cereri, probe sau excepţii de formulat, apreciază cauza în stare de soluţionare, şi acordă cuvântul pentru susţineri în fond.

Consilier juridic Radu Cristian, pentru reclamantă depune la dosar delegaţia de reprezentare şi având cuvântul, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, în sensul înlocuirii plasamentului de urgenţă cu plasamentul celor doi minori la un centru specializat pentru minori care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal, respectiv la Centrul rezidenţial nr. 4 Stâlpul din judeţul Buzău.

În susţinerea celor solicitate învederează instanţei că acestea respectă interesul superior al copiilor, dreptul acestora de a menţine relaţiile personale cu părinţii, cărora situaţia materială precară nu le-ar permite deplasarea pe o distanţă foarte mare în ţară.

Referitor la precizarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, privind necesitatea continuitatea situaţiei şcolare, arată că minorii nu au frecventat şcoala.

Întrebat cu privire la oportunitatea stabilirii în acelaşi loc pentru ambii copii, reprezentantul reclamantei, apreciază că se impune separarea, având în vedere soluţia evidenţiată de psiholog.

Consilier juridic Ecaterina Dumitru pentru pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, având cuvântul, solicită admiterea acţiunii, plasamentul de urgenţă a celor doi minori în centrul de la Buzău, apreciind separarea minorilor ca nefiind necesară.

Pârâţii Magearu Vasile şi Marin Mariana, având pe rând cuvântul, arată că sunt de acord cu plasamentul celor doi minori în centrul de la Buzău, fiind mai aproape de domiciliul lor.

Consilier juridic Dinu Carolică Alexandru din partea pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, având cuvântul solicită respingerea cererii privind plasamentul celor doi minori în centrul de la Buzău, apreciind că acesta nu îndeplineşte condiţiile necesare, sistemul existent în cadrul centrului, nefiind unul de tip închis.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită admiterea acţiuni formulată de reclamantă şi plasamentului de urgenţă a celor doi minori, Magearu Florin Georgian şi Magearu Ionuţ, la centru specializat pentru minori care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal, respectiv la Centrul rezidenţial nr. 4 Stâlpul din judeţul Buzău.

INSTANŢA

Asupra cauzei civile de faţă;

Prin cererea din 27 martie 2008 Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi a solicitat înlocuirea măsurii plasamentului de urgenţă cu aceea a plasamentului într-un centru specializat pentru minorii ce au săvârşit o faptă penală, respectiv la Centrul Rezidenţial nr.4 Stâlpul din judeţul Buzău, pentru copiii Magearu Ionuţ născut la 19 aprilie 1994 şi Magearu Florin Georgian născut la 24 decembrie 1996 motivat pe neîndeplinirea decursă din măsura de protecţie dispusă anterior, dar în principal pe săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav împreună, întemeiat pe dispoziţiile art.66 şi 82 din Legea nr.272/04. Au fost depuse acte-raportul privind copiii întocmit de direcţie, planul individualizat de protecţie, planul de servicii, dispoziţiile anterioare de protecţie, fişele de monitorizare, adresă emisă de organul parchetului, raport de evaluare psihologică, plan de consiliere, relaţii A.N.P.D.C. privind centrele specializate existente la nivel naţional.

În contradictoriu, pârâtele D.G.A.S.P.C. Buzău şi Harghita s-au opus plasării copiilor la centre din zona lor datorită numărului redus de locuri şi ocupării lor şi imperativului legal al plasării cât mai aproape de părinţi.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi a întocmit şi depus raportul special prevăzut de lege-art.130 alin.2., existent la dosar.

Analizând actele şi lucrările cauzei, cererea formulată şi motivaţia ei se reţine că – aflaţi în supraveghere specializată în cadrul familiei şi după măsuri de plasament – copiii în cauză şi împreună au săvârşit alte fapte cu caracter penal, deosebit de grave, de omor , prin cruzimi, urmate de un comportament la faţa locului greu de înţeles normal, apoi de furt în drumul de retragere de la locul omorului. De asemenea, a rezultat că anterior copiii mai săvârşiseră şi alte fapte de furt, de cele mai multe ori împreună numai ei, fără altă participare.

A mai rezultat că au trei clase, că unul nu cunoaşte nici să scrie nici să citească, că Florin Georgian manifestă retard în dezvoltarea psihică, tendinţe de agresiune, lipsă totală de culpabilitate, iar Ionuţ – probleme de adaptare şi relaţionare cu ceilalţi membri ai comunităţii, o interiorizare excesivă, tendinţă spre mitomanie, faptul – nu neglijabil – că există o influenţă reciprocă între fraţi, conform Raportului Serviciului de Probaţiune.

Din discuţiile cu copiii în camera de consiliu au rezultat aceleaşi aspecte.

Faţă de toate acestea reiese căci constant copiii de faţă au avut un comportament cu tendinţă pronunţat antisocial, cu agresiune şi fără remuşcări, iar aceasta în ciuda măsurilor speciale de protecţie, şi chiar în timpul lor. Concluzia este că se impun în continuare măsuri cu acest caracter, dar de altă natură, mai eficiente, respectiv cele constând într-o supraveghere/relaţionare cu cadre specializate de durată. Faţă de geografia centrelor de natură a satisface aceste cerinţe se pune problema gradului de respectare a principiului stabilităţii şi continuităţii îngrijirii şi a celui vizând înlesnirea relaţiilor cu familia, dar credem că acestea au caracter secundar celui vizând eficientizarea măsurii, încât nu este nici o piedică – faţă de antecedente – de a-i plasa în oricare din centre. Mai apare problema modului de plasare împreună sau separat a celor doi copii. Faţă de aceleaşi antecedente, în considerarea constatării influenţei reciproce, până acum mult spre fapte penale, apreciem că se impun măsuri de reducere până la eliminare a influenţei, motiv pentru care se va proceda la plasarea lor separat. Faţă de obiecţiunile direcţiilor sus arătate se va proceda la plasarea celor doi copii în locuri diferite, unul la centrul din judeţul Arad, celălalt la cel din Judeţul Dâmboviţa, încercând cel puţin pentru unul înlesnirea realizării şi menţinerii relaţiilor cu părinţii.

Aşadar, se va admite cererea reclamantei şi se va dispune înlocuirea măsurii actuale cu aceea a plasării în centre rezidenţiale specializate astfel cum s-a arătat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de D.G.A.S.P.C. Călăraşi,în contradictoriu cu Magearu Vasile şi Marin Mariana şi în consecinţă dispune înlocuirea măsurii plasamentului de urgenţă cu aceea a plasamentului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat a copiilor Magearu Ionuţ şi Magearu Florin Georgian, după cum urmează: copilul Magearu Ionuţ, născut la 19 aprilie 1994 în municipiul Călăraşi, fiul lui Magearu Vasile şi Marin Mariana, C.N.P. 1940419510058, în Centrul/Compartimentul de orientare, supraveghere şi sprijinire a reintegrării sociale a copilului predelicvent şi delincvent din Arad, str. Oituz, nr. 131, jud. Arad pentru o perioadă de 2 ani, copilul Magearu Florin Georgian, născut la 24 decembrie 1996 în comuna Alexandru Odobescu, fiul lui Magearu Vasile şi Marin Mariana, C.N.P. 1961224511000 Centrul/Complexul de servicii sociale Moreni din Moreni, str. 22 Decembrie 1989, nr. 8A, jud. Dâmboviţa pentru o perioadă de 1 an.

Copii vor avea domiciliul la Centrul din Arad şi respectiv Centrul din Moreni, iar drepturile şi obligaţiile părinţilor vor fi exercitate/asumate de Preşedintele Consiliului Judeţean Arad şi respectiv de Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Definitivă.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro