404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

ASIGURĂRI SOCIALE. Recalcularea drepturilor de pensie cu valorificarea sumelor reprezentând ore festive, festive suplimentare şi ore suplimentare efectuate de reclamant şi menţionate în adeverinţe, potrivit principiului contributivităţii

Asupra actiunii de asigurari sociale de fata,

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 176/116/2010 la data de 20.01.2010, reclamantul D N a chemat în judecata pe pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII CALARASI solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei prin care sa aiba în vedere si veniturile reprezentând orele festive efectuate pe tot parcursul anului mentionate în adeverinta nr. 483/17.04.2008 eliberata de Sucursala de Marfa Constanta – Depoul Exploatare Marfa Fetesti.

În motivarea cererii sale reclamantul arata ca a fost pensionat la data de 02.11.1999 prin decizia de pensionare nr. 105014, ulterior pensia fiind recalculata. Precizeaza ca desi a depus la dosarul privind stabilirea cuantumului pensiei o serie de adeverinte privind orele efectuate pe timp de noapte, indice parcurs locomotiva, ore festive, conducere simplificata, pârâta nu a avut în vedere adeverinta privind orele festive pentru care unitatea a platit CAS (nr.483/17.04.2008) motivând ca acestea nu sunt prevazute de catre legislatia în vigoare, respectiv OUG 4/2005.

Considera ca neluarea în considerare a acestor venituri suplimentare conduce la înfrângerea principiului înserat de catre legiuitor în cadrul Legii 19/2000 precum si la o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior si ulterior intrarii în vigoare a Legii 19/200 în conditiile în care baza de calcul pentru plata contributiilor este alcatuita din totalitatea veniturilor realizate de catre angajat.

În dovedire depune înscrisuri.

În drept invoca prevederile HG 1550/2004, OUG 4/2005 si anexe, LEGEA 3/1977, LEGEA 57/1974, LEGEA 19/2000, DECRET – LEGE 98/1990, LEGEA 49/1992.

Pârâta formuleaza întâmpinare prin care solicita respingerea cererii reclamantului ca nelegala si netemeinica motivat de faptul ca sumele corespunzatoare orelor festive, festive suplimentare si a orelor suplimentare nu au avut caracter permanent în acceptiunea OUG 4/2005, nu au fost cuprinse în continutul acestui act normative si în consecinta nu pot fi luate în considerare în procesul de recalculare a pensiei, aspect pe care de altfel l-a comunicat si reclamantului prin adresa nr. 23637/12.11.2009.

Mentioneaza totodata ca adresa nr. 438/17.04.2008 eliberata de Sucursala de Marfa Constanta – Depoul Exploatare Marfa Fetesti nu respecta cerintele prevazute de OUG 4/2005 anexa – cap IV în sensul ca nu cuprinde data de începere si încetare a raportului de munca, functia , meseria, specialitatea exercitata de catre reclamant în baza careia a putut benefica de ore festive, festive suplimentare si ore suplimentare, unitatea unde a activat cu contract de munca platind CAS , dar salariatul nu.

În drept invoca prevederile Legii 19/2000, HG 1550/2004, OUG 4/2005.

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Din decizia nr. 105014/02.11.1999 eliberata de pârâta reiese ca dreptul la pensie al reclamantului a fost stabilit începând cu data de 01.10.1999. Ulterior, pensia reclamantului a fost recalculata în temeiul OUG 4/2005 fiind emisa decizia nr. 105014/21.08.2008 , la dosar fiind depus buletinul de calcul al pensiei precum si decizia nr. 105014/15.11.2009 de revizuire.

Conform adeverintei nr.483/17.04.2008 eliberata de Sucursala de Marfa Constanta – Depoul Exploatare Marfa Fetesti reclamantul a realizat în temeiul art. 71 alin 3 din Legea 57/1974, art. 2 din DL 98/1990, art. 27 alin 1 din Contractul Colectiv de munca, venituri acordate pentru orele festive, festive suplimentare si a ore suplimentare în perioada 1990-1998 pentru care angajatorul a achitat CAS, acesta fiind încadrat ca mecanic de locomotiva, fapt ce reiese din datele înserate în carnetul de munca al reclamantului seria AH, nr. 523318 depus în copie la dosar.

Potrivit art. Anexei 1 cap V din O.U.G. nr. 4/2005 :,,Sporuri cu caracter permanent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea si completarea unor reglementari din legislatia de asigurari sociale:

– sporul de vechime în munca (a se vedea pct. I);

– sporul pentru lucru în subteran, precum si pentru lucru pe platformele marine de foraj si extractie;

– indemnizatia de zbor;

– sporul pentru conditii grele de munca;

– sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;

– sporul pentru exercitarea unei functii suplimentare;

– alte sporuri cu caracter permanent prevazute de legislatia specifica fiecarui domeniu de activitate sau prevazute în contractele colective si individuale de munca.

Mentiune: Aceste sporuri se utilizeaza la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare, cât si pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, data intrarii în vigoare a prevederilor Legii nr. 49/1992.”

Tribunalul constata ca pârâta Casa Judeteana de Pensii Calarasi la recalcularea pensiei reclamantului nu a avut în vedere sumele reprezentând remuneratia pentru ore festive, festive suplimentare si ore suplimentare mentionate în adeverinta nr.483/17.04.2008 eliberata de Sucursala de Marfa Constanta – Depoul Exploatare Marfa Fetesti, asa încât priveste întemeiata cererea formulata de reclamant fata de modul de recalculare a drepturilor sale de pe urmatoarele considerente:

Potrivit cap V al Anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 4/2005 rezulta ca au caracter permanent si alte sporuri prevazute de legislatia specifica fiecarui domeniu de activitate sau prevazute în contractele colective si individuale de munca, or din adresa mentionata rezulta ca temeiul de drept al acordarii acestor ore este art. 71 alin 3 din Legea 57/1974, art. 2 din DL 98/1990, art. 27 alin 1 din Contractul Colectiv de munca,

În aceeasi adeverinta se specifica faptul ca unitatea a virat contributia la fondurile de asigurari sociale pentru veniturile mentionate

Totodata, având în vedere dispozitiile art. 164 alin 3 si 4 din Legea nr. 19/2000 chiar daca nu au fost înscrise distinct în carnetul de munca aceste mentiuni în conditiile în care pentru acestea s-a achitat contributia pentru asigurari sociale, ele trebuiau luate în considerare la stabilirea cuantumului pensiei

În consecinta, pentru o corecta si justa aplicare a dispozitiilor art.2 lit. e, art. 23 alin 1 lit a, art. 160 alin 5 si art. 162 alin 2 din Legea nr. 19/2000, la stabilirea pensiei reclamantului, pârâta trebuia sa ia în calcul si aceste venituri. Mai mult decât atât principiul contributivitatii este reiterat în Legea nr. 19/2000, prin art. 2 lit. e) care dispune ca drepturile de asigurari sociale se cuvin pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite. Altfel spus, orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (în functie de reglementarea în vigoare) au achitat statului contributii de asigurari sociale, trebuie sa se reflecte în cuantumul pensiei. A adopta solutia contrara, ce ar presupune neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contributiei de asigurari sociale, echivaleaza cu o încalcare a principiului contributivitatii, având drept consecinta, pe de o parte, nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de alta parte, crearea unei discriminari între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior si ulterior intrarii în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Fata de aspectele sus-retinute va admite cererea formulata de reclamant si va obliga pârâta la emiterea unei noi decizii de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului, cu valorificarea sumelor reprezentând ore festive, festive suplimentare si ore suplimentare mentionate în adeverinta nr.483/17.04.2008 eliberata de Sucursala de Marfa Constanta – Depoul Exploatare Marfa Fetesti.

In temeiul art.36 din Regulamentul de Ordine interioara al instantelor judecatoresti opinia asistentilor judiciari este concordanta cu solutia si considerentele expuse in motivarea prezentei hotarâri.

Vazând si dispozitiile art. 157 alin 1 din Legea 19/2000.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro