404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

CIVIL. PRETENŢII. Recurs. Trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nerespectarea dispoziţiilor instanţei de control judiciar. Potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. 1 cod procedură civilă „hotărârile instanţei de recurs

Prin actiunea civila înregistrata la Judecatoria Oltenita sub nr. 3304/269/2008, reclamanta S.C. T SRL a chemat în judecata pe pârâtul SF, pentru ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acestuia la plata sumei de 1714,78 lei reprezentând : 1095,81 lei debit principal, 618,97 lei penalitati de întarziere.

În motivarea actiunii, reclamanta arata ca în baza relatiilor contractuale existente, a prestat pârâtului energie termica, apa calda menajera pentru care trebuia achitata contravaloarea prestatiei conform facturilor emise si comunicate.

Întrucât debitul pârâtului este mai vechi de 30 de zile, s-a procedat la somarea acestuia înstiintându-l totodata ca va debransa apartamentul de la reteaua termica, conf. prev. art. 21 alin. 4 din contractul cadru de furnizare a energiei termice aprobat prin Ordinul presedintelui ANRSPGC.

De asemenea, a efectuat procedura prealabila a convocarii debitorului la conciliere directa, conf. art. 720 c.pr.civila, dar acesta nu a dat curs solicitarii de a se prezenta la sediul societatii, refuzând primirea plicului cu confirmarea de primire.

Mai arata ca perioada de calculare a pretentiilor (debit principal si penalitati de întârziere ) este 30.01.2006 – 31.03.2008.

Calculul penalitatilor de întârziere la debitul datorat s-a efectuat conform prevederilor cap. II- Raspunderea contractuala, art. 22 alin. 3 din contract, coroborate cu dispoz. Lg. 210/2005 (art-. 41 alin. 5) conform carora penalitatile sunt egale cu nivelul dobânzii datorat pentru neplata în termen a obligatiilor bugetare, stabilit conform reglementarilor în vigoare.

Se mai arata ca la data înfiintarii SC TERMOURBAN prin reorganizare RAGCL Oltenita, în conformitate cu Protocolul de predare – primire catre societate a elementelor patrimoniale, din data de 11.12.2005, contractul de furnizare a energiei termice cu persoane fizice si juridice din Oltenita, precum si creantele decurgând din aceste contracte, au fost preluare de societatea reclamanta.

In ceea ce priveste plata taxei de timbru, întrucât societatea are ca actionar unic Consiliul Local Oltenita, în subordinea caruia îsi desfasoara activitatea de utilitate publica, iar veniturile a caror recuperare o solicita prin aceasta actiune sunt publice, conf. prev. art. 17 din Lg. 146/1997, sunt scutite de plata acesteia, urmând sa timbreze doar cu timbru judiciar de 0,15 RON.

Conf. art. 242 alin. 2 c.pr.civila, reclamanta a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.

La dosar, reclamanta a depus contractul de furnizare a energiei termice , convocarea la conciliere directa, si factura fiscala.

Solutionând cauza prin sentinta civila nr. 2507 din 29.10.2008, Judecatoria Oltenita, a admis actiunea, retinând ca neprezentarea pârâtului în fata instantei pentru a-si formula eventuale aparari echivaleaza cu o recunoastere a pretentiilor reclamantei.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâtul, iar Tribunalul Calarasi prin decizia civila nr. 127/R/5.02.2009, a admis recursul, a casat în tot sentinta, si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante. Din considerentele deciziei, rezulta ca pârâtul nu a fost legal citat la domiciliul sau din com. S.

Primind cauza spre rejudecare, a fost înregistrata la Judecatoria Oltenita, cu nr. 1098/269/2009, cauza în care reclamanta a formulat o cerere precizatoare, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1714,78 lei, conform probelor administrate. A aratat ca pârâtul nu a anuntat ca apartamentul este nelocuit, si nu a încheiat contract cu SC E pentru citirea repartitoarelor, pentru calcularea efectiva a repartizarii consumului cantitatilor individuale de energie termica pe apartament, astfel ca fost trecut la consum ca necontorizat. De asemenea, conform prevederilor legale, i s-a adaugat consumul de energie termica pentru încalzirea spatiilor comune, proportional cu cota indiviza a apartamentului sau. Din citirea fisei client- solduri, se poate observa cu claritate ca începand din luna decembrie 2005, pârâtului i s-au emis facturi pe lunile de iarna ( calcul necontorizat si cota indiviza), dar nu a achitat decat de 3 ori în 3 ani, si atunci sume foarte mici.

Soldul 0 de care face vorbire pârâtul pentru a arata ca nu a avut consum de energie termica, nu are nicio relevanta pentru ca la sfârsitul fiecarui sezon repartitoarele se reseteaza la 0 . În aceasta situatie, unei persoane careia nu i s-au citit repartioarele pentru consum nu i se mai poate stabili retroactiv numarul de unitati consumate. Pârâtul nu a contestat facturile emise, si chiar daca apartamentul este contorizat necitirea repartitoarelor sau nedeclararea consumului de unitati de catre proprietar la SC Elsaco determina calcularea consumului de energie termica ca apartament necontorizat.

Pârâtul, a depus la dosar concluzii scrise, la care a atasat un set de înscrisuri.

În baza probelor administrate, s-a pronuntat sentinta civila nr. 1179 din 12.06.2009, prin care s-a admis actiunea reclamantei, iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 1714, 78 lei.

Împotriva acestei sentinte, a formulat recurs pârâtul, iar Tribunalul Calarasi, prin decizia nr.936/R din 14.10.2009, a admis recursul, a casat sentinta, si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante. Tribunalul a retinut ca în dovedirea pretentiilor au fost depuse acte interne, inopozabile, cuprinzând calcul pe sume doar pentru 5 luni, calcul efectuat de un tert, iar pe de alta parte, acest calcul atât pentru perioada restrânsa cât si pentru toata perioada este contestat de pârât, contestare în parte acceptata de reclamanta atâta timp cât arata ca a efectuat un calcul teoretic / pausal, desi era sistem contorizat. În aceste conditii, nu se poate spune ca este certitudine asupra raporturilor obligationale dintre parti daca pârâtul datoreaza ceva si cât anume, motiv pentru care, se impune completarea probatoriului pentru clarificare, eventual proba cu expertiza.

Primind cauza spre rejudecare, a fost înregistrata sub nr. 4032/2009, iar în urma admiterii cererii de abtinere a judecatorului careia i-a fost repartizata cauza, dosarul a fost redistribuit aleatoriu, primind nr. 4300/269/2009 din 17.12.2009.

Reclamanta, legal citata nu a fost reprezentata în cauza, nu a depus alte înscrisuri, si nici nu a precizat alte mijloace de dovada în sprijinul actiunii sale.

S-a prezentat pârâtul care a depus la dosar un set de înscrisuri.

Din oficiu, în respectarea îndrumarilor date de instanta de control judiciar, instanta a pus în discutie utilitatea efectuarii unei expertize tehnice, cu care însa pârâtul nu a fost de acord. Prin neasigurarea reprezentarii în instanta, reclamanta nu a respectat dispozitiile art. 129 alineatul 1 Cod pr.civila, care dispun ca partile au îndatorirea ca în conditiile legii sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului, precum si sa-si probeze pretentiile formulate. De asemenea, în conformitate cu art. 1169 Cod civil, reclamantul trebuie sa dovedeasca pretentiile formulate împotriva pârâtului chemat în judecata.

Solutionând cauza, prin sentinta civila nr.17/2010, Judecatoria Oltenita a respins actiunea formulata de reclamanta SC T SRL Oltenita în contradictoriu cu pârâtul SF.

A respins cererea pârâtului privind cheltuielile de judecata.

Împotriva acestei sentinte au declarat recurs ambele parti.

Reclamanta a criticat din nou sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie, aratând ca nu a fost respectata dispozitia anterioara a instantei de control judiciar de a se administra proba cu expertiza, respectiv ca ea are la baza erori de apreciere a probatoriului, în special apararile intimatului-nereale.

Au fost invocate dispozitiile art.304 pct.7, 8 si 9 c.pr.civila.

Pârâtul a criticat-o pentru netemeinicia respingerii cererii cheltuielilor de judecata de 846 lei.

În contradictoriu, ambele parti s-au opus admiterii recursului celeilalte.

Analizând recursurile de fata se constata ca ele sânt fondate si urmeaza a fi admise în considerarea urmatoarelor:

Privitor la recursul reclamantei, acesta este justificat în considerarea încalcarii de catre prima instanta a caracterului obligatoriu al dispozitiilor instantei de control judiciar. Prin Decizia civila nr. 936 din 14 oct.2009 s-a dispus completarea probatoriului, eventual cu expertiza de specialitate, dispozitie nerespectata atâta timp cât nu s-au administrat alte probe decât cele administrate în ciclurile procesuale anterioare. Potrivit dispozitiilor art.315 alin.1 c.pr.civila „hotarârile instantei de recurs…asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului. ” În eventualitatea aprecierii utilitatii probei cu expertiza, nu este suficienta pozitia pârâtului de a se opune ei, putându-se trece peste opozitie pentru stabilirea relatiilor adevarate, pentru aflarea adevarului.

Fata de acestea se constata ca sentinta recurata este nefondata-art.304 pct.9 c.pr.civila, urmeaza a fi casata, si cum în aceasta faza este restrânsa posibilitatea completarii probatoriului, în aplicarea art. 312 alin.3 c.pr.civila se va trimite cauza spre rejudecare cu respectarea dispozitiilor anterioare.

Cât priveste recursul pârâtului, în aplicarea art.274 c.pr.civila fata de solutia adoptata de prima instanta, trebuie recunoscut interesul acestuia în pretinderea cheltuielilor de judecata, si cum solutia în cererea principala a fost de trimitere spre rejudecare, urmeaza a fi admis si recursul pârâtului si trimis spre rejudecare, depinzând de solutia adoptata în cererea principala.

Legal timbrat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro