404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Drept penal. Conducere autovehicul fără permis de conducere. Minor. Achitare. Pericol social redus al faptei. Art. 86 alin. 1. din O.U.G. nr. 195/2002 R Art.18 ind.1 Cod procedură penală

Potrivit art. 86 alin.1. din O.U.G. nr. 195/2002 R, constituie infractiune conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere

În baza art. 18ą Cod procedura penala, instanta a achitat pe inculpatul minor I.G.I. pentru savârsirea faptei de conducere fara permis, dispunând sanctionarea sa administrativa.

Prin sentinta penala amintita instanta a achitat pe minorul I.G.I. pentru savârsirea infractiunii prevazute de art. 86 alin.1. din. O.U.G. nr. 195/2002 R cu aplicarea art.99. si urm. Cod procedura penala.

Pentru aceasta a avut în vedere urmatoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Calarasi, nr. 881/P/2009 din 22.07.2009 a fost trimis în judecata inculpatul minor I.G.I., fiul lui S. si A., nascut la data de 12.03.1992 în mun. Calarasi; cetatenie româna, studii 10 clase, necasatorit, domiciliat în Calarasi, fara antecedente penale, pentru savârsirea infractiunii prevazute de art. 86 al.1. din O.U.G. nr. 195/2002 R cu aplic. art.99. si urmatoarele Cod procedura penala retinându-se ca în data de 16.03.2009 a condus pe str. Crisana din mun. Calarasi, autoturismul marca Audi cu numarul de înmatriculare CC138CB, fara a poseda permis de conducere auto.

Din materialul probator administrat în cauza proces-verbal de constatare a infractiunii, declaratie inculpat, declaratii martori, fisa de cazier judiciar, adresa I.P.J. Calarasi Serviciul Politiei Rutiere, declaratie de parte vatamata, adeverinta de absolvire a cursurilor de legislatie rutiera, instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:

În ziua de 16.03.2009, în jurul orelor 1537, organele de politie din cadrul IPJ Calarasi – Serviciul Politiei Rutiere – BSCMU, au procedat la oprirea autoturismului marca Audi de culoare albastra cu nr. de înmatriculare CC1138CB, care se deplasa pe str. Crisana din municipiul Calarasi, autoturism ce era condus de catre inculpatul I.G.I.

În urma cercetarilor, s-a stabilit faptul ca, ziua de 16.03.2009, inculpatul I.G.I. care se afla singur la domiciliu, a luat hotarârea de a conduce autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare CC1138CB, ce apartinea tatalui sau, pe raza municipiului Calarasi pâna acasa la numitul N.G.F. care locuieste pe str. Sulfinei. Dupa ce a luat fara stirea parintilor cheile autoturismului, s-a urcat la volanul acestuia conducând pâna pe str. Sulfinei, de unde l-a luat în masina, pe scaunul din dreapta, pe numitul N.G.F. Împreuna cu acesta s-a întors la domiciliul sau, fiind oprit de catre organele de politie pe str. Crisana.

Fiind verificat, s-a stabilit ca inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, conform adresei nr. 12356/19.03.2009 emisa de catre S.P.R. Calarasi, iar autoturismul condus ii apartinea numitului P.K.P. care l-a împuternicit pe I.S., tatal inculpatului, sa-l foloseasca. Conform adresei nr. 32/24.07.2008 emisa de S.C. Psihauto S.R.L. inculpatul a absolvit doar cursuri de legislatie rutiera.

Organele de politie au întocmit proces verbal de constatare în prezenta martorului asistent I.A. si au procedat la luarea unei declaratii acestuia care atesta împrejurarile în care fapta a fost comisa.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut savârsirea faptei retinute în sarcina sa. Acesta a precizat ca la data de ziua de 16.03.2009, a luat hotarârea de a conduce autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare CC1138CB, ce apartinea tatalui sau, pe raza municipiului Calarasi pâna acasa la numitul N.G.F. care locuieste pe str. Sulfinei. Dupa ce a luat fara stirea parintilor cheile autoturismului, s-a urcat la volanul acestuia conducând pâna pe str. Sulfinei, de unde l-a luat în masina, pe scaunul din dreapta, pe numitul N.G.F. Împreuna cu acesta s-a întors catre domiciliul sau, iar în momentul în care a ajuns pe str. Crisana din municipiul Calarasi a fost oprit de catre organele de politie. Învedereaza ca stia faptul ca nu are dreptul sa conduca autoturisme pe drumurile publice, fara a avea permis de conducere, întrucât urmase cursurile de legislatie rutiera pentru conducerea scuterelor.

Declaratia inculpatului se coroboreaza cu cea a numitului N.G.F., precum si cu celelalte probe administrate în cauza (proces verbal de constatare, declaratie martor, adresa nr. 12356/19.03.2009)

Din fisa de cazier judiciar rezulta ca inculpatul nu are antecedente penale.

Din declaratiile numitului I.S., tatal inculpatului, a rezultat ca acesta nu depune plângere pentru savârsirea infractiunii de furt prev. de art. 210 rap la art. 208 al. 4 C.pen., motiv pentru care s-a dispus cu privire la aceasta fapta de furt, neînceperea urmaririi penale fata de numitul I.G.I. întrucât lipseste plângerea prealabila a persoanei vatamate.

Fiind audiat în faza de cercetare judecatoreasca acesta si-a mentinut declaratia data în faza de urmarire penala, precizând ca a condus fara permis deoarece a vrut sa arate unui prieten ca stie sa conduca si ca, în acelasi timp, a constientizat ca se expune unui pericol.

În drept fapta inculpatului minor I.G.I. care, la data de 16.03.2009, în jurul orei 1537 a condus pe drumurile publice din municipiul Calarasi, autoturismul marca AUDI cu nr. de înmatriculare CC1138CB, fara a fi posesor de permis de conducere întruneste elementele constitutive ale infractiunii de ,,conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere” prevazuta de art. 86 alin.1. din OUG 195/2002 republicata cu aplicarea art. 99. si urmatoarele Cod penal.

Din referatul de evaluare efectuat de Serviciul de Probatiune de pe lânga Tribunalul Calarasi, la propunerea aparatorului inculpatului minor retine ca acesta este copil unic la parinti, beneficiind de un mediu propice unei dezvoltari psiho-morale armonioase. Se retine, totodata, ca inculpatul minor a crescut si s-a dezvoltat într-un mediu caracterizat de afectivitate, securitate si stabilitate, s-a bucurat de un suport material si moral constant din partea familiei, iar parintii au încercat sa-i asigure cele mai bune conditii de viata.

Din acelasi referat se retine ca inculpatul minor este elev în clasa a XI- a la Colegiul „Sandu Aldea” din Calarasi, ca nu a creat probleme deosebite în colectivul de elevi sau în relatia cu profesorii.

Instanta retine ca, în conformitate cu prevederile art. 18 indice 1 C.pen., nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca, prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita, în mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

În alin. 2 al aceluiasi articol, se precizeaza ca la stabilirea în concret a gradului de pericol social, se tine seama de modul si mijloacele de savârsire a faptei, de scopul urmarit, de împrejurarile în care a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana si conduita inculpatului.

Examinând cauza instanta constata ca fapta savârsita de inculpatul minor nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

Conducerea autoturismului pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere, în conditiile în care, inculpatul urmase cursurile de legislatie rutiera pentru conducerea scuterelor, prin continutul ei concret, prin modul si mijloacele în care a fost savârsita, nu prezinta pericolul social al unei infractiuni.

Faptul ca inculpatul a recunoscut fapta, a regretat-o si ca în momentul savârsirii faptei nu a constientizat care pot fi consecintele sale legale, considerând ca nu face niciun rau nimanui, faptul ca este puternic afectat de urmarile comportamentului sau si ca resimte fapta ca pe o drama în plan personal si socio-profesional, conduce instanta la o solutie de achitare.

Mai mult, faptul ca este tânar, este elev în clasa a XI –a, ca frecventeaza biserica înca din copilarie, îndruma instanta sa-i acorde o sansa pentru reeducare si pentru a-si croi un drum frumos în viata.

În acelasi sens, retine ca minorul se afla în plin proces de formare si definitivare a personalitatii, de maturizare sociala si psihosociala, ceea ce face ca interventiile exterioare restructurante si recuperative sa fie mult mai adecvate si mai eficiente, solutia de achitare fiind cea mai în masura sa asigure minorului posibilitatea de a-si realiza idealurile.

Retinând în ansamblu criteriile de individualizare prevazute de art. 72 Cod penal si raportând circumstantele reale la cele personale, instanta considera ca solutia de achitare ce urmeaza a se pronunta, îsi poate realiza scopul educativ preventiv, pastrându-se în acelasi timp si fermitatea actului de justitie.

Pronuntarea unei solutii de condamnare ar constitui, pe plan psiho-social, un stigmat pentru inculpatul minor care, aflat în plin proces de consolidare a personalitatii, nu ar mai avea încredere în fortele proprii si ar putea încerca un sentiment de inferioritate fata de ceilalti.

Toate aceste circumstante nu ar putea duce decât la sentimentul deprecierii de sine, cu grave consecinte pe plan psiho-comportamental.

Fata de aceste considerente, în baza art. 18 indice 1 al. 3 C.pen. coroborat cu art. 91 lit. c C.pen. urmeaza a aplica inculpatului o amenda cu caracter administrativ, în suma de 700 lei.

Urmeaza a obliga inculpatul, în solidar cu partile responsabile civilmente, la plata sumei de 606 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezinta onorariu aparator oficiu.

Sentinta penala a ramas definitiva prin decizia penala nr. 14 A/19.01.2010 pronuntata de Tribunalul Calarasi.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro