404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Drept civil. Prescripţia dreptului la acţiune pentru daune rezultate din cauze penale.

Drept civil. Prescripţia dreptului la acţiune pentru daune rezultate din cauze penale.

Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 16.11.2010 şi înregistrată sub nr. XXX/202/2010, reclamantul N G, a chemat în judecată pe pârâtul P L, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să fie obligat să-i achite suma de 15.000 lei cu titlu de despăgubiri, din care 5.000 lei reprezintă cheltuieli materiale şi 10.000 lei daune morale şi să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost coleg de serviciu cu pârâtul, în cadrul S.C. A S.R.L. şi în data de 19.04.2006, în timpul orelor de program a fost agresat fizic de către pârât, că în urma loviturilor primite de la pârât, i-a fost fracturată mandibula şi a suferit mai multe intervenţii chirurgicale pentru repararea acesteia, fiindu-i necesare 50 – 55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform raportului de expertiză medico-legală nr. A5/2749/2008 din 03.11.2008 emis de INML Bucureşti.

A mai menţionat că pârâtul a fost cercetat penal în dosarul nr. X al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 C.p. iar prin Ordonanţa din data de 22.05.2009 a aceluiaşi parchet s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărirea penală şi aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, apreciindu-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În dovedirea cererii sale, reclamantul a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosarul cauzei copia Ordonanţei de scoatere de sub urmărirea penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ pronunţată la data de 22.05.2009 în dosarul nr. X de Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi.

Pârâtul, în termen legal a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamant ca fiind tardiv formulată, intervenind prescripţia dreptului la acţiune, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată iar în subsidiar, în situaţia în care excepţia va fi respinsă, a solicitat admiterea în partea a pretenţiilor reclamantului, numai în măsura în care vor fi dovedite.

La termenul de judecată din data de 10.12.2010 instanţa, din oficiu a dispus ataşarea dosarului de urmărire penală nr. X al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi.

Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 19.04.2006 între părţi a avut loc o altercaţie în urma căreia reclamantul a suferit vătămări corporale pentru vindecarea cărora au fost necesare un nr. 50-55 zile de îngrijiri medicale (fila 25 dosar urmărire penală). Reclamantul a formulat plângere penală împotriva pârâtului, solicitând cercetarea acestuia şi „trimiterea lui în judecată pentru săvârşirea infracţiunii„ prevăzută şi pedepsită de art. 182 C. penal, fără a avea pretenţii civile.

În cauza s-au efectuat cercetări de către organele de urmărire penală, partea vătămată dând în cauză o singură declaraţie, la data de 10.05.2006, după care, aşa cum reiese din referatul de terminare a urmăririi penale din data de 13.05.2009, a plecat din ţară şi nu a mai putut fi audiat, fără a comunica organelor de urmărire penală vreo nouă adresă de domiciliu.

În faza de urmărire penală s-a efectuat un nou raport de expertiză medico-legală, la efectuarea căruia partea vătămată nu s-a prezentat deşi avea această obligaţie (în acest act medical neputându-se aprecia prezenţa eventualelor sechele posttraumatice datorita neprezentării la INML), schimbându-se încadrarea juridică a faptei din art. 182 în art. 181 alin. 1 C. penal.

La data de 22.05.2009 prin Ordonanţa dată în dosarul nr. 884/P/2006, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului P L şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ acestuia, fără să fi fost formulată vreo cerere de pretenţii civile de către partea vătămată în cadrul procesului penal.

La data de 4.05.2010 reclamantul N G a solicitat comunicarea unei copii de pe ordonanţa procurorului prin care s-a soluţionat cauza.

Ulterior, la data de 16.11.2010, s-a adresat Judecătoriei Călăraşi cu o cerere de chemare în judecată pentru ca pârâtul P L să fie obligat la plata sumei de 15000 lei reprezentând daune materiale şi morale produse ca rezultat al infracţiunii comise de acesta, întemeindu-şi cererea pe art. 998 şi urm. C. civil.

Faţă de excepţia invocată de pârât prin avocat, instanţa constată următoarele:

Prin art. 14 alin. 2 din C.p.p. legea conferă persoanei vătămate prin comiterea unei infracţiuni dreptul de a se constitui parte civilă în procesul penal, alăturând astfel acţiunii penale o acţiune civilă.

Conform art. 19 C.p.p., persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite prin infracţiune, iar judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că dreptul reclamantului de a solicita repararea prejudiciului cauzat prin comiterea infracţiunii se naşte odată cu exercitarea acţiunii penale – când pretenţiile materiale pot fi fructificate pe calea acţiunii civile accesorie celei penale sau, pe cale separată printr-o cerere de chemare în judecată adresată instanţelor civile (caz în care prescripţia dreptului la acţiune este supusă prevederilor Decretului nr. 167/1958 atât în ceea ce priveşte începutul prescripţiei extinctive cât şi incidenţa cauzelor de întrerupere, suspendare, etc.) care s-ar fi suspendat până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.

Cum reclamantul nu a înţeles să-şi exercite dreptul de a se constitui parte civilă în procesul penal, acest drept s-a stins prin emiterea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală a pârâtului şi neexercitarea nici unei căi de atac împotriva acestei soluţii dată de procuror.

În privinţa valorificării pretenţiilor civile în afara procesului penal, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 1, art. 2 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958 care reglementează prescripţia extinctivă.

Astfel, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul prescripţiei fiind de 3 ani.

Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît şi pe cel care răspunde de ea.

În speţă, data de la care curge termenul de prescripţie este 14.06.2006 (calculat prin adăugarea celor 55 zile necesare pentru refacerea sănătăţii la data comiterii infracţiunii – 19.04.2006), astfel că dreptul material la acţiune pentru recuperarea prejudiciului provocat de pârât s-a stins la 14.06.2009.

Este adevărat că termenul de prescripţie al exercitării acţiunii civile nu curge pe perioada suspendării iar începerea urmăririi penale implică suspendarea cauzei civile până la soluţionarea cauzei penale însă în speţă acţiunea civilă nu a fost exercitată pe cale separată, sub forma introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa civilă anterior începerii urmăririi penale (prin rezoluţia din data de 23.05.2006) pentru numitul P L sau în timpul desfăşurării procesului penal.

Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca dreptul material la acţiune pentru recuperarea prejudiciului produs prin fapta ilicită să poată fi exercitat oricând după darea unei soluţii de către procuror prin care inculpatul nu ar fi fost trimis în judecată, prevederea legală prin care se recunoaşte dreptul de a exercita acţiunea civilă separat de procesul penal şi suspendarea cauzei civile până la soluţionarea cauzei penale nu ar mai fi avut nici o raţiune.

Este evident că la data comiterii infracţiunii partea vătămată a cunoscut

fapta ilicită şi persoana răspunzătoare de producerea ei în persoana numitului P L, iar întinderea prejudiciului a fost certă şi determinată la data de 14.06.2006, după expirarea numărului de 55 de zile de îngrijiri medicale indicat în raportul de expertiză medico-legală întocmit de INML (fila 23 dosar urmărire penală).

Cum cele două condiţii pentru începerea curgerii termenului de exercitare a dreptului material la acţiune au fost îndeplinite, aşa cum rezultă de mai sus la data de 14 iunie 2006, iar neexercitarea acestuia s-a datorat culpei părţii vătămate, acesta nefăcând dovada intervenirii vreunui caz de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripţie, instanţa urmează a admite excepţia invocată şi a respinge acţiunea reclamantului ca tardiv introdusă.

Cum partea care a căzut în pretenţii este reclamantul iar pârâtul a solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 C.p.civ. urmează a-l obliga la plata sumei de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanţei nr. 3628/3.12.2010 (fila 13 din dosar).

Pentru considerentele mai sus arătate , instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pîrîtul P L şi a respins acţiunea reclamantului.

Hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro