404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

CERERI FORMULATE DE APĂRĂTORII INCULPAŢILOR DE ACHITARE A LOR ÎN BAZA ART.10 LIT.”b” C.P.P. ÎN CEEA CE PRIVEŞTE FAPTELE PREVĂZUTE DE ART.321 C.P. ŞI ART.239 AL.1 C.P.; STABILIREA ŞI EVALUAREA ÎN CONCRET DE CĂTRE INSTANŢA DE JUDECATĂ A PERICOLULUI SOCIAL AL FAPTELOR SĂVÂRŞITE.

Sentinţa penală nr.20/29.01.2010 – dosar nr.2193/269/2008

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa înregistrat la această instanţă sub nr. 2193/269/2008 au fost trimişi în judecată inculpaţii : S.V.-fiul lui T. şi E., născut la 00.00.0000 în Olteniţa, domiciliat în com.M., jud.C., cetăţean român, studii 3 clase, fără ocupaţie, recidivist, posesor al C.I. seria XX, nr.000000, CNP 0000000000000, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 239 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a, c CP, art.37 lit.b CP şi art.13 CP; art.321 al.1 CP cu aplic.art.75 lit. a, c CP şi art.37 lit.b CP-ambele cu aplic-art.33 lit.a CP, S.N.-fiul lui T. şi E., născut la 00.00.0000 în F., domiciliat în com.M., jud.C., cetăţean român, fără studii, fără ocupaţie, concubinaj, un copi minor, fără antecedente penale, posesor al C.I. seria XX, nr.000000, CNP 0000000000000, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 239 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a, c CP şi art.13 CP; art.321 al.1 CP cu aplic. art.75 lit. a, c CP -ambele cu aplic-art.33 lit.a CP, S.N.-fiul lui T. şi E., născut la 00.00.0000 în O., domiciliat în com.M., jud.C., cetăţean român, fără antecedente penale, posesor al C.I. seria XX, nr.000000, CNP 0000000000000, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 239 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a, c CP şi art.13 CP; art.321 al.1 CP cu aplic. art.75 lit. a, c CP -ambele cu aplic-art.33 lit.a CP, şi S.V.-fiul lui T. şi E., născut la 00.00.0000 în C., domiciliat în com.M., jud.C., cetăţean român, studii 5 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, fără antecedente penale, posesor al C.N. seria XX, nr.000000, CNP 0000000000000, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 239 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a CP, art. 99 CP şi art.13 CP; art.321 al.1 CP cu aplic.art.75 lit. a CP şi art. 99 CP-ambele cu aplic-art.33 lit.a CP.

Din actul de sesizare a instanţei se reţine că la data de 14.09.2008, în jurul orei 3,00, într-un local situat în centrul comunei M. şi administrat de O.D., unde se aflau câţiva cetăţeni, majoritatea adolescenţi, şi-au făcut apariţia inculpaţii S.N., S.N. şi S.V. ( minor, în vârstă de 00 ani).Aduseseră băuturi alcoolice din afara barului şi, pentru că se aflau deja în stare de ebrietate, O.D. a refuzat să le vândă bere ( sens în care în incinta barului exista un anunţ plasat în loc vizibil), împrejurari care au constituit motivul primei discuţii în contradictoriu între inculpaţi şi administrator.După un timp, fraţii S. şi-au manifestat intenţia de a juca biliard încercând în acest scop să-i dea la o parte pe tinerii ce ocupau masa de joc, respectiv M.R. şi Z.M., care au solicitat intervenţia administratorului. O.D. le-a cerut atunci inculpatilor să părărească localul, însă acestia au refuzat şi au început să-l înjure şi să-l ameninţe, el fiind nevoit să-i împingă pentru a-i scoate afară, închizând şi asigurând apoi uşa în urma lor. S.N., S.N.şi S.V. au rămas în faţa barului unde, în urma lor, la scurt timp, a sosit şi S.V. zis Ş., căruia i-au relatat incidentul.Acesta a intrat în bar pe o uşă laterală şi i-a cerut lui O.D. o bere; a fost refuzat întrucât şi el se afla în stare de ebrietate, astfel că a început să înjure şi, în final, a refuzat, la rândul său, să părăsească localul.Administratorul a reuşit totuşi să-l scoată afară şi să evite, cu acest preilej, o cutie de bere pe care S.V. o aruncat-o spre el, înainte de a închide uşa.Afară, cei patru inculpaţi au început să strige şi să lovească în uşă şi geamuri, timorând clienţii ( F.N.A. s-a mutat de la masa pe care o ocupa lângă fereastră de teamă ca aceasta să nu se spargă, L.I.M. a apelat SUAU 112, la fel şi S.N.A. care a dorit să plece însă nu îndrăznea să iasă din bar), condiţii în care O.D. i-a telefonat agentului de poliţie C.I.E. din Cadrul P.P.M., despre care ştia că se afla în serviciu de patrulare.

Sosit la faţa locului cu autoturismul de serviciu, agentul de poliţie a constata că în faţa barului se aflau cei patru inculpaţi, doi dintre aceştia, respectiv S.V. şi S.N., lovind în uşa de acces şi geamuri. În momentul în care au sesizat prezenta agentului de politie, inculpaţii s-au îndreptat către acesta, din bar ieşind şi O.D. pentru a-şi susţine sesizarea, el reproşând-i totodată lui S.V., într-o manieră civilizată, comportamentul anterior. Drept răspuns, inculpatul l-a lovit cu pumnul in fata, scotand apoi de la brâu un fragment de lanţ metalic de cca 1 m, cu care a încercat să-l lovească din nou. O.D a reuşit însă să se refugieze în incinta barului, încuind uşa de acces.

Agentul de politie a intervenit, cerându-i lui S.V. să se potolească dar, pentru că atât acesta cât şi fraţii săi manifestau agresivitate verbală cerându-i să le „ facă dreptate”, pe fondul insultelor la adresa sa, s-a retras cu spatele spre postul de poliţie.Adăungând insultelor şi amenintări cu moartea şi bătaia, inculpatii au înaintat spre el, S.V. agitand lanţul. În aceste condiţii, s-au deplasat cca 100 m, timp în care agentul de politie a încercat zadarnic să-i determine sa se linistească. În cele din urmă, întrucât S.V. a încercat să-l lovească cu lanţul, i-a somat să se oprească, avertinzându-i că, în caz contrar, va face uz de armamentul din dotare. Fără a fi intimidaţi ( S.V. i-a replicat chiar „ hai mă, trage ! ”), inculpaţii şi-au continuat înaintarea, amenintând cu moartea, astfel că agentul de poliţie a executat trei focuri de armă în plan vertical şi, datorită ineficienţei acestora, în cele din urmă, un foc de armă în direcţia lui S.V., la nivelul membrelor inferioare, vătămându-l corporal. Doar în acel moment inculpaţii s-au oprit, iar agentul de politie s-a deplasat la post, anuntând IPJ C. că a făcut uz de armă şi solicitând o ambulanţă.

Prin ricoşeu, glonţul tras asupra lui S.V., l-a atins şi pe martorul S.N.A., care se afla in fata barului, creându-i o leziune superficială.

Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea infractiunilor.

S.N. s-a prevalat în cursul urmăririi penale de dreptul la tăcere, însă în faza actelor premergătoare a recunoscut că au deranjat clienţii barului insistând să joace biliard, deşi nu era rândul lor, iar S.V. şi S.N. au avut o atitudine agresivă atât faţă de O.D. ( care a fost lovit), cât şi faţă de agentul de politie ce le-a cerut să se potolească, acesta fiind injurat.

S.N. şi .SV. au susţinut că au avut un comportament civilizat în localul de unde O.D. i-a dat afară fără motiv, ulterior cel din urmă adoptând aceeaşi atitudine şi faţă de S.V. pe care l-a lovit cu piciorul în burtă. În ceea ce priveşte pe agentul de politie, acesta a refuzat să asculte explicaţiile lui S.V. pe care l-a injurat si l-a amenintat, conditii in care a fost, la randul sau, injurat de către inculpat. Niciunul dintre inculpati nu l-a amenintat însă, iar S.N., S.N. şi S.V. au rămas in faţa barului în timp ce fratele lor şi agentul de politie se retrageau spre post. In acest sens sunt si declaratiile lui S.V.

În cauză, prin ordonanţa nr.150/P/2008 din 05.12.2008, Parchetul de pe langa Tribunalul C. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.I.E. sub aspectul infractiunii prev. de art.20 Cp rap.la art. 174 CP-175 lit.i CP comb cu art.176 al.1 lit.g CP (persoana vatamata S.V., intrucât nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii), al infractiunii prev. de art.180 al.2 CP ( persoana vatamata .S.V., intrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv legitima apărare), şi al infractiunii prev. de art.180 al.1 CP (persoana vatamata S.N.A., intrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cazul fortuit).

In faza cercetării judecătoreşti, partea vătămată C.I.E. s-a constituit parte civilă împotriva inculpatilor cu suma de 16.000 lei, daune morale ( câte 4.000 lei pentru fiecare).

Inculpatul S.N. a declarat că nu recunoaşte faptul că l-a înjurat şi ameninţat nici cu moartea şi nici cu bătaia pe agentul de poliţie C.I.E.. Recunoaşte însă că a deranjat clientii barului din centrul com. M., al cărui patron este O.D., anul trecut în toamnă. Partea vătămată vrea să îi facă rău, de aceea a ajuns în faţa instanţei de judecată. S.V. l-a ameninţat cu moartea şi cu bătaia pe agentul de poliţie C.I.E.. S.V. nu l-a ameninţat însă crede că S.N. l-a ameninţat. B.V.C. nu a fost de faţă la locul săvârşirii faptelor.

S.V. a declarat că nu l-a lovit pe partea vătămată C.I.E.. Nici nu l-a ameninţat cu moartea şi cu bătaia, ce s-au înjurat reciproc. El nu a făcut scandal în local. Fraţii săi , adică N., N. şi V. s-au certat cu patronul pentru a juca biliard. El a venit doar ca să consume o bere, însă a fost lovit de patron şi după aceea a început cearta. Ceilalţi 3 fraţi ai săi au făcut scandal dar nu l-au lovit pe agentul de poliţie.

S.N. a declarat că nu recunoaşte că l-a ameninţat cu moartea şi bătaia pe agentul de poliţie C.I.E.. Nu ştie de ce partea vătămată a folosit armamentul din dotare. Nu a făcut scandal în barul lui O. şi nu a deranjat clienţii. Nici el şi nici fraţii săi nu au făcut nimic în bar.

Au fost audiaţi martorii I.S.C., O.M.G., M.R., F.N.A., A.I.C., O.D., L.I.M., B.V.C., S.N.A., O.M., care prin declaraţiile date au descris modul de derulare a faptelor săvârşite aşa cum au fost percepute de fiecare.

Din ansamblul probator existent la dosarul cauzei, atât cel din faza de urmărire penală cât şi cel din faza cercetării judecătoreşti constând în plângerile şi declaraţiile părtii vătămate, raportul agentului de poliţie, proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferentă, declaraţii inculpati, declaraţii martori, protocol test Drager Alcotest care atestă că, în jurul orei 05,40 S.N. prezenţa în aerul expirat un volum de 0,72 mg./l alcool, S.V. – 0,47 mg./l. alcool, S.N.– 0,87 mg./l. alcool iar S.V. – 0,99 mg./l alcool., grafic de patrulare pentru luna septembrie 2008, proces verbal de verificare a muniţiei consumată pe timpul executării misiunilor, instanţa constată că cei 4 inculpati se fac vinovaţi de săvârşirea următoarelor fapte: la data de 14.09.2008 cei 3 inculpati S.V., S.N. şi S.N.şi inculpatul minor S.V. ce se aflau în stare de ebrietate au avut discuţii în contradictoriu cu martorul O.D., patronul barului din com. M. jud. C., care nu le-a permis acestora să vină cu băuturi alcoolice din afară. Apoi au avut manifestări care au deranjat clienţii din bar.

In urma acestor manifestări s-a solicitat intervenţia agentului de poliţie. La sosirea agentului de poliţie, C.I.E. , acesta a fost ameninţat cu moartea şi bătaia de cei 4 inculpati. In atare situaţie, agentul de poliţie, aflat în exerciţiul funcţiunii a trebuit să folosească pentru apărarea sa, armamentul din dotare.

In drept, faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor prev. şi ped. de art. 239 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a, c CP, art.37 lit.b CP şi art.13 CP; art.321 al.1 CP cu aplic.art.75 lit. a, c CP şi art.37 lit.b CP-ambele cu aplic-art.33 lit.a CP- pentru inculpatul S.V. ; art. 239 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a, c CP şi art.13 CP; art.321 al.1 CP cu aplic. art.75 lit. a, c CP -ambele cu aplic-art.33 lit.a CP, pentru inculpatul S.N. ; art. 239 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a, c CP şi art.13 CP; art.321 al.1 CP cu aplic. art.75 lit. a, c CP -ambele cu aplic-art.33 lit.a CP, – pentru inculpatul S.N. şi art. 239 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a CP, art. 99 CP şi art.13 CP; art.321 al.1 CP cu aplic.art.75 lit. a CP şi art. 99 CP-ambele cu aplic-art.33 lit.a CP pentru inculpatul S.V..

Sub aspectul laturii subiective, cei 4 inculpati au săvârşit faptele cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptelor lor, urmărind producerea acestora (în sensul dispoz. art. 19 alin. 1 lit. a c.p.

Reţinând vinovăţia inculpatilor şi ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 c.p. respectiv dispoziţiile părtii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana celor 4 inculpati, instanţa urmează a aplica fiecărui inculpat, câte o pedeapsă cu închisoarea, pentru fiecare faptă săvârşită, urmând ca în temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b c.p. să execute pedeapsa cea mai grea.

Pentru fapta prev. de art. 239 alin. 1 c.p. se va aplica conform art. 13 c.p. legea penală mai favorabilă.

Cuantumul pedepselor aplicate şi modalitatea de executare ale acestora sunt diferite în funcţie de persoana inculpatilor.

Astfel, inculpatul S.V. este recidivist. Din fişa de cazier de la fila 39 rezultă că prin sentinţa penală nr. 478/23.09.2004 a Judecătoriei Olteniţa , a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infractiunea de furt calificat. In temeiul art. 83 c.p. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, pronunţată prin sentinţa penală nr. 603/2003 a Judecătoriei Olteniţa, în final urmând să execute 1 an închisoare. A fost arestat la 29.10.2004 şi liberat condiţionat la 5.07.2005, rămânând de executare un rest de 115 zile de închisoare. Faptele reţinute în sarcina sa în prezenta cauză au fost săvârşite după împlinirea duratei de executare a acestei pedepse, înainte de împlinirea termenului de reabilitare, în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b c.p.

Pentru aceste considerente, instanţa îl va condamna pe acesta la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenţie.

In temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 c.p. urmează a-i interzice inculpatului S.V. drepturile prev. şi ped. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b c.p.

Apreciind că dublul scop al pedepsei închisorii prev. de art. 52 c.p. poate fi atins chiar fără executarea efectivă a acesteia, instanţa i-a condamnat pe inculpatii S.N. şi S.N. şi inculpatul minor S.V. la pedepse cu închisoare, dispunând apoi în temeiul art. 81 şi 82 c.p. suspendarea condiţionată a pedepselor aplicate şi a pedepselor accesorii ce constau în nedemnităţi de natură electorală, pe o perioadă ce constituie termen de încercare.

La stabilirea pedepsei aplicate, pentru inculpatul minor S.V. , s-a făcut aplic. dispoz. art. 99 şi 109 c.p. reducând la jumătate cuantumul pedepselor aplicate.

Le-a pus în vedere inculpatilor dispoz. art. 83 c.p. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepselor , în cazul în care săvârşesc o altă faptă penală în termenul de încercare.

Urmează a admite cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă C.E.I. ca fiind întemeiată.

În temeiul art.346 al.1 cod proc. penală, art.14 al.3 cod proc. penală coroborat cu art.998 Cod civil, instanţa a obligat pe inculpaţii S.V., S.N., S.N. şi inculpatul minor S.V. (acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente S.E.) la 16.000 lei daune morale către partea civilă C.I.E. (câte 4000 lei pentru fiecare inculpat).

Această sumă are ca scop acoperirea prejudiciului moral suferit de partea civilă prin lezarea onoarei şi a demnităţii sale de poliţist.

Prin faptele săvârşite cei 4 inculpati au sfidat autoritatea publică.

Văzând şi dispoz. art. 189 şi urm. c.p.p.

Instanţa urmează a respinge cererile celor 4 inculpati, prin apărătoul din oficiu de achitare în baza art. 10 lit. b c.p.p. în ceea ce priveşte faptele prev. de art. 321 c.p. şi art. 239 alin. 1 c.p. (faptele nu prezintă gradul de pericol social al infractiunii).

Este ştiut că o anumită faptă constituie infractiune numai dacă este prevăzută de legea penală, prezintă pericol social şi este săvârşită cu vinovăţie.

In vederea tragerii la răspundere penală a inculpatilor, trebuie să se constate existenţa simultană a trăsăturilor esenţiale ale infractiunii.

Stabilirea şi evaluarea în concret a pericolului social al faptei sunt atribute ce revin organelor judiciare după săvârşirea faptei concrete.

In concret, instanţa constată că faptele inculpatilor constituie o evidentă atitudine de sfidare a autorităţii de stat prin ameninţarea poliţistului (în cadrul infractiunii de ultraj) şi au determinat tulburarea climatului de convieţuire publică, de securitate şi încredere reciprocă a clienţilor existenţi la barul lui O.D. din com. M. judetul C..

Aceste fapte sunt periculoase pentru societate şi aduc gravă atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală.

Aşadar, instanţa nu le va aplica celor 4 inculpati câte o amendă administrativă conf. art. 91 lit. c c.p.

Instanţa urmează a respinge cererea privind luarea unei măsuri educative asupra inculpatului minor S.V. în baza art. 100 alin. 2 c.p. formulată de apărător din oficiu al acestuia, întrucât apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.

Urmează a respinge cererea privind acordarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74-76 c.p. în favoarea celor 4 inculpati, formulată de apărătorul din oficiu al acestora întrucât faptele săvârşite de acestia prezintă un grad de pericol social sporit iar inculpatii nu au fost sinceri nici în faza de urmărire penală şi nici în faţa instanţei de judecată.

De asemeni, pentru toţi inculpatii s-a reţinut agravanta prev. de art. 75 c.p.

Mai mult, inculpatul S.N. este şi recidivist.

O anumită faptă constituie infracţiune dacă este prevăzută de legea penală, prezintă pericol social şi este săvârşită cu intenţie.

În vederea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor trebuie să se constate existenţa simultană a trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii.

Instanţa de judecată are atributul de a stabili şi evalua în concret pericolul social al faptelor săvârşite de inculpaţi.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro