404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Dreptul de proprietate. Generalitati.

1. Definiţia şi caracterele dreptului de proprietate.

Dintre toate drepturile pe care o persoană le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet este dreptul de proprietate pentru că el oferă titularului său exerciţiul tuturor facultaţilor,tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaşte.

1. Posesia.

Prin posesie,în vorbirea uzuală,se înţelege,,deţinerea unui lucru”,,,a avea în stăpânire un lucru” etc.

Codul civil român defineşte posesia ca fiind ,,deţinerea unui lucru” sau ,,folosirea unui drept”,de noi înşine sau de altul în numele nostru.

Posesia nu trebuie confundată cu detenţia.Esenţial,pentru posesie,este existenţa elementului intenţional -,,animus”-;adică stăpânesc un anumit lucru pentru mine(sunt proprietarul acestuia),spre deosebire de detenţie,numită şi detenţie precară,unde lipseşte elementul intenţional,animus,fiind prezent numai elementul corpus,adică deţinerea materială a lucrului;de exemplu,deţin un lucru proprietatea altuia,în numele acestuia, pentru că aşa a dorit proprietarul când mi-a lăsat lucrul în păstrare ori mi l-a închiriat etc.

Aşadar,putem concluziona că posesia este un mijloc indispensabil fiecărui proprietar pentru a-şi realiza scopul său,adică utilizarea economică a proprietaţii sale. Orice proprietar trebuie să aibă posibilitatea materială de a se folosi de bunul avut în proprietate,în caz contrar proprietatea ar rămâne doar o simplă utopie.

2.      Folosinţa –,,jus utendi” şi,,jus fruendi”

Folosinţa reprezintă acea prerogativă în virtutea căreia proprietarul poate să întrebuinţeze bunul în interesul său(,,jus utendi”)şi poate să culeagă fructele acestuia (,,jus fruendi”),fie că sunt naturale,industriale ori civile.În acest sens,Codul civil prevede că: ,,Proprietatea unui lucru mobil sau imobil de drept asupra tot ce produce lucrul şi asupra a tot ce uneşte ca accesoriu cu lucrul, într-un mod natural sau artificial”.

3.  Dispoziţia – ,,Jus abutendi”.

Reprezintă prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut în proprietatea sa.

În acest sens,proprietarul are libertatea de a hotărâ soarta acelui bun,putând să-l înstrăineze contra unui beneficiu mulţumitor sau gratuit,să-l închirieze,să-l lase moştenire,să-l abandoneze ori să-l distrugă.Exercitarea acestui drept trebuie să se desfăşoare în limitele determinate de lege,urmărind realizarea intereselor sale fără ca aceste acţiuni să prejudicieze altă persoană.Exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate atrage după sine răspunderea juridică a titularului dreptului,vinovat de săvârşirea abuzului respectiv.

1.1. Definiţia dreptului de proprietate.

După aceste noţiuni privind dreptul de proprietate şi având în vedere şi definiţia dată de Codul civil român:,,Proprietatea este dreptul cuiva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut,însă în limitele determinate de lege”, dar există o definiţie mult mai completă care să corespundă normelor juridice ea fiind următoarea:

Dreptul de proprietate este acel drept real în virtutea căruia titularul dreptului, persoană fizică sau juridică, este îndreptăţit să posede,să folosească şi să dispună de un lucru în mod exclusiv şi absolut,prin putere proprie şi în interes propriu,însă în limitele determinate de lege.

1.2. Caracterele generale ale dreptului de proprietate.

1. Dreptul de proprietate este un drept absolut.

Caracterul absolut al dreptului de proprietate rezultă chiar din dispoziţia Codului civil,care precizează acest lucru:,,proprietarul unui lucru se bucură şi dispune de acesta în mod exclusiv şi absolut”.Făcând parte din categoria drepturilor absolute,dreptul de proprietate conferă titularului puteri nelimitate în privinţa folosirii economice a lucrului, precum şi în ceea ce priveşte soarta juridică a acestuia.

Puterea proprietarului asupra lucrului avut în proprietate se poate manifesta prin două modalităţi:

a) prin acte materiale de folosinţă şi de consumaţie,de exemplu,citesc cartea, locuiesc apartamentul,mă deplasez cu automobilul.

b) prin acte juridice,cum ar fi:înstrăinez imobilul prin vânzare ori donaţie, închiriez apartamentul,las prin testament bunurile din patrimoniul meu unor persoane etc.

Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat astfel:titularul dreptului de proprietate asupra unui lucru are posibilitatea de a trage toate foloasele,de a profita de utilităţile pe care acesta le conferă şi de a săvârşi actele juridice care răspund intereselor proprietarului.

2.  Dreptul de proprietate este un drept exclusiv

Caracterul,,exclusiv”al dreptului de proprietate poate fi privit într-un dublu sens:

a) în sens general şi comun tuturor drepturilor reale,dreptul de proprietate este un ,,drept exclusiv”,pentru că este opozabil oricărei persoane.De exemplu,o persoană este proprietarul unui teren,ea poate împiedica pe oricine ar dori să treacă pe acel teren,fără încuviinţarea sa,chiar dacă trecerea nu i-ar cauza nici un prejudiciu material.De aici apare şi dreptul de a cere şi a obţine despăgubiri în vederea acoperirii pagubelor suferite prin încălcarea acestui drept.

b) dreptul de proprietate este un drept exclusiv,specific dreptului de proprietate, pentru că numai proprietarul este singurul îndreptăţit să exercite cele trei prerogative conferite acestui drept:posesia,folosinţa şi dispoziţia.Faptul că este un drept exclusiv,dă dreptul proprietarului de a revendica bunul în mâna oricui s-ar găsi.

2. Dreptul de proprietate este un drept perpetuu.

Proprietatea este un drept perpetuu într-un dublu sens:

a) proprietatea nu este limitată în timp,pentru că ea trece de la titularul actual la urmaşii săi direcţi sau la acei cărora le-a transmis dreptul prin acte cu titlu oneros ori cu titlu gratuit,iar de la aceştia la urmaşii lor şi aşa mai departe.Pentru acest motiv se spune că dreptul de proprietate este un drept,,cesibil”şi,,transmisibil”,atât timp cât există bunul asupra căruia s-a dobândit dreptul;

b) dreptul de proprietate este un drept perpetuu,întrucât are o existenţă independentă de exercitare a dreptului şi ca atare, nu se poate pierde prin nefolosinţă decât în situaţii expres prevăzute de lege,cum ar fi prescripţia achizitivă în cazul imobilelor şi prescripţia extinctivă în cazul tuturor mobilelor.

1.3.  Obiectul şi întinderea dreptului de proprietate.

Obiect al dreptului de proprietate îl poate constitui orice bun mobil sau imobil, corporal sau incorporal.

Dreptul de proprietate asupra unui lucru se întinde nu numai asupra lucrului propriu-zis,ci şi asupra a tot ceea ce depinde de el,ca accesoriu,precum şi la tot ceea ce produce el.De exemplu,în cazul deţinerii în proprietate a unui teren,obiectul proprietăţii se întinde şi asupra suprafeţei solului,asupra plantaţiilor ce ar putea cuprinde,precum şi a produselor care se vor realiza pe suprafaţa respectivă.

Delimitarea în suprafaţă – în linie orizontală-constă în măsurarea suprafeţei solului sau a suprafeţei construite şi fixarea liniei despărţitoare,adică a hotarului. Delimitarea în suprafaţă a proprietăţii funciare prezintă o importanţă deosebită în cadrul operaţiunilor de punere în aplicare a prevederilor Legii fondului funciar.

Operaţiunea de stabilire a hotarului -” de grăniţuire” -va fi mult uşurată de efectuarea lucrărilor cadastrale,impuse de Legea cadastrului.

Delimitarea în înălţime – pe linie verticală – se referă la dreptul proprietarului unui teren de a folosi numai suprafaţa acestuia,dar şi spaţiul ce se află deasupra acelui teren.Dreptul asupra spaţiului aerian permite unui proprietar să ridice construcţii şi să facă plantaţii care se înalţă pe verticală,între limitele hotarulu.În virtutea acestui drept, proprietarul unui teren poate cere vecinului să taie crengile arborilor ce se extind deasupra terenului său.Acest spaţiu aerian se suprapune terenului,adică întinderea lui nu trece de limitele acestuia.

Delimitarea în adâncime – în profunzime – priveşte subsolul terenului asupra căruia se exercită dreptul de proprietate.

Printr-o dispoziţie a Codului civil,conform căreia „ proprietarul poate face în subsolul terenului său tot ceea ce găseşte de cuviinţă”,există numeroase derogări.Astfel, Constituţia din 1923,prevede că„zăcămintele miniere,precum şi bogăţiile de orice natură ale subsolului sunt proprietatea statului”.

Dreptul de proprietate şi dreptul de accesiune.

Dreptul de accesiune este un drept real ce se naşte în legătură cu dreptul de proprietate,având temeiul legal în dispoziţiile codului civil,care prevede că: „Proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă dreptul asupra a tot ceea ce produce lucrul şi asupra a tot ce se uneşte ca accesoriu cu lucrul în mod natural sau artificial”2.

Sunt situaţii numeroase în privinţa dreptului de proprietate,cum ar fi:

–   când sporirea suprafeţei terenului a avut loc pe cale naturală,prin aluvionare, suprafaţa respectivă devine proprietatea celui care deţine proprietatea la care s-a alipit suprafaţa rezultată din depunerea aluviunii;

–   plantaţiile şi construcţiile făcute pe terenurile altuia revin proprietarului,care va avea obligaţia să restituie contravaloarea lor celui care le-a făcut fiind de bună credinţă sau să ceară înlăturarea lor şi să i se plătească despăgubiri de la cel ce le-a făcut cu rea credinţă;

–   atribuirea lucrului mobil rezultat din prelucrarea unui material aparţinând altei persoane,aceluia care are contribuţia mai însemnată la bunul respectiv,de exemplu, statuia obţinută dintr-un bloc de marmură,va reveni sculptorului,spre deosebire de situaţia în care se confecţionează o haină,aceasta va reveni proprietarului stofei şi nu confecţionerului – este „specificaţiune”.

2. Formele dreptului de proprietate.

Conform Constituţiei României,dreptul de proprietate poate fi:drept de proprietate publică şi drept de proprietate privată.

Dinstincţia dintre proprietatea publică şi cea privată este determinată de:

Ø  persoana care este subiectul dreptului de proprietate;

Ø  obiectul asupra căruia se exercită dreptul de proprietate;

Ø  regimul juridic aplicabil;

2.1. Dreptul de proprietate publică.

Dreptul de proprietate publică este acel drept patrimonial real aparţinând statului şi unităţilor administrativ-teritoriale care exercită posesia,folosinţa şi dispoziţia în regim de drept public în limitele prevăzute de lege.

Caracteristicile dreptului de proprietate publică.

Caracterele de proprietate publică sunt precizate în Constituţia României.Bunurile proprietate publică sunt alienabile.Bunurile din domeniul public sunt inalienabile,insesizabile şi imprescriptibile,adică:

a)      nu pot fi înstrăinate;ele pot fi date numai în administrare,concesionate sau închiriate,în condiţiile legii;

b)      nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale;

c)      nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună credinţă asupra bunurilor mobile.

Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.

Prin caracterul inalienabil înţelegem că bunurile proprietate publică sunt scoase din circuitul civil,adică nu pot fi înstrăinate prin acte juridice civile.

Caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate publică trebuie privit din punct de vedere„extinctiv”şi din punct de vedere„achizitiv”.

În acest sens,acţiunea în revendicare a unui drept de proprietate publică,poate fi introdusă oricând,indiferent de timpul în care el nu a fost exercitat.

Sub aspect achizitiv,bunurile din proprietate publică nu pot dobândite pe calea uzucapiunii,oricât de lungă ar fi uzucapiunea,în cazul bunurilor imobile,iar bunurile mobile nu pot fi dobândite prin posesia de bună credinţă,conform Codului civil:„Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care,prin natura lor proprie sau printr-o declaraţie a legii,nu pot fi obiecte de proprietate privată,ci sunt scoase afară din comerţ”.

Caracterul insesizabil derivă din caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică,pentru că are în vedere prezumţia că statul este solvabil întotdeauna,iar creanţele creditorilor statului şi unităţilor administrativ-teritoriale se realizează pe calea unor mijloace specifice,pe baza unor norme de drept financiar,speciale şi nu pe calea urmăririi silite a bunurilor debitorului,cum se întâmplă cu bunurile din domeniul privat.

Obiectul dreptului de proprietate publică.

Obiect al dreptului de proprietate,în principiu,poate fi orice bun mobil sau imobil. Bunurile aparţinând statului,respectiv unităţilor administrativ-teritoriale,poartă denumirea de„bunuri domeniale”.

Bunurile domeniale se împart în două categorii şi anume:

a)      bunuri aparţinând domeniului public;

b)      bunuri care aparţin domeniului privat;

Domeniul public cuprinde bunurile care,prin natura lor ori prin destinaţia lor,sunt declarate prin lege că aparţin domeniului public.Domeniul public poate fi de interes naţional ori local.

Domeniul public de interes naţional aparţine statului.După Constituţie,aparţin domeniului public de interes naţional:bogăţiile de orice natură ale subsolului,căile de comunicaţii,spaţiul aerian,apele cu potenţial energetic valorificabil,plajele,marea teritorială,resursele economice ale zonei şi platoului continental al Mării Negre,albiile râurilor,fluviilor şi cuvetele lacurilor de interes public,rezervaţiile şi parcurile naţionale, monumentele istorice şi ale naturii,terenurile pentru nevoile apărării ţării,terenurile folosite pentru cercetări ştiinţifice,fâşia de protecţie a frontierei,aeroporturile,clădirile având destinaţia să servească drept sedii ale instituţiilor centrale ale statului şi ale organelor judecătoreşti.

Domeniul public local al comunelor şi oraşelor cuprinde:terenurile şi clădirile de interes public,pieţele,căile de comunicaţii,străzile,zonele de agrement,parcurile publice, pădurile,păşunile,lacurile,alte bunuri mobile sau imobile care sunt,potrivit legii sau naturii lor,de interes local.

Domeniul privat al statului cuprinde bunurile ce alcătuiesc patrimoniul privat al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale(comuna,oraşul,municipiul,judeţul).

„Domeniul privat al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public.Asupra acestor bunuri statul sau unităţile administrativ-teritoriale au dreptul de proprietate privată”.

Moduri specifice de dobândire a dreptului de proprietate publică.

În afară de modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică,pe căile arătate mai înainte,mai există o serie de modalităţi specifice,după cum urmează:

1.      Expropierea pentru cauza de utilitate publică

Expropierea reprezintă trecerea în proprietatea statului a unor bunuri aparţinând unor persoane fizice sau juridice pentru o cauză de utilitate publică,stabilită potrivit legii, însă cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

2.  Confiscarea reprezintă o sancţiune de natură administrativă sau penală complementară,ce însoţeşte sancţiunea principală,constând în trecerea în proprietatea statului,în mod forţat şi fără plată a unor bunuri determinate.

Ca sancţiune administrativă,sunt supuse măsurii confiscării,de regulă,bunurile produse prin contravenţie şi lucrurile care au servit la săvârşirea contravenţiei.

Ca sancţiune penală,confiscarea averii condamnatului poate fi totală sau parţială şi este o pedeapsă complementară care însoţeşte pedeapsa principală cu închisoare.

3.  Amenda este o sancţiune civilă sau pedeapsă penală,care constă în obligarea persoanei vinovate la plata unei sume de bani legal determinate.

Amenda contravenţională este principala sancţiune ce se aplică în cazul săvârşirii unor contravenţii.

Amenda penală reprezintă o pedeapsă penală alternativă cu pedeapsa închisorii şi se aplică în cazul săvârşirii unor infracţiuni cu un grad redus de pericol social.

4.  Rechiziţia poate fi un mijloc de dobândire a dreptului de proprietate publică, atunci când este„totală”,ea făcându-se în interesul apărării ţării.

Modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică specifice dreptului civil.

În această categorie intră:bunurile fără stăpân;bunurile unor proprietari necunoscuţi;bunurile găsite şi predate poliţiei,neridicate de titularii lor în termen legal; bunurile abandonate în vămi sau neridicate în termenul prevăzut de lege;navele părăsite în porturi sau în apele teritoriale;succesiunile vacante,adică cele fără moştenitori legali sau cele la care moştenitorii renunţă ori nu le acceptă în termenul legal.

2.2.            Dreptul de proprietate privată.

Proprietatea privată aparţine particularilor şi beneficiază de un regim juridic de vocaţie egal cu proprietatea publică.

Dreptul de proprietate privată este acel drept patrimonial real care conferă titularului dreptului exercitarea asupra lucrurilor,a posesiei,folosinţei şi a dispoziţiei,în mod exclusiv,absolut şi perpetuu,prin putere proprie şi în interes propriu,în limitele impuse de lege.

Caracterele dreptului de proprietate privată.

1.  Caracterul absolut dă proprietarului lucrului dreptul de a trage„întreaga utilitate economică”pe care acesta i-o poate oferi.În realizarea acestui scop,proprietarul are dreptul de a face acte materiale de folosinţă şi de consumaţie,precum şi de a face acte de dispoziţie cu privire la soarta juridică a lucrului:să-l vândă,să-l închiereze,să-l distrugă.

2.  Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate privată conferă titularului dreptul de a opune dreptul său oricărei persoane ce intra în contact cu lucrul său.

3.  Caracterul patrimonial real rezultă din faptul că acest drept are conţinut economic,se poate evalua în bani şi se naşte în legătură cu anumite lucruri asupra cărora titularul îşi poate exercita acţiunile sale fără a fi nevoie de intervenţia altei persoane.

4.  Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate privată reiese din faptul că acest drept nu se stinge,nu încetează nicioadată,atâta timp cât există lucrul.

5.  Caracterul individual şi social al dreptului de proprietate privată rezultă din faptul că legea recunoaşte tuturor persoanelor,fizice sau juridice,dreptul de a dobândi în proprietate bunurile necesare în vederea satisfacerii oricăror nevoi.

6.  Caracterul alienabil al dreptului de proprietate privată conferă titularului dreptul de a înstrăina bunul potrivit cu interesele sale.

7.  Dreptul prescriptibil este dreptul de proprietate sub aspect achizitiv,în sensul că proprietatea privată se poate dobândi prin uzucapiune.

8.  Caracterul sesizabil înseamnă că bunurile mobile şi imobile care formează obiectul dreptului de proprietate privată pot fi urmărite de creditori în vederea realizării creanţelor pe care le au împotriva proprietarilor debitori,lucru ce rezultă din Codul civil: oricine este obligat personal, este ţinut a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale,mobile sau imobile,prezente şi viitoare,iar,în continuare se mai precizează că: „Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comună a creditorilor săi”.

2.3. Regimul juridic al terenurilor.

Regimul juridic al terenurilor depinde de categoria din care fac parte .

În funcţie de destinaţie,terenurile se împart în:

o   terenuri cu destinaţie agricolă;

o   terenuri cu destinaţie forestieră;

o   terenuri aflate permanent în ape;

o   terenuri din intravilan;

o   terenuri cu destinaţie specială;

3.  Modalităţile juridice ale dreptului de proprietate.

Prin modalităţi ale dreptului de proprietate întelegem situaţiile în care prerogativele dreptului de proprietate sunt exercitate,toate sau numai o parte dintre ele,de două sau mai multe persoane.

Codul civil roman prevede următoarele modalităţi ale dreptului de proprietate:

1.  Proprietatea anuabilă este modalitatea juridică a dreptului de proprietate caracterizată printr-o incertitudine vremelnică în care se găseşte acest drept,când a fost transmis de la o persoană la alta printr-un act juridic anuabil.

2.  Proprietatea rezolubilă reprezintă incertitudinea vremelnică în care se găseşte dreptul de proprietate,atunci când transmiterea acestui drept de la o persoană la alta s-a făcut sub„condiţie rezolutorie”(realizarea unui eveniment viitor nesigur).

3.  Proprietatea aparentă,aşa cum ne sugerează numele,reprezintă acea modalitate a dreptului de proprietate generată de disputa dintre două persoane,dintre care una este adevăratul proprietar,iar cealaltă exercită aributele proprietăţii,fără vreun drept asupra lucrului în dispută.

4.  Proprietatea comună sau coproprietatea este acea modalitate a dreptului de proprietate în care acest drept aparţine concomitent la două sau mai multe persoane,ce exercită împreună posesia,folosinţa şi dispoziţia,asupra aceluiaşi lucru.

4.  Restricţii privind exercitarea dreptului de proprietate.

În principiu,exercitarea dreptului de proprietate este nelimitată.Proprietarul unui bun,pe lângă dreptul de a-l poseda,de a-l folosi,de a-i culege foloasele şi de a dispune de el în mod exclusiv şi absolut,dar cu precizarea:„în limitele legii”.

Constituţia României prevede ca:„dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi la respectarea celorlalte sarcini care,potrivit legii şi obiceiului,revin proprietarului”.

Îngrădirile legale privesc acele prescripţii care rezultă din dispoziţii legale, oricare ar fi ele.Îngrădirile de interes public privesc fie proprietatea clădită,fie proprietatea neclădită şi pot fi grupate astfel:

1.  Restricţii de interes edilitar,sunt acelea prin care cei ce construiec în perimetrul localităţilor sunt obligaţi să respecte anumite reguli de aliniere,înălţime,etc.

2.  Restricţii de interes istoric şi cultural,prin care legiuitorul a avut în vedere ocrotirea,salvarea şi conservarea urmelor trecutului nostru istoric-cultural,precum şi a valorilor specifice spiritului românesc.

3.  Restricţiile în interesul salubrităţii şi a sănătăţii publice sunt acelea prin care se urmăreşte înlăturarea surselor poluante ce pun în pericol sănătatea publică.

4.  Restricţiile de interes economic general sau interes fiscal privesc:

– regimul de exploatare al pădurilor, legiferat prin Codul silvic,referitor la fondul funciar şi forestier

– regimul de exploatare a bogăţiilor naturale ale subsolului care,potrivit  Constituţiei României,sunt proprietate publică.

– regimul de folosire a apelor curgătoare,a lacurilor,precum şi a apelor mării teritoriale este,de asemenea reglementat de legi speciale.

– regimul de producere şi transportul energiei electrice impune proprietarilor de terenuri o serie de restricţii,cum ar fi tăierea arborilor şi pomilor crescuţi sub aceste reţele.

5.  Restricţii în interesul apărării sunt acelea care privesc necesităţile de apărare a ţării şi de siguranţă în zona frontierei de stat.

6.  Alte îngrădiri de utilitatea publica:

– distanţa minimă a construcţiilor faţă de calea ferată;

– regimul juridic al construcţiilor drumurilor;

–  regimul juridic al folosirii apelor;

regimul juridic privind vânzarea sau folosirea anumitor bunuri,cum ar fi medicamentele,substanţele toxice,stupefiantele,aromele şi muniţiile,etc.

Îngrădirile de interes privat sunt generate de raporturile de vecinătate şi Codul civil distinge douş asemenea îngrădiri şi anume:servituţi naturale şi legale.

Obligaţia de grăniţuire sau hotărnicie izvorăşte din prevederile Codului civil conform căruia proprietarul are dreptul de a cere vecinului său să fixeze linia de hotar dintre cele două proprietăţi.

Obligaţia de a îngrădi proprietatea impusă de Codul civil.În acest sens,se prevede că:„tot proprietarul îşi poate îngrădi proprietatea,afară de cazurile exceptate de lege”,şi:„fiecare proprietar poate,în oraşe şi suburbii,a îndatora pe vecinul său să contribuie la clădirea şi repararea îngrădirii ce desparte curţile şi grădinile lor”.

Îngrădirile ce impun prestaţii pasive-abstentaţiuni sunt grupate astfel:

§  restricţii privitoare la scurgerea apelor;

§  restricţii privitoare la plantarea pomilor;

§  restricţii privitoare la lucrări sau construcţii;

§  restricţii privitoare la vederea în proprietatea vecinului;

§  restricţii de trecere;

§  interdicţia înstrăinării terenului atribuit prin constituirea dreptului de proprietate;

§  restricţia privind picătura streşinilor;

Îngrădirile convenţionale – restricţiilor privitoare la exercitarea dreptului de proprietate se pot face şi pe căi convenţionale,adică prin înţelegerea părţilor.

Astfel,un proprietar care îşi înstrăinează un teren sau un imobil,cu titlu oneros sau gratuit,poate conveni cu dobânditorul ca dreptul de proprietate dobândit prin acea convenţie să sufere anumite îngrădiri.

Îngrădiri pe cale judecătorească – dreptul de proprietate poate suferi anumite îngrădiri şi pe cale judecătorească.Aceste îngrădiri nu sunt enumerate de lege,însă rezultă din raporturile de vecinătate,în care instanţa este chemată să constate şi să le hotărască.

Îngrădiri aduse prin convenţii care lovesc de indisponibilitatea bunului înstrăinat – legislaţia română recunoaşte aceste îngrădiri,dacă sunt întrunite două condiţii:

– inalienabilitatea prevăzută de convenţie să aibă caracter temporar,de exemplu, donatorul donează o parte din averea sa altei persoane,cu condiţia ca acea persoană să nu o înstrăineze înainte de a ajunge la majorat;

– inalienabilitatea să fie întemeiată pe un interes legitim şi serios,de exemplu, donatorul pune condiţia ca dobânditorul să nu înstrăineze bunul donat,atâta timp cât donatorul este în viaţă.

5. Modurile generale de dobândire a dreptului de

proprietate.

Enumerare. Clasificare.

În raport cu diferitele criterii folosite de teoreticieni,se deosebesc mai multe moduri de dobândire a dreptului de proprietate.

După întinderea dobândirii,se disting:

a)      moduri de dobândire universală;

b)      moduri de dobândire cu titlu particular;

După momentul când operează transmisiunea,există:

a)       moduri de dobândire între vii;

b)      moduri de dobândire pentru cauza de moarte;

După caracterul transmisiunii,se disting:

a)       moduri de dobândire cu titlu oneros;

b)      moduri de dobândire cu titlu gratuit;

5.1.  Convenţia(contractul).

Convenţia sau contractul reprezintă cel mai important mod de dobândire a dreptului de proprietate,precum şi a altor drepturi reale.

În ceea ce priveşte transferul unui drept real,acest lucru nu se realizează concomitent cu încheierea convenţiei translative de drepturi reale în următoarele cazuri:

a)   părţile au convenit,printr-o declaraţie de voinţă expresă,să amâne transferul dreptului real,la împlinirea unui termen sau după realizarea unei condiţii;

b)   înstrăinarea are ca obiect un lucru viitor;

c)   proprietatea bunurilor de gen se trasferă numai în momentul predării efective;

d)   drepturile reale privitoare la imobile trecute în cartea funciară se transferă în momentul în care se face înregistrarea dreptului în cartea funciară;

e)   înstrăinătorul nu este proprietarul lucrului;

5.2.  Accesiunea.

Denumită şi incorporaţiune,este un mod de dobândire a dreptului de proprietate care a fost tratat anterior,la începutul acestui capitol.

Prescripţia achizitivă(uzucapiune).

Prescripţia achizitivă este un mijloc de dobândire a dreptului de proprietate prin posesiunea exercitată înlăuntrul unui anumit termen prevăzut de lege.

Utilitatea uzucapiunii constă în următoarele:

a)      în marea majoritate a cazurilor,posesia corespunde dreptului de proprietate, însă dovada acestuia este greu de făcut,astfel că uzucapiunea suplineşte această dificultate de probă;

b)      nevoia de stabilitate şi securitate juridică a raporturilor juridice determină recunoaşterea de efecte juridice unei aparenţe îndelungate de proprietate;

c)      uzucapiunea apare ca o sancţiune împotriva vechiului proprietar care dă dovadă de dezinteres şi de lipsă de diligenţă.

Uzucapiunea de 30 de ani,prevăzută de Codul civil,presupune:

a)      să existe o posesie de 30 de ani;

b)      posesia să fie utilă şi neviciată;

c)      posesorul poate fi de bună credinţă,de rea credinţă şi fără nici un titlu.

Uzucapiunea de la 10 la 20 de ani,stipulează că:cel ce câştigă cu bună credinţă şi printr-o justă cauză un nemişcător determinant,va prescrie proprietatea aceluia prin 10 ani,dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumscripţia tribunalului judeţean – unde se află nemişcătorul,şi prin 20 de ani dacă locuieşte afară din acea circumscripţie”.

Cauzele de suspendare a prescripţiei achizitive:

a)   cât timp cel împotriva căruia curge prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere;

b)   cât timp cel ce se pretinde proprietar se află în rândul forţelor armate române, ce se găsesc pe picior de război;

c)   între părinţi sau tutore şi cel ce se află sub ocrotirea lor,pentru bunurile pe care aceştia le administrează în numele celor puşi sub ocrotire;

d)   prescripţia nu curge împotriva celui lipsit de capacitatea de exerciţiu,cât timp nu are reprezentant legal;

e)   prescripţia nu curge între soţi în timpul căsătoriei.

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro