404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Ucidere din culpă

DOSAR NR.2207/2006

Nr.nou 2094/212/2006

JUDECATORIA CONSTANTA

SENTINTA PENALA NR.1011

SEDINTA PUBLICA DIN 13.06.2007

Pe rol solutionarea cauzei penale privind pe inculpatul SG ,trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art.178 al 2 Cod penal.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica din data de 23.05.2007, fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea data , care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta,avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la 30.05.2007,06.06.2007 si 13.06.2007 cand a pronuntat urmatoarea sentinta ,

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei penale de fata:

Prin rechizitoriul nr. 11250/P/2005 emis la data de 25.08.2006 de catre Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului SG pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal.

Prin actul de sesizare s-a retinut ca inculpatul la data de 18.12.2005, orele 09,00, conducând microbuzul cu numar de înmatriculare CT-15-… pe DN 22 dinspre Mihai Viteazu spre localitatea Ovidiu, a provocat un accident de circulatie soldat cu decesul numitei AM.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

La data de 18.12.2005, inculpatul SG era angajat la S.C. DSN S.R.L. Constanta, societate care avea ca obiect de activitate transportul de persoane, în functia de conducator auto, efectuând curse regulate pe ruta Constanta – Macin si retur.

În dimineata zilei de 18.12.2005, în jurul orelor 09,00, inculpatul SG se deplasa la volanul microbuzului marca Mercedes – Benz Sprinter cu numar de înmatriculare CT-15-…, pe drumul national 22, cu directia de deplasare dinspre localitatea Mihai Viteazu spre localitatea Ovidiu.

Ajungând în dreptul km. 256 + 800 m inculpatul nu a adaptat viteza microbuzului la conditiile de drum si a pierdut controlul volanului intrând în derapaj si parasind partea carosabila, rasturnându-se pe parte stânga a directiei sale de deplasare.

La data si la ora producerii accidentului afara ningea, carosabilul era alunecos, vizibilitatea fiind caracteristica circulatiei pe timp de zi si ninsoare.

În urma accidentului a rezultat vatamarea corporala a mai multor persoane, pasageri ai microbuzului, M, MN, LTM si ND, care imediat dupa producerea accidentului au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Inculpatul a fost testat la fata locului cu aparatul alcooltest Drager, stabilindu-se ca nu se afla sub influenta alcoolului.

La scurt timp dupa transportarea la spital numita AM a decedat datorita ranilor suferite.

Din raportul de constatare medico-legala nr. 686/2/2005 din 31.01.2006 întocmit de Serviciul de Medicina Legala Constanta rezulta ca moartea numitei AM a fost violenta si s-a datorat edemului cerebral si hemoragiei meningo-cerebrale urmarea unui traumatism cranio-facial acut închis, la o persoana vârstnica cu aterosleroza sistemica visceralizata, leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire cu si de corpuri dure si prin mecanism de diperflexie a coloanei cerebrale-cervicale, între leziunile cranio-cerebrale si deces existând legatura directa mediata de cauzalitate, moartea poate data din 18.12.2005.

În cauza a fost efectuat un raport de expertiza tehnica judiciara care a concluzionat ca viteza cu care a circulat microbuzul în premomentul aparitiei starii de pericol a fost de 68 – 69 km/h sau 18,95m/sec; starea de pericol a fost creata de viteza nepreventiva a microbuzului, conducatorul auto neadaptând aceasta viteza la conditiile în care se afla carosabilul la acel moment; accidentul s-a produs pe fondul unei viteze neadaptate la conditiile de polei pe un carosabil alunecos, încalcând astfel prevederile art. 158 al. J din regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002; singura posibilitate de evitare a accidentului a apartinut conducatorului microbuzului, care rulând pe un carosabil alunecos, acoperit cu o pojghita de polei, avea obligatia sa reduca viteza, corespunzator conditiilor în care se afla drumul.

Situatia de fapt astfel cum a fost retinuta rezulta din:

– procesul verbal de cercetare la fata locului si planse fotografice;

– schita locului producerii accidentului;

– raportul de expertiza tehnica judiciara;

– raportul de constatare medico-legala nr. 686/2/2005 din 31.01.2006 întocmit de Serviciul de Medicina Legala Constanta;

– declaratiile martorilor Popescu Gheorghe, Naun Daniela si Gimbulut Simion,

toate coroborate cu declaratiile inculpatului SG, care a recunoscut savârsirea faptei.

Audiat inculpatul a declarat ca la plecarea în cursa vremea era buna în sensul ca nu ningea si carosabilul era uscat, dupa zona Cantoane a început sa ninga si pe masura ce se apropia de Constanta ninsoarea se întetea. Dupa ce a trecut de localitatea Cogealac a ajuns într-o curba, iar dupa ce a trecut de acea curba a accelerat brusc intentionând sa treaca în treapta a 5-a de viteza, însa în momentul în care a accelerat microbuzul a derapat si a pierdut controlul directiei, si a iesit de pe partea carosabila, a intrat într-un sant si s-a rasturnat.

Nu poate fi retinuta sustinerea avocatului inculpatului potrivit careia accidentul s-a produs datorita conditiilor nefavorabile ale vremii si inculpatul nu a avut nici o vina, având în vedere raportul de expertiza tehnica judiciara potrivit caruia se stabileste ca inculpatul în premomentul accidentului circula cu o viteza de 68 – 69 km/h, si nu a adaptat viteza la conditiile de polei pe un carosabil alunecos, precum si declaratiile inculpatului potrivit carora acesta a sesizat schimbarea vremii, însa în loc sa reduca viteza si sa o adapteze la conditiile meteo a accelerat ceea ce a dus la pierderea controlului microbuzului.

Instanta retine din ansamblul probator faptul ca accidentul s-a produs pe fondul unei viteze neadaptate la conditiile de polei pe un carosabil alunecos, încalcând astfel prevederile art. 158 al. j din regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002; singura posibilitate de evitare a accidentului a apartinut inculpatului, care rulând pe un carosabil alunecos, acoperit cu o pojghita de polei, avea obligatia sa conduca preventiv si sa reduca viteza, corespunzator conditiilor în care se afla drumul.

Din analiza materialului probator administrat în cauza rezulta ca fapta pentru care a fost trimis în judecata inculpatul exista si a fost savârsita cu vinovatie sub forma culpei.

În drept:

– fapta inculpatului SG, care în data de 18.12.2005, în jurul orelor 09,00, conducând microbuzul marca Mercedes – Benz Sprinter cu numar de înmatriculare CT-15-.., pe drumul national 22, cu directia de deplasare dinspre localitatea Mihai Viteazu spre localitatea Ovidiu, nu a respectat dispozitiile legale prevazute de art. 158 al. j din regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 si a provocat un accident de circulatie soldat cu decesul numitei AM întruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal.

La stabilirea si aplicarea pedepsei vor fi în vedere criteriile generale de individualizare prevazute de art.72 Cod penal, de limitele de pedeapsa fixate de lege, de gradul de pericol social al faptei comise, atingerea adusa relatiilor sociale ce ocrotesc dreptul la viata pe care legea îl asigura fiecarui om, dar si de circumstantele atenuante aplicabile în cauza si anume: conduita buna a inculpatului înainte de savârsirea faptei, fiind la primul conflict cu legea penala, de atitudinea dupa comiterea faptelor, rezultând din prezentarea acestuia în fata autoritatilor, atitudinea procesuala sincera, vârsta sa, faptul ca îsi asuma responsabilitatea fata de propriul comportament, are doi copii minori.

Ca o consecinta a retinerii circumstantelor atenuante în favoarea inculpatului instanta va da eficienta dispozitiilor art. 74 lit. a, c Cod penal si art. 76 lit. d Cod penal si va aplica o pedeapsa redusa sub minimul special prev. de lege si anume pedeapsa de 1 (un) an închisoare în baza art. 178 alin. 2 Cod penal.

Totodata, se constata ca sunt întrunite cumulativ conditiile prev. de art. 81 cod penal si anume: pedeapsa aplicata nu depaseste 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior si se apreciaza ca scopul pedepsei – reeducarea, prevenirea de noi infractiuni si formarea unei atitudini corecte fata de ordinea de drept si regulile de convietuire sociala – poate fi atins si fara executarea efectiva, astfel încât se va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 3 ani, termen de încercare stabilit în conditiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedura penala se va atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii executarii pedepsei.

Instanta nu va interzice inculpatului SG drepturile prevazute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal conform cu dispozitiile art. 71 Cod penal cu aplicare art. 71 alin. 5 Cod penal, pentru urmatoarele considerente,

Desi art. 71 Cod penal presupune interzicerea automata a drepturilor prevazute de art. 64 lit. a – c Cod penal, instanta constata ca aceasta prevedere legala contravine jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii a statuat ca interzicerea absoluta a dreptului de vot al unui condamnat indiferent de circumstantele în care a fost savârsita fapta, constituie o încalcare a art. 3 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului (potrivit caruia Înaltele parti contractante se angajeaza sa organizeze la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în conditii care asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ).

Totodata în cauzele Cumpana si Mazare si Sabou si Pârcalab contra României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca interzicerea automata, fara criterii obiective, a drepturilor civile prevazute de art. 64 Cod penal si fara a fi supusa controlului instantelor în ceea ce priveste necesitatea luarii acestei pedepse este în contradictie cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Se constata faptul ca drepturile prevazute de art. 64 Cod penal pot fi interzise în masura în care au legatura cu infractiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

Întrucât raportat la cauza Hirst contra Marii Britanii interzicerea automata a dreptului prevazut de art. 64 lit. a Cod penal încalca prevederile Conventiei, iar potrivit Codului penal interzicerea dreptului prevazut de art. 64 lit. b este conditionata de interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. a, instanta va retine ca nu se mai justifica aplicarea acestei interdictii.

În ceea ce priveste latura civila, potrivit prevederilor art. 998 Cod civil, orice fapta a omului care a cauzat altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a cauzat, a-l repara, indiferent de forma de vinovatie – intentie sau culpa.

În prezenta cauza sunt întrunite conditiile instituite de catre legiuitor în art. 998-999 Cod civil ce reglementeaza raspunderea civila delictuala si anume: fapta ilicita – producerea accidentului ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale privind circulatia pe drumurile publice – moartea numitei Antip Matroana si legatura de cauzalitate între fapta comisa si urmarea produsa.

Se constata totodata ca sunt întrunite si conditiile raspunderii solidare a comitentului pentru fapta prepusului, potrivit art. 1000 al. 3 si art. 1003 Cod civil dat fiind faptul ca la momentul producerii accidentului inculpatul efectua un transport în interesul societatii comerciale S.C. DSN S.R.L. la care era angajat în calitate de sofer, fapta fiind comisa în exercitarea functiilor încredintate de catre societate si în interesul acesteia.

Potrivit art. 998 si art. 1000 alin. 3 Cod civil raportat la art. 14 alin. 3 Cod procedura penala, autorul infractiunii si comitentul sau sunt tinuti sa raspunda solidar de acoperirea integrala a pagubei.

Este de mentionat ca autoturismul marca Mercedes – Benz Sprinter cu numar de înmatriculare CT-15-… condus de inculpat era asigurat la data producerii accidentului rutier, la S.C. Carpatica Asig. S.A. Sibiu, conform contractului de asigurare obligatorie de raspundere civila seria FG nr. 0028116 din 10.11.2005.

Numitul MLC, mostenitor legal al numitei AM, conform certificatului de mostenitor nr. 77/07.04.2006, s-a constituit parte civila cu suma de 10.000 lei, din care 8.000 lei reprezentând daune materiale si 2.000 lei reprezentând daune morale.

În dovedirea actiunii civile au fost audiati martorii DF si JS, si au fost depuse: bon fiscal 0001/27.03.2006 (fotoceramica); bon de comanda – chitanta din 20.12.2005 (servicii morga, transport decedat); chitanta nr. 7929367/20.12.2005 (îmbalsamare); bon fiscal nr. 0001/10.04.2006 si factura fiscala nr. 7481211 (cruce).

Va fi înlaturata declaratia martorei DF, aceasta necoroborându-se cu ansamblul probator administrat în cauza.

Având în vedere ansamblul probator administrat se vor acorda daune materiale în masura în care au fost dovedite cu înscrisuri, declaratia martorului Jianu Stefan, sustinând faptul ca partea civila MLC a efectuat o serie de cheltuieli cu înmormântarea victimei si cu transportul, fara a putea sa precizeze sumele de bani pe care aceasta le-a cheltuit.

Cu privire la prejudiciul de natura nepatrimoniala care se contureaza sub aspectul daunelor morale, instanta are obligatia sa aprecieze în raport cu gravitatea si importanta acestuia.

Se apreciaza ca disparitia în conditii tragice a victimei, precum si legaturile de rudenie avute cu partea vatamata îndreptatesc acordarea unor despagubiri în suma de câte 2.000 lei, pentru prejudiciul afectiv produs.

Fata de aceste considerente, în baza art. 14 si art. 346 Cod procedura penala, raportat la art. 998 si urm. Cod civil va fi obligat inculpatul SG în solidar cu partea responsabila civilmente S.C. DSN S.R.L. si alaturi de asiguratorul S.C. Carpatica Asig. S.A. Sibiu la plata sumei de 764,30 lei reprezentând daune materiale si 2.000 lei reprezentând daune morale catre partea civila MLC.

Vor fi respinse restul pretentiilor civile formulate de partea civila ca nefondate.

În baza art. 193 Cod procedura penala va obliga inculpatul SG în solidar cu partea responsabila civilmente S.C. DSN S.R.L. la plata sumei de 1.000 lei catre partea civila MLC reprezentând cheltuieli judiciare (conform chitantei nr. 4060096/10.01.2007).

În baza art. 191 alin. 1, 3 Cod procedura penala va obliga inculpatul SG în solidar cu partea responsabila civilmente S.C. DSN S.R.L. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare catre stat.

În baza art. 189 Cod procedura penala se va dispune avansarea din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul Constanta a onorariului avocatului din oficiu PM – 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

În baza art. 178 alin. 2 Cod penal cu aplicare art. 74 lit. a, c Cod penal si art. 76 lit. d Cod penal condamna pe inculpatul:

SG la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru savârsirea infractiuni de ucidere din culpa.

În baza art. 81 Cod penal, suspenda conditionat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durata de 3 (trei) ani, termen de încercare stabilit în conditiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedura penala atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii executarii pedepsei.

În baza art. 14 si art. 346 Cod procedura penala, raportat la art. 998 si urm. Cod civil obliga inculpatul SG în solidar cu partea responsabila civilmente S.C. DSN. si alaturi de asiguratorul S.C. Carpatica Asig. S.A. Sibiu la plata sumei de 764,30 lei reprezentând daune materiale si 2.000 lei reprezentând daune morale catre partea civila MLC.

Respinge restul pretentiilor civile formulate de partea civila ca nefondate.

În baza art. 193 Cod procedura penala obliga inculpatul SG în solidar cu partea responsabila civilmente S.C. DSN S.R.L. la plata sumei de 1.000 lei catre partea civila MLC reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 alin. 1, 3 Cod procedura penala obliga inculpatul SG în solidar cu partea responsabila civilmente S.C. DSN S.R.L. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare catre stat.

În baza art. 189 Cod procedura penala dispune avansarea din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul Constanta a onorariului avocatului din oficiu PM – 100 lei.

Cu apel în 10 zile de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare pentru cele lipsa.

Pronuntata în sedinta publica azi, 13.06.2007.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro