404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Contract intretiner vanzare-cumparare

Dosar nr. 16187/212/2008

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CONSTANŢA

SECTIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 11427

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 26.06.2009

Pe rol, soluţionarea cauzei civile având ca obiect anulare act, acţiune formulată de reclamanta pârâtă D V în contradictoriu cu pârâţii reconvenienţi C Cl şi C

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 23.06.2009 au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată ce face corp comun cu prezenta sentinţă, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26.06.2009, când,

INSTANŢA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr 4694/212/2007 reclamanta D V a solicitat ca in contradictoriu cu piritul C C si C M sa se dispuna desfiintarea contractului de vinzare cumparare cu clauza de intretinere aut sub nr 878/2001.

Prin sentinta civila nr 17384/2007 Judecatoria Constanta a admis cererea reclamantei si a desfiintat contractul de vinzare cumparare .

Prin decizia nr 657/2008 a Tribunalului Constanta s-a admis recursul, s-a casat sentinta si s-a trimis cauza spre rejudecare primei instante.

S-a retinut de catre instanta de control judiciar ca instanta de fond are obligatia de a pune in vedere reclamantei de a-si preciza obiectul cererii de chemare in judecata.

In rejudecare cauza a fost iregistrata sub nr 16187/212/2008.

Reclamanta a formulat precizari la actiune aratind ca obiectul actiunii este rezilierea contractului aut sub nr 878/2001, respectiv desfiintarea acestuia pentru neindelinirea obligatiilor contractuale de catre piriti.

Temeiul juridic invocat a fost art 1020-1021 c.civ.

Arata reclamanta ca intrucit prestatia in bani reprezinta mai putin de jumatate din valoarea bunului instrainat, iar elementul precumpanitor al contractului a fost intretinerea, calificarea contractului este aceea de contract de intretinere si nu de vinzare cumparare.

Arata reclamanta ca nu a fost vorba de simulatie deoarece nu au incheiat un contrainscris secret si nu au urmarit altecva decit scopul mentionat in actul aparent.

Reclamanta sustine ca piritii nu si-au indeplinit obligatia constind in plata echivalentului banesc, nu si-au indeplinit obligatia de a o intretine cu toate cele necesare traiului, nu si-au indeplinit obligatia de a-i respecta dreptul de abitatie viagera asupra bunului instarinat.Mentioneaza reclamanta ca piritii nu si-au indeplinit obligatia de a-i presta intretinere constind in alimente, medicamente( ea fiind suferinda cu inima), lemne de foc, aprovizionare de iarna si toate cele necesare unui trai decent.Mai mult, sustine reclamanta ca piritii au insultat-o si injurat-o creând un climat tensionat in casa , fiind nevoita sa se refugieze la vecini.Reclamanta arata ca dupa internarea sa fortata, piritii nu au dat pe la spital.

Piritii au formulat intimpinare si cerere reconventionala solicitind respingerea actiunii, si intrucit obligatia de intretinere nu poate fi executata din culpa reclamantei, care este creditoarea intretinerii, sa se stabileasca obligatia de intretinere prin echivalent , transformind obligatia in plata unei sume de bani , de egala valoare cu intretinerea .

Piritii arata ca si-au indeplinit obligatiile prevazute in contract, numai ca reclamanta, de la o vreme, refuza sa primeasca intretinerea oferita.Mai mult, reclamanta se poarta violent, îi injura atit pe ei cit si pe copii, insa ei o inteleg intrucit reclamanta este bolnava de schizofrenie.

Piritii sustin ca reclamanta a inceput sa aiba un comportament diferit fata de perioada anilor 2001-2004, in sensul ca avea unele manifestari specifice bolnavului cu afectiuni psihice grave, fapt ce a necesitat internarea sa in spital.Sustin piritii ca relatia mama fiu a determinat a suma de bani inscrisa ca pret sa nu fie achitata.Arata piritii ca sint alaturi de reclamanta cu sprijin moral si material ori de cite ori este nevoie insa sint refuzati in ultima perioada.

Intrucit intimpina rezistenta din partea reclamantei care refuza nejustificatprestatiile, piritii solicita transformarea obligatiei de a face intr-o obligatie de a da, de a plati o suma de bani.

Reclamanta a formulat intimpinare la cererea reconventionala solicitind respingerea acesteia.

Reclamanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesual active a piritilor reconvenienti.Sustine reclamanta ca in caz de neexecutare a obligatiei de intretinere doar creditorul are facultatea de a cere rezolutiunea contractuluisi tot el are facultatea de a opta pentru executarea contractului.Debitorul nu poate alege odalitatea executarii contractuluisi pe cale de consecinta nu poate formula cerere in acest sens, de transformare a oblgatiei in natura in echivalent banesc.Mai arata reclamanta ca este de acord cu transformarea obligatiei in bani deoarece are nevoie de intretinere efectiva si acesta a fost scopul incheierii contractului.

Prin incheierea din data de 10.02.2009 instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesual active a piritilor reconvenienti in cererea reconventioanala pentru motivele aratate in incheiere.

Partile au administrat proba cu inscrisuri, interogatoriu si martori.

Au fost depuse la dosar: contractul de vinzare cumparare cu clauza de intretinere aut sub nr 878/2001, acte de stare civila, certificat nr 1109/2007, bilete de iesire din spital, chitante, , adeverinta 5886/2007, contract de vinzare cumparare aut sub nr 1830/2002, ghid de observatie al elevului, sentinta civila nr 916/1971.

Analizind actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Reclamanta este mama piritului C C

La data de 28.03.2001 reclamanta a incheiat cu piritii contractul de vinzare cumparare cu clauza de intretinere aut sub nr 878 prin care a transmis piritilor cota de 3 din imobilul in schimbul unui pret si al intretinerii.

Desi la data semnarii contractului s-a aratat ca s-a platit o suma de bani, aceasta suma a fost de 35000000 lei, iar valoarea imobilului a fost declarata ca fiind 115000000 lei, valoarea care s-a stabilit ca s-a platit este mai mica deci, decit jumatate din valoarea imobilului.

Astfel, instanta apreciaza ca, in baza art 977 c.civ., actul juridic incheiat de parti este un contract de intretinere cu titlu oneros, translativ de proprietate, in raport de obligatia principala corelativa obligatiei de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului ce a constituit obiectul material al contractului.

Determinarea obligatiei corelative principale se produce prin raportarea sumei platite cu titlu de pret la valoarea bunului imobil instrainat.Intrucit pretul platit este inferior valorii injumatatite a imobilului, inatanta a apreciat caracterul actului juridic ca finnd acela al unui contract de intretinere.

Din declaratiile martorilor audiati si raspunsurile date de parti la interogatoriu, coroborate cu inscrisurile medicale depuse la dosar, instanta retine ca piritii nu sint in culpa in neexecutarea obligatiei de intretinere fata de reclamanta.

Piritii s-au mutat in imobilul din Constanta, in anul 2003, la 2 ani de la data perfectarii contractului de intretinere, dupa ce si-au instrainat imobilul lor din Navodari .

O perioda de timp, partile s-au inteles, piritii asigurindu-i reclamantei intretinerea, iar reclamanta acceptind aceasta intretinere.

Pe fondul alterarii starii de sanatate mintala ce a culminat cu internarea reclamantei in Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare relatiile dintre parti s-au deteriorat in sensul ca reclamanta a inceput sa refuze intretinerea pe care piritii doreau sa i-o acorde.Reclamanta a inceput sa mearga pe la vecini sa ceara ajutorul si sa se izoleze de piriti si familia acestora.

Reclamanta este in evidentele medicale cu antecedente medicale suferind de psihoza paranoida, inca din 1971, asa cum s-a retinut si in sentinta de divort a acesteia, nr 916/1971( fila 69).

In acest sens inscrisurile medicale (fila 23-25 dosar din primul ciclu procesual) se coroboreaza cu sentinta civila nr 916/1971(fila 69) si declaratiile martorilor audiati care declara „Cunosc ca la inceput piritii se impacau bine cu reclamanta, erau in relatii bune, insa de un an jumatate, de cind reclamanta a fost internata la spitalul de psihiatrie din Palazu Mare, relatiile dintre acestia s-au deteriorat… Am vazut ca reclamanta refuza orice contact cu piritii , si isi incuie deseori usa in prezenta acestora.Nu stiu din ce cauza reclamanta refuza ajotor din partea paritilor intrucit nu spune, ci doar arata ca nu vrea sa primeasca nimic de la parinti” , „ Cunosc ca la inceput piritul îi dadea reclamantei cele necesare , insa de doi ani si jumatate aceasta a refuzat sa primeasca ajutor de la pirit.Stiu acest lucru intrucit intrucit luam banii impreuna si mergeam la piata , iar eu avind masina il duceam acasa pe pirit cu cele cumparate, si veedeam ce anume duce piritul pentru familia lui si obesrvam ca reclamanta refuzacumparaturile aduse de pirit…Am observat ca reclamanta nu refuza doar alimente din partea piritului ci refuza orice contact cu acesta

Instanta nu va retine declaratiile celorlati martori intrucit acestia au declarat tot ce stiu din spusele reclamantei.Acesti martori nu mergeau des in casa reclamantei si nu cunosc relatiile dintre parti in mod direct, nemijlocit.Astfel, martorul B G arata „ Nu stiu daca piritii îi dadeau reclamantei hrana , bani sau daca in alt mod îi acordau intretinerea acesteia.Eu mergeam doar in vizita la reclamanta…” iar martora U E arata” nu am mers de multe ori in casa la aceasta, mergeam cind aceasta facea festanie…”

Potrivit art 1020 c.civ” Conditia rezolutorie este subanteleasa totdeauna in contractele sinalagmatice, in caz cand una din parti nu indeplineste angajamentul sau. “ iar conform art 1021 c.civ.”Intr-acest caz, contractul nu este desfiintat de drept. Partea in privinta careia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealalta a executa conventia, cand este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea, cu daune interese. Desfiintarea trebuie sa se ceara inaintea justitiei, care, dupa circumstante, poate acorda un termen partii actionate. “

Contractului de intretinere cu titlu oneros, translativ de proprietate , fiind un contract sinalagmatic, nenumit, îi sint pe deplin aplicabile prevederile art 1020 c.civ., conditia rezolutorie fiind subinteleasa intotdeauna in caz de neexecutare culpabila a uneia dintre obligatii.

Potrivit art 1021 c.civ., in cazul in care creditorul obligatiei contractuale, neexecutata in mod culpabil, solicita rezolutiunea contractului, aceasta are intotdeauna caracter judiciar, iar instanta va cerceta nu numai neindeplinirea culpabila a obligatiei , ci si cauza neexecutarii, respectiv daca neexecutarea obligatiei de catre debitor nu este imputabila chiar creditorului acelei obligatii.

Asa cum am aratat mai sus, in speta , culpabila de neexecutarea obligatiei de intretinere de catre piriti este chiar reclamanta care a refuzat intretinerea.

In ceea ce priveste neplata sumei de bani aratata in contract, instanta apreciaza ca aceasta nu este un motiv suficient pentru a se pronunta rezolutiunea contractului de intretinere.

Suma de bani nu a fost motivul determinant in incheierea contractului, obligatia principala fiind , asa cum am aratat, intretinerea.

Totodata , instanta , in aplicarea dipozitiilor art 1021 c.civ., retine ca are obligatia de a aprecia si oportunitatea rezolutiunii, in functie de circumstantele neexecutarii culpabile a obligatiei.

Or, asa cum rezulta din probele administrate reclamanta a refuzat sa primeasca suma de bani stabilita in contract.

In aceasta situatie, instanta apreciaza ca rezolutiunea contractului pentru neplata sumei de bani nu este oportuna, culpa in neexecutarea obligatiei de plata revenind reclamantei, iar obligatia de plata nefiind obligatia principala asumata de piriti.

Pentru motivele expuse mai sus instanta va respinge cererea reclamantei ca neintemeiata.

Asupra cererii reconventionale.

In practica judecatoreasca s-a stabilit ca, in cazul in care creditorul obligatiei de intretinere refuza primirea intretinerii, debitorii acestei obligatii pot cere instantei transformarea in bani a obligatiei de intretinere.

Avind in vedere ca in speta reclamanta refuza primirea intretinerii iar piritii doresc prestarea intreinerii , precum si faptul ca rezolutiunea contractului nu poate interveni, debitorii intretinerii nefiind in culpa, instanta apreciaza ca se impune transformarea in bani a obligatiei de intretinere .

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta are in vedere faptul ca reclamanta isi poate procura singura cele necesare traiului si ca intretinerea cuantificata intr-o suma de bani, 400 lei lunar, are aceiasi eficienta ca si prestarea ei in natura.

Fata de cele expuse instanta va admite cererea reconventionala, va transforma obligatia de intretinere in obligatia de a plati o suma de bani si va obliga piritii reconvenienti sa plateasca reclamantei, lunar, suma de 400 lei cu titlu de intretinere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta pârâtă DV cu domiciliul în contradictoriu cu pârâţii reconvenienţi CC şi CV M, ca neîntemeiată.

Admite cererea reconvenţională formulată de pârâţii reconvenienţi CC şi C V M Constanţa în contradictoriu cu reclamanta pârâtă DV

Transformă obligaţia de întreţinere asumată de pârâţii reconvenienţi prn contractul de întreţinere ( contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat la BNP M T sub nr. 878/28.03.2001 ) în obligaţia de a plăti o sumă de bani.

Obligă pârâţii reconvenienţi să plătească reclamantei pârâte, lunar, suma de 400 lei cu titlu de întreţinere.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.06.2009.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro