404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant AA şi pe pârât BB, având ca obiect evacuare.

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CONSTANŢA

SECTIA CIVILA

Dosar nr. 3018/212/2010

Sentinta civila nr. 14740

Şedinţa publică de la 07.06.2010

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant AA şi pe pârât BB, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat pentru reclamantă avocat CC în baza împuternicirii avocaţiale nr.236040/20.03.2010 , lipsă reclamanta şi pârâtul .

Procedura de citare cu părţile este legal îndeplinită conform disp.art.87 si urm.Cod pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează obiectul cauzei, stadiul judecăţii, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare , după care ,

Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei interogatoriul ce urma a fi luat pârâtului, solicitand a se face aplicarea art.225 cod pr.civila.

Instanta ia act de depunerea interogatoriului .

Luând act că părţile nu mai au cereri prealabile de formulat ori înscrisuri de depus la dosar , instanţa , fiind lămurită asupra cauzei , constată dosarul în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond .

Reprezentanta reclamantei avand cuvantul in fond , solicita admiterea cererii asa cum a fost formulata , urmand a se dispune evacuarea paratului din imobilului pe care il ocupa fara titlu locativ . De asemenea solicita a se lua act de renuntarea la capatul de cerere privind obligarea paratului la plata sumei de 3105 lei , reprezentand cote de intretinere .

INSTANŢA

Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 3018/212/2010, reclamanta DD a solicitat in contradictoriu cu pârâtul BB ca instanţa să dispună evacuarea pârâtului din imobilul apartament , obligarea pârâtului la plata sumei de 3105 lei, reprezentând cote de întreţinere, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului in discuţie. A mai arătat că a încheiat cu pârâtul un contract de închiriere, care a încetat, însă pârâtul a continuat să locuiască in imobil şi după încetarea contractului, fără să mai achite cotele de întreţinere.

În drept, a invocat art. 21, 25 din legea 114/1996.

In susţinerea cererii a depus înscrisuri.

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat in instanţă pentru a propune probe in apărare şi pentru a răspunde la interogatoriul propus de reclamantă.

Pentru termenul de judecată din data de 3.05.2010, reclamanta a depus la dosar cerere de renunţare la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3105 lei, reprezentând cote de întreţinere.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că reclamanta este proprietara imobilul apartament , aşa cum rezultă din Titlul de proprietate nr. 32063/14.12.1979 şi certificatul de moştenitor nr. 19/20.03.2002 eliberat de BNP EE.

De asemenea, instanţa constată că între reclamantă, in calitate de locator, şi pârât, în calitate de chiriaş, la data de 3.03.2007 s-a încheiat contractul de închiriere, având ca obiect închirierea imobilul apartament , pentru perioada 01.04.2007 – 31.03.2008, părţile neprelungind valabilitatea acestuia.

Prin urmare, la data promovarii prezentei actiuni, titlul locativ al paratului nu mai este valid.

Actiunea in evacuare, reglementata de art 1410 si urm C.civ este specifica raporturilor juridice de locatiune, si anume acelor raporturi prin care o parte-locatorul, in speta reclamanta, transmite folosinta unui bun cert catre locatar-in speta paratul. Dreptul de folosinta se transmite pe perioada determinata. La incetarea efectelor contractului, obligatia principala a locatarului este de a restitui bunul in starea in care l-a preluat.

In speta, raporturile juridice dintre parti au incetat, prin urmare contractul de inchiriere avand ca obiect folosinta imobilului nu isi mai produce efectele.

Confom art 969 C.civ, contractele legal facute au putere de lege intre partile contractante, iar acestea se pot revoca fie prin consimtamantul partilor, fie pentru cauze autorizate de lege.

In speta, contractul partilor a incetat prin ajungerea la termen.

De asemenea, in baza art 977 C.civ, conventiile se interpreteaza dupa intentia partilor.

Astfel, intentia partilor, potrivit clauzelor din contract a fost ca folosinta imobilului de catre parat sa se deruleze pana la data de 31.03.2008.

Potrivit art 1429 C.civ, una dintre obligatiile principale ale locatarului este de a intrebuinta bunul care face obiectul locatiunii potrivit cu destinatia sa pana la expirarea termenului prevazut in contract, afara de cazul in care nu se doreste prelungirea efectelor inchirierii.

In speta, contractul a ajuns la termen si nici una dintre parti nu a anuntat prelungirea efectelor.

Conform art 1431 C.civ, locatarul are obligatia de a restitui bunul in starea in care l-a primit, o data cu incetarea raporturilor contractuale. În baza art 1438 C.civ, o data notificat concediul, chiriasul este dator sa paraseasca imobilul, fara a putea opune tacita relocatiune.

In speta, raporturile dintre parti au fost guvernate de regulile aratate mai sus intrucat a fost incheiat un contract de inchiriere. Contractul de inchiriere este unul consensual si se poate incheia si prin acordul tacit al partilor, fara a fi necesara vreo formalitate.

Fata de aceste precizari, instanta constata temeinicia prezentei actiuni avand in vedere ca paratul continua sa locuiasca in imobil fara a detine un titlu locativ valabil.

La pronuntarea acestei solutii instanta va avea in vedere si dispozitiile art 225 C.proc.civ, coroborand lipsa nejustificata a paratului la interogatoriu, pe care o va interpreta ca un inceput de dovada scrisa, cu restul materialului probator administrat in cauza.

In baza acestor considerente, instanta va admite actiunea si, in consecinta va dispune evacuarea pârâtului din imobilul apartament.

In ceea ce priveşte renunţarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3105 lei, reprezentând cote de întreţinere, instanţa urmează că, in temeiul art. 246 Cod proc. civ., să ia act de această manifestare de voinţă.

In baza art. 274 Cod proc. civ., văzând culpa procesuală a pârâtului, instanţa va dispune obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 10,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru şi timbru judiciar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamanta DD , împotriva pârâtului BB .

Dispune evacuarea pârâtului din imobilul apartament.

În baza art. 246 Cod proc. civ., ia act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3105 lei, reprezentând cote de întreţinere.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 10,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în 15 zile de la comunicare pentru capătul de cerere privind evacuarea.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare pentru renunţarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3105 lei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.06.2010.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro