404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect rezolutiune contract, actiune formulata de reclamant AA in contradictoriu cu parat BB

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Opreator de date cu caracter personal nr.3047

Dosar nr. 3564/212/2010

Sentinta civila nr. 19060

Sedinta publica din 23.08.2010

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect rezolutiune contract, actiune formulata de reclamant AA in contradictoriu cu parat BB.

La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.

Procura este legal indeplinita cu partile potrivit disp art 85 si urmat C.p.c.

Prezenta actiune este legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 19 lei si timbru judiciar in valoare de 1,5 lei.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta, dupa care :

Instanta constata ca prin serviciul de registratura, la dosarul cauzei, reclamanta a depus interogatoriul in vederea adminstrarii paratului, acesta insa nefiind prezent pentru a raspunde, desi a fost citat cu aceasta mentiune. Totodata constata ca reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

In temeiul disp art 167 Cod pr civ, instanta incuviinteaza pentru reclamanta proba cu inscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei, ca fiind concludente, pertinente si utile in solutionarea cauzei.

In temeiul disp.art.150 Cod procedura civila, instanta constata incheiata cercetarea judecatoreasca si ramane in pronuntare .

I N S T A N T A

Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 3564/212/2010, reclamantul AA a solicitat in contradictoriu cu pârâtul BB ca instanţa să constate rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a autovehiculului marca Mitsubishi cu nr. de identificare MMBJNK407D071846, încheiat in formă autentică la data de 19.03.2009, şi repunerea părţilor in situaţia anterioară.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 19.03.2009 a vândut pârâtului autovehiculul marca Mitsubishi cu nr. de identificare MMBJNK407D071846, preţul vânzării fiind de 27890 lei, preţ ce urma a fi achitat in trei tranşe. Prima tranşă trebuia achitată la momentul încheierii contractului, respectiv suma de 8600 lei, fiind achitată de pârât. Celelalte două tranşe trebuiau achitate astfel: suma de 9645 lei la data de 31.05.2009 şi suma de 9645 lei la data de 31.07.2009. Reclamantul a susţinut că ultimele două tranşe nu au mai fost achitate de pârât. A mai arătat că in contract s-a prevăzut clauza desfiinţării de drept a contractului fără somaţie şi punere in intârziere in cazul in care preţul nu este achitat până la termenul stabilit, astfel că părţile urmează să fie puse in situaţia anterioară contractului. In aceste imprejurări, reclamantul a apreciat că pârâtul a fost pus de drept in intârziere, conform art. 1079 Cod civ., precum şi faptul că in cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1365 Cod civ. şi art. 969-970 Cod civ. În ceea ce priveşte plata parţială efectuată de pârât în cuantum de 8600 lei, reclamantul a arătat că este de acord cu restituirea acestei sume de bani.

In drept, reclamantul a invocat disp. art. 111 Cod proc. civ., art. 1365 Cod civ., art. 1079 Cod civ., art. 969-970 Cod civ.

In susţinerea cererii, a depus inscrisuri.

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat in instanţă pentru a propune probe in apărarea sa şi pentru a răspunde la interogatoriu.

In cauză, instanţa a administrat proba cu inscrisuri şi proba cu interogatoriu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 582/19.03.2009 de BNPA Boroi, reclamantul, in calitate de vânzător, a instrăinat către pârât, in calitate de cumpărător, autovehiculul marca Mitsubishi cu nr. de identificare MMBJNK407D071846, avariat şi in stare de nefuncţionare, preţul vânzării fiind de 27890 lei, din care s-a achitat la momentul incheierii contractului suma de 8600 lei, urmând ca diferenţa de 19290 lei să se achite astfel: suma de 9645 lei până la data de 31.05.2009, iar suma de 9645 lei până la data de 31.07.2009. Părţile au fost de acord ca, la plata integrală a preţului să se emită chitanţă pentru intregul preţ, chitanţa reprezentând dovada achitării celor două rate. De asemenea, părţile au convenit ca in cazul in care preţul nu este achitat până la momentul stabilit, contractul să se desfiinţeze de plin drept, fără nici o somaţie sau punere in intârziere (pact comisoriu de grad IV), părţile fiind repuse in situaţia anterioară semnării contractului. Totodată, in contract s-a stipulat că pârâtul cumpărător intră de drept şi de fapt in stăpânirea autoturismului vândut incepând cu data semnării contractului. Instanţa mai constată că contractul a fost insuşit prin semnătură de reclamant şi de pârât.

Intrucât până la data de 31.07.2009 pârâtul nu a achitat debitul (reprezentat de cele două rate) către reclamant, acesta l-a notificat asupra debitului restant, realizand si procedura concilierii, in baza disp. art. 720 ind.1 C.pr.civ., fara niciun rezultat insa.

De asemenea, instanţa reţine că pârâtul, legal citat cu menţiunea personal la interogatoriu, nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a răspunde interogatoriului propus de reclamant, fapt ce echivalează cu un început de dovadă în folosul reclamantului, potrivit art. 225 C.proc.civ.

În drept, art. 969 C.Civ prevede obligativitatea respectării convenţiilor legal făcute între părţile contractante.

Mai reţine instanţa şi următoarele dispoziţii ale Codului civil:

“Art. 1020. Conditia rezolutorie este subînteleasã totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din pãrti nu îndeplineste angajamentul sãu.

Art. 1021. Într-acest caz, contractul nu este desfiintat de drept. Partea în privinta cãreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sã sileascã pe cealaltã a executa conventia, când este posibil, sau sã-i cearã desfiintarea, cu daune interese. Desfiintarea trebuie sã se cearã înaintea justitiei, care, dupã circumstante, poate acorda un termen pãrtii actionate.”

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că acţiunea în rezoluţiunea contractului este admisibilă cu respectarea următoarelor condiţii: partea care a intentat acţiunea şi-a executat obligaţia sau declară că este gata să execute contractul; una din părţi să nu îşi fi executat obligaţiile ce îi revin; neexecutarea să fie imputabilă părţii care nu şi-a indeplinit obligaţia; debitorul obligaţiei neexecutate să fie pus in intârziere.

In speţă, instanţa constată că aceste condiţii sunt indeplinite.

Astfel, convenţia de vânzare-cumpărare este obligatorie pentru părţile contractante, conform art. 969 Cod civil, pârâtul insuşidu-şi obligaţia de a achita cele două rate ale preţului la termenele stabilite in contract.

Aşa cum rezultă din menţiunile contractului, la data semnării contractului, pârâtul a intrat de drept şi de fapt in stăpânirea autoturismului vândut.

Pârâtul nu a făcut dovada achitării integrale a preţului la termenele stabilite, deşi îi revenea sarcina acestei probe, întrucât reclamantul a dovedit executarea obligaţiei sale de a preda autoturismul şi deţinerea creanţei împotriva pârâtului. Mai mult, deşi legal citat cu menţiunea personal la interogatoriu, pârâtul nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a răspunde interogatoriului propus de reclamant, fapt ce echivalează cu un început de dovadă în folosul reclamantului, potrivit art. 225 C.proc.civ.

De asemenea, instanţa constată că pârâtul a fost pus de drept in intârziere, in conformitate cu disp. art. 1079 alin. 2 pct. 2 Cod civ., in contractul părţilor convenindu-se ca in cazul in care preţul nu este achitat până la momentul stabilit, contractul să se desfiinţeze de plin drept, fără nici o somaţie sau punere in intârziere (pact comisoriu de grad IV).

Având în vedere cele reţinute mai sus, instanţa constată că obligaţia de achitare a preţului, asumată prin contract de către pârât, nu a fost îndeplinită din culpa acestuia, astfel că faţă de dispoziţiile art.969 coroborate cu dispoziţiile art.1020 şi 1021 C.civ., instanţa va admite acţiunea şi va dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare incheiat de părţi.

Totodată, ca efect al rezoluţiunii contractului, instanţa va dispune şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că reclamantul va redobândi dreptul de proprietate asupra autovehiculului in discuţie, prin obligarea pârâtului la restituirea autovehiculului, iar pârâtul va redobândi suma de 8600 lei (rata achitată la data incheierii contractului) prin obligarea reclamantului la restituirea acestei sume către pârât.

Instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea formulată de reclamantul AA împotriva pârâtului BB

Dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 582/19.03.2009 de NP CC , încheiat între reclamant, în calitate de vânzător, şi pârât, în calitate de cumpărător, având ca obiect autoutilitara marca Mitsubishi tipul KAOT/KB121/L200, nr. omologare B1MT131312U56E4/2007, nr. identificare MMBJNKB407D071846, serie motor UCAL2237, avariată, în stare de nefuncţionare, înstrăinată de reclamant pentru preţul în rate de 27890 lei, prima rată de 8600 lei fiind achitată la data încheierii contractului.

Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară şi în consecinţă:

Obligă pârâtul să restituie reclamantului autoutilitara marca Mitsubishi tipul KAOT/KB121/L200, nr. omologare B1MT131312U56E4/2007, nr. identificare MMBJNKB407D071846, serie motor UCAL2237, avariată, în stare de nefuncţionare.

Obligă reclamantul să restituie pârâtului suma de 8600 lei, reprezentând rata achitată la data încheierii contractului.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.08.2010.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro