404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Recurs in interesul legii. Stabilirea categoriilor profesionale beneficiare ale sporului de 30 – 40%, precum si a sporului de vechime.

Reclamantul F.J. a chemat în judecata Curtea de Conturi a României, solicitând obligarea pârâtei la plata despagubirilor rezultate din neacordarea drepturilor salariale reprezentând sporurile de 30% si respectiv 40% din indemnizatia de încadrare bruta lunara, calculate pentru perioada aprilie 2002 – aprilie 2004 si respectiv mai 2004 – 31 iulie 2005, despagubiri actualizate cu rata inflatiei.

De asemenea, reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata despagubirilor civile echivalente valoric cu sporul de vechime ce nu i-a fost acordat începând cu data intrarii în vigoare a O.G. nr. 83/2000 si pâna la data de 31 iulie 2005, actualizata cu rata inflatiei.

S-a precizat ca pâna la data de 31 iulie 2005, reclamantul a avut calitatea de magistrat, procuror financiar pe lânga Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Tulcea iar prin decret presedintial, a fost numit magistrat procuror în cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Tulcea, în baza O.U.G. nr. 53/2005.

Prin art. 28 din O.U.G. nr. 43/2002 (în vigoare de la 15 aprilie 2002) privind Parchetul National Anticoruptie, s-a prevazut pentru procurorii care efectueaza urmarirea penala a infractiunilor de coruptie si cei care participa la completele specializate de judecarea acestor fapte, un spor de 30% din indemnizatia bruta lunara, spor ce a fost majorat la 40% prin O.U.G. nr. 24/2004 (în vigoare de la 1 mai 2004).

Legiuitorul a justificat acordarea acestor sporuri de necesitatea intensificarii luptei împotriva coruptiei si a instituirii unor masuri imediate pentru întarirea institutiilor specializate în combaterea infractiunilor de coruptie.

Ulterior, aceste sporuri au fost extinse si la magistratii cu functii de conducere în cadrul Înaltei Curti de Casatie si Justitie si Parchetului de pe lânga Înalta Curte, precum si la procurorii D.I.I.C.O.T.

Reclamantul considera ca ar fi trebuit sa beneficieze de astfel de sporuri, deoarece în toata aceasta perioada a instrumentat cauze de competenta Curtii de Conturi si a participat în calitate de procuror de sedinta la judecarea cauzelor în cadrul Colegiului jurisdictional si ulterior la Tribunalul Tulcea, Sectia contencios – administrativ si fiscal.

De asemenea, a avut în vedere si faptul ca atât potrivit Legii 92/1992 cât si a Legii 303/2004, procurorii financiari au fost asimilati magistratilor, iar perioada cât o persoana a avut calitatea de procuror financiar este recunoscuta ca vechime în magistratura.

Pentru perioada de dupa 1 august 2005, în calitate de procuror la Parchetul de pe lânga Tribunalul Tulcea, i s-a recunoscut dreptul la acest spor, în fapt, aceste sporuri au si fost încasate de reclamant.

Cele doua ordonante de guvern de acordare a sporurilor contravin principiului nediscriminarii consacrat de art. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, prin Hotarârea nr. 185 din 22 iulie 2005, a constatat existenta unei discriminari directe si a recomandat Ministerului Justitiei sa initieze un proiect de lege în vederea eliminarii situatiei de inegalitate evidenta dintre diferite categorii de magistrati creata prin aplicarea O.U.G. nr. 43/2002 si O.U.G. nr. 24/2004, masura finalizata prin intrarea în vigoare la data de 1 aprilie 2006 a O.U.G. nr. 27/2006.

Cu privire la cel de-al doilea capat de cerere, reclamantul a aratat ca dupa intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000, magistratii nu au mai beneficiat de sporul de vechime în munca.

Colegiul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, prin Hotarârea nr. FN din 6 iulie 2006, a constatat existenta unei discriminari generate de neacordarea sporului de vechime în munca.

Întrucât prejudiciul suferit prin discriminare a rezultat din neacordarea sporului de vechime în munca, apreciaza ca metoda echitabila de calcul a acesteia este calcularea lui la nivelul sporului care nu i-a fost acordat.

Mai pretinde reclamantul ca dreptul sau la actiune nu s-a prescris, întrucât potrivit art. 21 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani si curge de la data savârsirii faptei sau de la data de la care persoana interesata putea sa ia cunostinta de savârsirea ei.

Întrucât reclamantul a luat cunostinta de existenta discriminarii atunci când Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a constatat-o printr-o hotarâre cererea sa este formulata în termen.

În aparare, Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a aratat ca întelege sa invoce exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Tulcea, invocând dispozitiile art. 69 din Legea nr. 168/1999 în care se prevede: „Nu sunt considerate conflicte de drepturi, în sensul prezentei legi, conflictele dintre unitatile si persoanele care-si desfasoara activitatea în temeiul altor raporturi de munca decât contractul individual de munca”.

Mai mult decât atât, chiar reclamantul recunoaste în cuprinsul cererii de chemare în judecata ca solicita, nu acordarea drepturilor salariale constând în spor de vechime si spor de 30%, respectiv 40% din indemnizatia de încadrare bruta lunara, ci „despagubiri echivalente” cu acestea invocând dispozitiile art. 21 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000.

Prin urmare, considera ca este inadmisibila calificarea acestei actiuni ca fiind un conflict de munca, precum si solutionarea sa de catre Tribunalul Tulcea.

S-a invocat si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Curtii de Conturi a României.

Pe fond, a solicitat respingerea actiunii precizând ca pâna la încetarea raporturilor de munca cu pârâta, reclamantul nu a facut vreo sesizare cu privire la asa numita discriminare constând în neacordarea sporului de vechime în munca si a sporului de 30%, respectiv 40% din indemnizatia de încadrare lunara.

Învedereaza instantei de judecata ca niciun procuror financiar din cadrul Curtii de Conturi a României nu a fost beneficiarul acestor drepturi salariale, ceea ce demonstreaza în plus ca reclamantul nu se încadreaza în categoria persoanelor discriminate în raport cu aceeasi categorie de salariati.

Curtea de Conturi a invocat si exceptia prescriptiei dreptului la actiune având ca obiect obligarea Curtii de Conturi a României la plata sporului de vechime în munca si a sporurilor de 30% si respectiv 40% din indemnizatia de încadrare bruta lunara aferente perioadei aprilie 2002 – 31 decembrie 2004, având în vedere dispozitiile art. 1, coroborate cu cele ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva, care prevad ca dreptul la actiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat în termen de 3 ani.

În ce priveste cererea de acordare a sporului de vechime, pârâta arata ca prin abrogarea dispozitiilor art. 52 din Legea nr. 50/1996, judecatorii si procurorii financiari nu mai beneficiau de sporurile salariale prevazute pentru magistrati, printre care se regasea si art. 33 din acest act normativ referitor la acest spor.

Prin O.U.G. nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curtii de Conturi a României, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 510 din 18 octombrie 2000, indemnizatia, ca unica forma de remunerare, s-a extins si pentru controlorii financiari.

Aceasta înseamna ca, din anul 2000, din momentul intrarii în vigoare a O.U.G. nr. 160/2000, în ceea ce priveste judecatorii, procurorii si controlorii financiari, dispozitiile art. 8 din Legea nr. 50/1995 referitoare la sporul de vechime în munca devin inaplicabile.

Totodata, pârâta a formulat cerere de chemare în garantie a Ministerului Finantelor Publice, solicitând ca în cazul în care se admite cererea de chemare în judecata, formulata de reclamant, Ministerul Finantelor Publice sa asigure fondurile necesare privind plata despagubirilor banesti ce fac obiectul actiunii.

Prin sentinta civila nr. 1612 din 21 septembrie 2007 pronuntata de Tribunalul Tulcea a fost admisa actiunea promovata de reclamantul F.J., în contradictoriu cu pârâtii Curtea de Conturi a României, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, precum si cererea de chemare în garantie a Ministerul Economiei si Finantelor, formulata de pârâta Curtea de Conturi a României.

A fost obligata pârâta Curtea de Conturi a României la plata catre reclamant a despagubirilor constând în drepturi salariale, reprezentând 30% din indemnizatia de încadrare bruta lunara pentru perioada aprilie 2002 – aprilie 2004 si a despagubirilor constând în drepturi salariale reprezentând 40% din indemnizatia de încadrare bruta lunara pentru perioada mai 2004 – 31 iulie 2005, despagubiri ce se vor actualiza cu indicele de inflatie la data platii efective.

A fost obligata pârâta Curtea de Conturi a României la plata catre reclamant a despagubirilor echivalente valoric cu sporul de vechime în munca cuvenit pentru perioada 1 noiembrie 2000 – 31 iulie 2005, actualizate cu indicele de inflatie pâna la data platii efective.

A fost obligat chematul în garantie Ministerul Finantelor Publice sa vireze fondurile necesare achitarii sumelor la care a fost obligata pârâta catre reclamant.

A fost respinsa exceptia privind necompetenta materiala a instantei, ca nefondata.

A fost respinsa exceptia privind lipsa calitatii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Conturi a României ca nefondata.

A fost respinsa exceptia privind prescrierea dreptului la actiune, ca nefondata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut urmatoarele aspecte:

Asa dupa cum rezulta din copia carnetului de munca aflata la dosarul cauzei, reclamantul a îndeplinit în perioada 1 aprilie 1994 – 3 august 2005, functia de procuror financiar în cadrul Curtii de Conturi Tulcea.

Începând cu data de 26 iunie 1996, salarizarea judecatorilor si a procurorilor financiari s-a facut conform Legii nr. 50/1996.

Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 50/1996, asa cum a fost modificata prin O.G. nr.83/2000 si art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 177/2002, magistratii au dreptul pentru activitatea desfasurata la o indemnizatie de încadrare bruta lunara stabilita în raport cu nivelul instantelor si parchetelor la care acestia functioneaza si vechimea în magistratura.

Prin art. 11 din O.U.G. nr. 177/2002, s-a stabilit totusi ca: „pentru judecarea infractiunilor de coruptie” judecatorii din completele specializate primesc un spor de 30% din indemnizatia bruta lunara.

De asemenea si procurorii, „pentru participarea la sedintele de judecata” ale respectivelor complete, au primit acest spor, în temeiul aceluiasi text legal.

Astfel, prin O.U.G. nr. 43/2002, intrata în vigoare la 11 aprilie 2002, privind Parchetul National Anticoruptie si O.U.G. nr. 24/2004, în vigoare de la 30 aprilie 2004, privind cresterea transparentei în exercitarea demnitatilor publice si a functiilor publice, precum si intensificarea masurilor de prevenire si combatere a coruptiei (art. 28), s-a instituit o majorare a venitului salarial, prin sporul de 30% care, ulterior, (prin O.U.G. nr. 24/2004) a devenit 40% din indemnizatia de încadrare lunara, pentru judecatorii care compun complete specializate în solutionarea infractiunilor de coruptie.

De asemenea, de aceeasi majorare a venitului salarial, prin acordarea sporului de 30% si, respectiv, de 40% au beneficiat si procurorii din cadrul Parchetului National Anticoruptie.

Legiuitorul a justificat acordarea acestui spor de necesitatea intensificarii neîntârziate a legilor împotriva fenomenului coruptiei si a instituirii unor masuri imediate pentru întarirea institutiilor specializate în combaterea infractiunilor de coruptie.

Prin Hotarârea nr. 185 din 22 iulie 2005 a Consiliului National pentru Combaterea discriminarii, s-a constatat existenta unei discriminari directe potrivit art. 2 alin. 1 si 2 din O.G. nr. 137/2000, fiind în deplin acord cu dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fara nicio discriminare, la un salariu egal pentru munca egala, pe plan national acest principiu fiind consacrat prin O.G. nr. 137/2000, aprobata prin Legea nr. 48/2002, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.

Prin decizia nr. 447 din 15 septembrie 2005, Curtea Constitutionala a statuat ca numai legiuitorul poate aprecia si stabili daca si ce anume sporuri sau adaosuri se acorda anumitor categorii de salariati, cu singura conditie ca de sporurile sau adaosurile prevazute sa beneficieze toti salariatii care se afla în situatii identice sub toate aspectele functiilor în care sunt încadrati, ale naturii si volumului de activitate pe care o desfasoara, ale importantei si riscurilor muncii lor si în privinta oricaror elemente specifice.

Legea organica în materia raporturilor de munca, nr. 53/2003, prin art.5, consacra acelasi principiu constitutional al egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii.

Potrivit art. 3 din acelasi act normativ, constituie discriminare directa, actele si faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta întemeiate pe unul sau mai multe criterii prevazute la alin. 2 care au ca scop acordarea, neacordarea, restrângerea sau înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute de legislatia muncii.

Prin legea organica, tuturor salariatilor care presteaza o munca le sunt recunoscute drepturile, între care dreptul la plata egala.

Potrivit art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, aprobata si modificata prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevazute de actul normativ, persoanele îndreptatite au dreptul sa pretinda despagubiri proportional cu prejudiciul suferit, precum si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

În speta, prin institutii abilitate s-a statuat asupra discriminarii directe pentru magistratii aflati în situatii identice, sub raportul naturii si volumului de activitate, importantei si riscurilor muncii si a criteriilor incoruptibilitatii, intensificarii luptei împotriva coruptiei, care, în esenta, înseamna acelasi scop cu aplicatii diferite si total discriminatoare.

În consecinta, în temeiul textelor de lege invocate, instanta de fond a obligat pârâta Curtea de Conturi a României la plata catre reclamant a despagubirilor constând în drepturi salariale reprezentând 30% din indemnizatia de încadrare bruta lunara pentru perioada aprilie 2002 – aprilie 2004 si a despagubirilor constând în drepturi salariale reprezentând 40% din indemnizatia de încadrare bruta lunara pentru perioada mai 2004 – 31 iulie 2005, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.

Cu privire la capatul cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata despagubirilor echivalente valoric cu sporul de vechime în munca, cuvenit pentru perioada 1 noiembrie 2000 – 31 iulie 2005, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective, instanta a retinut urmatoarele:

Pâna la aparitia si aplicabilitatea O.G. nr. 83/2000, reclamantul a avut beneficiul integral si procentual al sporului de vechime în munca, aceasta si prin interpretarea corecta a normelor cuprinse în art. 88 din Legea nr. 1/1970, modificata si, în prezent, abrogata prin Legea nr. 53/2003.

Sporul de vechime are un caracter permanent si obligatoriu, singura cerinta obligatorie privind posibilitatea acordarii acestuia fiind îndeplinirea conditiilor de vechime în munca cu retinerea perioadelor, conditiilor si procentelor evidentiate expres si diferentiat si în H.G. nr. 281/1993 – art. 7 si urmatoarele.

În cuprinsul O.G. nr. 83/2000 nu exista nicio prevedere care în mod expres sa dispuna înlaturarea existentei dreptului la sporul de vechime în munca pentru magistrati, ci doar una referitoare la inaplicabilitatea acestui spor pentru aceasta categorie profesionala, astfel ca exista în continuare obligatia stabilirii indemnizatiei lunare pentru reclamant cu includerea sporului procentual de vechime în munca, acest drept salarial regasindu-se si în art. 8 din acest act normativ.

În aceeasi ordine de idei, nu se poate considera ca O.G. nr. 83/2000 a abrogat dispozitiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 întrucât textul prin care se dispune încetarea aplicabilitatii sporului de vechime pentru magistrati este un text complementar si nu unul contrar legii.

Astfel, prin aplicarea gresita a art. 33 din Legea nr. 50/1996 si a O.G. nr. 83/2000 s-au încalcat principiile nediscriminarii si al egalitatii în fata legii precum si al egalitatii în drepturi, defavorizând magistratii în raport cu bugetarii si în mod deosebit cu personalul auxiliar din justitie, creându-se o discriminare dupa criteriul categoriei sociale.

Inechitatea este cu atât mai evidenta în cazul magistratilor care au o vechime în magistratura mai mica, însa, au totusi o vechime considerabila în munca prin desfasurarea de diverse activitati în alte domenii, anterior numirii în magistratura.

Prin neacordarea sporului de vechime au fost încalcate dispozitiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 care stipuleaza ca în cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii.

Au fost încalcate prevederile art. 7 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului ce face parte din dreptul intern, potrivit carora: „Toti oamenii sunt egali în fata legii si au dreptul fara deosebire la o protectie egala a legii”.

Existenta clara a unei discriminari cu privire la problema în discutie a fost recunoscuta chiar si de autoritatea legislativa a României, prin adoptarea Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea O.U.G. nr. 27/2006, intrata în vigoare la 12 martie 2007, care, prin art. 41 acorda din nou sporul de vechime în munca de 5 – 25% pentru magistrati.

Potrivit art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, persoana care se considera discriminata, poate formula, în fata instantei de judecata, o cerere pentru acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare potrivit dreptului comun.

Cum despagubirea trebuie sa fie efectiva si completa si sa acopere si prejudiciul produs prin beneficiul nerealizat ca urmare a neplatii, ea trebuie sa cuprinda obligatoriu sporul de vechime neacordat si actualizat cu indicele de inflatie la data platii efective.

Pentru toate aceste considerente, instanta de fond a obligat pârâta Curtea de Conturi a României la plata catre reclamant a despagubirilor echivalente valoric cu sporul de vechime în munca cuvenit pentru perioada 1 noiembrie 2000 – 31 iulie 2005, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.

Cererea de chemare în garantie a Ministerului Finantelor Publice a fost admisa, date fiind dispozitiile art. 35 din Legea nr. 500/2004, conform carora acest minister, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite si a bugetului propriu, întocmeste proiectele legilor bugetare si proiectul bugetelor, pe care le depune la guvern pâna la data de 30 septembrie a fiecarui an.

De asemenea, s-au avut în vedere prevederile art. 15 din H.G. nr. 83/2000, conform carora toate institutiile publice din sistemul jurisdictional românesc sunt finantate de la bugetul de stat.

Cu privire la exceptia privind necompetenta materiala a instantei s-a apreciat ca este nefondata deoarece, în speta, sunt incidente dispozitiile art. 1 pct. 2 din Codul muncii, conform carora acest act normativ se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale.

Având în vedere ca discriminarile constatate au avut loc în cadrul raportului juridic de munca si ca au fost produse de catre angajator, litigiul dedus judecatii are natura unui litigiu de munca.

Întrucât pârâta Curtea de Conturi a României are calitatea de ordonator principal de credite, instanta de fond a respins exceptia privind lipsa calitatii sale procesuale pasive, ca nefondata.

Cu privire la exceptia privind prescriptia dreptului la actiune, s-a avut în vedere ca art. 27 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000 prevede ca termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani si curge de la data savârsirii faptei sau de la data la care persoana interesata poate sa ia cunostinta de savârsirea ei.

Reclamantul a luat cunostinta de existenta discriminarii, la data pronuntarii Hotarârii nr. 185 din 22 iulie 2005 si a Hotarârii din data de 6 iulie 2006 ale Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.

Pe de alta parte, dispozitiile art. 33 din Legea nr. 50/1996, nu au fost în opinia instantei niciodata abrogate ci s-a înlaturat doar aplicabilitatea lor, aspect care nu afecteaza însasi existenta dreptului, ci realizeaza mai degraba o suspendare a exercitarii acestuia, astfel ca exceptia este nefondata.

Împotriva acestei sentinte au declarat recurs Curtea de Conturi a României si Ministerul Economiei si Finantelor.

În ce priveste recursul declarat de Ministerul Economiei si Finantelor, Curtea a invocat din oficiu exceptia tardivitatii declararii acestuia, exceptie pe care a admis-o având în vedere depasirea termenului de 10 zile prevazut de art. 80 din Lega nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca.

Astfel, hotarârea instantei de fond a fost comunicata recurentului la data de 7 noiembrie 2007 iar recursul a fost înregistrat la instanta la data de 23 noiembrie 2007 cu toate ca termenul de declarare a acestuia se împlinea la 19 noiembrie 2007.

Recurenta Curtea de Conturi a României, formuleaza urmatoarele critici:

– Instanta a constatat ca reclamantul este persoana discriminata cu toate ca pâna la încetarea raporturilor de munca cu aceasta institutie, reclamantul nu a facut vreo sesizare cu privire la asa numita discriminare constând în neacordarea sporului de vechime sau a sporului de 30%, respectiv 40%.

Reclamantul nu se poate prevala în obtinerea sumelor solicitate de dispozitiile unei hotarâri a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii care nu are puterea unei legi, în detrimentul unor acte normative care cuprind reglementari imperative cu privire la salarizarea procurorilor financiari.

Procurorii financiari din cadrul Curtii de Conturi nu au atributii în ce priveste cercetarea, urmarirea si judecarea faptelor de coruptie, competentele acestora fiind stabilite prin Legea nr. 94/1992 cu modificarile ulterioare.

Sporul de 40% solicitat pentru perioada mai 2004 – iulie 2005 nu se datoreaza reclamantului deoarece acesta a îndeplinit functii de executie de specialitate, specifice Curtii de Conturi, neavând calitatea de magistrat în acea perioada si nici de beneficiar al acestui drept salarial.

– Gresit s-a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune deoarece dispozitiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 prevede ca dreptul la actiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat în termen de 3 ani.

De asemenea si art. 283 lit. c din Legea nr. 53/2003 arata ca cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor despagubiri catre salariat precum si în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor catre angajator.

În raport de data introducerii actiunii, dreptul la actiune al reclamantului pentru plata sporului de 30% este prescris, iar repunerea în termen este o masura exceptionala recunoscuta doar atunci când sunt motive obiective temeinic justificate.

– Sporul de vechime în munca nu este datorat reclamantului deoarece, prin abrogarea dispozitiilor art. 52 din Legea nr. 50/1996 judecatorii si procurorii financiari nu mai beneficiau de sporurile salariale prevazute pentru magistrati.

Din momentul intrarii în vigoare a O.U.G. nr. 160/2000 dispozitiile art. 8 din Legea nr. 50/1995 referitoare la sporul de vechime devin inaplicabile.

Pentru toate aceste motive recurenta solicita admiterea recursului si modificarea sentintei atacata în senul respingerii actiunii ca nefondata.

Intimatul reclamant nu si-a exprimat pozitia procesuala cu privire la recursul de fata.

Analizând sentinta recurata în raport de criticile formulate de si de materialul probator administrat, Curtea constata ca recursul declarat de Curtea de Conturi a României este în parte întemeiat.

În raport de dispozitiile art. 137 Cod procedura civila, Curtea va analiza cu prioritate motivul de recurs prin care recurenta critica sentinta instantei de fond prin prisma gresitei solutionari a exceptiei referitoare la prescriptia dreptului la actiune, atât cu privire la plata sporului de 30-40% cât si în ce priveste plata contravalorii sporului de vechime.

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia dreptului la actiune în repararea pagubei prin fapta ilicita, începe sa curga de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atât paguba cât si cel care raspunde de ea.

De asemenea, art. 21 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000 dispune:

„Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani si curge de la data savârsirii faptei sau de la data la care partea interesata putea sa ia cunostinta de savârsirea ei”.

Dispozitiile legale mai sus citate sunt în concordanta cu reglementarea cuprinsa în art. 283 din Codul muncii care stabileste ca: “cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat …”.

Fiind un drept de natura salariala discriminarea s-a savârsit lunar prin neacordarea acestor sporuri.

Prin urmare, dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste pretentii se stinge printr-o prescriptie deosebita ce se împlineste lunar.

Data “luarii la cunostinta” nu este data la care reclamantul a aflat de Hotarârile Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii deoarece discriminarea invocata a fost una la vedere ce decurgea din interpretarea si aplicarea actului normativ în discutie, astfel ca reclamantul putea sa-si dea seama mai usor ca trebuie sa intenteze actiunea în justitie ce are ca obiect repararea pagubei.

Din perspectiva calcularii termenului de 3 ani de zile prevazut de art. 21 alin. 2 din O.G. nr. 137/2000, modificat prin Legea 324/2006 – care dispune ca acesta se calculeaza în mod diferit „de la data savârsirii faptei” – când discriminarea este la vedere sau „de la data când partea interesata putea sa ia cunostinta de savârsirea ei” – când actul discriminatoriu nu era usor de depistat – exista o diferentiere de tratament, deoarece este vorba de doua categorii distincte de reclamanti.

În aceste conditii, în raport data introducerii actiunii, prevederile legale invocate si considerentele enuntate mai sus, Curtea urmeaza a admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de Curtea de Conturi a României pentru toate pretentiile anterioare datei de 17 iulie 2004 si va respinge ca prescrise aceste drepturi.

Pe fondul cauzei, pentru perioada neprescrisa, instanta va analiza distinct criticile recurentei, în functie de drepturile pretinse de reclamant.

În ce priveste sporul de 30% respectiv 40% (pe perioada neprescrisa, respectiv dupa data de 17 iulie 2004), Curtea constata ca reclamantul nu este îndreptatit la plata acestor drepturi si nu este vorba de o discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000, atâta vreme cât acesta nu avea calitatea de magistrat.

Hotarârea nr. 185/2005 a Colegiului Director din cadrul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii nu îi este opozabila recurentei deoarece aceasta nu a fost supusa investigarii pentru fapte de discriminare savârsite fata de angajatii sai prin neplata unor drepturi de natura salariala.

Nici instanta nu poate constata fapta discriminatorie imputata recurentei atâta vreme cât cele 2 acte normative în temeiul carora reclamantul se considera îndreptatit sa solicite plata despagubirilor, nu privesc categoria profesionala a procurorilor financiari.

Astfel, atât O.G. nr. 177/2002 cât si O.U.G. nr. 24/2004 atribuiau un spor de 30% si respectiv de 40% procurorilor din cadrul Parchetului National Anticoruptie, judecatorilor care compun completele de judecata specializate în infractiunile anticoruptie, procurorii care participa la judecarea acestor cauze, presedintelui, vicepresedintelui, presedintilor de sectie si judecatorilor Înaltei Curti de Casatie si Justitie, adjunctilor sai si procurorilor din Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Procurorii financiari nu erau inclusi în categoria beneficiarilor acestui spor.

Prin decizia nr. VI/2007, Înalta Curte de Casatie si Justitie, solutionând recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca se cuvin tuturor magistratilor drepturile salariale prevazute de art. 11 din O.G. nr. 177/2002 si art. 28 din O.U.G. nr. 43/2004.

Procurorii financiari din cadrul Curtii de Conturi a României nu erau magistrati si nici personal asimilat magistratilor, conform Legii 92/1992 sau Legii nr. 50/1996 si, atâta vreme cât sporul era atribuit numai magistratilor, reclamantul nu a fost în niciun fel discriminat si nu se poate prevala de Hotarârea 185/2005 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii sau de Decizia nr. VI/2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

De asemenea, în Legea nr. 303/2004 se prevede:

Articolul 2 – ”Judecatorii, procurorii si magistratii-asistenti ai Înaltei Curti de Casatie si Justitie au calitatea de magistrati si fac parte din corpul magistratilor”.

Articolul 31 – “(1) Pot fi numiti în magistratura, pe baza de concurs, personalul de specialitate juridica asimilat magistratilor potrivit prezentei legi, precum si avocatii, notarii, asistentii judiciari, consilierii juridici, persoanele care au îndeplinit functii de specialitate juridica în aparatul Parlamentului, Administratiei Prezidentiale, Guvernului, Curtii Constitutionale, Avocatului Poporului, Curtii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cu o vechime în specialitate de cel putin 5 ani.

(2) În termen de cel mult 3 luni de la data validarii concursului prevazut la alin. (1), Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui României numirea în functia de judecator sau, dupa caz, de procuror a candidatilor admisi.

(3) Dupa numirea în functia de magistrat, persoanele prevazute la alin. (1) sunt obligate sa urmeze, pe o perioada de 6 luni, un curs de formare profesionala în cadrul Institutului National al Magistraturii.”

Asadar, procurorii financiari din cadrul Curtii de Conturi puteau opta în baza prevederilor legale mai sus mentionate sa treaca în magistratura si în niciun caz nu aveau aceasta calitate în virtutea legii, cum sugereaza reclamantul.

Articolul 1 din O.U.G. nr. 53/2005 prevede: „procurorii financiari, procurorii financiari inspectori si procurorul general financiar în functie la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante sunt preluati de Ministerul Public …”.

De altfel, chiar reclamantul recunoaste ca a intrat în magistratura în 2005, fiind numit, prin decret prezidential, procuror în cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Tulcea.

Prin urmare, neavând calitatea de magistrat, reclamantul nu a fost discriminat si nu putea beneficia de sporul prevazut de art. 11 din O.G. nr. 177/2002 si art. 28 din O.U.G. nr. 43/2004 întrucât, asa cum am aratat, aceste sporuri erau prevazute pentru o categorie profesionala din care reclamantul nu facea parte pâna în 2005.

Cu privire la sporul de vechime pentru perioada ulterioara datei de 17 iulie 2004, instanta de fond a pronuntat o hotarâre temeinica si legala, urmând sa fie mentinute aceste dispozitii.

Curtea are în vedere decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 prin care Înalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca dispozitiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 în raport de prevederile art. 1 pct.32 din O.G. nr. 83/2000, art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 si art.6 din O.U.G. nr. 160/2000, se interpreteaza în sensul ca judecatorii, procurorii si ceilalti magistrati precum si persoanele care au îndeplinit functia de judecator financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curtii de Conturi, beneficiau de sporul de vechime în cuantumul prevazut de lege.

Potrivit art. 329 Cod procedura civila, dezlegarea data de Înalta Curte de Casatie si Justitie problemelor de drept judecate cu ocazia solutionarii recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instante.

Asadar, instanta este obligata sa tina seama de decizia mai sus aratata si va constata ca reclamantul este beneficiarul sporului de vechime aferent perioadei ulterioare datei de 17 iulie 2004.

Fata de aspectele retinute, Curtea va admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României si va modifica în parte sentinta în sensul aratat.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro