404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Legea nr. 10/2001. Lipsa raspunsului la notificarea formulata conform art. 22 din Legea nr. 10/2001. Competenta instantei de judecata de a se pronunta pe fondul notificarii formulate de persoana îndreptatita

În ipoteza în care persoanele îndreptatite au solicitat sa li se atribuie masuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri sau servicii sau sa li se propuna despagubiri banesti conform legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar unitatea notificata nu a solutionat în termen legal aceasta notificare, acestea sunt îndreptatite sa sesizeze instanta judecatoreasca, pentru stabilirea dreptului lor la masuri reparatorii în echivalent.

Prin cererea înregistrata la Tribunalul Constanta sub nr. 10263/118/2007 reclamantii P.G. si P.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâtii Primarul Municipiului Constanta si Municipiul Constanta prin Primar acordarea de masuri reparatorii în echivalent prin compensare cu alt bun de valoarea celui preluat abuziv si în subsidiar acordarea de despagubiri banesti pentru acel imobil.

În motivare au aratat ca au fost proprietarii imobilului situat în Municipiul Constanta str. B.M. nr. 191, compus din 193 mp. teren si constructie cu doua camere si dependinte, conform actului autentic de vânzare-cumparare nr. 6648/16.06.1971. Au mai aratat ca imobilul a fost trecut în proprietatea statului în anul 1980 pentru edificarea unor blocuri de locuinte iar în schimbul preluarii au primit suma de 50.072 lei cu titlu de desdaunare, suma cu mult inferioara valorii imobilului. În consecinta, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 au notificat la 12.02.2002 organele administratiei locale Constanta pentru acordarea de masuri în echivalent dar fara rezultat.

În drept au invocat art.1 si urmatoarele din Legea nr. 10/2001.

În dovedire au depus înscrisuri referitoare la dreptul de proprietate, suma primita cu titlu de despagubire si notificarea formulata.

La termenul din 21.03.2008, prezent în fata instantei, aparatorul reclamantilor, a exprimat optiunea acestora pentru despagubiri banesti.

Pârâtii nu au formulat întâmpinare însa au depus înscrisuri privind situatia juridica a imobilului, schite de identificare si înscrisuri privind preluarea imobilului de catre stat.

Prin sentinta civila nr. 408/4.04.2008, Tribunalul Constanta a respins actiunea reclamantilor, ca nefondata. Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut, în esenta, ca în cazul masurilor reparatorii, procedurile legale existente nu permit instantei sa dispuna ea însasi masuri reparatorii fie prin acordarea unui teren echivalent, fie prin acordarea de despagubirii.

Prin decizia civila nr. XX din 19.03.2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, s-a statuat ca, în aplicarea disp. art. 26 al. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numaicontestatia formulata împotriva dispozitieide respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelorpreluate abuziv, ci si actiunea persoanei îndreptatite în cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoatoare de a raspunde la notificarea partii interesate. Tribunalul Constanta a retinut ca, instanta de judecata poate solutiona pe fond, în temeiul deciziei pronuntate în recursul în interesul legii, mai sus mentionate, numai notificarile prin care se solicita restituirea în natura a unui imobil, iar nu si cererile prin care se solicita despagubirii banesti sau acordarea unor bunuri în compensare. Acordarea despagubirilor banesti se poate realiza numai în conditiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de catre Comisia Centrala, la propunerea primarilor, concretizate într-o dispozitie emisa conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat apel reclamantii P.G. si P.I. care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

1. Desi reclamantii au formulat o notificare în baza Legii 10/2001 la data de 12.02.2001, solicitând acordarea de masurii reparatorii prin compensare cu alte bunurii sau servicii si, în subsidiar, în lipsa bunurilor, acordarea de despagubirii banesti, unitatea notificata – Municipiul Constanta prin Primar – nu a raspuns notificarii pâna la data promovarii actiunii reclamantilor, 19.10.2007, desi s-au scurs peste 5 ani, situatie în care se impunea solutionarea acestei notificari pe fond de catre instanta de judecata.

2. Instanta de fond a interpretat în mod gresitdispozitiile Deciziei nr. XX din 19.03.2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Din continutul acestei decizii rezulta ca instantele judecatoresti sunt competente sa solutioneze actiunea persoanei îndreptatite în totate situatiile de refuz nejustificat al unitatii detinatoare, fara a se face distinctie daca prin notificare s-ar fi solicitat masuri reparatorii prin echivalent sau restituirea în natura.

Analizând legalitatea hotarârii apelate în raport cu criticile reclamantilor se constata ca apelul este fondat pentru urmatoarele considerente:

1. Pornind de la ratiunea adoptarii Legii nr. 10/2001 privind situatia

juridica a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, exprimata în caracterul profund reparatoriu, este de precizat ca prin acest act normativ, legiuitorul a urmarit sa înlature prejudiciile suferite de fostii proprietari prin abuzurile savârsite de stat.

Reglementând modalitatea de exercitare a dreptului la masuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit doua etape ale procedurii de restituire, una necontencioasa si alta contencioasa, iar art. 22 a stabilit partile între care se desfasoara aceste procedurii si anume „persona îndreptatita la restituirii” si „persoana juridica detinatoare a imobilului”.

Reclamantii au formulat în conditiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 o notificare cu privire la imobilul situat în Constanta, str. B.M. nr. 191, compus din 193 m.p., teren si constructie cu doua camere, expropriat în temeiul Decretului nr. 341/19.09.1979.

Întrucât constructia a fost demolata, iar terenul integral ocupat de lucrarile pentru care s-a dispus exproprierea, persoanele îndreptatite au solicitat Primarului Municipiului Constanta acordarea de masuri reparatorii în echivalent, constând în atribuirea unui alt teren în compensare, sau, în subsidiar, sa propuna acordarea de despagubiri banesti, conform disp. art. 11 al. (4) si (7) din Legea nr. 10/2001.

Desi termenul de 60 de zile reglementat de art. 25 din Legea nr. 10/2001 s-a împlinit, pâna la momentul sesizarii instantei, pârâtul Primarului Municipiului Constanta nu emisese o dispozitie motivata cu privire la notificarea reclamantilor.

Conform disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001, daca restituirea în natura nu este posibila, entitatea investita potrivit legii cu solutionarea notificarii este obligata ca prin decizie sau, dupa caz, dispozitie motivata, în termenul prevazut de art. 25 din lege sa acorde persoanei îndreptatite în compensare alte bunuri sau servicii, ori sa propuna acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situatia în care masura compensarii nu este posibila sau aceastra nu este acceptata de persoana îndreptatita.

Cu adresa nr. R.355/15.01.2008 pârâtul Municipiul Constanta confirma împrejurarea ca notificarea reclamantilor nu a fost solutionata, aflându-se în lucru si la Comisia Locala de Aplicare a Legii nr. 10/2001.

În conditiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio referire la ipoteza în care persoana juridica detinatoare sau entitatea investita conform legii cu solutionarea notificarii nu emite decizia sau dispozitia prevazuta de textul de lege mai sus citat, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptatite dreptul de a se adresa instantei competente pe motiv ca plângerea este prematura sau este inadmisibila.

În aceasta privinta absenta raspunsului persoanei detinatoare echivaleaza cu un refuz de restituire a bunului sau de acordare a masurilor reparatorii în echivalent, care trebuie cenzurat de tribunal în conditiile legii speciale, sens în care s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie în Dcizia nr. IX din 20.03.2006 pronuntata într-un recurs în interesul legii.

Inconsecventa legiuitorului si necorelarea dispozitiilor legale din actul normativ în discutie nu pot împiedica persoana îndreptatita sa îsi valorifice drepturile si nici nu o pot pune într-o situatie de inferioritate fata de persoanele carora li se transmite raspunsul în termenul prevazut de lege.

Prin urmare, si în ipoteza în care nu exista o dispozitie cu privire la notificarea persoanei îndreptatite, refuzul celui notificat de a se pronunta se contesta la tribunal în procedura Legii nr. 10/2001.

2. Prin decizia nr. XX din 19.03.2007 Înalta Curte de Casatie si Justitie, admitând recursul în interesul legii, a stabilit ca – în aplicarea dispozitiilor art. 26 al. (3) din Legea nr. 10/2001 – „instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata împotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci si notificarea persoanei îndreptatite în cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.

În cauza se retine ca pârâtul Municipiul Constanta prin Primar, încalcând disp. art. 25 si 26 din Legea nr. 10/2001 a refuzat sa raspunda în termenul legal notificarii formulate de reclamanti, iar temporizarea cererii reclamantilor, fara un temei legal a deschis celor vatamati accesul la justitie, în conditiile art. 6 din CEDO.

Prima instanta a dat o interpretare eronata dezlegarilor Înaltei Curti de Casatie si Justitie din decizia XX din 19.03.2007. Nu exista nicio justificare rezonabila pentru a face distinctie între persoanele care au solicitat prin notificare restituirea în natura a bunului si cele care au solicitat recunoasterea dreptului lor la masuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilele ce nu mai pot fi restituite în natura, în cazul în care unitatea notificata îsi încalca obligatia legala de a raspunde în termenul legal de 60 zile.

În considerentele deciziei nr. XX/19.03.2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a mentionat în mod expres ca „în cazul în care unitatea detinatoare sau unitatea investita cu solutionarea notificarii nu respecta obligatia instituita prin art. 25 si art. 26 din Legea nr. 10/2001 de a se pronunta asupra cererii de restituire în natura ori sa acorde persoanei îndreptatite în compensare alte bunuri sau servicii, ori sa propuna acordarea de despagubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificarii sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanta investita sa evoce fondul în conditiile prevazute de art. 297 al. 1 C.pr.civ.”

Prin urmare, si în ipoteza în care persoanele îndreptatite au solicitat sa li se atribuie masuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri sau servicii sau sa li se propuna despagubiri banesti conform legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar unitatea notificata nu a solutionat în termen legal aceasta notificare, acestea sunt îndreptatite sa sesizeze instanta judecatoreasca, pentru stabilirea dreptului lor la masuri reparatorii în echivalent.

Este real faptul ca dupa modificarea legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII, art. 16, instanta de judecata nu are atributia de a stabili cuantumul despagubirilor banesti (aceasta fiind atributia exclusiva a Comisiei Centrale), dar instanta poate analiza temeinicia cererii reclamantilor sub aspectul îndeplinirii conditiei de „persoana îndreptatita”, caracterul abuziv al preluarii imobilului ce a facut obiectul notificarii, cât si cu privire la posibilitatea restituirii acestui bun în natura sau necesitatea stabilirii dreptului reclamantilor la masuri reparatorii prin echivalent.

Alin. (2) al art. 16 din Titlul VII priveste numai notificarile nesolutionate pâna la data intrarii în vigoare a Legii 247/2005, statuând ca deciziile, dispozitiile sau ordinele conducatorilor administratiei publice centrale care contin propunerile motivate de acordare a despagubirilor vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la data adoptarii lor.

Numai prin Legea nr. 247/2005 s-a introdus un articol nou, art. 1 alin. 21, potrivit caruia masurile reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri si servicii se acorda prin decizia/dispozitia motivata a entitatii investita cu solutionarea notificarii, în timp ce masurile reparatorii prin echivalent constând în despagubiri acordate în conditiile legii speciale, se propun a fi acordate prin decizia/dispozitia entitatii investita cu solutionarea notificarii.

Legea noua se aplica imediat situatiilor obiective care iau nastere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamat îsi are fundamentul direct si imediat în preluarea abuziva a imobilului pentru care s-au solicitat masuri reparatorii prin echivalent, adica într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea noua – Legea 247/2005, existenta la momentul emiterii deciziei/dispozitiei, de imediata aplicare.

Întrucât în planul dreptului intertemporal, dispozitiile cuprinse în legea în vigoare la data solutionarii notificarii, de imediata aplicare din momentul intrarii lor în vigoare, sunt imperative, iar dupa intensitatea si puterea lor, obligatorii, rezulta ca legea veche ramâne fara aplicare.

Prin urmare, în conformitate cu dispozitiile art. 26 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea 247/2005 unitatea administrativ teritoriala investita cu solutionarea notificarii este obligata, în ipoteza în care restituirea în natura a bunului nu mai este posibila, sa propuna acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În cauza se constata ca reclamantii întrunesc toate conditiile legale pentru a beneficia de masuri reparatorii conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Din probatoriul administrat în cauza în fata primei instante rezulta ca reclamantii au fost proprietarii imobilului situat în Constanta, str. Banu Mihalcea nr. 191, compus din 193 m.p., teren si o constructie, imobil expropriat în baza Decretului nr. 341/1979 în vederea realizarii unui cvartal de locuinte. Ulterior masurii de expropriere cladirea a fost demolata, iar terenul a fost ocupat integral de lucrari pentru care s-a dispus exproprierea. La momentul exproprierii reclamantii au încasat cu titlu de despagubiri suma de 50.072 lei, conform procesului-verbal de evaluare nr. 31.11.1980 (pag. 61).

Conform dispozitiilor art. 11 al. (6) din Legea nr. 10/2001 „Valoarea constructiilor expropriate, care nu se pot restitui în natura si a terenurilor aferente acestora se stabileste potrivit valorii de piata de la data solutionarii notificarii, conform standardelor internationale”.

În situatia în care persoanele în cauza au încasat despagubiri pentru imobilul expropriat, valoarea masurilor reparatorii în echivalent se stabileste prin scaderea valorii actualizate a despagubirilor primite pentru teren, respectiv pentru constructii, din valoarea corespunzatoare a partii din imobil ce nu se poate restitui în natura, stabilita conform alin. (5) si (6) ale art. 11 din lege (art. 11 al. 7).

Prin H.G. nr.1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „ Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, – art.21.1 s-a prevazut ca în situatia prev. de art.21 din Titlul VII al legii 247/2005, daca persoana îndreptatita a primit o despagubire, restituirea în natura este conditionata de rambursarea sumei reprezentând despagubirea primita actualizata.

Art. 21.2 prevede ca despagubirea primita va fi actualizata cu coeficientul de actualizare stabilit potrivit art. 1 alin.(1) din titlul II al OUG nr.184/2002, aprobata cu modificari si completari prin legea nr.48/2004, cu modificarile ulterioare.

Conform acestor dispozitii legale, ”Pentru actualizarea despagubirilor acordate în perioada cuprinsa între 6 martie 1945 si 22 decembrie 1989 se va utiliza un coeficient de actualizare aferent fiecarui an prin raportarea cursului leu/dolar SUA din anul preluarii la cursul leu/dolar SUA din anul emiterii deciziei/dispozitiei prin care se solutioneaza notificarea”.

Fata de considerentele expuse, în baza art. 296 C.pr.civ., se admite ca fondat apelul reclamantilor. Se va schimba în tot hotarîrea apelata în sensul ca se constata ca reclamantii sunt persoane îndreptatite la despagubirii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Obliga pârâtul Primarul Municipiului Constanta sa înainteze Comisiei Centrale propunerea de despagubiri reprezentând diferenta dintre valoarea de circulatie a imobilelor, fosta proprietate a reclamantilor si valoarea de 50.072 lei actualizata cu coeficientul de actualizare prevazut de art. I al. (1) al Titlului II din O.U.G. nr. 184/2002, primita cu titlu de despagubiri la momentul exproprierii.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro