404 www.juspedia.ro | Law article directory
Top

Servituti legale. Ingradirea dreptului de proprietate privata in scopul satisfacerii unui interes public. Dreptul proprietarului terenului la indemnizatie.

Ingradirea dreptului de proprietate privata în scopul satisfacerii unui interes public este permisa de Constitutie. Suntem astfel în fata unei limitari legale a dreptului de proprietate al reclamantului, terenul strabatut de conducta magistrala de alimentare cu apa fiind afectat de o servitute legala, posibila potrivit art. 586 Cod civil si art. 29 alin. 1 din Legea apelor nr. 107/1996, republicata.

Chiar având în vedere caracterul oneros al unei asemenea servituti, despagubirea datorata proprietarului terenului afectat de servitutea administrativa (în interes public) nu poate fi stabilita de instanta sub forma unei redevente datorata concedentului pentru ca, asa cum corect a retinut instanta de apel, reclamantul persoana fizica nu poate avea calitatea de concedent potrivit prevederilor O.U.G. nr. 54/2006 aprobata prin Legea nr. 22/2007 si nici nu poate fi parte într-un contract de parteneriat public privat asa cum este acesta reglementat de O.G. nr. 16/2002, act normativ care a modificat Legea nr. 219/1998.

Art. 44 alin. 5 din Constitutie;

Cod civil, art. 586;

Legea nr. 219/1998;

Legea apelor nr. 107/1996, art. 2, art. 29

Printr-o cerere formulata la 28 decembrie 2005 reclamantul U.A. a solicitat instantei sa oblige pârâtii RAJA Constanta si Consiliul Judetean Constanta sa devieze conducta magistrala de apa ce strabate terenul proprietatea sa ori sa-i plateasca despagubiri materiale de 36,50 RON/m.p. lunar pentru prejudiciul cauzat prin lipsa de folosinta a terenului în suprafata totala de 2000 mp situat în satul Ciobanita, comuna Mereni si sa fie obligati pârâtii la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii reclamantul a sustinut ca detine în proprietate suprafata de teren de 2.000 m.p. situata la adresa mentionata ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate potrivit titlului nr. 23174/2122 eliberat de Comisia Judeteana de Fond Funciar Constanta. Pe acest teren reclamantul a intentionat sa edifice o casa, însa Primaria Mereni i-a comunicat ca nu se poate elibera autorizatia de construire întrucât în subsolul proprietatii sale se afla conducta magistrala de apa potabila, proprietatea Consiliului Judetean Constanta. Mai arata reclamantul ca pârâtii nu au avut acordul sau pentru amplasarea acestei conducte si îi încalca dreptul de proprietate asupra bunului de vreme ce nu îl poate folosi corespunzator.

Ulterior, la 19 februarie 2007, reclamantul si-a completat cererea initiala, solicitând instantei obligarea pârâtilor sa încheie cu reclamantul un contract de concesiune pe un termen de 50 de ani sau pe termen nelimitat pentru terenul în suprafata de 2000 mp din satul Ciobanita, comuna Mereni.

Printr-o cerere formulata la 16 octombrie 2006 reclamantul U.A. a renuntat la judecata în cererea având ca obiect obligarea pârâtilor la devierea conductelor de apa ce strabat terenul proprietatea sa.

Prin sentinta nr. 11480 din 11 decembrie 2006 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul nr. 632/212/2005 a fost respinsa ca insuficient timbrata cererea reclamantului de obligare a pârâtilor la plata unor despagubiri materiale cauzate prin lipsa de folosinta a terenului si s-a dispus înregistrarea separata a cererii având ca obiect obligarea pârâtilor la încheierea contractului de concesiune pentru imobilul din satul Ciobanita, comuna Mereni, ca urmare a depasirii primei zile de înfatisare la depunerea acesteia.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul U.A., criticând-o numai pentru modul de solutionare a capatului de cerere vizând obligarea pârâtilor la plata unor despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului.

Prin decizia civila nr. 258 din 18 mai 2007 Tribunalul Constanta a admis apelul reclamantului, a desfiintat în parte sentinta civila nr. 11480/11.12.2006 pronuntata de Judecatoria Constanta, numai în ceea ce priveste exceptia insuficientei timbrari si a anularii cererii de chemare în judecata având ca obiect pretentii. Cauza a fost retrimisa Judecatoriei Constanta pentru continuarea judecatii, fiind mentinute celelalte dispozitii ale sentintei apelate.

Urmare a acestor solutii de disjungere a celor doua capete de cerere formulate de reclamant, respectiv pretentii pentru lipsa de folosinta a terenului si obligarea pârâtilor la încheierea unui contract de concesiune, s-au format doua dosare, respectiv dosarul nr. 632/212/2005 pentru cererea ce vizeaza pretentiile reclamantului U.A. si dosarul nr. 1059/212/2007 având ca obiect contractul de concesiune.

Prin sentinta civila nr. 11579 din 8 octombrie 2007, Judecatoria Constanta a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantul U.A.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca prin titlul de proprietate nr. 23174/2122 din 12.04.2001 reclamantul U.A. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafata de 2.000 m.p. situat sat Ciobanita, comuna Mereni, jud. Constanta, teren care avea destinatia de teren arabil.

S-a mai retinut ca desi subsolul proprietatii reclamantului este strabatut de o conducta magistrala de furnizare a apei apartinând domeniului public de interes judetean, reclamantul îsi poate exercita în mod nestânjenit toate cele trei prerogative ale dreptului de proprietate si anume: folosinta, posesia si dispozitia, în conformitate cu destinatia terenului asa cum a fost aceasta stabilita prin titlul de proprietate si anume: arabil.

Din cuprinsul prevederilor constitutionale si ale Conventiei europene privind drepturile omului coroborate cu cele ale Legii nr. 215/1998 instanta de fond a retinut ca pârâtii sunt îndreptatiti sa foloseasca subsolul terenului detinut în proprietate de reclamant si ca eventuale pagube suferite de proprietar urmeaza a fi acoperite prin plata unor despagubiri stabilite prin acordul partilor ori pe cale unei actiuni în pretentii, neexistând un temei juridic care sa îndreptateasca instanta sa oblige pe pârâte sa încheie un contract de concesiune pentru un teren pe care nu îl exploateaza. Aceasta pentru ca prin contractul de concesiune se transmit doua dintre prerogativele dreptului de proprietate , folosinta si posesia terenului ori in speta suprafata de 2.000 m.p. nu este folosita de catre pârâte, ci de reclamant care o poate pune în valoare dupa destinatia actuala.

În fine a mai apreciat instanta de fond ca în speta nu sunt aplicabile nici prevederile art. 3 lit. „f” din O.U.G. nr. 32/2002 care instituie acordul proprietarului pentru amplasarea retelei publice de apa pe terenuri proprietate privata având în vedere momentul intrarii lor în vigoare ulterior amplasarii constructiei.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinte a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 513/10.10.2008 pronuntata de Tribunalul Constanta.

În apel tribunalul a retinut ca potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 si 2 din Legea nr. 219/1998 pot avea calitatea de concedent, în numele statului, judetului, orasului sau comunei numai ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru bunurile proprietate publica sau privata a statului ori pentru activitatile si serviciile publice de interes national si consiliile judetene, consiliile locale sau institutiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publica ori privata a judetului, orasului sau comunei ori pentru activitatile si serviciile publice de interes local. Calitatea de concesionar o poate avea orice persoana fizica sau persoana juridica de drept privat, româna ori straina.

Persoanele care pot avea calitatea de concedent sunt enumerate în mod limitativ de catre legiuitor întrucât concesiunea presupune un regim juridic special fata de dreptul comun al închirierii bunurilor persoanelor fizice. Practic, s-a retinut, concesiunea se refera la închirierea bunurilor sau serviciilor aflate in proprietatea, folosinta, exploatarea sau monopolul statului, ori reclamantul nu are un astfel de statut si calitate si pe cale de consecinta nu poate avea nici calitatea de concedent.

Desi este evident ca dreptul de proprietate al reclamantului apelant este încalcat deoarece reclamantul nu se poate folosi de bun în conformitate cu destinatia pe care o doreste, respectiv aceea de amplasare a unui complex agroturistic, calea procesuala aleasa nu este una corecta câta vreme reclamantul nu poate avea calitatea de concedent.

Chiar în masura în care s-ar aprecia ca apelantul a solicitat în fapt încheierea unui contract de locatiune (închiriere) în conditii similare contractului de concesiune, cu privire la durata acestuia, nici aceasta cerere nu poate fi primita deoarece contractul de locatiune este un contract consensual ce presupune încheierea lui prin acordul de vointa al ambelor parti (solo consensu) iar în speta lipseste acordul pârâtilor. Acest acord nu poate fi suplinit de instanta câta vreme reclamantul are calea obligarii pârâtilor la plata despagubirilor echivalente cu chiria ce ar fi putut fi perceputa daca bunul ar fi fost dat în locatie, cale pe care reclamantul a uzitat-o.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul apelant Udrea Anghelus sustinând, în esenta, ca instanta a apreciat în mod gresit ca nu a fost investita si cu o cerere de obligare a pârâtilor la plata despagubirilor materiale echivalente chiriei practicate pentru un metru patrat/luna întemeiata pe art. 1075 Cod civil; ca instanta a apreciat gresit probele administrate si a retinut eronat ca terenul se afla în regim extravilan si nu intravilan si prin urmare nu ar fi putut fi folosit pentru edificarea unui complex agroturistic; ca instanta a stabilit gresit ca nu poate suplini consimtamântul pârâtilor pentru încheierea unui contract de concesiune fara sa observe caracterul exceptional al situatiei existente în cauza, respectiv posibilitatea de a fi paralizata alimentarea cu apa potabila a locuitorilor comunei Cobadin si fara sa constate ca pârâtii nu sunt îndreptatiti sa foloseasca subsolul terenului proprietatea reclamantului decât cu acordul acestuia si fara a-i produce vreun prejudiciu.

Din oficiu, la termenul din 12 ianuarie 1009, Curtea a pus în discutia partilor natura cauzei si competenta de solutionare a acesteia, în raport de prevederile art. II din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestor dispozitii legale, fac obiectul contenciosului administrativ litigiile nascute din vatamarea unui drept ori al unui interes legitim apartinând unei persoane de catre o autoritate publica printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri.

Sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi si contractele încheiate de autoritatile publice, dar numai cele care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice ori alte categorii de contracte administrative prevazute prin legi speciale.

În speta, solicitarea reclamantului priveste încheierea unui contract de concesiune pentru un bun aflat în proprietate privata, asa încât litigiul nascut în legatura cu acest contract nu este supus jurisdictiei contenciosului administrativ, ci jurisdictiei civile.

Examinând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate de recurentul reclamant, Curtea constata ca recursul nu este întemeiat, pentru urmatoarele considerente:

Sesizarea instantei de catre reclamantul U.A. s-a facut, asa cum s-a aratat în prima parte a considerentelor prezentei hotarâri, prin completarea, la termene diferite, a cererii initiale de chemare în judecata prin care s-a solicitat devierea conductei de apa ce strabate terenul proprietatea reclamantului si despagubiri pentru lipsa de folosinta, cu cererea de obligare a pârâtilor la încheierea unui contract de concesiune pentru terenul afectat de amplasarea conductei.

Reclamantul a renuntat la judecata cererii de deviere a conductei, Judecatoria Constanta ramânând sesizata numai cu cererile de despagubire pentru lipsa de folosinta si de încheiere a contractului de concesiune.

Cele doua cereri au primit solutii diferite care practic au determinat o disjungere a cererilor reclamantului, asa cum corect au retinut instantele cererea de despagubiri continuând a se judeca separat de cererea de încheiere cu pârâtii a unui contract de concesiune. Solutia de disjungere dispusa prin sentinta nr. 11480/11.12.2006 pronuntata de Judecatoria Constanta nu a fost atacata de catre reclamant asa încât, înregistrarea separata a celor doua cereri s-a facut cu respectarea principiului disponibilitatii si al puterii lucrului judecat.

Dispunându-se judecarea separata a cererilor formulate de catre reclamant, în mod corect a retinut tribunalul prin decizia atacata cu recursul de fata ca instanta sesizata cu cererea de încheiere a contractului de concesiune nu poate statua si asupra despagubirilor cuvenite reclamantului, aceasta cerere facând obiectul altui dosar înregistrat pe rolul instantelor (dosarul nr. 632/212/2005). Prin urmare, critica referitoare la judecarea separata a cauzelor nu este întemeiata.

Pe fond, Curtea retine ca instantele au statuat corect cu privire la lipsa de temei în cererea de obligare a pârâtilor la încheierea unui contract de concesiune.

Nu se poate contesta dreptul de proprietate pe care reclamantul îl are asupra terenului din satul Ciobanita, comuna Mereni si nici prejudiciul încercat de reclamant prin afectarea folosintei terenului proprietatea sa de constructia conductei magistrale de apa.

Instanta constata însa ca lucrarea ce afecteaza terenul reclamantului alimenteaza cu apa nu numai localitatea Ciobanita, dar si localitati învecinate si nu poate ignora împrejurarea ca aceasta conducta exista în aprilie 2001, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantului. Aceasta constatare prilejuieste instantei aprecierea netemeiniciei solicitarii reclamantului de a se obtine acordul sau pentru amplasarea conductei, câta vreme conducta strabatea acest teren la data intrarii lui în patrimoniul reclamantului.

Lucrarea realizata pe terenul proprietatea reclamantului este una de interes general – alimentarea cu apa a populatiei din zona – dispozitiile legale aplicabile fiind cele prevazute de art. 44 alin. 5 din Constitutie, art. 586 Cod civil, art. 2 si art. 29 alin. 1 din Legea apelor nr. 107/1996, republicata.

Potrivit art. 44 alin. 5 din Constitutie „pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor precum si pentru alte daune imputabile autoritatii”.

Prin urmare, îngradirea dreptului de proprietate privata în scopul satisfacerii unui interes public este permisa de Constitutie. Suntem astfel în fata unei limitari legale a dreptului de proprietate al reclamantului, terenul strabatut de conducta magistrala de alimentare cu apa fiind afectat de o servitute legala, posibila potrivit art. 586 Cod civil si art. 29 alin. 1 din Legea apelor nr. 107/1996, republicata.

Potrivit textelor legale mentionate riveranii sunt obligati sa acorde drept de servitute pentru realizarea unor sisteme de alimentare cu apa si canalizare, drept de servitute care se constituie cu titlu oneros.

Chiar având în vedere caracterul oneros al unei asemenea servituti, despagubirea datorata proprietarului terenului afectat de servitutea administrativa (în interes public) nu poate fi stabilita de instanta sub forma unei redevente datorata concedentului pentru ca, asa cum corect a retinut instanta de apel, reclamantul persoana fizica nu poate avea calitatea de concedent potrivit prevederilor O.U.G. nr. 54/2006 aprobata prin Legea nr. 22/2007 si nici nu poate fi parte într-un contract de parteneriat public privat asa cum este acesta reglementat de O.G. nr. 16/2002, act normativ care a modificat Legea nr. 219/1998.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 54/2006 calitatea de concedent o poate avea numai o autoritate publica iar obiectul contractului de concesiune încheiat de o autoritate publica poate fi doar un bun proprietate publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, potrivit Constitutiei si reglementarilor legale privind proprietatea publica (art. 3). Prin contractul de concesiune autoritatea publica, în calitate de concedent, transmite, pe o perioada determinata, unei persoane, denumite concesionar, care actioneaza pe riscul si raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun proprietate publica în schimbul unei redevente.

Din definitia data contractului de concesiune de O.U.G. nr. 54/2006 rezulta cert ca reclamantul, persoana fizica, nu poate avea calitatea de concedent si ca terenul aflat în proprietatea privata a reclamantului nu poate face obiectul unui contract de concesiune încheiat cu autoritatile publice, solicitarea reclamantului neavând astfel temei legal.

Pe de alta parte, întrucât regulile care guverneaza servitutile administrative sunt de ordine publica, nu este posibila nici o derogare sau negociere pentru proprietarul al carui fond este grevat de o asemenea servitute, nici chiar printr-un act unilateral al administratiei si cu atât mai putin printr-o conventie încheiata între acesta si cei interesati (nu este posibila, de exemplu, o rascumparare a servitutii în schimbul unei indemnizatii chiar daca acest lucru este stipulat în conventie).

Legea nr. 107/1996, republicata, permite prin art. 28 si 29 încheierea unei conventii de instituire a servitutii asupra fondurilor private pentru realizarea unor lucrari de amenajare a bazinelor hidrografice si a altor lucrari hidrotehnice de utilitate publica, dar încheierea unor asemenea conventii se poate face anterior stabilirii servitutii si limitarii dreptului de proprietate apartinând particularilor, servitutea în aceste situatii putând fi numai temporara. În cazul afectarii permanente a bunurilor proprietatea particularilor se aplica dispozitiile legale în materie de expropriere, iar nu cele privind instituirea unei servituti legale.

Rezulta, din cele ce preced, ca nu este posibila încheierea cu pârâtii a unui contract de concesiune pentru folosirea terenului proprietatea reclamantului, nefiind îndeplinite conditiile legale pentru încheierea unui asemenea act, particularii putând cere doar daune interese pentru neobservarea servitutilor de utilitate publica.

Prin urmare, recursul va fi respins ca nefondat si în conformitate cu art. 274 Cod procedura civila, la cererea intimatei pârâte Regia Autonoma Judeteana de Apa R.A.J.A. Constanta, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecata.

Etichete:

Descopera Primul Stagiu
Zonia.ro